Get Adobe Flash player

NATO, și eu sunt sârb!

Portret

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Chiar dacă, de curând, după ani de zile de dominaţie, numărul paginilor web în limba engleză a coborât sub 50%, limba Internet este în continuare considerată a fi engleza, o adevărată lingua franca a lumii moderne, aşa cum, în antichitate, lingua franca a fost latina. Astfel că, pe bună dreptate, cel care doreşte să pătrundă în tainele Internetului şi nu ştie deloc ori prea bine limba engleză trebuie să aibă neapărat în preajmă un dicţionar englez-român. Şi întrucât vorbim în cartea de faţă despre hackeri, iată şi definiţia de rigoare, aşa cum a fost ea concepută de către anglistul Andrei Bantaş: hacker – târnăcop, topor de tăiat piatră; tăietor de piatră; salahor; muncitor care lucrează cu târnăcopul/toporul. Iar hack înseamnă cal de povară, rob, dar şi a ciopârţi, a tăia. Adică ceva identic sau aproape identic cu verbul românesc a hăcui, provenit din cuvântul german hacken şi care înseamnă a tăia în bucăţi (mici), a toca mărunt, a sfârteca, a ciopârţi. Pe de altă parte, specialiştii din domeniul IT susţin faptul că hack este un cuvânt derivat din limbajul studenţilor de la Masachussets Institute of Technology, utilizat pentru a defini glumele făcute de studenţi şi în acelaşi timp impunea respect. O legătură electrică se definea „hack simplu”, un „hack” trebuind să fie inovator, să denote stil şi pricepere tehnică.

Dar cine sunt hackerii? Se spune despre ei că detestă orice individ, instrument sau lege care încearcă să împiedice cunoaşterea. În lumea lor, oricine poate să demonteze un lucru pentru a-l îmbunătăţi este binevenit. Însă dacă accesul la acel lucru este îngrădit, dacă între hacker şi informaţii există bariere, atunci hackerul afirmă că este vorba de birocraţie, de o birocraţie de-a dreptul periculoasă. De asemenea, se mai spune că, din punct de vedere al hackerilor, de pe urma libertăţii informaţiei orice sistem poate trage beneficii.
Hackerii au avut un rol esenţial în dezvoltarea softului, la crearea şi dezvoltarea Internetului. Numai că, în timp, cele două percepte fundamentale ale eticii lor, respectiv datoria morală de a răspândi cunoştinţe scriind „software” pentru a facilita accesul la informaţie şi la mijloacele de calcul şi condamnarea vandalismului şi a atentatelor la confidenţialitate au început să fie în mod repetat şi grosolan încălcate. Acest lucru nu a scăpat de ochiul vigilent al mass-media, care a văzut balanţa înclinându-se în devafoarea hackerilor cu respect faţă de etică. Drept urmare, hackerii nu mai sunt consideraţi a fi cei care, în epoca de pionierat, erau eroii pozitivi, ci au devenit in corpore eroi negativi.
Referindu-se la hackeri în numărul din aprilie 2002 al „PC Magazine”, Mihaela Cârstea, redactorul şef al publicaţiei, scria în editorialul său: „Hackerii au construit Internetul. Hackerii au făcut din sistemul de operare Unix ceea ce este astăzi. Hackerii au creat Usenet-ul. Hackerii fac World Wide Web-ul să funcţioneze. Dacă faci parte din această cultură, dacă te solidarizezi cu ea şi dacă alte persoane care îi aparţin ştiu cine eşti şi te numesc hacker, înseamnă că eşti hacker. Legendă? Adevăr? Dar chiar dacă hackerii au avut iniţial un rol pozitiv la dezvoltarea Internetului, intruziunile lor forţate nu au nici o justificare.”
Dar, vă veţi întreba, cine sunt de fapt aceşti hackeri? Răspunsul e simplu: majoritatea sunt elevi sau studenţi care vor să iasă în evidenţă prin modificarea site-urilor, ţinta lor predilectă fiind site-urile guvernamentale, militare sau ale marilor companii, aşadar unele dintre cele mai des accesate şi cu un mare impact la public. Cum altfel, nu-i aşa, ar afla atâta lume despre faptele lor? 
Demn de reţinut este însă că există crackeri (acum vorbim de crackeri) care beneficiază de statut legal. L. Ivaner, autorul cărţii „Lexiconul hackerului” (Editura „ProMedia Plus”, Cluj-Napoca, 1996) spune că aşa-numitele ,,tiger teams” ,,...sunt echipe de crackeri profesionişti care testează sistemele de securitate ale instalaţiilor de computere militare prin atacarea lor de la distanţă, folosind reţele şi canale comm considerate «impenetrabile». Dacă nu ar fi ţinute în mare secret, am putea cu siguranţă admira în programele acestor «echipe de tigri» cele mai ingenioase artificii care s-au imaginat vreodată. Ce ne împiedică să presupunem că aceşti crackeri profesionişti provin din rândul hackerilor care şi-au înfrânat dorinţa de a comite infracţiuni spărgând sisteme, dorinţă pe care, în noua ipostază, şi-o pot satisface pe cale legală.”
Dar să vedem cine sunt principalele personaje ale cărţii de faţă. Potrivit opiniei generale, hackerii posedă un profil psihologic special. Cu cât sunt mai tineri, cu atât se laudă mai mult. Motto-ul care-i uneşte este „Mâncare, adăpost şi un cod autentic”. O dată cu trecerea anilor, ei nu mai sunt însă atât de interesaţi de ceea ce spun cei din jurul lor, ci preferă să-şi păstreze un anonimat deplin. Aceasta inclusiv din raţiuni de securitate. 
Iată ce anume scrie despre motivarea unui atac autorul site-ului din Republica Moldova cu adresa www.ournet.md/~xguard/xsecurity/dos.html: „Motivările unui atac DoS sunt extrem de diverse. Depind multe şi de maturitatea atacatorului, majoritatea începătorilor au ca motiv principal dorinţa de răzbunare pe un anumit utilizator, admin(istrator) sau dorinţa de a arăta întregii lumi ce prezintă. După aia va veni numaidecât dorinţa de a obţine acces acolo unde nu au toţi muritorii. Iar maturitatea unui atacator ar fi acţionarea din motive mai serioase: motive politice, economice etc.” Aşadar, dacă în timp de război hackerii tineri nu prea conştientizează ceea ce se întâmplă sau le este indiferent prin ce anume trece naţiunea din care fac parte, hackerii (sau chiar foştii hackeri în tinereţe) maturi vor înţelege necesitatea implicării lor în cyberwar şi vor acţiona ca atare. 
Pentru propria securitate vizavi de legislaţia în vigoare în ţara lor, cei care realizează şi administrează site-uri destinate hackingului au grijă să scrie că tot ceea ce fac nu este decât o prezentare a activităţii de hacking destinată pur şi simplu… cunoaşterii. Este şi cazul site-ului în limba română cu adresa http://dev-null.go.ro/cracklinks.htm, al cărui autor, care se semnează GiaRdiA, scrie: „Informaţia prezentată pe acest site, programele-exemplu şi alte materiale sunt DOAR în scopuri educaţionale. Autorul va fi considerat în afara oricărei responsabilităţi dacă utilizarea acestor informaţii va fi în scopuri ilegale, menite să aducă pagube sau câştiguri materiale, fizice sau morale. Acest site nu încurajează deprotejarea programelor pentru folosirea lor ilegală. Metodele de protecţie prezentate au ca scop îmbunătăţirea modului de lucru al programatorilor dând informaţii asupra metodelor şi variantelor de «spargere» a unui program. Acest site nu încurajează folosirea copiilor ilegale a uneltelor prezentate aici. Cu alte cuvinte: dacă vreţi să le folosiţi, cumpăraţi-le!”. Dar iată şi descrierea aceluiaşi GiaRdiA pentru diverse link-uri: „Sudden Discharge Un site foarte bun de cracking. Programmers Tool’s După cum spune şi numele un site cu multe unelte folositoare. EternalBliss - Multe tutoriale variind de la W32dasm la VB cracking. Azrael Tutoriale de SoftIce, ASM, WInCrack, BeOS Crack si W32DASM. Romanian Cracking Force Un site românesc de crack foarte bun! Încercaţi-l ! Le massif central Site dedicat reverse engineering-ului. Tools, docs, links, info. Last Fravia’s mirror of Reverse code engineering Cel mai tare site de reverse code engineer care a mai rămas ... Old Style Cracking.” Am încercat să accesăm unele dintre adresele de mai sus, însă nu pe toate le-am şi găsit, dată fiind existenţa lor efemeră ori chiar teama de autorităţi. 
Dar scum se văd a fi hackerii înşişi? O descriere foarte plastică a conceptului de hacker am găsit-o la adresa: http://www.best.pub.ro/~traznet/nr4/hacker4.htm: „Dacă aţi mai citit ceva despre hacker, cracker, creatori de viruşi şi alte specimene de acest fel, probabil că sunteţi deja familiarizaţi cu profilul psihologic atribuit acestora: «adolescenţi sau tineri izolaţi, impotenţi, incapabili să întreţină o relaţie socială normală...bla bla bla». Nu este deloc aşa. Hackerii sunt nişte băieţi (sau fete) foarte de treabă - foarte inteligenţi chiar dacă nu iau ei toate examenele şi mai pică câte un an...”
Pentru un hacker este destul dacă nu chiar foarte greu să-şi ţină gura atunci când reuşeşte să spargă un sistem protejat. Mai ales dacă se află la vârsta de cristalizare a personalităţii. Dar, încet-încet, grozăvia cedează locul stăpânirii de sine. Viaţa hackerului este lungă dacă ştie să-şi pună lacăt la gură. La adresa amintită mai sus se spune: „Dacă oricum ai făcut o prostie mai mare decât o poţi acoperi, ai două posibilităţi: să apelezi la prieteni de încredere sau, dacă eşti prins, să te comporţi ca un adult, adică: neagă tot!”
Pe www.occident.ro a fost publicat un interviu luat de Paula Bulzan informaticianului Radu D.:
„- Spuneţi-ne care ar fi portretul unui haker? 
- În istoriile despre hackeri am observat câteva trăsături comune, câteva caracteristici psihologice. De exemplu, nu se poate pune la îndoială faptul că majoritatea hackerilor au un nivel ridicat al inteligenţei. O altă trăsătura comună este insistenţa, perseverenţa în obţinerea scopului propus. Hackerii trebuie să aibă o voinţă puternică, deoarece de multe ori în activitatea lor este nevoie de un efort mare, este nevoie de o muncă continuă fără rezultate de încurajare pe parcurs şi luarea unor decizii pe baza propriilor criterii. 
Majoritatea hacker-ilor preferă lucrul individual, chiar dacă au experienţa lucrului în echipă. Distanţa şi răceala în comunicare, predispoziţia la conflict, lipsa unor emoţii exprimate în exterior acestea constituie în linii mari posibilul portret al unui hacker”.
Într-un interviu publicat pe www.active-security.org, un faimos hacker canadian (din Vancouver), cunoscut în undergound sub numele de K2 (numele real: A.M. Shane), a fost întrebat care sunt, după părerea lui, deosebirile dintre un cracker şi un hacker. El a dat următorul răspuns: „Păi, este efectiv un lucru subiectiv; o persoană normală (ne-tehnică) s-ar putea gândi că hacker este oricine care poate apăsa un buton şi poate astfel să-şi pornească unitatea de calcul. De fapt, eu efectiv nu mă gândesc atât de mult la aşa ceva, aceşti termeni nu înseamnă nimic pentru mine. Dacă vă numiţi „hacker” sau indiferent cum altcumva, unii oameni vor crede taman pe dos decât aţi crezut dumneavoastră că înseamnă.”
Desigur, există deja şi istorii ale hacking-ului, dar şi hackeri care au intrat în istorie. Potrivit www.AimPortal.com, primii zece sunt: Richard Stallman, Dennis Ritchie, Ken Thompson, John Draper, Mark Abene, Robert Morris, Kevin Mitnick, Kevin Poulsen, Johan Helsingius şi Vladimir Levin. Cărora li se adaugă Douglas Engelbart, Steve Wozniak, Clifford Stoll, Linus Torvalds şi Tsutomu Shimomura. Să vedem însă cine au fost primii zece.
Richard Stallman e primul hacker fără pseudonim şi care are un dosar ireproşabil. Primul contact cu computerul l-a avut la 16 ani, în Centrul ştiinţific din New York al I.B.M. În anii ‘70 a lucrat într-un laborator pentru inteligenţă artificială din cadrul Universităţii MIT. Este laureat al premiului „McArthur” (fond pentru persoanele geniale) care, la vremea aceea, era de 240 000 de dolari. 
A fost împotriva ideii ca programele de calculator să fie considerate proprietate privată, drept pentru care a înfiinţat în ianuarie 1986 fundaţia „Free Software”. Este cunoscut şi ca întemeietor al grupului GNIU, care dezvoltă o susţinere gratuită pentru sistemul de operare „Linux”. Stallman este primul luptător împotriva programelor comerciale. 
Dennis Ritchie şi Ken Thompson sunt cu siguranţă unicii hackeri mai cunoscuţi sub numele adevărate decât prin pseudonime. (dmr şi Ken). Ritchie şi Thompson au creat în 1969 „Unix”, un sistem operaţional deschis care a schimbat radical istoria computerelor. Ritchie este cunoscut şi în calitate de autor al limbajului de programare „C”. Interesant e faptul că Thompson, ca pilot amator, a avut prilejul de a pilota la Moscova un „MIG-29”. 
John Draper, mai cunoscut sub numele de Cap’n Crunch, este cunoscut drept primul spărgător de sisteme telefonice. Folosind un fluier pus drept cadou în cutiile cu fulgi, a reuşit să determine centrala telefonică să-i permită să telefoneze gratuit de la telefoane publice. Isprava sa a fost motiv de inspiraţie pentru generaţii întregi de hackeri pentru a se lansa în fapte asemănătoare.
Mark Abene s-a întâlnit pentru prima dată cu computerele în magazinul unde lucra mama lui. A făcut experimente cu semnale telefonice şi prin aceasta şi-a incitat mulţi „colegi” să studieze găurile din modul de lucru al companiilor telefonice. A fost unul din membrii grupului LOD, mai cunoscut sub numele de Phiber Optic. S-a certat cu „colegul” al cărui pseudonim a fost Erich Bladex. Drept pentru care Phiber a fost înlăturat din grup. Însă el a creat rapid un grup rival şi anume „Masters of deception” (MOD). 
În 1990, aceste două grupuri au început o acţiune care, în istoria Internetului, este cunoscută ca fiind „Marele război al hackerilor”, un conflict de doi ani care a însemnat deranjarea şi ascultarea liniilor telefonice precum şi pătrunderea în calculatoare străine. Acesta a fost unul dintre motivele pentru operaţiunea „Diavolul însorit” (SunDevil), cea mai mare acţiune de arestare de hackeri de până atunci. 
Ţinta principală au fost cei din grupul LOD, însă aceştia nu au fost prinşi. Totuşi, operaţiunea nu a fost zadarnică - patru membri ai grupei MOD, incluzându-l aici şi pe Phiber Optic, au fost băgaţi la închisoare, prin aceasta încheindu-se „Marele război”. După un an de închisoare, ei au ieşit ca adevăraţi eroi şi în cinstea lor s-a organizat un chef la un club elitist din Manhattan din New York. 
Robert Morris (rtm) este fiul unuia dintre principalii oameni de ştiinţă din cadrul Centrului de computere al Agenţiei Americane pentru Securitate Naţională (National Security Agency, N.S.A.). S-a întâlnit pentru prima dată cu un computer atunci când tatăl său a dus acasă una dintre maşinile criptografice pe care le-a folosit armata americană în decursul celui de-al doilea război mondial. 
Ca adolescent, a procurat un act care i-a permis accesul în laboratoarele „Bell” şi unde, în curând, cu ajutorul unor trucuri de programare, a dobândit statutul de administrator. Lui i se datorează inserarea în dicţionarul computerelor a cuvântului „hacker”. 
Cea mai importantă operă a sa apărut în perioada studiilor de ştiinţe ale computerelor la Universitatea Cornell: a fost primul virus de Internet cunoscut şi sub denumirea de vierme. Pe 2 noiembrie 1988, folosindu-se de greşelile din versiunea de atunci a programului de trimitere a poştei electronice (sendmail) şi de primire a datelor despre utilizatori (finger), a scris un program care s-a multiplicat singur şi s-a extins în reţea şi pe care l-a denumit „vierme”. Intenţia lui nu a fost să provoace perturbări ale traficului de pe Internet, ci doar să încerce unele dintre ideile sale. 
Din cauza unei greşeli de programare, viermele a scăpat repede de sub control, iar urmarea a însemnat un mare număr de sisteme blocate sau scoase din trafic chiar înainte ca programul să înceapă să producă pagube. Când a constatat Morris la repezeală ceea ce a făcut, s-a sfătuit cu prietenii şi a expediat indicaţii anonime administratorilor din reţea despre ceea ce trebuie să facă pentru a opri viermele, însă era deja prea târziu. Reţeaua era într-atât de sufocată încât mesajul a ajuns prea târziu. Sistemele diferitelor universităţi, baze militare şi fundaţii medicale erau deja infectate. Grupe din cadrul Universităţilor Berkeley şi MIT lucrau de zor la decodarea viermelui pentru a descoperi ce anume face el efectiv. După douăsprezece ore de muncă, echipa de la Berkeley a găsit o soluţie temporară pentru limitarea răspândirii viermelui. Între timp, sufocarea reţelei şi numărul uriaş de calculatoare scoase din funcţie au împiedicat recepţionarea acestei informaţii de către toţi cei cărora le era necesară. Situaţia s-a liniştit abia peste câteva zile. Întrucât cheltuielile cu înlăturarea pagubei ajungeau şi la 50 000 de dolari de sistem, a început căutarea vinovatului. Ziariştii de la „New York Times” l-au indicat de vinovat pe Morris, astfel că a urmat arestarea acestuia şi trei ani de pedeapsă plus 400 de ore în folosul comunităţii şi 10 000 de dolari drept amendă.
Kevin Mitnick, zis Condor, a început de mic să se ocupe de comunicaţiile prin calculatoare. Deoarece nu a avut bani să cumpere un computer, a apelat diverse sisteme cu ajutorul unui modem, dintr-o unitate a lanţului de magazine „Radio Shack”. El şi-a câştigat locul în galeria celor mai cunoscuţi hackeri datorită faptului că fotografia sa a ajuns pe lista celor mai căutaţi criminali urmăriţi de F.B.I. În timpul celor trei ani de fugă de mâna de fier a legii, a comunicat cu prietenii prin IRC. El a fost arestat în 1995 şi acuzat de falsificarea a 20 000 de numere de cărţi de credit. 
După mai mult de un an de judecată, a recunoscut doar folosirea unor numere de telefoane mobile furate. Închiderea sa a pus capăt unei ere în care hackerii erau consideraţi drept o versiune modernă de Robin Hood şi tuturor le-au devenit clare pericolele pe care le reprezintă asemenea indivizi. Se lucrează tot mai serios la securitatea sistemelor de reţele, iar hackerii profesionişti se retrag în ilegalitate. 
Kevin Poulsen, mai cunoscut sub numele de Dark Dante, a fost primul hacker căruia hobby-ul i-a adus foloase materiale. În 1990, el a preluat toate liniile telefonice ce duceau la staţia de radio KISS-FM din Los Angeles pentru a se asigura astfel că va cel de-al 102-lea ascultător care se anunţă telefonic pentru a participa la o emisiune-concurs. Aceasta i-a adus un automobil Porsche-944 S2. A fost prins când au apărut fotografii în care se vedea cum forţează punctul companiei telefonice. De altfel, fotografiile au fost făcute de un prieten de-al său, pentru a a imortaliza evenimentul. La proces a recunoscut şi faptul că a pătruns în computerele F.B.I.-ului, de unde a luat o listă cu agenţi aflaţi în misiuni speciale. 
Johan Helsingius, zis şi Julf, a pus în noiembrie 1992 bazele celui mai popular sistem pentru trimiterea anonimă de mesaje, Anon.Penet.Fi. Când, în 1995, Biserica scientologică a deschis proces pentru faptul că, folosindu-se de sistemul lui Julf, un anonim îi făcea publice tainele pe Internet, poliţia a pătruns în spaţiul de lucru al lui Helsingius. 
În august 1996, tribunalul i-a ordonat să deconspire adresa adevărată a utilizatorului care era vinovat, iar el a decis să închidă sistemul. De altfel, Penet.Fi, unul dintre cele mai utilizate în Finlanda în acea perioadă, funcţiona pe un calculator cu un procesor de 486 şi un harddisk de 200 Mb.
Vladimir Levin este ultimul din galeria hackerilor celebri şi primul hoţ Internet cunoscut. Cu ajutorul computerului firmei „AO Saturn” din Petrograd, unde lucra, şi a laptopului său personal, în perioada din iunie şi până în august 1994, în optsprezece pătrunderi, a scos mai mult de zece milioane de dolari din sistemul „Citibank”. Interpol l-a arestat pe aeroportul londonez Heatrow în martie 1995. La începutul lui 1997, a fost în sfârşit predat americanilor, iar în august a fost condamnat la 36 de luni de închisoare şi la o amendă de 250 000 de dolari. 
După spectaculoasa arestare a lui Vladimir Levin din anul 1995, la opinia publică ajung doar informaţii nesemnificative despre atacuri temporare asupra unor prezentaţii Web. Faptul că sistemul de computere al ministerului american al apărării nu a rezistat atacului unui israelian de nouăsprezece ani şi a celor doi complici din S.U.A. ai acestuia a tulburat opinia publică, însă nu prea mult. Criminalitatea pe Internet a devenit o realitate, însă nimeni nu doreşte să dea publicităţii prea multe secrete de la locul de muncă.
 
____________________
 
Duşan Baiski 
Război pe Internet 
Editura "Waldpress"din Timişoara, 2004 
ISBN 973-8453-85-2 
© Duşan Baiski 
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 223 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 291869
    • Unique Visitors: 15278
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter