Get Adobe Flash player

Mormântul lui Attila, o tentaţie pentru căutătorii de comori

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Cetăţile nu au însemnat doar nişte ziduri şi fortificaţii. În caz de cucerire, apărătorii aveau nevoie de nişte subterane prin care să-şi salveze pielea. Mănăstirile trebuiau să-şi îngroape undeva morţii. Conducătorii trebuiau să-şi ascundă undeva bogăţiile. În concluzie, Zona Maris trebuia să fi fost, în mod logic, plină de galerii şi catacombe. Iată ce scria despre cele de la Cenad, în 1935, în monografia istorică ?Din trecutul Bănatului ? Comuna şi bisericile din Giridava-Morisena-Cenad", Pr. Gheorghe Cotoşman, doctorand în teologie: "Sub clădirea mare a Ťhambaruluiť cum se numea moara cu aburi, mistuită de flăcările unui puternic incendiu în anul 1928, se spune că ar fi un coridor subteran, care se prelungeşte pe sub Mureşpână la închisoarea din Seghedin, Ungaria. Se crede că subterana aceasta stă în legătură cu coridorul ce pleacă dela Basilica antică romană pe ruinele căreia s-a ridicat Biserica catolică de azi. Bătrânii comunei spun, bazaţi pe tradiţie, că acest coridor servea pe vremea turcilor ca închisoare pentru făcătorii de rele. De teamă că acolo ar sălăşlui spirite necurate nimeni nu îndrăzneşte să intre în el. [...] Unii pretind a şti precis că acest coridor sau poate tunel subteran, construit din cărămidă, boltit, în semicilindru, înălţimea şi lăţimea variind între 1-2 m, se ramifică în trei părţi: un coridor ia direcţia spre răsărit până la actuala casă parohială rom. cat., situată la vreo 20-30 metri de biserica rom. cat. unde, pe vremuri, ar fi fost reşedinţa episcopilor Cenadului şi Seminarul teologic; al doilea duce spre biserica sârbească, până la nişte ruine ale unor clădiri, probabil a unor biserici străvechi, poate chiar a catedralei Sf. Gheorghe zidită de Gellert, al căror fundament este mai adânc de 6 metri; iar al treilea coridor, mai bine zis a treia ramură a coridorului, ia direcţia spre apus, trece pe sub actuala şcoală confesională ortodoxă, acum de Stat, pe sub drumul de ţară, şi se termină în pivniţa lui Uncianski Sava, din str. Mureşului Nr. 250. Este interesant şi nu lipsit de noimă, că două din aceste coridoare suterane leagă biserica centrală cu alte două biserici sau mănăstiri din  apropiere. S-a crezut mult timp că ele au fost construite de Turci, dar technica precum şi materialul întrebuinţat la ele indică un timp mult mai vechi, care se prelungeşte până pe vremea Romanilor, singurii cari au durat şi lăsat astfel de construcţii rezistente şi durabile. Si-n alte părţi ale lumii romane găsim astfel de coridoare catacombate."  

Singura intrare în subteranele Cenadului  se află astăzi în interiorul bisericii catolice. Însă curioşii nu vor vedea mai nimic; în timpul comunismului, preotul catolic a fost obligat să zidească intrarea în subterana propriu-zisă, pentru ca nu cumva eventualii amatori de Occident să treacă frontiera, în Ungaria, folosindu-se de această cale. Nu au mai rămas decât nişte trepte abrupte şi o nişă laterală în stânga, atât cât să încapă un om. Incitat, la rândul meu, de legendele Cenadului, am avut prilejul să intru în subterana bisericii catolice, după ce, cu greu şi ajutat fiind, am dat la o parte una din cele două lespezi de piatră din pardoseala bisericii, care acoperă intrarea. Cu o lumânare în mână, m-am strecurat prin deschizătura deloc comodă şi am coborât cele trei-patru trepte abrupte. Miros de stătut, de aer umed, neoxigenat, amestecat cu fumul lumânării. Dar şi un sentiment aparte, pe care-l simt poate oamenii atunci când pătrund într-un loc tainic, interzis, mustind de istorie, poveşti şi stafii. Când mi s-au obişnuit ochii cu întunericul, am desluşit la lumina lumânării nişa din stânga. Galeria la care sperasem nu exista. Dezamăgirea, acel sentiment de nelinişte şi oxigenul sărac m-au determinat să mă grăbesc să mă strecor afară. Galeria fusese fără doar şi poate obturată. Zidul din cărămidă arsă, aflat imediat la baza ultimei trepte de jos, nu se încadrează în logica unei asemenea subterane, fiind în mod evident zidul ridicat la ordinul Securităţii. Judecând după dimensiuni, galeria nu a putut să fie decât una pentru evacuare în caz de cucerire a cetăţii.   
Amăgiri  
Soarta cetăţilor şi a fortificaţiilor de câmpie a fost aproa-pe întotdeauna tragică, ele fiind incendiate şi distruse uşor şi-n urma lor nerămânând mai nimic. Eventual puzderia de legende care să aţâţe imaginaţia copiilor. Şi fiindcă la suprafaţa pământului dispar până şi cioburile, singura speranţă de a mai regăsi ceva din măreţia de odinioară a acestora poate fi ascunsă undeva sub pământ.   
Numai că, la o privire mai atentă, nici măcar fărâma de speranţă nu e decât o dulce autoamăgire.  
   
Tezaure...   
Despre vestitul tezaur descoperit la Sânnicolau Mare s-a mai scris. Lucruri de valoare s-au găsit în timp şi la Igriş şi, respectiv, Cenad şi Saravale. Atracţia cea mai mare ar constitui-o însă mor-mântul lui Attila, acesta fiind înmormântat în trei sicrie: de aur, argint şi fier, împreună cu armele şi bijuteriile sale. Legendele spun că slugile lui Attila au deviat întâi cursul unui râu - Mureşul ori un braţ al acestuia, Aranca ori alt curs de apă dispărut în timp? - şi-au îngropat căpetenia, au permis apei să-şi reia cursul pe albia-i naturală. Cazul surorilor Stoicănescu din Sânnicolau Mare este pe departe cel mai celebru. Visând că mormântul şi comorile lui Attila s-ar afla în gră-dina lor, ele şi-au con-vins tatăl să plătească oameni să sape. Aceş-tia nu au găsit nimic, însă bătrânul Stoicănescu a fost ruinat.   
   
O picătură de istorie  
În extremitatea vestică a României, pe malul stâng al Mureşului, în, cândva, Delta Tisei, se află localitatea Cenad, care, pe vremuri, a fost castru roman şi purta numele de Mo-risena. Aici şi-a avut reşedinţa principele Glad, căruia i-au urmat Ahtum şi, respectiv, generalul Cenad. Tot aici, spun istoricii, şi-a avut reşedinţa însuşi ?biciul lui Dumnezeu", Attila, care, după moarte, ar fi fost îngropat undeva pe teritoriul oraşului actual Sânnicolau Mare. Tot la Cenad au trăit şi episcopul Gerard (Gellert) şi, respectiv, puternicul şi temerarul Cagan Baian al avarilor.  Pe malul stâng, în amonte, se află şi Igrişul, unde, în 1179, Bela al III-lea aduce 12 călugări din Franţa şi unde a existat şi prima bibliotecă de pe teritoriul României de astăzi, aşa cum la Morisena a funcţionat prima şcoală. Sub îndrumarea acestora se va construi aici o mănăstire, iar apoi, un zid de cetate şi o fortificaţie puternică. La Igriş vor fi îngropaţi regele Andrei al II-lea şi soţia sa, Iolanta, şi tot aici vor fi păstrate un timp tezaurul şi coroana regală ungară. Zona, pe care am denumit-o Maris, după numele Mureşului, cuprinsă în trapezul imaginar format din localităţile Cenad, Sânnicolau Mare, Saravale şi Igriş, ascunde în pământ şi urmele mai multor mănăstiri ridicate şi dispărute, în decursul timpului, dar şi mai multe localităţi, de care amintesc doar numele actuale ale unor suprafeţe de câmpie. 
   
Drum pe sub Mureş  
Cel mai incitant text îi aparţine lui V. Grozescu, care, în ?Istoria românilor dela Mureşul de Jos", scrie: ? Sub domnirea romană aci se vede a se fi construit un castru ce apăra trecătoarea reţelei drumurilor imperiale dela Apulum; şi cel de-a stînga Mureşului inspre Tibiscum şi Zurobara. Aci se vede că ambe reţelele au fost impreunate prin un drum suteran pe sub rîul Mureşului, care lucrare miraculosă se pote observa până in dilele nostre. Ruinele cari se mai pot vede, demonstră până la evidenţă, că castrul Aegrus a trebuit să fie o trecătore subfluviană, unde după posiţia-i incântătore a putut să fie şi destul de poporată, având şi un templu in onorea, - probabil a Minervei, - edificat pe stâlpi corintici,  
acărora resturi se priviau mai până la 1860." Mergând la Igriş zilele trecute, pentru a căuta mărturii în acest sens, am solicitat ajutorul profesorului de istorie, localnic, dl Petru Crista. Domnia-sa a fost tranşant: Nu există nici o dovadă. Iar dl Florea Jebelean, un împătimit cercetător al istoriei localităţii, fără să nege textul lui V. Grozescu, ne-a dus să vedem locul unde se aflase cândva cetatea Igrişului şi mănăstirea, dar şi acolo, unde, când plouă foarte mult, se adună apă multă. După încetarea ploii, balta seacă extrem de rapid, ca şi când sub pământ ar exista un gol.  
AGENDA nr. 30/28 iulie 2001 
 
Your rating: None Average: 10 (3 votes)

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 9776
    • Unique Visitors: 829
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter