Get Adobe Flash player

NATO, și eu sunt sârb!

Timişoara conduce detaşat în reforma administraţiei publice

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Meritul muncii în echipă 

Pentru necunoscători, ceea ce se întâmplă la Primăria Timişoara par a fi doar nişte mofturi. Ce Internet, dom?le? Ce, carduri? Ce-s astea? În loc să dea la săraci... Comentarii, evident, total deplasate. Timişoara şi, în general, Banatul au avut şi au în continuare vocaţia spargerii tiparelor sociale şi de gândire. Societatea trebuie să progreseze indiferent de conservatorismul cronic al unora sau altora. Iar dacă există şi oameni potriviţi, la locul potrivit, atunci porţile viitorului sunt deschise. Proiectele implementate în ultima perioadă în administraţia locală timişoreană sunt rezultatul gândirii şi muncii unor asemenea oameni. Meritul este, evident, al echipei executive din fruntea Primărei, al celei tehnice şi, nu în ultimul rând, al membrilor Consiliului Local Timişoara, care au înţeles foarte bine că timpul nu stă în loc, indiferent de cine promovează un proiect sau altul. Important este rezultatul. Importanţi sunt contribuabilii. 
Infochioşcul, punct lovit  
Primăria Timişoara a introdus în 2001, în premieră în România, aşa numitele ?infochioşcuri?. Acestea sunt, de fapt, calculatoare situate în diferite locuri ale oraşului şi pot fi folosite într-un mod foarte simplu şi gratuit. Sistemul oferă informaţii publice din bazele de date ale Primăriei Timişoara.  Astfel, prin simpla atingere a ecranului, se pot accesa informaţii despre principalele instituţii din oraş, se poate studia ghidul turistic al Timişoarei sau modul de organizare al regiilor autonome. De asemenea, infochioşcurile oferă o documentaţie completă în ceea ce priveşte diverse probleme, cum ar fi construirea unui garaj sau plata taxelor sau a impozitelor, se spune într?un comunicat al Primăriei.  
Infochioşcuri sunt amplasate la Primăria Timişoara, sediul C.C.I.A.T., Oficiul Poştal nr. 1 (Poşta Mare), sediul C.E.C., Aeroportul Internaţional Timişoara, Bancpost, Prefectura Timiş, magazinul ?Billa? din zona Soarelui şi la Centrul Comercial ?Terra?.  
Deocamdată, infochioşcurile conţin date referitoare la Poliţia Timiş, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, Prefectura judeţului Timiş, Direcţia Regională de Poştă, Consi-liul Judeţean Timiş, C.E.C. şi Aeroport.  
La ediţia din 2003 a concursului naţional ?Internetics?, proiectul ?Infokiosk? a fost desemnat drept câştigător al subcategoriei ?aplicaţii info kiosk? din cadrul secţiunii ?Multimedia Offline?. 
Portalul municipal   
Unul dintre cele mai cunoscute proiecte este, fără îndoială, portalul municipal ?Primăria Municipiului Timişoara?, constituit din mai multe aplicaţii online ce au ca scop crearea unui mijloc de informare a cetăţenilor, în timp real, despre activităţile administraţiei locale, oferirea de servicii online gratuite, precum şi crearea unei arhive de informaţii utile despre Timişoara cetăţenilor, turiştilor şi oamenilor de afaceri. Portalul a lansat în premieră naţională serviciul online de consultare şi plată a taxelor şi impozitelor locale, precum şi o integrare a reţelei de infochioşcuri municipale.    
Scopul unui portal municipal este acela de a crea un spaţiu virtual, modern şi uşor accesibil, de colaborare între cetăţeni, oameni de afaceri sau turişti şi administraţia publică. Serviciile şi informaţiile sunt întreţinute şi îmbunătăţite permanent de către personalul calificat al Primăriei prin intermediul unor aplicaţii de management al conţinutului (CMS). Arhitectura portalului permite un acces uşor al cetăţenilor la informaţiile de interes public şi la informaţiile personale, într-un mod securizat şi personalizat. Pe lângă informaţiile despre Primărie şi despre Timişoara, portalul conţine un director de adrese web locale şi judeţene, un forum deschis tuturor, o carte de oaspeţi, formulare de contact prin care se poate scrie o reclamaţie sau sugestie de la calculatorul de acasă. Adresa este www.primariatm.ro.   
În perioada 5-7 septembrie 2003, s-au desfăşurat lucrările conferinţei anuale a Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică -A.N.I.A.P.  Tema acestui an a vizat sistemele informatice integrate, componentele şi securitatea acestora. Bazat pe modelul concursului ?Comunităţii Europene-European Golden Crest?, A.N.I.A.P.  a oferit premiile concursului ?Comunitatea Virtuală?, concurs de web-site-uri ale autorităţilor locale din România. În cadrul acestei competiţii, Primăria Timi-şoara a participat cu portalul www.primariatm.ro şi a primit marele premiu ?Comunitatea Virtuală 2003", la o clară diferenţă de punctaj faţă de ceilalţi concurenţi.   

Plata, prin Internet sau card  
În 2002, Primăria Timişoara a introdus, în premieră naţională, plata taxelor şi impozitelor prin Internet folosind soluţia ?Tax.connect?. Sistemul permite un ciclu complet de informare în privinţa obligaţiilor bugetare, precum şi efectuarea plăţii acestora prin Internet sau alte mijloace electronice. Modulul de calcul al taxelor şi impozitelor locale respectă legislaţia în vigoare, asigură trecerea la reglementările impuse de O.G. nr. 36/2002 privind noul mod de calcul al taxelor şi impozitelor începând cu 1 ianuarie 2003.  
Suplimentar plăţii electronice, se spune în descrierea de pe Internet, modulul casierie asigură schimbul de date cu o aplicaţie bancară pentru plata prin intermediul unor echipamente POS amplasate la casierii. Operarea se face în mod similar cu operarea pentru încasarea în numerar, cu deosebirea că suma totală de plată se încasează de pe card, prin POS. Sistemul este disponibil 24 h pe zi, şapte zile pe săptămână şi asigură actualizarea informaţiilor în timp real. Taxele şi impozitele locale se pot însă plăti şi prin 12 oficii poştale din municipiu.  
Pentru sistemul de plată la care ne referim, Primăria Municipiului Timişoara a primit un premiu pentru ?Pionerat în industria cardurilor?. Acesta este primul sistem electronic de informare asupra taxelor datorate, precum şi pentru efectuarea plăţii electronice a impozitelor şi taxelor locale prin Internet sau prin POS-uri. Premiul a fost acordat în cadrul galei ?No-cash?, aflată la a doua ediţie, a ?Premiilor Industriei Cardurilor? şi se referă la două categorii de premii: cel bazat pe datele statistice raportate de băncile emitente şi cel bazat pe voturile unui juriu format din specialişti ai sectorului financiar - bancar.  
   
E-guvernare  
Guvernarea electronică sau e-guvernare (e-government) este o reformă a administraţiei şi guvernării la nivel european. Candidată la admiterea în Uniunea Europeană, România nu a putut sta deoparte în cadrul unui asemenea proces de modernizare. Mai cu seamă că în ţara noastră birocraţia continuă să fie sperietoarea numărul unu a contribuabililor de orice fel.   
Drept urmare, având în frunte un ministru deschis la nou şi încântat sincer de ceea ce se întâmplă la Timişoara în domeniul în cauză, este vorba despre Dan Nica, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei a lansat de curând portalul www.e-guvernare.ro. Însuşi primul-ministru Adrian Năstase precizează pe prima pagină a acestuia că, cităm: ?Ca unic punct de acces la serviciile şi informaţiile instituţiei administraţiei centrale şi locale, dezvoltarea acestui portal marchează începutul reformei la ghişeu, un program de anvergură prin care Guvernul României îşi propune să promoveze transparenţa, să eficientizeze administraţia prin reducerea costurilor şi birocraţiei, să asigure accesibilitatea largă la informaţiile şi serviciile publice, indiferent de timp şi loc, să prevină şi să combată corupţia prin mijloace electronice.? Care sunt beneficiile acestui portal? În primul rând accesul la mulţimea de formulare accesibile fără a te deplasa la diversele instituţii. Apoi accesul la serviciul electronic de mediere a muncii, la posturile vacante, la formularele pentru reclamaţii şi trimiterea acestora în domeniul protecţiei consumatorilor şi multe, multe altele.   
Trebuie însă remarcat că eforturi se depun şi la nivel judeţean. În cadrul concursului naţional ?100 de proiecte pentru România?, Prefectura a propus proiectul ?Centru Multimedia pentru îmbunătăţirea comunicării dintre Prefectură, servicii deconcentrate, C.C.I.A.T. şi mediul economic din judeţul Timiş?, realizat în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, prin care a obţinut primul  loc pe ţară. Scopul proiectului  este crearea şi implementarea unui sistem pilot de comunicare  şi informare  între administraţia locală, serviciile deconcentrate ale statului şi mediul economic din judeţul Timiş.   
La rândul său, Consiliul Judeţean Timiş a depus, în cadrul aceluiaşi concurs, proiectul ?Modernizarea şi eficientizarea serviciilor publice ale C.J.T.?, fiind şi acesta selectat printre primele o sută de proiecte româneşti. Scopul proiectului este îmbunătăţirea serviciilor oferite de către C.J.T. prin introducerea de noi tehnici moderne de comunicare şi îmbunătăţirea organizării.   
De asemenea, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a depus un proiect, ales şi acesta printre primele o sută, care prevede instalarea unor infochioşcuri cu informaţii privind drepturile consumatorilor.  
   
   
Ce ne mai aşteaptă?  
Cu viceprimarul Adrian Orza, principalul artizan al proiectelor, am purtat o scurtă discuţie, cum altcumva dacă nu prin poşta electronică, domnia sa fiind plecat din ţară. Foarte mulţumit de colaborarea cu C.L.T., cu echipa executivă şi cu cea operativă, la întrebarea ?Ce alte proiecte IT doriţi sau aţi dori să promovaţi??, ne-a declarat: ?Vom continua proiectele existente, încercând să dezvoltăm în continuare informatizarea completă a administraţiei. Cred că suntem pe drumul cel bun şi datorită aprecierilor interne, dar şi a faptului că în aceste zile, la conferinţa de e-government în Europa Centrală şi de Est,  din 31 octombrie, de la Viena, am fost singurul oraş din estul Europei, alături de oraşe precum Milano din Italia, oraşe din Danemarca şi Austria, care s-au prezentat ca având administraţii informatizate cu succes.? 

AGENDA nr. 45/8 noiembrie 2003 
 
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 222 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 4 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 131658
    • Unique Visitors: 5811
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter