Get Adobe Flash player

NATO, și eu sunt sârb!

Sărăcia colmatează canalele oraşului

În curând, universul nostru olfactiv va deveni mai dens şi variat, iar noi, mai toleranţi cu mirosurile urâte 

Faptul că Timişoara este un oraş de câmpie constituie un avantaj, dar şi un mare dezavantaj. Pe de-o parte, la câmpie ploile sunt, în general, mai rare. Pe de altă parte canalele pentru scurgerea apelor reziduale şi pluviale au o înclinaţie foarte mică şi, tocmai de aceea, riscul colmatării lor este foarte mare şi cu rezultate deloc plăcute pentru sănătate şi... nas. 
Şi parizienii au pătimit  
În secolul al XVII-lea, parizienii spuneau despre oraşul lor că este un amfiteatru al latrinelor. Oriunde mergeai, erai năpădit de valuri grele de mirosuri fetide. Chiar şi la Versailles, drumurile de acces, curţile interioare, anexele şi coridoarele erau pline de urină şi fecale. Pentru a acoperi duhoarea, francezii au început să se parfumeze cu parfumuri puternice. Lipsa canalizării, gunoaiele, toate acestea nu doar că făceau şi mai fac încă, în multe oraşe din lume, atmosfera insuportabilă, ci erau şi adevărate focare de infecţie şi surse pentru molimele care au bântuit multă vreme prin Europa: ciuma şi holera.  
Molimele stau mereu la pândă  
Ciuma este o boală infecţioasă şi epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacţii ale ganglionilor etc. I se mai spune şi pestă. Holera este o boală epidemică gravă, adesea mortală, caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături şi diaree, care duce la o puternică deshidratare a organismului.   
De ciumă n-a scăpat de-a lungul istoriei sale nici Timişoara, cumplita molimă bântuind oraşul în 1738 şi 1739, aceasta după ce a chinuit Aradul vecin în 1737 şi 1738. În memoria victimelor a fost ridicat monumentul Sfintei Treimi (Piaţa Unirii). A doua mare molimă de ciumă a decimat populaţia urbei în 1762 şi 1763. În amintirea victimelor de atunci a fost ridicat monumentul Sf. Ioan Nepomuk (Piaţa Libertăţii). 
Parfumul ca antidot?  
Este dureros să o spunem: de cum se apropie vara, mijloacele de transport în comun ale Timişoarei devin tot mai pline de mirosuri urâte, de trupuri nespălate, semn clar nu doar al neglijenţei şi al lipsei de bani, ci, pur şi simplu, al nivelului de civilizaţie. Sărăcia nu poate fi niciodată un argument credibil şi serios pentru a scuza o persoană că nu s-a spălat. Pe lângă sursa de apă centralizată, la care preţiosul lichid costă, cetăţenii mai săraci au la dispoziţie 42 de fântâni publice şi 80 de cişmele. Datorită în mare parte contorizării, consumul de apă a scăzut din 1989 şi până acum de patru ori, de unde cârcotaşii ar putea afirma cu mâna pe inimă că timişorenii se spală de patru ori mai puţin. Dincolo de acest aspect delicat se întrevăd însă marile pericole ale îmbolnăvirilor de bolile specifice mizeriei, boli care se pot transmite extrem de uşor în locurile publice (mijloace de transport în comun, unităţi de alimentaţie publică, săli de spectacole etc.). Numai că reducerea consumului de apă înseamnă şi declanşarea unei reacţii în lanţ. Oraş de câmpie fiind, Timişoara dispune de un sistem de canalizare cu o înclinaţie mică.  
La debit mic, pericol mai mare  
Reducerea de care vorbeam înseamnă un debit pe măsură al apelor uzate, iar debitul mic nu antrenează şi deci nu duce spre staţia de epurare impurităţile din apă.  În concluzie, canalele, îndeosebi cele de mici dimensiuni, se colmatează.   
Ce înseamnă aceasta? Materia organică din apele menajere intră în putrefacţie, degajă mirosuri pestilenţiale care, la rândul lor, ies la suprafaţă prin orice orificii accesibile. Dar, cel mai grav, devin surse de îmbolnăvire datorită microorganismelor. Dacă de mirosuri credem că scăpăm parfumându-ne puternic, de boli este mai dificil să ne apărăm. Drept urmare, revenirea măcar la consumul de apă de până în 1989 ar fi o soluţie. Ne spălăm de mai multe ori, suntem feriţi de boli, lumea nu ne priveşte urât în tramvai, consumăm mai multă apă, iar mai multă apă previne colmatarea canalelor oraşului.  
Nasurile presează administraţia  
Şi fiindcă tot am pomenit de Paris, mai trebuie spus că prin canalele şi catacombele sale se organizează şi excursii. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Timişoara, multă vreme inundată de apele Begăi şi Timişului şi plină de mlaştini - focare de in-fecţie.  De unde, în 1552, s-a pus problema canalizării. Abia în 1765, a fost construit un canal deschis pentru evacuarea apelor meteorice şi menajere, care se deversau în canalul de centură ce înconjura cetatea. Regularizarea Begăi a îngreunat evacuarea apelor uzate, canalele deschise colmatându-se şi emanând mirosuri neplăcute. În 1837, un militar demonstrează că în Timişoara pot fi construite canale corespunzătoare pentru apele uzate.  Primăria aprobă proiectul, însă forurile superioare nu sunt de acord cu el.   
Cetăţenii oraşului încep  presiunile asupra administraţiei pentru rezolvarea canalizării, ivirea bolilor epidemice fiind atribuită materiilor organice din canalizare intrate în putrefacţie. În 1876, spun autorii monografiei ?Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală şi Locativă Timiş" (1988) s-a propus extinderea unor trasee înaintea racordării canalelor în şanţul sanitar cu scopul de a reţine substanţele fecaloide şi a evita împotmolirea şanţului sanitar.  
Concurs internaţional în 1876  
Primăria scoate la concurs internaţional elaborarea unui proiect de canalizare. Pe-atunci, oraşul avea 46 104 locuitori şi o suprafaţă de 751 de hectare. S-a  cerut să se ţină seama de dezvoltarea oraşului, deci sistemul de canalizare trebuia să corespundă la 896 de hectare şi 75 000 de locuitori.  Consumul specific de apă în centrul oraşului s-a considerat a fi de 150 l/om/zi, deci cât este astăzi consumul mediu în statele occidentale. La periferie, consumul a fost stabilit la 100 l/om/zi, deci cât este acum consumul mediu. În 1907, în cadrul serviciului tehnic al primăriei este angajat inginerul Stan Vidrighin (al cărui bust a fost dezvelit la inaugurarea noului sediul al regiei Autonome ?Aquatim" din Timişoara). Acesta călătoreşte în Occident pentru documentare. Revenit în ţară, întocmeşte proiectele de alimentare cu apă şi de canalizare. Lucrările de canalizare la cele două colectoare de pe malul stâng şi drept al Begăi încep în 1909. În 1912, intră în funcţiune staţia de epurare (lângă podul Modoş), fiind una dintre primele din ţară. În acest moment, oraşul dispune de o reţea de canalizare de 462 de kilometri. Din nefericire, mai există destule străzi care au alimentare cu apă, însă nu au şi canale de evacuare a apelor meteorice şi uzate.  
Şi canalele se spală  
Desigur, specialiştii în canalizare s-au gândit şi la colmatare, drept pentru care au prevăzut, în diferite zone ale oraşului, bazine de acumulare a apelor pentru spălarea periodică a canalelor. Unele se alimentează cu apă din Bega, prin cădere liberă, altele, prin pomparea acesteia din Bega, iar o a treia categorie, prin pompare din puţuri forate.   
Iată cum descriu autorii monografiei sus-amintite activitatea de spălare propriu-zisă: ?Spălarea reţelei de canale subterane de serviciu se făcea cu ajutorul unor discuri acţionate de forţa apei din bazinele de spălare, discuri dirijate de un curăţitor de canale prin intermediul unor prăjini din lemn în lungime de 1,50 m care se prelungeau pe măsură ce discul înainta. Un alt curăţitor de canale amplasat într-un cămin din aval colecta depunerile din canal cu ajutorul unei lopeţi, depunându-le într-o găleată care apoi era ridicată la suprafaţă cu un scripete simplu. Depunerile erau încărcate în mijloace de transport hipo şi transportate la depozitele de gunoi din afara oraşului." Din păcate, însă, lipsa cronică de bani publici nu prea permite redimensionarea canalelor şi a pantelor de scurgere şi nici construirea de noi bazine de acumulare pentru spălarea canalelor. Ca atare, nu e mult până ce universul nostru olfactiv va deveni mai bogat, iar noi, mai toleranţi cu mirosurile dezagreabile.  
   
Gunoaiele noastre toate?  
Curăţenia nu presupune doar spălatul des şi temeinic, ci şi îndepărtarea tot atât de frecventă şi de temeinică a gunoaielor din preajma noastră. Până în secolul al XIX-lea, colectarea gunoiului menajer şi stradal se făcea în Timişoara de către cărăuşi particulari care circulau pe uliţele cetăţii. În 1911, apare primul regulament de colectare şi transport al gunoiului menajer pe raza oraşului de pe Bega. Acesta prevedea că activitatea de colectare trebuia prestată cel puţin o dată la două zile. Gunoiul (rezultat din măturatul locuinţelor şi curţilor, plus cenuşa, rumeguşul etc.) se depozita obligatoriu sub capac şi era scos şi golit în căruţă la auzul semnalului sonor.   
Taxa era de 0,5% din venitul chiriei brute şi se percepea de la proprietarii de imobil, aceştia încasând banii de la chiriaşi. Transportul gunoiului de la cele 5 530 de case existente în 1911 în urbe se realiza cu 15 căruţe trase de cai.  Anual, se colectau şi se transportau la rampă 15 000 mc de gunoi. În timp, activitatea de salubrizare se dezvoltă, preluându-se şi măturatul şi stropitul străzilor. În perioada 1944-1948, s-au folosit pentru stropitul străzilor 86 752 mc de apă. Se mătura şi se colecta gunoiul de pe o lungime de 120 700 de metri de stradă şi se stropea o lungime de 95 700 de metri de stradă. Tot atunci a început şi activitatea de întreţinere şi amenajare a WC-urilor publice.   
Curăţatul căilor publice se făcea pe o suprafaţă de peste 329 000 mp de două ori pe săptămână, iar pe 342 000 mp, o dată pe săptămână. Gunoiul se căra cu două tractoare cu remorci şi cu 13 căruţe cu 28 de cai. Actualmente, salubrizarea se face de către ?RETIM RWE Ecologic Service" S.A., care adună şi transportă la rampă următoarele cantităţi de deşeuri menajere: 1 898 mc/zi; 49359 mc/lună; 592 306 mc/an. Alte persoane juridice şi fizice adună şi transportă: 204 mc/zi; 5 311 mc/lună; 63 732 mc/an. În total, se duc la groapa de gunoi: 2 103 mc/zi; 54 670 mc/lună; 656 038 mc/an. Dacă avem în vedere cei 328 148 de locuitori ai Timişoarei (la 1 iulie 1999), rezultă că fiecare persoană produce aproximativ 2 mc de gunoi pe an. 
AGENDA nr. 20/18 mai 2002
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 24 imagini
  • 225 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1273424
    • Unique Visitors: 23335
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter