Get Adobe Flash player

Vinamericanu și micul său verde

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Un fior străbătuse atunci întreaga suflare: moș Lae confirmase ceea ce gândiseră cu toții. Până mai ieri, dangătele clopotelor mănăstirii din apropiere nu urcaseră și nu coborâseră niciodată dealurile până-n sat. Nici moș Lae, nu fusese vreodată  dat la televizor. Nici măcar nu avusese televizor. Însă ceea ce conta era faptul că el, Lae, era cel mai bătrân din sat și, mai mult decât atât, cel de-al doilea mare război pe lume îl prinsese dincolo de Mureș, la unguri, în gara feroviară din Măcău, unde văzuse cum jidovii jerpeliți îi înjunghiau pe cei ferchezuiți, fiindcă soldații-i mânau pe toți grămadă în vagoane de marfă și nu de călători. Și tot Lae povestea toamna și numai toamna, când era cinstit dându-i-se prima ștamplă de țuică pentru a vedea dacă era sau nu cazanul reparat cu plumb ori cupru, cum așteptaseră el și moșii săi să vină americanii. N-au ajuns americanii, fiindcă aceștia i-au trimis în locul lor pe ruși. De-atunci, i se și spunea Vinamericanu.

A fost singura dată când auziseră oamenii în sat clopotele mănăstirii. Iar de-aici n-a mai fost mult până li s-a cuibărit în minte cum că a fost totul aievea. În cele din urmă, au dat întâmplarea uitării. Numai că de clipa cu pricina se lega totul, a conchis, patriarhal, Vinamericanu. De-atunci, an de an, cireșul lui Marian, cel mai bătrân cireș din sat, era ciufulit sistematic de hoarde întregi de grauri. Iar dinspre munți, cât era vara de lungă, se porneau zilnic furtuni uscate, cu fulgere și trăsnete. Iar ploaia tot nu venea, spre disperarea crescătorilor de melci.

Și totuși, oricât s-ar fi străduit popa Menu să-și convingă enoriașele  mai zeloase cum că dangătele n-au fost decât o închipuire, în sat au început să circule felurite zvonuri.Cum că moș Lae este un mare mincinos. Că nu a fost la Măcău, ci doar până la Cenadul de dincoace de Mureș iar de evrei auzise de la informatorii șefului de jandarmi din Cenad, care lucrau pământul dincolo de Mureș. Apoi cum că nu avea cum să fie nici la Cenad, că Cenadul era prea departe. Că moșul e un mare mincinos și chiar un afemeiat notoriu, care s-a dat până și la doamna preoteasă, care fusese învățătoarea unuia dintre fiii săi. Că de la atâta citit moșul s-a prostit la cap. Iar de la prosteală și până la a i se năzări cum că auzise dangătele clopotelor mănăstirii nu a mai fost mult. E drept că treaba asta din urmă era rostită cu jumătate de glas, la ureche de vecină, deoarece nu fusese singurul care auzise clopotele. Însă nu voia nimeni să recunoască, asta pentru a nu fi pus în aceeași oală cu Vinamericanu.

Numai că întâmplatul s-a întâmplat. După slujba de duminică, după ce enoriașele s-au dus glonț acasă să termine supa, iar bărbații la birtul lui Avram la o ștamplă de adevăr, de undeva s-a iscat zvonul că vin americanii.

- Lae trebuie să știe!, strigă Criglă, birtașul.

Cei prezenți se priviră îndelung unii pe alții. Apoi, ca fulgerați, se ridicară și ieșiră pe uliță. Ideea nerostită, însă gândită de toți, era să-l găsească pe Vinamericanu. Care le putea oferi o explicație cât de cât acceptabilă întrebărilor lor încă nerostite.

- Ăsta iar o să ne mintă!, proclamă Fițko, singurul ungur din sat.

Nu-i răspunse nimeni. De parcă nici n-ar fi fost de față. Numai că un observator neutru ar fi observat pe chipurile lor încrâncenarea speranței într-un adevăr de prea multă vreme așteptat.

- E la cireșul lui Marian – le zise Ghiță Ciungu, lovindu-și tâmpla cu degetul, semn că Vinamericanu se prostise de-a binelea.

- Moșul se preface – decretă popa Menu și ceilalți dădură aprobator din cap.

- Și dacă are moșul dreptate? - mormăi careva din mulțime și în clipa aceea, ca  la o comandă nespusă, oamenii grăbiră pasul.

- Vin americanii, maică? - îi întrebă pe drum mătușa Frosa, singura văduvă din sat, și li se alătură.

- Da' mergeți și voi mai încet, copii, că dacă au venit cu adevărat, n-or mai pleca – bombăni, la capătul alaiului, moș Dandu.

- Uitați un nor verde!, strigă un puștan.

Mulțimea se împletici pentru moment, dar își continuă drumul. De deasupra caselor se ițea coroana cireșului lui Marian.

- Da' ce verde-i cireșu'! - se minună Ghiță Ciungu.

Ajunsă în dreptul pomului, lumea se opri. Vinamericanu era într-adevăr sub cireș, chircit, mormăind. Și mângâind iarba.

- Unde-s americanii? - întrebară câțiva în cor.

Vinamericanu dădu din umeri. Apoi se ridică, ținându-și palmele căuș și-și privi radiind consătenii.

- Au venit... ei... ăștia... ex... e...

Atunci văzură oamenii în palmele bătrânului ceva mic și verde, ceva ca un copilaș gol și tare agitat.

Your rating: None Average: 2 (1 vote)

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 988002
    • Unique Visitors: 32726
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter