Get Adobe Flash player

Nicolae Ursu, un eminent muzicolog bănăţean, cu un loc aparte în profilul artistic naţional

Cu rădăcini la Chizătău 

După ce anul trecut scrisesem în paginile săptămânalului ?Agenda? (nr. 29/19 iulie 2004) despre Corul de la Chizătău, hazardul face să am din nou plăcerea de a scrie despre muzică şi muzicieni. Şi anume, despre compozitorul Nicolae Ursu. Acesta a văzut lumina zilei pe 4 iunie 1905, la Şanoviţa (pe atunci Sziklás), în casa familiei Nicolae şi Livia (născută Cădariu). ?Important pentru viitorul compozitor - avea să scrie Doru Murgu  în 1976, în cartea ?Nicolae Ursu - compozitor şi folclorist?, Editura ?Facla? - este localizarea Şanoviţei în chiar inima unui ţinut marcat de prodigioase emulaţii muzicale. În focarul acestor manifestări, s-a plămădit,

Inundaţiile, printre cele mai dureroase catastrofe naturale din istoria Banatului

Nepăsarea oamenilor, birocraţia, lipsa de fonduri, inconştienţa, lipsa unor specialişti responsabili - elemente care „asigură“ pierderi incalculabile 

Tabere pentru spirit, linişte interioară, pace şi armonie cu lumea

Departe de cotidian 

Sub denumirea de tabără spirituală se înţelege retragerea,  pentru o anumită perioadă de timp, în anumite locuri sacre, cunoscute din vechi timpuri ca adevărate izvoare energetice, în cadrul cărora se va desfăşura un program de pregătire spirituală. O tabără spirituală este un loc în care spiritul, liniştea interioară, pacea şi armonia sunt elementele de bază. Este un loc din care plecăm mult mai îmbogăţiţi spiritual decât atunci când am venit. Un loc pe care nu îl vom uita pentru că acolo am învăţat ce este lumina, spune dr. Aurelian Curin, o mai veche cunoştinţă a cititorilor săptămânalului ?Agenda?.   

Despre bani şi preţuri din Banatul de altădată

Istoria fiscalităţii nu este altceva decât istoria relaţiilor interumane, cu suişurile şi coborâşurile mai mult sau mai puţin dureroase pentru omul de rând 

Alegând de prin monografiile istorice acele pasaje care se referă la fiscalitate, la preţuri şi salarii, nu poţi să nu observi că nimic nu e nou sub soare: inflaţie, exploatare, corupţie, nepotism etc. Că totul se poate cumpăra: de la o bucată de sare şi până la un scaun domnesc. Diversele ocupaţii asupra Banatului şi-au pus şi ele pecetea fiscală proprie asupra acestui ţinut, istoria fiscalităţii devenind astfel şi mai interesantă.

Alin Totorean şi-a descoperit semenii din India, în a treia etapă a unui proiect personal

Temele urmărite de arădean au fost: istoria, religia şi viaţa cotidiană 

 
De ce India?  
O întrebare absolut firească atunci când cineva se gândeşte să facă un asemenea drum. După cum spune, Alin pregătise iniţial un proiect în Africa, dar fiind ceva mai costisitor, nu a găsit în totalitate fondurile necesare. Negăsind sprijinul scontat, Alin a lăsat la o parte Africa şi a trebuit să caute altă destinaţie, un alt traseu. ?Doream o ţară care putea să-mi ofere destule subiecte pentru filme, fotografie şi textele pentru reviste - povesteşte el. Mergând singur, având echipament scump la mine, oamenii trebuiau să fie paşnici, cu apropiere de religie, ceea ce consideram că îmi dă oarecare siguranţă?. Din cele trei-patru variante, a ales India. ?Este o ţară reprezentativă şi înseamnă ceva pentru fiecare dintre noi. Pe de altă parte, din Bucureşti se dă viză pe timp de şase luni. Deci, ajuns în India, puteam să-mi văd liniştit de treabă, pentru o perioadă lungă. Şi, pe măsură ce-mi făceam documentarea, am găsit multe locuri interesante, despre care la noi nu se cunoaşte nimic.

Oamenii execută perfect ceea ce s-a programat, cu mijloace lingvistice, pe creier

NLP permite corectarea comportamentelor nedorite şi realizarea unei personalităţi integrate, autorealizate 

  
Celebrul om de ştiinţă Albert Einstein explică principiile de bază ale programării neuro-lingvistice (NLP), în special axioma fundamentală conform căreia avem întotdeauna trei posibilităţi de alegere. NPL este practică, este un set de modele, deprinderi şi tehnici de gândire şi acţiune eficientă în viaţă. Scopul NLP este de a fi util, te învaţă cum să faci să ajungi chiar la ceea ce îţi doreşti, cum să-ţi clarifici direcţia şi să acţionezi strategic, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală.  

Despre universul cuantic al şamanului şi recuperarea de suflet

Metodele şi uneltele folosite diferă de la o cultură la alta şi de la o regiune la alta 

„Avem marea bucurie şi onoare de a organiza împreună cu prestigioasa organizaţie ANATECOR un workshop de iniţiere în şamanism la Arad, în weekendul imediat următor Conferinţei Internaţionale de Terapii Complementare a ANATECOR, la care invitatul nostru Howard G. Charing va şi participa cu o lucrare pe tema  «Universul cuantic al şamanului şi recuperarea de suflet»“. Acest mesaj l-am primit de la organizatorii Conferinţei Internaţionale de Terapii Complementare ANATECOR (22-24 septembrie, Palatul Culturii, Arad; înscrieri la e-mail: office@nierika.ro sau shamanismromania@yahoo.com), dar şi de la expeditorul iniţial, Aurel Mocanu din Botoşani, cel care îl va însoţi la Arad,

Păsări pătrate pe cerul de apus


Coperta carte Pasari patrate pe cerul de apusDuşan Baiski
Păsări pătrate pe cerul de apus 
Editura "Marineasa"din Timişoara 2006 (proză scurtă) 
ISBN 973-631-293-3 
© Duşan Baiski şi Editura Marineasa


Un  stol de vrăbii se certa pe afişierul rotund de lângă Primărie. Pe afişier, sub cărămizile de pe care căzuse mortarul - un singur afiş. Iar pe afiş, sub iniţialele M.A.I., de la Ministerul Afacerilor Interne, scria cu majuscule: „Pe toată durata zilei de duminică se interzice cumpărarea a cel mult de două baloane de persoană. Cei care vor fi prinşi în caz contrar vor fi drastic amendaţi.“ Nu semna nimeni. Persoanele care se opreau să citească aproape că dădeau cu nasul de jumătatea de coală albă. Cei ce apelaseră măcar o singură dată la secretarul Primăriei pentru vreo copie de buletin sau certificat de naştere ghiceau imediat că era vorba de maşina de scris a Primăriei. Era singura din sat. Iar culoarea indigoului folosit nu lăsa loc de nici un dubiu pentru apropiaţii secretarului. Era indigoul folosit de Otto pentru multiplicatul bancurilor porcoase. Acelaşi afiş fusese lipit cu făină şi apă chiar şi pe uşile celor patru birturi ce mai rămăseseră în localitate. Nu se întreba nimeni de ce, dacă era un anunţ al Primăriei, lipsea şampila. În mod limpede, nu era anunţul Primăriei, ci al Miliţiei.

Mureşul, la Cenad

Mureşul, în amonte de Cenad

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 0 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1121946
    • Unique Visitors: 40975
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter