Get Adobe Flash player

NATO, și eu sunt sârb!

Cărți de autor

     

Articole recente în blog

trafic ranking

Statistici web

Tata Oancea, sculptorul-poet în dulcele grai bănăţean

„Vasiova“, o foaie literară editată şi tipărită aproape douăzeci de ani, şi-a avut redacţia şi administraţia acolo „Unde dă Dumnezeu...“

„La Bocşa, atât de dragă lui, părerile au fost şi rămân împărţite, din discuţiile purtate cu oameni de diverse vârste şi profesii rezultând o părere care numai unanimă nu poate fi socotită. Ni se va putea replica faptul că „nimeni în ţara lui... “; e un punct de vedere, dar să nu aibă nici până la ora actuală o casă memorială, e dincolo de... prea mult!“ - Ştefan Pătruţ, „Tata Oancea şi literatura dialectală a Banatului“ 
   
Acolo unde este  poezie, nu sunt bani   
?Sunt născut în comuna Vasiova, în anul 1881, luna august, 29, la Tăierea capului Sfântului Ion, poate de aceea capul meu e tot tăiat de unii?, avea să scrie, cu amărăciune, Petru E. Oance(a), mai cunoscut sub numele de Tata Oancea. ?Puteam avea un trai mai uşor, muncind în meseria mea, dedicându-mă cu totul soţiei şi celor cinci copii ai mei, ştii doar că sunt sculptor în lemn. Dar atunci m-am gândit că nu rămâne nimeni să ducă literatura, bună sau contestată, în casele celor mici, în casele celor obidiţi şi uitaţi de soartă." Petru a urmat patru clase primare în Vasiova (astăzi, una dintre cele trei Bocşe, Română, Montană şi Vasiova), cu învăţătorul S. Jurca. În următorul an va studia la şcoala nemţească, la dascălul Krotky, în Neuwerk, apoi încă unul, cu Hauser, la Bocşa Montană. Şi cam atât. Însă adevărata şcoală o va face lecturând cele peste cinci mii de cărţi adunate în biblioteca sa personală. La Oraviţa, la sculptorul Coterlă, va ucenici în sculptatul lemnului. Va lucra iconostase, va picta, va participa chiar şi la expoziţii.  
Poetul, cu copiii la război  
Primul război mondial va însemna şi pentru el mobilizarea. După un stagiu la Caransebeş, va fi trimis la Jitini, în Cehoslovacia, cu regimentul 43 infanterie, devenind furier la biroul de comandă. După un scurt concediu la Vasiova, îşi va lua cu el, la Jitini, soţia şi pe cei trei copii mici, Plinius, Caius şi Titus. Mişcaţi de drama lui Petru, ofiţerii îi vor stabili un program generos: trei ore la birou şi restul, sculptând şi pictând pentru ei. Astfel, cu banii obţinuţi şi?a putut întreţine familia. După cele cincizeci de luni de armată vine acasă mai matur, cu mai multă experienţă de viaţă. Se angajează la STEG de unde, scrie Ştefan Pătruţ, ?... după oarece timp, e trecut să deschidă poarta când vine sau pleacă trenul.? ?Oameni mai bogaţi cum au fost moşii mei Petru şi Iulia Mircea a Rusei n-a fost nimeni în toată Vasiova şi în tot jurul?, avea să scrie Petru la un moment dat. În casa lor erau ?...cămări pline cu de toate: vase pline de răchie de câte 25, 50, 75 de grade, vase de brânză, şoncuri, slănină, cârnaţi. Lăzi cu poame, mere, pere.? Dar, pe când avea el 20 de ani, toată agoniseala moşilor s-a prăpădit: ?La vârsta de 20 de ani eu eram sărac?, avea el să spună. Iar într-o discuţie cu tatăl său: ?...ori mă fac pictor, ori inginer, ori scriitor, dar la plug nu mă mai duc...?.   
Aşadar, după război, cu soţie şi cinci copii (cu doi mai mult), aproape că a ajuns la concluzia că nu-l aşteaptă decât cerşetoria. Şi totuşi, a găsit putere pentru a face faţă greutăţilor vieţii.   
Toţi copiii săi au fost şcoliţi. Plinius a studiat teologia la Caransebeş şi a fost preot la Bocşa. Caius a terminat geografia, fiind apreciat de Dimitrie Gusti şi Stahl. Titus, singurul încă în viaţă, a urmat matematica. Virgil, apreciat de Motru ca student, va muri de tuberculoză. Sabin, care a terminat dreptul la Cluj, va muri de tânăr, tot de tuberculoză. 
Cine a fost domnul Petru?  
?Cine a fost Tata Oancea??, se întreba, retoric, Ştefan Pătruţ, un cunoscut poet în grai bănăţean, trecut, din păcate, şi el în lumea celor drepţi. Răspunsul şi-l va da singur: ?Cântărind ce s-a spus despre această persona-litate, pe undeva contradictorie, de către cei îndrituiţi a o face, îl Ťgăsimť ca un mare artist în sculptură, poezie şi pictură, un om cu mult har, mereu preocupat de ceea ce se întâmplă în jurul său, o fiinţă complexă care suferea pentru semenii săi. Răsplata muncii de o viaţă: i s-a conferit Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a pentru merite deosebite în activitatea de răspândire a culturii.?  
?Vasiova", o foiţă modestă?  
Prima poezie a scris-o pe la 15-16 ani. Prin 1970, declara că a scris aproximativ 5 000 de poezii şi vreo 250 de nuvele. Pe 1 ianuarie 1929, pe când avea deja 48 de ani, va începe să scoată ?...o foiţă mică, modestă, simplă de tot?, căreia i-a dat numele satului său drag, ?Vasiova?, o foaie literară cu redacţia şi administraţia ?Unde dă Dumnezeu, deocamdată Oraviţa, str. Principală 55?, care nu s-a preocupat nici de politică, nici de afaceri. În perioada 1929-1947, fără a avea o bază materială sigură, ?Vasiova? va apărea la Bocşa, dar mai ales la Timişoara. În paginile sale vor fi de toate: reclame, anunţuri, tabele cu firme şi patroni, dedicaţii. Nu vor lipsi însă problemele de istorie, legendele, poeziile, epigramele, schiţele, nuvelele, descântecele, cuvintele dialectale, anecdotele. La loc de frunte: satul. Dintre fiii lui Tata Oancea, unul singur a colaborat la revistă: Plinius.  
Singurul redactor al foii sau nu?  
Se spune că Tata Oancea îşi scria singur foaia, dar cei care au verificat acest lucru sunt de altă părere: Petru a avut o mulţime de colaboratori: Paul Bellu, George Bălteanu, Constantin Miu-Lerca, Grigore Popiţi şi alţii. ?În multe dintre articolele publicate ? scrie Ştefan Pătruţ, Tata Oancea se declară un cerşetor notoriu, fiind pus în situaţia de a face două-trei drumuri pentru a-şi recupera preţul revistei, alteori renunţând la ceea ce i se cuvenea. El îşi desfăcea această revistă pe jos, cu trenul, însoţit în destul de multe rânduri de mascota sa, celebra gâscă.? Cât despre câştigurile sale, Tata Oancea avea să declare: ?Azi mă sprijineşte unul, mâne mă-njură altul. Azi am ce mânca, mâne şi încă trei zile nu.? Deviza sa a fost: ?Munciţi, cetiţi, călătoriţi!? Călătoriile sale au însemnat însă un efort continuu: 25-35 kg de hârtie în spate şi câte 50-80 km zilnic.  
Versuri doar pentru ţărani?  
Desigur, pentru a pătrunde cu adevărat în sufletul acestui ?Matusalem din Bocşa Vasiovei?, cum l-a denumit Petru Vintilă, trebuie mai cu seamă să citiţi sau să ascultaţi măcar câteva din poeziile sale în grai bănăţean, Tata Oancea fiind ?depozitarul a numeroase legende, glume, snoave, creatorul unei literaturi despre ţărani şi satul bănăţean.? Desigur, orăşenii vor gusta mai puţin o asemenea poezie. La fel şi ţăranii din alte zone ale ţării. Motivele principale sunt pronunţia cuvintelor şi regionalismele, multe provenind din limbile naţionalităţilor trăitoare pe aceste meleaguri.   
Tata Oancea s-a stins în 1973. Ce a lăsat în urma lui? Răspunde acelaşi Ştefan Pătruţ: ?O revistă Vasiova care a străbătut Banatul şi nu numai, aproape două decenii pe bani adunaţi cu mare trudă; Primăvara, Poezii, ediţie I, 1928, ediţia a II-a, Timişoara, 1936, 161 pagini; Vara, Poezii, Oraviţa, 1928, 180 pagini; Toamna, Poezii, Timişoara, 1936, 160 pagini.?  
   
   
O casă...   
Cunoşteam poezia în grai bănăţean a lui Victor Vlad Delamarina. Cunoşteam şi multe poezii ale grupului de poeţi ?Gura satului?. Însă cu adevărat am cunoscut savoarea poeziei în grai bănăţean abia când l?am întâlnit pe poetul Gheorghiţă Brebenar, la care trag adeseori când mă duc la Ocna de Fier şi care-mi citeşte cu mare plăcere nu doar propriile sale creaţii, ci şi pe cele ale colegilor săi de breaslă, lucru atât de rar, poate inexistent în egoista lume a poeţilor. De la Gheorghiţă am auzit de Tata Oancea, omul-revistă, sculptorul-poet, cetăţeanul care şi-a numit foaia literară după numele satului iubit: Vasiova. Cu Gheorghiţă am fost, într-o mohorâtă duminică de octombrie, să văd casa memorială ?Tata Oancea? de la Bocşa-Vasiova şi să-l cunosc pe ultimul dintre descendenţii lui Petru E. Oance(a). ?Aceasta este casa?, mi?a spus amicul meu. Am tresărit. O casă pe colţ, încă impunătoare, însă într-o stare avansată de paragină. Tencuială căzută, gard dărăpănat, nici un semn că acolo mai locuieşte cineva. ?- Domnu' Titus!...domnu' Titus!? Dinăuntru, un răspuns aproape imperceptibil. ?- Cheia este între zid şi poartă?, strigă o vecină de peste drum. Gheorghiţă găseşte cheia, o cheie mare, ca de la biserică. Intrăm. Sub poarta mare, cărămizi de văiugă, bârne... tavanul e spart, într-un loc se vede trestia de sub tencuială. Un pavilion de lemn într-o rână, în grădina plină de scăieţi. Bucătăria de lângă casă, fără sticle la ferestre. În dreapta mea, sute de teancuri de ziare vechi. Păşim în casă. Pe o masă, resturi de mâncare. În soba mare se află Titus Oancea. ?- Aprindeţi lumina!? ne spune, cu o voce stinsă. În încăperea neîncălzită, un miros greu. De sub dună se vede  chipul unui bătrân cu barba albă. Titus e bolnav. Şi orb. Îi spunem că am venit să-l vedem şi să-l salutăm. Ieşim. De la aceeaşi vecină aflăm că Titus refuză să meargă la azil. Vrea să moară în casa părintelui său.   
   
AGENDA nr. 43/25 octombrie 2003 
 
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 24 imagini
  • 225 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1273424
    • Unique Visitors: 23335
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter