Cărți de autor
Căutare
Articole recente în blog
Conţinut popular
Ultimele afişate:
Adevăratul sfârșit al WWII
Moș Paia luʹ Păsulă1 se așeză greoi pe băncuța de la poartă. Își sprijini bâta cârnă de scândura groasă, de salcâm. Apoi scoase din buzunarul de la piept al vechiului sacou, primit de pomană de la văduva notarului din sat, o foaie de hârtie velină, pe care încă se mai vedea scris cu litere de-o șchioapă: „Mein Kampf“. O puse și pe aceasta pe scândură, lângă bâtă, ba, mai mult, să n-o ia vântul, îi îndoi un colț și puse bâta peste ea. În mâna dreaptă ținea deja o frunză de tutun bine uscată. O mototoli cu mare grijă, o acoperi cu stânga și porni să o mărunțească. Mai anul trecut, fuma din pipă, precum Măria Lungă, țiganca aceea înaltă, slabă ca scoaba, care aduna mortăciunile de prin Satu Nou, cea mai tânără mahala a Enadului Mare. Numai că mereu îl enerva băgăul. Vorba vine..., de fapt, frumoasa lui pipă nemțească, cu capac de alamă, găsită pe drumul dintre cartierul german Hibl și cimitirul catolic, fusese zdrobită de copita stânga-față a lui Noni, armăsarul bicăriei românești. Și de-atunci, Paia luʹ Păsulă trecuse pe țigări de producție proprie.
E un pod pe Drina (Republica Srpska) - 8 august 2015
„Scriitor sârb prin naţionalitate, cântăreţ însă al Bosniei natale, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961, Ivo Andrić realizează prin romanul său E un pod pe Drina... o frescă realistă, autentică, a unui mic orăşel bosniac de pe râul Drina, Vişegrad. “ (vezi http://www.asociatia-profesorilor.ro/e-un-pod-pe-drina-ivo-andric.html).
Lugoj - Memorie, momente, monumente...
Unirea Banatului și Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, dincolo de profunda sa semnificație pentru poporul român, în general, pentru bănățeni și transilvăneni, în special, a însemnat pentru aceștia din urmă declanșarea unei ample acțiuni de eternizare a memoriei neamului acolo unde până atunci le-a fost interzis. În următoarele două decenii, cu deosebire în localitățile bănățene mai importante, au luat ființă zeci și zeci de comitete de inițiativă pentru ridicarea de monumente, obeliscuri, cruci-monument, busturi etc., inițiatorii provenind din cele mai diverse categorii sociale și profesionale: învățători, preoți, militari, studenți etc. Primăriile, băncile, societățile bancare, diversele instituții și organizații au fost efectiv asaltate cu cereri de sprijin. Cele mai multe inițiative s-au finalizat, chiar și cu multe sacrificii din partea inițiatorilor, altele s-au pierdut însă pe parcurs, fondurile dispărând în neant. Schimbările de regim și-au lăsat și ele amprenta. Busturi ieșite brusc de sub „garanția“ politică au fost trimise la topit, locul lor luându-l cele „valabile“. Din nefericire, în iureșul istoriei s-au luat uneori și decizii pripite, ireparabile. Cele care au rezistat au fost soclurile. Monumentele și busturile oamenilor de cultură.Nicolae Grigorescu, anonimul...
Cercetările de ordin istoric aduc deseori și unele surprize. Studiind recent ziare vechi din colecția de periodice a Bibliotecii Județene Timiș, am dat de publicația „Știrea“ nr. 2688/29 iunie 1941, cotidian cu redacții la Arad și Timișoara. În lucrarea mea „Cenad – Studii istorice“, apărută în 2012, la Editura „Artpress“ din Timișoara, cu sprijinul financiar al administrației cenăzene (vezi http://www.dusanbaiski.eu/content/cenad-studii-monografice), încheiam capitolul intitulat „Căi de comunicație“ astfel: „Iar explozia celui rutier (a podului de peste Mureș, pe 9 iunie, n.n.), în 1940, va rămâne deocamdată un mister.“ Desigur, supoziția mea este în continuare valabilă, mai cu seamă că anexarea Basarabiei de către U.R.S.S. va avea loc pe 28 iunie 1940, iar Ardealul de Nord va fi temporar pierdut de către România prin Dictatul de la Viena, la 30 august 1940. Mai mult ca sigur, minarea podului de către Armata Română s-a făcut la sugestia vreunuia dintre serviciile secrete românești ale vremii, care va fi intrat în posesia unor date ce prevesteau pierderea Basarabiei și Ardealului de Nord. Și, pentru a se îngreuna o posibilă ofensivă maghiară în Banat, operațiunea de minare preventivă poate să fi fost o decizie militară mai mult sau mai puțin îndreptățită. Revenind la publicația „Știrea“ din 29 iunie 1941, aceasta scria pe pagina 3 un material intitulat „Sergentul Nicolae Grigorescu“ și semnat I. Pg., pe care-l reproducem integral:
Lugoj - Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941*
În perioada 21-23 ianuarie 1941 a fost rebeliune legionară sau lovitură de stat? Pro-legionarii vor spune că a fost o lovitură de stat. Pro-antonescienii vor susține varianta rebeliunii legionare. Analizând evenimentele de atunci, prof. univ. dr. Ioan Scurtu pledează pentru varianta rebeliunii legionare, fiindcă, spune el: „După părerea mea legionarii s-au pus în situaţia de nesubordonare faţă de Conducătorul statului prin ocuparea unor instituţii publice, de rebeliune, interpretare ce suportă nuanţe şi precizări, dar denumirea corectă a evenimentului este: rebeliune legionară.“ Iar colonelul Radu-Ștefan Gallin, interpretul de germană al lui Ion Antonescu, nota în 1973: „Aceasta nu a fost deci o rebeliune legionară clasică, ci o manifestare internă a unui act premeditat de trădare externă a întregului regim nazist față de aliatul său: Țara Românească. Legionarii nu au fost decât servitorii (Sklavenvolk) care trebuiau să scoată castanele din foc pentru Hitler“1. În rândurile de mai jos vă vom prezenta evenimentele de atunci, așa cum au fost acestea surprinse la Lugoj, în documentele aflate în custodia Direcției Timiș a Arhivelor Naționale.Cenad - Studii monografice
Țicneala vremelnică a lui Cuglă văcarul
Vestea s-a răspândit fulgerător. A înnebunit Cuglă. Poate nici nu s-ar fi dat prea mare atenție unui asemenea fapt, dacă Măria Lunga nu l-ar fi văzut pe șeful de post ieșind din curtea lui Cuglă. Cum adică să iasă șeful de post din curtea lui Cuglă, văcarul satului? Colac peste pupăză, peste numai un ceas, aceeași Măria Lunga l-a văzut ieșind din aceeași curte pe însuși secretarul de la Sfat. Oamenii au început să murmure, nevenindu-le să creadă. Din acel moment, Măria Lunga și-a scos în uliță scăunelul cu trei picioare, și-a aprins pipa și s-a pus pe așteptat. De unde au ieșit deja doi, trebuie să fie și un al treilea. Viața o învățase că la casa unde i se bagă-n sac doi pui morți, urmează și alții. Intuiția nu a înșelat-o. Spre seară, puțin după ce la biserica nemețească bătuse de șase, de la Cuglă ieși secretarul de partid.
Tags: Proză scurtă
Vinamericanu și micul său verde
Un fior străbătuse atunci întreaga suflare: moș Lae confirmase ceea ce gândiseră cu toții. Până mai ieri, dangătele clopotelor mănăstirii din apropiere nu urcaseră și nu coborâseră niciodată dealurile până-n sat. Nici moș Lae, nu fusese vreodată dat la televizor. Nici măcar nu avusese televizor. Însă ceea ce conta era faptul că el, Lae, era cel mai bătrân din sat și, mai mult decât atât, cel de-al doilea mare război pe lume îl prinsese dincolo de Mureș, la unguri, în gara feroviară din Măcău, unde văzuse cum jidovii jerpeliți îi înjunghiau pe cei ferchezuiți, fiindcă soldații-i mânau pe toți grămadă în vagoane de marfă și nu de călători. Și tot Lae povestea toamna și numai toamna, când era cinstit dându-i-se prima ștamplă de țuică pentru a vedea dacă era sau nu cazanul reparat cu plumb ori cupru, cum așteptaseră el și moșii săi să vină americanii. N-au ajuns americanii, fiindcă aceștia i-au trimis în locul lor pe ruși. De-atunci, i se și spunea Vinamericanu.
Tags: Proză scurtă
Promovează acest site
Traduceri
Sondaj
Cine e online
Visitors
- Total Visitors: 1334971
- Unique Visitors: 25895
- Registered Users: 7
- Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38
Vizitatori din data de 8 mai 2014