Get Adobe Flash player

Acvariu, maidanezi, politicieni, eutanasiere. Prostime. Da’ ce bani…!

A dracu’ treabă cum se leagă toate în țara lui Papură Vodă! Politicienii și mafioții din Occident, hârșâiți în lucrăturile lor pidosnice precum gazonul englezesc, e musai să ia lecții de la patrihoții din România. Rețeta e simplă. E verificată. Se petrece și-n orașul unde florile nu mai sunt de multă vreme un etalon al progresului și bunăstării generale. Ci al bulibășelilor pătrunse până și-n prăselele poporului de zi cu zi. Experimentul numit „Acvariul“ e doar unul din jocurile puse la cale de tot mai potențialii catindați la trecut prin răzătoarea c-o singură lamă, chiar dacă țara se dă de ceasul morții să uite dracului de poticneala cu executarea Ceaușeștilor. Din nefericire, eutanasierea politicienilor este interzisă. Legea fundamentală pare o glumă proastă pentru vajnicul popor și mană cerească pentru primii 300-400 de hoți de top și slugoii acestora.

Lugoj - Memorie, momente, monumente...

 
Monumentul lui Ion ViduUnirea Banatului și Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, dincolo de profunda sa semnificație pentru poporul român, în general, pentru bănățeni și transilvăneni, în special, a însemnat pentru aceștia din urmă declanșarea unei ample acțiuni de eternizare a memoriei neamului acolo unde până atunci le-a fost interzis. În următoarele două decenii, cu deosebire în localitățile bănățene mai importante, au luat ființă zeci și zeci de comitete de inițiativă pentru ridicarea de monumente, obeliscuri, cruci-monument, busturi etc., inițiatorii provenind din cele mai diverse categorii sociale și profesionale: învățători, preoți, militari, studenți etc. Primăriile, băncile, societățile bancare, diversele instituții și organizații au fost efectiv asaltate cu cereri de sprijin. Cele mai multe inițiative s-au finalizat, chiar și cu multe sacrificii din partea inițiatorilor, altele s-au pierdut însă pe parcurs, fondurile dispărând în neant. Schimbările de regim și-au lăsat și ele amprenta. Busturi ieșite brusc de sub „garanția“ politică au fost trimise la topit, locul lor luându-l cele „valabile“. Din nefericire, în iureșul istoriei s-au luat uneori și decizii pripite, ireparabile. Cele care au rezistat au fost soclurile. Monumentele și busturile oamenilor de cultură.
 

Nicolae Grigorescu, anonimul...

 

Sergentul Nicolae GrigorescuCercetările de ordin istoric aduc deseori și unele surprize. Studiind recent ziare vechi din colecția de periodice a Bibliotecii Județene Timiș, am dat de publicația „Știrea“ nr. 2688/29 iunie 1941, cotidian cu redacții la Arad și Timișoara. În lucrarea mea „Cenad – Studii istorice“, apărută în 2012, la Editura „Artpress“ din Timișoara, cu sprijinul financiar al administrației cenăzene (vezi http://www.dusanbaiski.eu/content/cenad-studii-monografice), încheiam capitolul intitulat „Căi de comunicație“ astfel: „Iar explozia celui rutier (a podului de peste Mureș, pe 9 iunie, n.n.), în 1940, va rămâne deocamdată un mister.“ Desigur, supoziția mea este în continuare valabilă, mai cu seamă că anexarea Basarabiei de către U.R.S.S. va avea loc pe 28 iunie 1940, iar Ardealul de Nord va fi temporar pierdut de către România prin Dictatul de la Viena, la 30 august 1940. Mai mult ca sigur, minarea podului de către Armata Română s-a făcut la sugestia vreunuia dintre serviciile secrete românești ale vremii, care va fi intrat în posesia unor date ce prevesteau pierderea Basarabiei și Ardealului de Nord. Și, pentru a se îngreuna o posibilă ofensivă maghiară în Banat, operațiunea de minare preventivă poate să fi fost o decizie militară mai mult sau mai puțin îndreptățită. Revenind la publicația „Știrea“ din 29 iunie 1941, aceasta scria pe pagina 3 un material intitulat „Sergentul Nicolae Grigorescu“ și semnat I. Pg., pe care-l reproducem integral:
 

Libertatea, între varza constituțională și duhoarea de ștrimfi...

 

No, iaca, zâc șă io, ca tăt bănățanu beceag dă naiv. Da’ zâc să mă prișeapă ș-ăla dă nu șcie graiu nost.
Libertatea este dușmanul meu nr. 1. O afirmație fatalistă, nu-i așa? Ei, uite, mie nu mi se pare deloc. Fiindcă, în actualul context legislativ românesc, parcă anume creat de mafioți pentru mafioți (ăștia naționali  în cârdășie cu ăia transnaționali, dar indubitabil  împotriva cetățeanului de rând), eu consider libertatea dușmanul meu personal nr. 1 și prima varză ce mă poate duce la abator (închisoare, în cel mai bun caz).  

Lugoj - Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941*

 

Lugoj - 10 mai 1942 - Defilarea recruților în fața Bazarului - Fotografie din colecția Oliviu GaidosÎn perioada 21-23 ianuarie 1941 a fost rebeliune legionară sau lovitură de stat? Pro-legionarii vor spune că a fost o lovitură de stat. Pro-antonescienii vor susține varianta rebeliunii legionare. Analizând evenimentele de atunci, prof. univ. dr. Ioan Scurtu pledează pentru varianta rebeliunii legionare, fiindcă, spune el: După părerea mea legionarii s-au pus în situaţia de nesubordonare faţă de Conducătorul statului prin ocuparea unor instituţii publice, de rebeliune, interpretare ce suportă nuanţe şi precizări, dar denumirea corectă a evenimentului este: rebeliune legionară.“ Iar colonelul Radu-Ștefan Gallin, interpretul de germană al lui Ion Antonescu, nota în 1973: „Aceasta nu a fost deci o rebeliune legionară clasică, ci o manifestare internă a unui act premeditat de trădare externă a întregului regim nazist față de aliatul său: Țara Românească. Legionarii nu au fost decât servitorii (Sklavenvolk) care trebuiau să scoată castanele din foc pentru Hitler1. În rândurile de mai jos vă vom prezenta evenimentele de atunci, așa cum au fost acestea surprinse la Lugoj, în documentele aflate în custodia Direcției Timiș a Arhivelor Naționale.

Hai să ardem cărțile!

Tragic! România nu este un stat de drept. Este un stat totalitar. Fac afirmații grave? Poate. Poate-i doar o impresie dictată de context, de servilismul ori lipsa de profesionalism a unor slujbași ai statului.  Citesc în presă cum că la „invitarea“ naționalistului anonim din Timișoara la Parchet, s-au confiscat temporar sau definitiv, câțiva saci cu… rețineți: CĂRȚI. O acțiune abil regizată, la care să asiste presa, mai cu seamă cea pupincuristă și dependentă de banii unor șmecheri. Trec peste jignirea Timișoarei de către un alt anonim, de la „Evenimentul zilei“, care a avut nesimțirea de a insera, la un articol absolut decent, scris de Georgeta Petrovici, pe subiectul naționalistului cu pricina (http://www.evz.ro/detalii/stiri/tinerii-care-premiau-femeile-rome-sterile-lauti-cu-mascatii-si-dusi-la-audieri-ei-sunt-a-10192.html#ixzz2Hy6OybY6), un supratitlu halucinant și absolut rău-voitor pentru Timișoara și Banat („PROPAGANDĂ NAZISTĂ la Timișoara“) și pentru care, de azi înainte, la orice căutare pe Google, substantivul propriu Timișoara va fi echivalent cu „nazism“. Pur și simplu nu-mi vine să cred: s-au ridicat saci întregi cu cărți. Aș fi înțeles de ne aflam sub dictatura carlistă, militară, comunistă. Dar noi, România, suntem membri ai U.E., trăim, cică, în democrație.  Și, totuși, iată, cărțile devin suspecte. Devin probe. Procurorul te poate acuza, logic, pentru ceea ce citești. N-am dreptate? Păi dacă n-am, atunci de ce au fost ridicate și cărțile dacă nu pentru a se căuta probe la acuzare?

Am publicat și eu vreo zece cărți de autor, am îmbogățit literatura română cu traduceri din literaturile sârbă și chineză. Sincer să fiu, în România de astăzi începe să-mi fie teamă și aceasta mai mult decât sub dictatura comunistă. Dacă simpla posesie de cărți a devenit deja subiect de procuratură, atunci nu-mi vine să mai scriu nimic, să nu mai citesc nimic, fiindcă România nu mai are nevoie de carte, ci de dobitoci ușor de condus și de exploatat. Iată că astăzi, 15 ianuarie, când românii și toți oamenii de bună credință sărbătoresc ziua de naștere a lui Eminescu, am ajuns să mai am un singur dor: să mi se permită să-mi ard propriile cărți, propria bibliotecă. Cer prea mult?
Și, să parafrazez titlul cărții unui ziarist și scriitor bănățean („Hai să ardem școala“), vă invit la această petrecere particulară: hai să ardem cărțile!
Astăzi am ars de unul singur prima carte: „Elogiul prostiei“, scrisă de  Vasile Pavelcu. Am ars-o din pricina unui paragraf care putea servi procuraturii pentru a mă băga la zdup pentru posesie de cărți și delict de gândire: „Există mulțimi ale căror conducători au numai aparența elitei adevărate. Pseudoelita se lasă târâtă de mase; ea conduce masele, măgulind și exaltând instinctele acestora.“
 
P.S. Cum scriam și pe Facebook, ultimele evenimente despre care iată, brusc, presa românească de casă vine cu aceeași propagandă fats-food comunistoidă, mă determină să caut și să citesc tocmai acele cărți interzise de democrația sorosiană și gașca de profitori. Să pricep ce naiba se întâmplă. De ce sunt unii așa de albi, iar alții atât de negri. Nefiind român, nu pot fi suspectat de naționalism românesc. Dar nici nu le voi mulțumi vreodată maimuțoilor pentru că, în 1999, mi-au ucis peste 4000 de conaționali în Serbia. Moartea celor peste 4000 de copii, femei și bătrâni civili, nu este HOLOCAUST, nu-i așa? A, da, sunt victimele colaterale ale războaielor duse de gunoaie pentru a stăpâni lumea. Am priceput. Nu e HOLOCAUST. Scuzați. HOLOCAUST a fost cuvântul magic, inventat de compania de PR angajată de narcotraficanții albanezi din S.U.A. pentru a sensibiliza americanii să atace, chiar în prima zi de Paște ortodox, o națiune europeană. Da, primul care a făcut asta a fost Hitler, în 1942. Halal democrație! 

Regionalizarea, o problemă falsă

Regionalizarea este o problemă falsă. Preluăm idei și concepte inițiate, sugerate și impuse de alții. Și cu posibile rezultate mai grave decât acum, când România este doar o republică bananieră pentru cei care ne-au adus în starea asta (piață de desfacere și-atât). Rezolvarea constă în noi înșine. O țară bine guvernată, care ține cont și de oamenii săi, nu are nevoie de niciun fel de regionalizare. România n-are nevoie de bani de la U.E., F.M.I. Fiindcă are un teritoriu care poate hrăni sute de milioane de oameni. România are nevoie de o schimbare profundă la nivel de mentalitate. rețeta este extrem de simplă: respectarea legii, pedepsirea vinovaților după lege, un sistem educațional adevărat, motivarea tinerilor, schimbarea filosofiei de viață (a fi interesat și de ziua de mâine, nu doar de cea de astăzi etc.). Noi nu cred vrem să-i schimbăm pe Mitici cu Costicii. Ci doar respect. În primul rând ca cetățeni. Abia îl al doilea rând, ca bănățeni. Un cetățean respectat este, implicit, și un bănățean respectat, un moldovean respectat, un oltean respectat. Dar se pare că tocmai rezolvarea cea mai simplă nu convine celor care ne conduc. Cu cât mai multă confuzie (vezi și legislația românească), cu atât mai bine pentru buzunarele mafiilor politice internaționale și naționale, ale funcționarilor etc. etc.

Că tot vorbim de vorbe...

Luând poziția gânditorului de la Hamangia, am încercat să îmbogățesc DEX-ul românesc cu:

MAUSISM, mausisme, s.n. 1. Boală, cu accentuate tendințe de cronicizare în lipsa unui autocontrol adecvat. Semnalată din cele mai vechi timpuri. În perioada comunistă, se numea „Un cetățean revoltat“, „Trăiască Stalin“, „Un grup de cetățeni“, „Comitetul de bloc“ etc. După implementarea cu succes, de către C.I.A., a Internetului în rândul maselor populare, mausismul se manifestă sub diverse semnături, așa-zise a.k.a.: Anonim, Ion Americanu, Un Bănățean etc. etc. Mausiștii sunt omniprezenți pe Internet, în timpul liber sau, cel mai adesea, pe banii firmei sau ai statului. Tot mai des pe banii părinților. 2. Fugă de răspundere. 3. Expresia supremă a lașității. 

MAUSIST, mausiști, mausiste, s.m., s.f., deseori s. homo, s. lesbi sau s. trans. A nu se confunda cu șoricelul Jerry. Persoană asocială, dependentă de tehnologia informațională. Deseori suferă de agorafobie. Sparge oglinzile în care-și vede propriul chip. Prezent pe forumuri, grupuri, comentează orice articol pe care nu-l pricepe. Se autoexcită doar la ideea că este anonim, ceea ce-l face să se creadă atotputernic. Are orgasm ori de câte ori postează pe Internet. Uneori, dar tot mai des, confundă realitatea cu propriile vise. Dacă are la îndemână arme, nu ezită să le utilizeze. 

ANTIMAUS, s.n. 1. Antivirus încă neinventat. 2. Fără rezolvare la nivel de Firewall. 3. Dușman de moarte al MAUSISTULUI.

Apocalipsa, ba după Grigore, ba după Iulian…

 

FelicitareSfârșitul de an calendaristic e, totuși, un final. Cu toată bucuria ce ne zgândără-n preajma sărbătorilor de omăt. S-a mai dus dracului o douăsprezecelune din timpul pe care cu-atâta zgârcenie ni l-a zvârlit Creatorul pe pământ. Mai cu seamă că speranța de viață ne e tot mai încețoșată, de-ți vine tot mai des s-o trimiți la origine. E-uri în păpică, noua ordine, globalizare, guvern mondial, oculte, morgani, rotschilzi, ciaeiuri, kaghebeuri, mafii politice, conspirații locale, regionale, naționale, internaționale, marțiene, venusiene etc. etc. Cât se mai chinuie Satana ăsta să ne distrugă, iar Dumnezeu stă cu mâinile-n sân! Parcă mai ieri s-a petrecut acel decembrie fulminant din 1989, când am riscat să prind trenul spre nicăieri. Și pe care, din fericire, l-am pierdut. Dar am rămas în gara speranțelor deșarte. Au trecut, iată, 23 de ani de când, brusc, m-am trezit cu șpaisul plin de vise. Numai c-au avut grijă hahalerele politice, împreună cu șefii și inspiratorii lor de peste hotare, să-mi ia cheia de la șpais și s-o înghită. Ceea ce n-a apucat să facă nici măcar prim-secretarul P.C.R. de Timiș, Ilie Matei. N-a mai apucat nici Ceaușescu să-mi trimită urarea de Crăciun.  Că el, președinte fiind, a reușit să prindă trenul spre nicăieri. În halta România tocmai aterizase o altă garnitură. Asta n-a mai venit pe tancuri. A venit cu O.Z.N.-urile.
Anul muribund 2012 ne-a adus circ politic. Alți lătrăi și mincinoși. Din același mare partid. S-au schimbat niște reclame, curvele au rămas aceleași. Ce ne va aduce anul?  O speranță de viață și mai mică. Asezonată cu taxe și impozite și mai mari. Desertul încă-l vom putea bea din ochi la așa-zisele televiziuni naționale. F.M.I-ul și poporul U.S., libertate ne-au adus!

Cenad - Studii monografice

 

Dușan Baiski - Cenad - Studii monografice

Cuvânt înainte   Cartea de față este rodul dorinței mele de a cunoaște mai bine apa, aerul și țărâna din Cenad. Apa din șanț, din bălțile de după ploaie, din vocuri, de la bara de la țigani, de la Puțul, din Mureșul cel intangibil al copilăriei mele. Aerul uscat și fierbinte al verii ori cel umed și rece al iernii, mirosind a flori de salcâm ori plăcintă cu dovleac, a frunze uscate ori tămâie. Praful și noroiul uliței din Satu Nou, frământate de copitele cailor, de cirezile de vite ori turmele de porci duse la păscut. Și, desigur, nu în ultimul rând, de a-i cunoaște pe cei care-și dorm acum somnul de veci în cimitirele știute ori neștiute ale Cenadului, ori de aiurea: români, sârbi, germani, maghiari, țigani, evrei, bulgari, turci etc. Este rodul mai multor ani de căutări prin zeci și zeci de cărți, prin jungla informațională numită Internet sau prin cele peste 45.000 de documente pe care le-am fotografiat la Inspectoratul Județean Timiș al Arhivelor Naționale, pentru a le studia acasă, în tihnă. Desigur, în speranța că în unele voi găsi și referiri la Cenad.

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 683023
    • Unique Visitors: 23800
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter