Cărți de autor
Căutare
Articole recente în blog
Conţinut popular
Ultimele afişate:
Pregătește Marea Britanie un nou război Mondial?
În cercetările mele cu privire la istoria contemporană, am descoperit la Arhivele Naționale un document utilizat de România în 1941 drept propagandă.
Uimitor ce paralelă se poate face între situația de atunci și cea de acum, când Marea Brexitanie a scos din mânecă un caz stupid, Skripal, pentru a stârni isteria antirusească.
Dacă britanicii și nord-americanii doresc un război, atunci să o facă pe teritoriile lor.
Tags: NATO, ucigaș de copii
Astăzi, 24 martie 2018, se împlinesc 19 ani de când gașca de criminali de război numită NATO a readus crima și genocidul la rang de politică de stat. Copiii au fost victime colaterale. Bravo, nemernicilor!
autentifică-te pentru a adăuga comentarii
Dușan Baiski - Război în Banat
Peste 120.000 de pagini de documente de la Arhivele Naționale, multe de curând desecretizate, cu date condensate în 344 de pagini de carte. Al Doilea Război Mondial așa cum nu l-ați știut!
Un motto pe măsură:
Motto: Transmiterea svonurilor trebuie supusă unui examen prealabil, spre a se da curs numai acelor svonuri care au o bază oarecare și a se indica precis această bază. Svonurile care nu există acestui examen prealabil nu vor mai lua curs decât ulterior, când primesc începuturi de confirmări cu caracter concret.
Ordinul circular nr. 35.165/15 octombrie 1940 al Inspectoratului General al Jandarmeriei
Dușan Baiski - „Cenăzeanul“ - 25 de ani
În acele zile fierbinți din decembrie 1989, fiind de serviciu la apărarea întreprinderii împotriva așa-zișilor teroriști, am avut prilejul de a cunoaște primul jurnalist occidental. Unul venit, tam-nisam, tocmai de la Paris. Acum (martie 2017), am aflat pe Internet că este redactorul-șef al hebdomadarului „Informations ouvrières“ din Paris, fondat în 1958 (potrivit Wikipedia), organ al Partidului Muncitoresc Independent din Franța. M-a întrebat, atunci, în acel decembrie de neuitat pentru mine, ce anume dorim noi, cetățenii români, după ce așa-numitul dictator a fost împușcat fiindcă probabil știa prea multe despre cei despre care nu trebuie să știm nimic ori mai nimic. „Vrem libertatea presei!“, i-am răspuns eu pe nerăsuflate. A zâmbit și mi-a răspuns sec: „Nu există nicio libertate a presei.“ Firește, deja „spălat“ pe creier de propagandiștii de la „Europa Liberă“ și „Vocea Americii“, care tocmai „uciseseră“ din condei 6.000 de timișoreni, manipulându-ne astfel în masă pentru a ne scoate pe toți în stradă (ceea ce s-a și întâmplat prin greva generală din 20 decembrie 1989), am reacționat zgomotos, neacceptând ideea că, de fapt, lucru de care mi-am dat seama cu mult mai târziu, nu poate exista o libertate a presei decât în anumite doze, controlate inclusiv prin false crize de hârtie. Și cel mai convingător motiv este cel financiar. „Cine plătește muzica, acela comandă“, zice un vechi proverb și nu cred că e doar românesc, ci unul internațional. Adevăratul sfârșit al WWII
Moș Paia luʹ Păsulă1 se așeză greoi pe băncuța de la poartă. Își sprijini bâta cârnă de scândura groasă, de salcâm. Apoi scoase din buzunarul de la piept al vechiului sacou, primit de pomană de la văduva notarului din sat, o foaie de hârtie velină, pe care încă se mai vedea scris cu litere de-o șchioapă: „Mein Kampf“. O puse și pe aceasta pe scândură, lângă bâtă, ba, mai mult, să n-o ia vântul, îi îndoi un colț și puse bâta peste ea. În mâna dreaptă ținea deja o frunză de tutun bine uscată. O mototoli cu mare grijă, o acoperi cu stânga și porni să o mărunțească. Mai anul trecut, fuma din pipă, precum Măria Lungă, țiganca aceea înaltă, slabă ca scoaba, care aduna mortăciunile de prin Satu Nou, cea mai tânără mahala a Enadului Mare. Numai că mereu îl enerva băgăul. Vorba vine..., de fapt, frumoasa lui pipă nemțească, cu capac de alamă, găsită pe drumul dintre cartierul german Hibl și cimitirul catolic, fusese zdrobită de copita stânga-față a lui Noni, armăsarul bicăriei românești. Și de-atunci, Paia luʹ Păsulă trecuse pe țigări de producție proprie.
E un pod pe Drina (Republica Srpska) - 8 august 2015
„Scriitor sârb prin naţionalitate, cântăreţ însă al Bosniei natale, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961, Ivo Andrić realizează prin romanul său E un pod pe Drina... o frescă realistă, autentică, a unui mic orăşel bosniac de pe râul Drina, Vişegrad. “ (vezi http://www.asociatia-profesorilor.ro/e-un-pod-pe-drina-ivo-andric.html).
Lugoj - Memorie, momente, monumente...
Unirea Banatului și Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, dincolo de profunda sa semnificație pentru poporul român, în general, pentru bănățeni și transilvăneni, în special, a însemnat pentru aceștia din urmă declanșarea unei ample acțiuni de eternizare a memoriei neamului acolo unde până atunci le-a fost interzis. În următoarele două decenii, cu deosebire în localitățile bănățene mai importante, au luat ființă zeci și zeci de comitete de inițiativă pentru ridicarea de monumente, obeliscuri, cruci-monument, busturi etc., inițiatorii provenind din cele mai diverse categorii sociale și profesionale: învățători, preoți, militari, studenți etc. Primăriile, băncile, societățile bancare, diversele instituții și organizații au fost efectiv asaltate cu cereri de sprijin. Cele mai multe inițiative s-au finalizat, chiar și cu multe sacrificii din partea inițiatorilor, altele s-au pierdut însă pe parcurs, fondurile dispărând în neant. Schimbările de regim și-au lăsat și ele amprenta. Busturi ieșite brusc de sub „garanția“ politică au fost trimise la topit, locul lor luându-l cele „valabile“. Din nefericire, în iureșul istoriei s-au luat uneori și decizii pripite, ireparabile. Cele care au rezistat au fost soclurile. Monumentele și busturile oamenilor de cultură.Nicolae Grigorescu, anonimul...
Cercetările de ordin istoric aduc deseori și unele surprize. Studiind recent ziare vechi din colecția de periodice a Bibliotecii Județene Timiș, am dat de publicația „Știrea“ nr. 2688/29 iunie 1941, cotidian cu redacții la Arad și Timișoara. În lucrarea mea „Cenad – Studii istorice“, apărută în 2012, la Editura „Artpress“ din Timișoara, cu sprijinul financiar al administrației cenăzene (vezi http://www.dusanbaiski.eu/content/cenad-studii-monografice), încheiam capitolul intitulat „Căi de comunicație“ astfel: „Iar explozia celui rutier (a podului de peste Mureș, pe 9 iunie, n.n.), în 1940, va rămâne deocamdată un mister.“ Desigur, supoziția mea este în continuare valabilă, mai cu seamă că anexarea Basarabiei de către U.R.S.S. va avea loc pe 28 iunie 1940, iar Ardealul de Nord va fi temporar pierdut de către România prin Dictatul de la Viena, la 30 august 1940. Mai mult ca sigur, minarea podului de către Armata Română s-a făcut la sugestia vreunuia dintre serviciile secrete românești ale vremii, care va fi intrat în posesia unor date ce prevesteau pierderea Basarabiei și Ardealului de Nord. Și, pentru a se îngreuna o posibilă ofensivă maghiară în Banat, operațiunea de minare preventivă poate să fi fost o decizie militară mai mult sau mai puțin îndreptățită. Revenind la publicația „Știrea“ din 29 iunie 1941, aceasta scria pe pagina 3 un material intitulat „Sergentul Nicolae Grigorescu“ și semnat I. Pg., pe care-l reproducem integral:
Promovează acest site
Traduceri
Sondaj
Cine e online
Visitors
- Total Visitors: 259829
- Unique Visitors: 9258
- Registered Users: 7
- Since: Vin, 06/26/2020 - 13:05
Vizitatori din data de 8 mai 2014