Dușan Baiski

Sparse oul de muchia tigăii cu o mişcare precisă, îndelung exersată, de burlac specializat în căigane şi ochiuri de ouă. Apoi îl duse la nas şi-l mirosi îndelung. Pentru o clipă îşi imagină că inhalează parfumul de rozmarin din părul Matildei, fata şchioapă a lui Hanzi din cartierul Hibl. Oul mirosea a cloacă de găină, a găinaţ şi a umed. Nu era unul clocit aşa cum fusese cel pe care i-l fiersese bunicul său pentru a sparge ouăle de Paşti ale colegilor săi din clasa I-a. 

Lae se apropie cu paşi mărunţi de armoar. Trase cu delicateţe sertarul. Ridică vârful unei batiste frumos călcate. Simţi furnicături până-n vârful urechilor. „Băga-mi-aş...“ – murmură. Pipăi cu degetele. Bătăturile din palmă îl ardeau. Şi totuşi!  Cutiuţa de tablă, mare cât o monedă veche de cinci lei, se afla acolo unde o pusese. O apucă tandru cu degetele şi o scoase la lumină. Nici măcar nu o deschise şi deja-i mirosea a camfor în toată camera dinspre stradă. Îi mângâie fericit steaua roşie de pe capac.

Nu apăsă acceleraţia imediat. Întâi mări volumul la radiou. Piesa îi plăcea. Îi amintea de tinereţe, de Rebeca, de gaşca de prieteni nebuni. Apoi deschise torpedoul şi pipăi cu mişcări iuţi până ce dădu de pacheţelul de şerveţele. Nu era desfăcut. Rupse celofanul cu dinţii şi scuipă scârbit resturile direct pe volan. Tot cu dinţii scoase un şerveţel, după care aruncă pacheţelul înapoi în torpedou. Îşi şterse fruntea. Apoi pleoapele. Nu-i plăcea senzaţia pe care o simţea atunci când îi ajungeau broboanele de sudoare în ochi.

Panglicile de hârtie creponată se zbăteau spasmodic printre valurile de fum şi căldură ce se ridicau din sală. Cu tâmpla dreaptă culcată pe masă, mirele părea că se pierduse în somnul de veci. Doar neamţul Ihliebedih ştia că Marco nu adormise. Ori nu chiar de tot. Îl trăda una dintre pleoape şi ochiul ce privea fix la paharul din faţă. Mirele ştia, la rândul lui, că Ihliebedih îl vânează, îi caută privirea, că ar face orice numai şi numai să-l scoată până afară, într-una din sălile căminului cultural şi să-i arate revista porno pe care o ţinea împăturită sub haină.

Se făcea că el, Gugu, pluteşte pe un lac imens, dar care aducea izbitor de mult cu lunca inundabilă a Mureşului din 1970, anul marilor inundaţii. Cel puţin dacă lua în considerare sălcile ale căror coroane se iţeau deasupra apei mai curând negre decât argintii. Nu era convins că e vorba de un lac, fiindcă, ceva mai încolo, percepea limpede gunoaie, trunchiuri şi animale moarte deplasându-se cam repejor în aval, pe creasta unui curent la fel de întunecat cum se vedea toată acea întindere de apă. „Trezeşte-te, nenorocitule, că sărim cu toţii-n aer!“ Se făcea că nu mai stă pe loc, scufundat mai mult sau mai puţin în ceea ce părea a fi un lac din ce în ce mai mare, ci dă energic din braţe şi se deplasează prin apă aidoma unui peşte speriat de răpitori acvatici. Se trezi brusc. Într-adevăr, se deplasa repede, însă cărat de doi tipi în negru, cu feţele acoperite de măşti.