Duşan Baiski
Cenad, pur şi simplu
Editura „Marineasa“, Timişoara, 2009
În loc de prefaţă
Vă ofer în această carte câteva crâmpeie din viaţa Cenadului de altădată, aşa cum a fost aceasta surprinsă ori dedusă din corespondenţa autorităţilor locale cu instituţiile statului. Am folosit în cea mai mare parte, ca sursă, documentele aflate în custodia Direcţiei Judeţene Timiş a Arhivelor Statului, evitând pe cât s-a putut orice intervenţie de ordin subiectiv. O sursă deosebit de generoasă şi, ca atare, deosebit de tentantă, ar fi constituit-o, evident, şi publicaţiile vremii, însă ar fi existat riscul preluării unor informaţii nu tocmai exacte, ci din cele filtrate de către jurnalişti. Ori în permanenta lor goană după senzaţional, aceştia ajung deseori să denatureze realitatea.
Desigur, nu am ales întâmplător perioada. Am optat pentru intervalul 1938-1947, fiindcă în aceşti ani cenăzenii au trecut nu doar printr-un război, ci şi printr-o schimbare radicală de regim: de la capitalism la comunism. Lipsurile îndurate în timpul conflagraţiei mondiale au continuat multă vreme după aceea. Convenţia de Armistiţiu, semnată la 12 septembrie 1944, trata România ca ţară învinsă, drept pentru care trebuia să întreţină armata sovietică de ocupaţie. Efortul financiar a fost de două miliarde de dolari. Vreme de şase ani, s-au plătit despăgubiri de război cifrate la 300 de milioane de dolari, constând din mărfuri (cereale), produse petroliere, maşini, vase maritime şi fluviale etc.
Cercetările de ordin istoric aduc deseori și unele surprize. Studiind recent ziare vechi din colecția de periodice a Bibliotecii Județene Timiș, am dat de publicația „Știrea“ nr. 2688/29 iunie 1941, cotidian cu redacții la Arad și Timișoara. În lucrarea mea „Cenad – Studii istorice“, apărută în 2012, la Editura „Artpress“ din Timișoara, cu sprijinul financiar al administrației cenăzene (vezi http://www.dusanbaiski.eu/content/cenad-studii-monografice), încheiam capitolul intitulat „Căi de comunicație“ astfel: „Iar explozia celui rutier (a podului de peste Mureș, pe 9 iunie, n.n.), în 1940, va rămâne deocamdată un mister.“ Desigur, supoziția mea este în continuare valabilă, mai cu seamă că anexarea Basarabiei de către U.R.S.S. va avea loc pe 28 iunie 1940, iar Ardealul de Nord va fi temporar pierdut de către România prin Dictatul de la Viena, la 30 august 1940. Mai mult ca sigur, minarea podului de către Armata Română s-a făcut la sugestia vreunuia dintre serviciile secrete românești ale vremii, care va fi intrat în posesia unor date ce prevesteau pierderea Basarabiei și Ardealului de Nord. Și, pentru a se îngreuna o posibilă ofensivă maghiară în Banat, operațiunea de minare preventivă poate să fi fost o decizie militară mai mult sau mai puțin îndreptățită. Revenind la publicația „Știrea“ din 29 iunie 1941, aceasta scria pe pagina 3 un material intitulat „Sergentul Nicolae Grigorescu“ și semnat I. Pg., pe care-l reproducem integral:
