Get Adobe Flash player

NATO, și eu sunt sârb!

Cărți de autor

     

Articole recente în blog

trafic ranking

Statistici web

Slujbele de la Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor, netulburate de ploi

Muncitorul care a trebuit să dea jos crucea de pe biserica de iarnă a fost pedepsit de Dumnezeu 

Una dintre cele mai importante mănăstiri ale Episcopiei Caransebeşului este ?Sf. Ilie de la Izvor?, din Vasiova, si-tuată la marginea oraşului Bocşa, pe şoseaua Timişoara - Reşiţa. Acesteia i se spune ?de la Izvor? deoarece începutul său este legat de izvorul făcător de minuni. Tradiţia spune că, la 1850, un lucrător de la Ocna de Fier, suferind un accident, a venit la un izvor de la Vasiova, a cărui apă i-a redat vederea.  
   
Izvoare făcătoare de minuni  
Mai mult sau mai puţin departe de forfota vieţii cotidiene, mănăstirile sunt situate, de regulă, în locuri binecuvântate de Cel de Sus: în oaze de pace şi linişte, în care rugile pentru mântuirea sufletului nu sunt tulburate de nimic. Dar ceea ce este important în viaţa unor asemenea lăcaşuri sunt izvoarele de apă. Turistul european care poposeşte, de pildă, în partea asiatică a Turciei, la Efes, Selciuc, la Mormântul Fecioarei Maria, va avea parte de o surpriză deosebită. După ce va străbate o zonă relativ aridă, dominată de pini şi plantaţii de măslini, după ce va urca sute de metri în munţi acoperiţi de o vegetaţie pitică, adaptată la uscăciune, va pătrunde într-o vale binecuvântată de Dumnezeu. Alături de lăcaşul sfânt ce adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale Maicii Domnului, se află un izvor cu un debit generos raportat la zonă şi unde miile de credincioşi care vin în pelerinaj la aceste locuri sfinte se grăbesc să-şi umple sticlele cu lichidul generator de viaţă. De altfel, în majoritatea cazurilor, cei care au stat la originea înfiinţării mănăstirilor au avut de-a face, într-un fel sau altul, cu prezenţa unui izvor făcător de miracole şi  care le-a schimbat viaţa în mai bine. Nu este de mirare că mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor, de la Bocşa-Vasiova, îşi leagă existenţa tocmai de un asemenea izvor.  
Un miner...  
Minele din zona Ocna de Fier-Dognecea au fost, sute de ani, încă de pe timpul romanilor, un izvor de... hrană. Dar şi de... accidente. Cine se încumetă să coboare în prăpastia de sub Poiana Dănilii, situată la câţiva kilometri sud-vest de Ocna de Fier, va da de o grotă, iar în grotă şi în jurul acesteia, de o serie de galerii săpate de om. Nu e greu de închipuit în ce condiţii s-a lucrat, îndeosebi pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Iată cum descrie, prin 1774, în cartea sa ?Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei? (Editura ?Facla?, Timişoara, 1984), călătorul şi istoricul veneţian Francesco Griselini, vizita sa la mina ?Simion und Iuda?, din Ocna de Fier: ?... Nu mai puţin impresionată este urechea de vocea înăbuşită a lucrătorilor, de zgomotul produs de ciocan şi daltă, de detunătura prafului de puşcă, atunci când roca este aruncată în aer. Un străin care iese din mină nu va mai uita detunătura exploziei... ?. În asemenea condiţii, un lucrător de loc din satul Vasiova (actualmente Bocşa-Vasiova) putea avea un accident care să-i creeze probleme cu vederea. În drumul său între casă şi mină, el trecea zilnic pe lângă un izvor. Spălându-se frecvent pe faţă şi îndeosebi pe ochi, care, datorită accidentului, probabil îl dureau ori cel puţin îi dădeau o senzaţie de disconfort, el s-a vindecat.  
Piatra de temelie  
?Minunea s-a răspândit repede printre localnici, care au început să vină într-un număr tot mai mare la acest izvor?, scrie în pliantul primit prin bunăvoinţa maicii Sofronia, ghidul nostru în vizita de la mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor, despre care se spune că a fost construită în preajma acelui izvor care l-a vindecat pe minerul vasiovean. Astfel, s-a simţit nevoia ridicării unui lăcaş de cult. În anul 1898, s-a înălţat o troiţă care a marcat locul viitorului lăcaş de cult. ?Această cruce s-a ridicat cu ajutorul lui Dumnezeu în zilele Majestăţii Sale Imperatului şi Regelui nostu Franciscu Iosif I-ul şi a Pre Sânţitului Episcop al dicezei gr.or. române a Caransebeşiului Nicolae Popea pre spezele creştinilor evlavioşi... ?, scrie pe crucea de piatră aflată în faţa bisericii. La 15 mai 1905, ca urmare a dorinţei arzânde a localnicilor de a se ridica o biserică, protosinghelul Macarie Gruşcă a pus piatra de temelie. Prelatul a decedat la 9 ianuarie 1946, la venerabila vârstă de 82 de ani, iar mormântul său se află la spatele bisericii, alături de cel al ieroschimonahului Calistrat Bobu, decedat în 1975, la vârsta de 75 de ani. Puţină lume ştie că părintele Calistrat nu e nimeni altul decât fratele celebrului politruc român Emil Bobu, cel care avea să aibă un cuvânt greu de spus în perioada comunismului românesc.  
Mulţi se vor minuna aflând despre faptul că, în doar trei luni, la 5 august 1905, biserica a fost gata de sfinţire şi aceasta într-un ţinut aflat sub altă stăpânire decât cea românească. Dacă e să judecăm că, cel puţin în Timişoara de astăzi, mai multe biserici ortodoxe se află în construcţie încă de prin 1990 şi încă nu sunt finalizate, ne putem face o imagine clară asupra sincerităţii multitudinii în credinţă a celor din 1905 şi a celor de acum.   
Odată cu ridicarea lăcaşului de cult, în aceste ţinuturi a început şi viaţa monahală. Apogeul a fost atins în 1940, în momentul sosirii unui grup de maici de la mănăstirea Suceviţa, din Moldova. În aceeaşi perioadă se va construi corpul de clădire cu chiliile maicilor şi celelalte anexe. La vremea respectivă, existau ateliere de covoare, croitorie şi pictură. Picturile de pe iconostas au fost executate de maicile din cadrul mănăstirii în doar şase luni. Actuala pictură din cadrul bisericii este lucrare integrală a pictoriţei turnseverinene Florica Lepădatu, cea care a pictat şi Vodiţa, fiind prima femeie-pictor din România care a intrat în tagma pictorilor de biserici româneşti.  
Au urmat timpurile tulburi ale celui de-al doilea război mondial. Însă maicile şi-au văzut sfârşitul liniştii în 1959, când, prin Decretul nr. 410, mănăstirea a fost practic închisă. Aici s-a înfiinţat o şcoală ajutătoare, iar maicile care nu au vrut să părăsească locul s-au angajat ca persoane civile. Bunurile mănăstirii au trecut în patrimoniul statului, iar biserica a început să funcţioneze ca biserică parohială. Un timp, fosta clădire principală a mănăstirii a funcţionat ca preventoriu TBC, iar apoi ca şcoală ajutătoare pentru copii handicapaţi. Demn de semnalat în rândurile preoţimii ortodoxe actuale din zonă este tocmai dorinţa de a ajuta societatea civilă la integrarea socială a persoanelor cu nevoi speciale.  
După aplicarea vestitului Decret 410 din 1959, s-a consemnat şi un fapt des pomenit, prin similitudine, în istoria recentă a României. Pentru a face din mănăstire un obiectiv efectiv laic, administranţii comunişti au dispus măsuri prin care să fie şterse orice însemne religioase în clădirile fostei mănăstiri. Dacă icoanele de pe pereţi au fost la îndemână, crucea de pe turnul bisericii de iarnă, greu accesibilă fără o schelă special concepută şi construită ori fără utilaje elevatoare pe măsură, s-a dovedit a fi intangibilă. La ordinul vreunui politruc zelos ori dintr-o pornire lăuntrică aflată în rezonanţă cu cerinţele politice ale momentului, un lucrător s-a angajat să escaladeze clopotniţa şi să doboare crucea. Nu este însă deloc exclus ca la baza acţiunii să fi stat vreo două-trei sute de monopol, primite gratuit pentru a accelera şi cataliza voinţa muncitorului. Pe la jumătate, însă, avea să vină inevitabilul. Sau pedeapsa divină. Omul s-a prăbuşit de la o înălţime considerabilă şi, în scurt timp, şi?a dat obştescul sfârşit. Spre deosebite de alţi ?martiri? ai acelor ani de jalnică amintire, care, după ce au tras cu cablul legat de tractoare troiţele de la răscrucile de prin satele bănăţene, au ajuns să bolească şi să sfârşească în chinuri trupeşti sau mentale. 
Restitutio?  
După evenimentele din decembrie 1989, Biserica Ortodoxă Română a început acţiunea de recuperare a fostelor sale proprietăţi imobiliare. Printre acestea, clădirile care, până în 1959, au aparţinut mănăstirii Sf. Ilie de la Izvor. În urma a numeroase intervenţii la Guvern, după 1990 a fost recuperată clădirea care, în prezent, adăposteşte unsprezece maici. Fostele anexe de dinainte de 1959, care au servit, până în clipa restiturii, de chilii pentru măicuţe, sunt destinate acum adăpostirii credincioşilor care vin cu miile de Hramul Sf. Ilie. De altfel, pentru a-i ajuta pe oamenii cu teamă de Dumnezeu care vin de Sf. Ilie din întreaga ţară, maicile de aici le pun la dispoziţie şi corturi militare, ridicate în incinta mănăstirii.   
Un punct de atracţie deosebit este, fără îndoială, izvorul aflat la intrarea în mănăstire, care, inclusiv la data documentării noastre, era intens căutat de oamenii locului. Din respect pentru igienă, acesta ar trebui făcut accesibil prin intermediul unor robinete, aidoma celor de la Mormântul Maicii Domnului, blocând astfel contactul direct al mâinilor cu ustensilele de scos şi turnat apa din fântână. Bacteriile şi viruşii sunt tot o creaţie a Domnului, dar omul trebuie să rămână deasupra tututor.  
   
   
Sculptor de iconostase  
Demn de consemnat este însă şi faptul că vechiul iconostas a fost sculptat de nimeni altul decât de Tata Oancea, sculptorul-poet în dulcele grai bănăţean, originar din Vasiova. ?Sunt născut în comuna Vasiova, în anul 1881, luna august, 29, la Tăierea capului Sfântului Ion, poate de aceea capul meu e tot tăiat de unii?, avea să scrie, cu amărăciune, Petru E. Oance(a), mai cunoscut sub numele de Tata Oancea. ?Puteam avea un trai mai uşor, muncind în meseria mea, dedicându-mă cu totul soţiei şi celor cinci copii ai mei, ştii doar că sunt sculptor în lemn. Dar atunci m-am gândit că nu rămâne nimeni să ducă literatura, bună sau contestată, în casele celor mici, în casele celor obidiţi şi uitaţi de soartă?. Petru a urmat patru clase primare în Vasiova (astăzi, una dintre cele trei Bocşe, Română, Montană şi Vasiova), cu învăţătorul S. Jurca. În următorul an va studia la şcoala nemţească, la dascălul Krotky, în Neuwerk, apoi încă unul, cu Hauser, la Bocşa Montană. Şi cam atât. Însă adevărata şcoală o va face lecturând cele peste cinci mii de cărţi adunate în biblioteca sa personală. La Oraviţa, la sculptorul Coterlă, va ucenici în sculptatul lemnului. Va lucra iconostase, va picta, va participa chiar şi la expoziţii.   
   
Viaţa monahală  
   
Dumnezeu alege dintre noi pe cei mai puternici şi dispuşi să renunţe la plăcerile lumeşti în favoarea abstinenţei şi credinţei. Viaţa de călugăr(iţă) nu înseamnă totuşi o garanţie a accesului la viaţa veşnică de apoi. Este, însă, evident, o încercare supremă în faţa tentaţiilor vieţii obişnuite. Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor este una dintre puţinele din ţară unde se ţine noaptea slujba de Utrenie şi unde nu se consumă carne, lucru ce poate fi lesne observat pe chipurile maicilor de aici, obişnuite să mănânce doar hrană vegetală. Singurul moment când consumă carne este cel al dezlegării la peşte. În România, există doar două mănăstiri ortodoxe unde se ţin cu stricteţe rânduielile de la Muntele Sfânt Athos: Cernica şi Frăsinei.  
Viaţa călugăriţelor de la mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor se axează pe rugă şi ascultare. Fiecare maică face toate ascultările prin rotaţie, fie la atelierul de pictură, de croitorie sau de plăpumi, fie la bucătărie sau grădină. Referitor la rugăciune, pe lângă pravila de rugăciune pe care o face fiecare maică la chilie, în mod particular există şi un program de rugăciune la biserică. De pildă, dimineaţa la ora 7 au loc Acatistul zilei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. La ora 17 începe Vecernia, iar la ora 23, Slujba Utreniei. Stareţă este maica Varvara, iar duhovnic, părintele arhimandrit Ieronim Stoican, în vârstă de 80 de ani, mereu prezent în mijlocul maicilor şi credincioşilor, care vin în număr mare să?i ceară sfatul şi ajutorul în necazurile lor. Din nefericire, nu l?am putut vizita pe părinte cu prilejul documentaţiei noastre, sănătatea domniei-sale şi respectul pentru un asemenea om nepermiţându-ne acest lucru la momentul respectiv. Pe maica stareţă Varvara nu am găsit-o, fiind plecată de la mănăstire pentru probleme ce ţin de viaţa obştei. Iar în clipa de faţă, la 99 de ani, cu un an înainte de sărbătorirea unui veac de la fondarea mănăstirii, de lucru este arhisuficient. Întreaga mănăstire se află într-un amplu proces de renovare. Se schimbă sistemul de curent electric şi de apă şi până la cel de securitate, dat fiind faptul că lăcaşul are în patrimoniu icoane valoroase. Din fericire, tragicul exemplu al lucrătorului care, încercând să dea jos crucea de pe paraclis, a decedat, ţine departe potenţialii hoţi. Ba, mai mult, comunitatea locală este foarte aproape de maici. Izvorul este îngrijit de o vasioveancă a cărei menire este, până la finele vieţii sale, având canon de la părintele Calistrat Bobu, să cureţe puţul de apă potabilă unde mereu vine cineva să-şi umple sticlele. Până acum nu s-a consemnat nici un furt din averea şi aşa drastic redusă prin Decretul nr. 410 din 1959. Un cuvânt de laudă există pentru romii din imediata apropiere, care respectă întru totul cele sfinte. Sponsori cu dare de mână au donat miliarde bune de lei pentru lucrările care vor să schimbe imaginea mănăstirii pentru sărbătorirea din 2005 a unui veac de existenţă.   
Pe lângă sponsorizări şi donaţii, pe lângă ajutorul în muncă şi în bani oferit cu generozitate de către oameni ai locului sau doar pur şi simplu conştienţi că, prin faptele lor sincere, fie ei patroni sau simpli oameni, pot contribui la redresarea morală a societăţii, maicile de la mănăstire au şi o activitate susţinută în domeniul productiv. Pe bază de comenzi ferme, ele lucrează veşminte preoţeşti, steaguri bisericeşti, prapori şi chiar lumânări.  
  
AGENDA nr. 21/22 mai 2004 
 
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 24 imagini
  • 225 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1273424
    • Unique Visitors: 23335
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter