proprii

AddToAny

Share this

     

Articole recente în blog

Nicolae Ursu, un eminent muzicolog bănăţean, cu un loc aparte în profilul artistic naţional

Cu rădăcini la Chizătău 

După ce anul trecut scrisesem în paginile săptămânalului ?Agenda? (nr. 29/19 iulie 2004) despre Corul de la Chizătău, hazardul face să am din nou plăcerea de a scrie despre muzică şi muzicieni. Şi anume, despre compozitorul Nicolae Ursu. Acesta a văzut lumina zilei pe 4 iunie 1905, la Şanoviţa (pe atunci Sziklás), în casa familiei Nicolae şi Livia (născută Cădariu). ?Important pentru viitorul compozitor - avea să scrie Doru Murgu  în 1976, în cartea ?Nicolae Ursu - compozitor şi folclorist?, Editura ?Facla? - este localizarea Şanoviţei în chiar inima unui ţinut marcat de prodigioase emulaţii muzicale. În focarul acestor manifestări, s-a plămădit, cu siguranţă, dragostea compozitorului pentru melosul plaiurilor natale, pentru frumuseţea colindelor, cântecelor bătrâneşti, jocurilor şi cântecelor de dor?. Mama sa, Livia, era o fiică a Chizătăului şi provenea dintr-o familie care a dat vestitului cor din Chizătău pe toţi descendenţii săi. Nici nu e de mirare că, deşi tatăl, Cola - cum i se spunea în sat, voise să facă din el ?domn?,  care ??să nu mai fie şi el robu? pământului, ca mine?, el a dorit cu totul altceva. În toamna lui 1911, când micuţul Nicolae abia împlinise pe 4 iunie şase ani, mama Livia îl va duce la şcoală. Deşi trebuia să se şcolească pe ungureşte, limbă ce-i era complet străină, Nicolae se va dovedi extrem de silitor şi va fi mereu premiant. Cum dragostea pentru muzică o moştenise de la mama sa, băiatul va ?împestriţa? jocurile cu diferite cântări. ?În orice joc găsea prilejul de a intercala un mic refren coral al cărui dirijor sever era, apostrofându-i pe cei ce întârziau să dea cuvenita replică?, povesteşte Doru Murgu.  
Liceean la Lugoj  
După ce termină clasele primare, Nicolae devine elevul preotului Gustav Dietel din localitatea învecinată, Ghizela, care şi-a luat doctoratul la Roma. Acesta-l va remarca şi-i va facilita cunoaşterea unui instrument nou - armoniul bisericii din localitate. După doi ani, va obţine rezultate deosebite la sesiunea de examene de la Lugoj. În 1918, va ajunge la liceul din oraşul de pe Timiş, care, în 1919, va primi denumirea de Liceul ?Coriolan Brediceanu?. Acolo va deveni copil de suflet al profesorului dr. Aurel Peteanu, tatăl scriitoarei Anişoara Odeanu, şi se va dovedi un elev remarcabil.   
Apropierea de muzică se va face chiar la Şanoviţa, unde bunicul său fusese cantor la biserică, iar tatăl său, de asemenea. Vărul primar al tatălui său l-a învăţat notele şi ?troparii?. La liceul lugojean, profesor îi va fi nimeni altcineva decât însuşi compozitorul Ion Vidu, ale cărui ?convingeri estetice şi naţionale asupra rostului cântecului popular, ca expresie a fizionomiei unei naţiuni, le vor înrâuri profund pe cele ale elevului Nicolae Ursu.? Vidu îl va urmări şi-l va stimula fără încetare, promovându-l chiar ca locţiitorul său cu prilejul diverselor evenimente publice. Tot Vidu îi va acorda în clasa a VI-a un premiu în valoare de 600 de lei, bani care-i vor servi liceeanului la îndeplinirea unui mare vis al său, încă de pe vremea când era la Şanoviţa: acela de a avea un flaut al său. La absolvirea liceului, Ion Vidu îi va atribui din propriul fond suma de 1 000 de lei. Numai că tata Cola îl voia pe Nicolae judecător şi nicidecum student la Conservatorul din Cluj. Aşadar, se va înscrie la Facultatea de Drept, însă, în paralel, şi la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică.  
Student la Cluj  
Anul 1924 îl va găsi pe Nicolae student în capitala Transilvaniei. La Conservator îşi va petrece majoritatea timpului şi tot aici va fi remarcat de profesorii săi. În 1926 va fi ales secretar general al studenţilor conservatorişti. În 1925, din cauza banilor pe care-i primea de acasă regulat, dar prea puţini, va solicita ministerului învăţământului o bursă anuală. Va deveni membru al Cercului academic bănăţean de la Cluj.   
În 1927-1928, se materializează primele sale culegeri de cântece populare, preocupare izvorâtă din dorinţa sa de a le prelucra pentru cor,  întrucât le intuise frumuseţea şi valoarea inestimabilă. Dar fiindcă se simţea nepregătit pentru ?această datorie de onoare?, Nicolae se va înscrie la cursurile secţiei de compoziţie a Conservatorului, pe care o absolvă în 1933. În 1928, va obţine diploma de absolvire a primei promoţii - secţia pedagogică, precum şi a Seminarului pedagogic universitar. În luna mai 1929 va trece la Bucureşti examenul de capacitate, ceea ce-i va permite ca de la 1 septembrie să fie încadrat ca profesor titular provizoriu la gimnaziul ?C. Angelescu? din Cluj. În acelaşi an va obţine şi titlul de doctor al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe de Stat din cadrul Universităţii clujene. La 24 de ani se va întoarce la Şanoviţa cu două diplome universitare.  
Nu va pleda însă niciodată ca jurist. În 1930, Universitatea clujeană îi va elibera un nou certificat de absolvire a cursurilor de pedagogie generală, didactică şi metodică, etnografie şi folclor din cadrul Facultăţii de Litere. Bine pregătit în acest sens, va purcede la culegerea de doine, hore şi jocuri, colinde şi cântece de stea. În acelaşi an o va cunoaşte pe Magdalena Herţeg. Se vor logodi la 4 iunie (de ziua lui) şi se vor căsători pe 12 septembrie, de ziua de naştere a logodnicei. Tot în 1930 va deveni soldat TR la Şcoala de ofiţeri de rezervă din Târgovişte, unde... va înfiinţa un cor. În martie 1931 va înfiinţa un cor şi în Şanoviţa sa natală. După o scurtă şedere se va întoarce la Cluj, unde-şi va relua studiile. Era şi profesor şi elev în acelaşi timp. Dar şi cronicar muzical. ?În aceşti ultimi ani petrecuţi la Cluj - va scrie Doru Murgu - se va afirma tot mai mult în viaţa artistică a oraşului, prin conferinţe, ca profesor, ca dirijor reputat şi compozitor.? În vara lui 1933 va absolvi încă un curs organizat pentru dirijorii de coruri pe lângă Academia de muzică din Cluj. Apoi va decide să se prezinte la concursul anunţat de Colegiul ?V. Babeş? din Timişoara. Va obţine postul datorită calităţilor pedagogice şi artistice, publicaţiilor şi bunului renume. ?Se întorcea acum, temeinic pregătit, în Banatul de unde pornise posesor al armurii care-l va ajuta să-şi împlinească visele ţesute cu ani în urmă.? 
Iarăşi acasă  
Din nefericire, la Timişoara n-avea să găsească elevaţia intelectuală a Clujului. Însă aici corul reprezenta expresia naţională, ?pilon multiplicat în fiecare sat?. Primul rod tipărit al strădaniilor compozitorului Ursu va fi caietul de coruri scris pe melodii populare, apreciat de Sabin V. Drăgoi. Nicolae Ursu va fi felicitat de Tiberiu Brediceanu. Anul 1937 va fi unul dintre cei mai rodnici, compozitorul afirmându-se şi în calitate de dirijor şi de culegător de folclor. În acelaşi an i se va naşte primul fiu, Lucian, iar în 1939, Timotei. Din 1939 va deveni profesor la Liceul ?C.D. Loga?. În mai 1940 este ales membru în cadrul comitetului de conducere al filialei timişorene a Institutului de Ştiinţe al României.    
După anexarea Ardealului de către Ungaria, la doar trei zile de la acest eveniment, Nicolae Ursu şi soţia sa vor pleca spre Cluj, pentru a invita oficial la Timişoara, pe perioada refugiului, Academia de Muzică şi Artă Dramatică. Va urma o perioadă relativ grea. Începutul stagiunii Operei clujene la Timişoara va fi însă umbrit de evenimente. În vara lui 1942, la 37 de ani de viaţă, Nicolae Ursu va fi distins cu Premiul Academiei Române, moment care va da semnalul unor manifestări de simpatie fără precedent. În 1943, muzicianul va trebui să îmbrace uniforma militară.   
În 1946, Ministerul Artelor va decide înfiinţarea la Timişoara a unui Conservator de stat. Nicolae Ursu va fi numit - în paralel cu învăţământul mediu - profesor suplinitor, la armonie, iar apoi la teorie, solfegii şi folclor. Muzicienii timişoreni se vor grupa în cadrul Societăţii filarmonice ?George Enescu?. Pe 27 aprilie 1947 se va înfiinţa Filarmonica de stat ?Banatul?, iar mai apoi şi Opera. Compozitorul devine titular al unei catedre universitare şi apoi conferenţiar la catedra de folclor. ?Prin Nicolae Ursu au învăţat studenţii săi să iubească, dincolo de profesorul de la catedră, cântecul, omul, ţara... A fost pasionat nu numai de cântecul românesc, căci nu o dată  era auzit intonând în clasă cântece secuieşti din Ciuc, şvăbeşti din Banat, sârbeşti, ba chiar turceşti din Dobrogea.? Din nefericire, reorganizarea învăţământului superior din toamna lui 1950 va însemna desfiinţarea Institutului de Arte. Studenţii săi se vor împrăştia care încotro. La fel şi unii dintre cei mai cunoscuţi muzicieni. Abia în 1962, compozitorul îşi va relua locul la catedra universitară a noului Institut de muzică, creat în cadrul Universităţii timişorene. În 1968, la vârsta de 63 de ani, Nicolae Ursu este supus prea târziu unei intervenţii chirurgicale. Se va stinge la 10 februarie 1969. Până la acea dată, a fost folcloristul care a dat cel mai mare număr de monografii muzicale. ?Valoarea culegerilor efectuate - va nota Doru Murgu - rezidă însă şi în spiritul ştiinţific care le guvernează, fie că este vorba despre metoda lexicală adoptată - lesnicioasă studiului lor comparativ -, fie de sistematizările care dau perspectivă ansamblului, cristalizate în eruditele studii introductive.? 
Program aniversar  
Pentru duminică, 5 iunie, administraţia locală din Şanoviţa a organizat o serie de manifestări prilejuite de centenarul Nicolae Ursu, care se vor desfăşura la Casa Naţională ?Nicolae Ursu? şi la biserica ortodoxă. Tonul l-a dat nimeni altcineva decât nepotul de verişor, primarul comunei Ghizela, dl Ioan Ursu. Astfel, între 10 şi 12 va fi celebrată sfânta liturghie arhierească. Parastasul în memoria compozitorului va avea loc între orele 12 şi 13. Între 13 şi 14, cei prezenţi se vor putea bucura de cântecele reunite în concertul coral al Corului Filarmonicii Banatul din Timişoara; dirijor este dl Diodor Nicoară. La ora 14 va fi dezvelită placa comemorativă, iar la 14,30 va urma masa festivă sub genericul ?La givan cu invitaţii?. Printre oaspeţi se numără preoţi, reprezentanţi ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean Timiş, senatori şi miniştri, oameni de cultură şi artă. Şi-au confirmat participarea şi cei doi fii ai muzicologului: Timotei Ursu, stabilit în S.U.A., şi Lucian Ursu, de la Cluj-Napoca.  
   
Satul Şanoviţa  
Localitatea Şanoviţa este atestată oficial din anul 1717. Vechea vatră a aşezării, numită astăzi Satul Bătrân, se află între râul Bega şi Chizdia. Inundaţiile frecvente au determinat însă locuitorii să caute un loc mai bun, ferit de capriciile naturii. Pe actuala vatră a satului se aflau livezi de pruni. Roadele acestora se urcau în şoproane numite ?şuşile? (din slavul ?suşiti?, care înseamnă ?a usca?). De aici şi numele de Şuşanovăţ, pe care localitatea l-a păstrat până în anii ?30. Cel care a reuşit să schimbe acest nume în actualul, respectiv, Şanoviţa, a fost prof. Nicolae Ursu. Din punct de vedere administrativ, satul aparţine de comuna Ghizela. Se află la 45° 47' 52'? latitudine nordică şi la 21° 43' 29'? longitudine estică. La nord-vest se învecinează cu localitatea Ghizela, la vest cu Iosifalău, la est cu Babşa, iar la sud cu Chizătău. Este străbătut de drumul judeţean 609A. Acesta face legătura cu E 70 şi DN 6, care se găsesc la o distanţă de 3,6 km de sat. Există în prezent 190 de gospodării cu 526 de locuitori. În 1717, aici sunt consemnate colonizări germane, iar în 1779, Şuşanovăţul (Şanoviţa) a fost trecut sub administraţia judeţului Timiş. Alături de satele Ghizela, Hisiaş şi Paniova, Şanoviţa face parte din comuna Ghizela.  
Primul primar atestat a fost George Roşca, în 1860. Actualul primar este dl Ioan Ursu, din 2000. Fosta primărie a fost construită în timpul mandatului primarului Iosif Ursu, şi anume între 1926 şi 1928. Clădirea găzduieşte astăzi dispensarul uman. Anul zidirii bisericii ortodoxe ar fi 1796 sau 1797. Ceea ce este cert e data sfinţirii de către episcopul Nicolae Putnic, la 6 august 1797. Hramul se sărbătoreşte pe 8 septembrie, de ziua Naşterii Maicii Domnului. Primul preot (1786) a fost Marius Mitar. La rândul său, biserica greco-catolică a fost construită în anul 1911.   
Şcoala primară cu clasele I-IV a fost ridicată înainte de 1800 şi reconstruită în 1960. Primul învăţător a fost Ioan Beche. În 1958 s-a pus temelia la Casa Naţională, care, din 2001, poartă numele de Casa Naţională ?Nicolae Ursu?. Un alt obiectiv cultural important îl constituie Casa Memorială ?Nicolae Ursu? care e, de fapt, casa părintească a compozitorului, înălţată din bazalt de tatăl acestuia, Nicolae Ursu, cunoscut şi sub numele de moş Cola a lu? Prânzu.  
   
Agenda nr. 22/28 mai 2005
Your rating: None Average: 10 (1 vote)

talmaciri

Visitors

  • Total Visitors: 862735
  • Unique Visitors: 19286
  • Since: Vin, 06/26/2020 - 13:05

Vizitatori din data de 8 mai 2014

Flag Counter

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 0 vizitatori online.