Dusan Baiski

NATO, și eu sunt sârb!

Cărți de autor

Căutare

Articole recente în blog

Nicolae Grigorescu, anonimul...

Lugoj - Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941*

Lugoj - 10 mai 1942 - Defilarea recruților în fața Bazarului - Fotografie din colecția Oliviu Gaidos

În perioada 21-23 ianuarie 1941 a fost rebeliune legionară sau lovitură de stat? Pro-legionarii vor spune că a fost o lovitură de stat. Pro-antonescienii vor susține varianta rebeliunii legionare. Analizând evenimentele de atunci, prof. univ. dr. Ioan Scurtu pledează pentru varianta rebeliunii legionare, fiindcă, spune el: „După părerea mea legionarii s-au pus în situaţia de nesubordonare faţă de Conducătorul statului prin ocuparea unor instituţii publice, de rebeliune, interpretare ce suportă nuanţe şi precizări, dar denumirea corectă a evenimentului este: rebeliune legionară.“ Iar colonelul Radu-Ștefan Gallin, interpretul de germană al lui Ion Antonescu, nota în 1973: „Aceasta nu a fost deci o rebeliune legionară clasică, ci o manifestare internă a unui act premeditat de trădare externă a întregului regim nazist față de aliatul său: Țara Românească. Legionarii nu au fost decât servitorii (Sklavenvolk) care trebuiau să scoată castanele din foc pentru Hitler“¹. În rândurile de mai jos vă vom prezenta evenimentele de atunci, așa cum au fost acestea surprinse la Lugoj, în documentele aflate în custodia Direcției Timiș a Arhivelor Naționale.

Citiţi mai departe

autentifică-te pentru a adăuga comentarii |

Tags: Jurnalistică

Cenad - Studii monografice

Cuvânt înainte Cartea de față este rodul dorinței mele de a cunoaște mai bine apa, aerul și țărâna din Cenad. Apa din șanț, din bălțile de după ploaie, din vocuri, de la bara de la țigani, de la Puțul, din Mureșul cel intangibil al copilăriei mele. Aerul uscat și fierbinte al verii ori cel umed și rece al iernii, mirosind a flori de salcâm ori plăcintă cu dovleac, a frunze uscate ori tămâie. Praful și noroiul uliței din Satu Nou, frământate de copitele cailor, de cirezile de vite ori turmele de porci duse la păscut. Și, desigur, nu în ultimul rând, de a-i cunoaște pe cei care-și dorm acum somnul de veci în cimitirele știute ori neștiute ale Cenadului, ori de aiurea: români, sârbi, germani, maghiari, țigani, evrei, bulgari, turci etc. Este rodul mai multor ani de căutări prin zeci și zeci de cărți, prin jungla informațională numită Internet sau prin cele peste 45.000 de documente pe care le-am fotografiat la Inspectoratul Județean Timiș al Arhivelor Naționale, pentru a le studia acasă, în tihnă. Desigur, în speranța că în unele voi găsi și referiri la Cenad.

Citiţi mai departe

autentifică-te pentru a adăuga comentarii |

Tags: Studii, Cărţi

Țicneala vremelnică a lui Cuglă văcarul

Vestea s-a răspândit fulgerător. A înnebunit Cuglă. Poate nici nu s-ar fi dat prea mare atenție unui asemenea fapt, dacă Măria Lunga nu l-ar fi văzut pe șeful de post ieșind din curtea lui Cuglă. Cum adică să iasă șeful de post din curtea lui Cuglă, văcarul satului? Colac peste pupăză, peste numai un ceas, aceeași Măria Lunga l-a văzut ieșind din aceeași curte pe însuși secretarul de la Sfat. Oamenii au început să murmure, nevenindu-le să creadă. Din acel moment, Măria Lunga și-a scos în uliță scăunelul cu trei picioare, și-a aprins pipa și s-a pus pe așteptat. De unde au ieșit deja doi, trebuie să fie și un al treilea. Viața o învățase că la casa unde i se bagă-n sac doi pui morți, urmează și alții. Intuiția nu a înșelat-o. Spre seară, puțin după ce la biserica nemețească bătuse de șase, de la Cuglă ieși secretarul de partid.

Citiţi mai departe

Tags: Proză scurtă

Vinamericanu și micul său verde

Un fior străbătuse atunci întreaga suflare: moș Lae confirmase ceea ce gândiseră cu toții. Până mai ieri, dangătele clopotelor mănăstirii din apropiere nu urcaseră și nu coborâseră niciodată dealurile până-n sat. Nici moș Lae, nu fusese vreodată dat la televizor. Nici măcar nu avusese televizor. Însă ceea ce conta era faptul că el, Lae, era cel mai bătrân din sat și, mai mult decât atât, cel de-al doilea mare război pe lume îl prinsese dincolo de Mureș, la unguri, în gara feroviară din Măcău, unde văzuse cum jidovii jerpeliți îi înjunghiau pe cei ferchezuiți, fiindcă soldații-i mânau pe toți grămadă în vagoane de marfă și nu de călători. Și tot Lae povestea toamna și numai toamna, când era cinstit dându-i-se prima ștamplă de țuică pentru a vedea dacă era sau nu cazanul reparat cu plumb ori cupru, cum așteptaseră el și moșii săi să vină americanii. N-au ajuns americanii, fiindcă aceștia i-au trimis în locul lor pe ruși. De-atunci, i se și spunea Vinamericanu.

Citiţi mai departe

Tags: Proză scurtă