Get Adobe Flash player

Cărți de autor

     

Articole recente în blog

trafic ranking

Statistici web

Vitraliile, între mărgelele egiptene şi plumbul sintetic

Simona Bolog şi George Huiban au deschis la Timişoara o galerie de artă unicat în această parte a ţării

Pentru cei mai mulţi dintre noi, primul contact cu biserica s-a petrecut la vârsta când Feţii-Frumoşi şi Ilenele-Cosânzene coboară uşor din paginile cărţilor. Şi cum lumina este lucrul cel mai fascinant pentru om, am rămas cu toţii înmărmuriţi la vederea frumoaselor bucăţele de sticlă colorată puse-n ochiurile înalte ale ferestrelor. Pentru noi, Dumnezeu a încremenit atunci curcubeul pe chipurile sfinţilor din icoane.  
Sticlara 
Când pronunţi cuvântul “vitraliu”, gândul te duce, instinctiv, la ideea că realizatorul acestuia nu poate fi decât un bărbat. Nimic mai fals. Simona Bolog a trecut peste asemenea prejudecăţi păguboase. Fascinată încă din copilărie de vitraliile bisericii romano-catolice din Piaţa Nicolae Bălcescu din Timişoara, a luat atunci la rând lăcaşele de cult din oraşul de pe Bega. Simona este absolventă a secţiei “Sticlărie” a Facultăţii de Chimie din Timişoara. Proiectul de diplomă şi l-a pregătit la Fabrica de Sticlă din Turda, unde a văzut “pe viu” felurite tehnici de decorare a sticlei. De aici şi până la vitralii nu a mai fost decât un pas. Acest lucru se întâmpla înainte de 1989 când, în Occident, toxicul plumb folosit pentru realizarea tradiţională a vitraliilor a fost înlocuit cu plumbul sintetic, mult mai eficient şi, evident, mult mai economic şi mai puţin riscant pentru sănătatea lucrătorilor. Întrucât importul de orice fel de materii prime şi materiale fusese drastic redus, nu mai rămânea o altă soluţie decât cea a căutării unor formule care să ajute la producerea de plumb sintetic, material care să imite aproape la perfecţie plumbul adevărat. În acest sens, a fost mult ajutată de ilustrul pedagog prof. ing. Viorel Cristea, cel de la care a deprins multe cunoştinţe legate de tehnicile realizării vitraliilor. În calitate de membru asociat al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Simona a expus vitralii şi în cadrul unei expoziţii colective de artă plastică la Galeria “Helios” din Timişoara. Marele ei vis rămâne însă un cuptor pentru topit sticlă. 
Constructorul  
Fiecare fereastră de biserică îţi poate spune povestea vieţii unui sfânt ori îţi poate descifra anumite scene biblice. Totul pare un fel de caleidoscop uriaş în care, de cum îl răsuceşti puţin, bucăţelele de sticlă colorată din interiorul său prind brusc viaţă şi-ţi arată o altă floare. Magia culorilor solare. Da, aceste culori l-au vrăjit şi pe George Huiban, celălalt suflet al galeriei “Vitralia”. El s-a născut la 10 noiembrie 1950, în localitatea Avrămeşti, judeţul Vaslui. Este absolvent al Facultăţii de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic Timişoara. Marea sa pasiune pentru lumina în mişcare, pentru film, i-a adus nu mai puţin de unsprezece premii întâi şi titluri de laureat la diferite festivaluri naţionale şi internaţionale. Este fondator al Cineclubului “Constructorul” din Timişoara. Graţie cinematecii organizate de acest cineclub, iubitorii celei de-a şaptea arte s-au putut bucura înainte de 1989 de pelicule ale unor regizori de excepţie, dar şi de discuţii pertinente pe marginea acestora. George şi-a părăsit profesia de bază, însă a rămas un constructor de frumos în domeniul televiziunii. A fost şeful departamentului de producţie la TVT ?89, apoi director de producţie la TV “Europa Nova”. A lucrat în calitate de cadru didactic la Universitatea “Tibiscus” din Timişoara (unde a predat un curs despre comunicaţii vizuale şi fotografia de presă), la Facultatea de Jurnalistică şi la Facultatea de Design din cadrul Universitatăţii de Vest din acelaşi oraş. Marele său hobby a rămas filmul. 
O galerie  cum alta nu-i  
Pe strada Lascăr Catargiu (fosta Alexandru Lazăr) din zona timişoreană Trubadur, există o galerie unicat pentru această parte de ţară. Se numeşte “Vitralia” şi nu aparţine vreunei firme sau organizaţii profesionale, ci este a dnei Simona Bolog şi a dlui George Huiban, doi creatori împătimiţi de frumos.  De fapt, spaţiul nu e al lor, el fiind închiriat. Ideea este însă a lor, iar majoritatea vitraliilor expuse sunt tot ale lor. Există aici şi vitralii aparţinând unor artişti tineri, îndeosebi studenţi, dar şi obiecte decorative şi tablouri ale altor creatori, profesionişti sau nu. Preţurile vitraliilor satisfac toate gusturile şi buzunarele. Simona şi George lucrează şi la comandă, lucrările lor fiind realizate după modele proprii ori după cele aduse de client. Faptul că se comandă şi se vând vitralii poate fi considerat un semn încurajator: în Timişoara se construieşte, există şi bani pentru fineţuri. Numai că, spune Simona, nu te poţi îmbogăţi făcând vitralii, dar poţi trăi decent. Lucrări ale celor doi artişti s-au vândut nu doar în România, ci şi peste hotare. O icoană de lemn cu decor tip vitraliu a ajuns până în Malta. Decorul de tip vitraliu se poate aplica însă foarte bine şi pe alte obiecte, cum ar fi oglinzile, abajururile şi vasele ceramice. Iar dacă punem la socoteală şi obiectele decorative din metal, care intră în componenţa diverselor lucrări, atunci ne putem face o imagine clară despre frumuseţea şi utilitatea exponatelor aflate în vânzare la galeria “Vitralia”. Site-ul www.gale riavitralia.ro vă poate spune mult mai mult. Şi pentru că am ajuns la Internet, mai zilele trecute motorul de căutare “Google" dădea pentru cuvântul “vitralii" nu mai puţin de 874 de locaţii. Iar cel care se încumetă să le viziteze va constata că în România arta vitraliilor se află din nou la loc de cinste, multe dintre adrese fiind ale atelierelor şi societăţilor comerciale care au un asemenea obiect de activitate. 
Un fir de sticlă pe un miez de lut  
Originea vitraliilor se pierde în negura timpului, unele legende atribuind-o fenicienilor, povesteşte George Huiban. De asemenea, se presupune că mesopotamienii şi egiptenii au fost cei care au descoperit sticla. De la aceştia din urmă ne-au ajuns şi aşa-numitele “mărgele egiptene” (2750-2625 î.Hr.), realizate de artizani prin înfăşurarea unui fir subţire de sticlă topită în jurul unui  miez de lut. Astfel a rezultat foarte preţioasa sticlă opacă. Unii istorici susţin că începuturile vitraliilor se datorează ferestrelor ornamentale din alabastru din zona Mării Mediterane, în care erau încrustate bucăţi de sticlă colorată. Despre evoluţia vitraliilor nu se cunoaşte nimic, însă acestea au apărut brusc în secolele X-XI.  
O invenţie  cu bucluc  
Istoria vitraliilor îşi are şi ea propriile sale legende. Astfel, au existat cândva doi amici foarte buni, pe nume La Farge şi Tiffany. Aceştia, spune George, s-au gândit să producă bucăţi de sticlă presată. Aşa s-a ajuns la sticla opalescentă, însă şi la brusca prăbuşire a prieteniei dintre cei doi. Totul a plecat din momentul când s-a pus problema dreptului de folosire a sticlei opalescente la ferestre, pe care La Farge a brevetat-o în anul 1880. Câteva luni mai târziu, Tiffany a obţinut un brevet similar. Ceva mai întreprinzător, Tiffany a adunat în jurul său mai mulţi artişti, care au creat frumuseţi inegalabile. “Compania de Sticlă Tiffany”, cu sute de angajaţi, a executat mii de vitralii, ducând faima firmei până-n zilele noastre.  
Diverse tehnici  de lucru  
Tehnicile tradiţionale au însemnat vitralii realizate din cioburi de sticlă colorată în masă şi pictată, sticlă pictată manual, toate montate în bagheta metalică (aliaj de metale neferoase) fixate cu mortare şi chituri speciale. Cu timpul, tehnicile au evoluat, astăzi existând soluţii moderne bazate pe materiale sintetice eficiente, care reduc costurile şi timpul de execuţie, conferind în acelaşi timp eleganţă şi aspect estetic plăcut. Datorită experienţei dobândite, Simona Bolog şi George Huiban au pus la punct tehnici proprii şi materiale noi, protejate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.). Tot protejată ca marcă este şi Galeria “Vitralia”. 
Un top ceva mai aparte  
Un complex arhitectonic unde se găsesc poate cele mai multe şi mai frumoase vitralii din România este la ora actuală Castelul Peleş. Acesta e împodobit cu peste o sută de asemenea opere de artă, care au fost create special pentru el şi lucrate de 40 de artişti şi tehnicieni germani şi austrieci. Tot aici există şi o serie de vitralii medievale, din secolele XIV-XVII, de o valoare deosebită, aduse de la castele şi mănăstiri germane, ele fiind achiziţionate de către regele Carol I al României şi utilizate la decorarea interioară a castelului. Interesant este însă holul de onoare, cea mai somptuoasă sală de recepţie a castelului, amenajat de Karel Liman în 1911, pe locul unei foste curţi interioare şi care se înalţă pe trei niveluri în centrul corpului principal al castelului. Acesta are un plafon de sticlă, împodobit cu vitralii reprezentând scene gotice alegorice şi motive heraldice şi poate fi acţionat cu motor electric sau manual. În Timişoara, cele mai frumoase vitralii există, după spusele Simonei Huiban, la biserica romano-catolică din Piaţa Nicolae Bălcescu, la Episcopia Romano-Catolică de pe str. Augustin Pacha, în Centrul Civic, dar şi la o serie de case particulare din cartierele vechi ale oraşului. 
AGENDA nr. 11/15 martie 2003
Your rating: None Average: 7.3 (3 votes)

Promovează acest site

Share this

Traduceri

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 24 imagini
  • 235 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 0 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1578894
    • Unique Visitors: 34803
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter