Get Adobe Flash player

Migraţiile

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Miloš Crjanski

Migraţiile 
Traducere de: Duşan Baiski şi Octavia Nedelcu 
Editura de Vest, Timişoara 1993 (roman) 
ISBN 973-36-0179 
  
 
„Prima lectură din Migraţii demonstrează ceea ce, de fapt, ar fi trebuit să ştiu de mult: că în răsăritul european epopeea n-a murit încă şi că europenii cei mai de seamă ai estului sînt creatori de epopee: Sadoveanu şi Kadare, Iwaskiewicz şi Prus ar fi trebuit să ne pregătească pentru înţelegerea acestui roman masiv, rămuros, inepuizabil, de un lirism dens, cu personaje monumentale. Şocant poate fi şi sentimentul că poezia nu are nimic vetust şi că „barbarii” nu semănau cu personajele romanelor pe care le ştiam, fie şi din Cărţile Estului.  
Am citit romanul în versiunea franceză apărută în 1985 şi am confruntat cîteva dintre capitolele traduse în franţuzeşte cu versiunea sîrbească: evident, cu ajutorul lui Slavomir Gvozdenovici. Fraza originală era încă mai densă, mai fremătătoare, traducînd, în necurmatele-i şerpuiri, un vitalism mai violent, o încleştare mai aspră cu lumea, cu boala, cu moartea.  
Fiindcă moartea este unul din termenii pe care Crnjanski îl pune în pagină, precum puţini mari scriitori ai acestui secol. Există o Moarte care seceră totul: şi indivizi-, şi oraşe, şi popoare. Epopeea trebuia să se încheie cu aşezarea migratorilor în Patria visată, Noua Serbie. Trebuia să împlinească visul slav al eroului. Ţara visată este însă meschină şi nu-i ocroteşte pe cei ce o visaseră. E un Univers căzut. Îi respinge, le răpeşte identitatea, îi ucide. În epoca noastră, atît de creatoare, de iubitoare, de demolatoare de Utopii, Crnjanski. vorbeşte despre moartea unui vis. Din Epopeea lui e absentă chiar întemeierea cetăţii visate.  
În primul său volum, publicat în 1929, visarea e ambiguă şi cronica putea vorbi metaforic despre Rusia de acum, pierdută pentru totdeauna. Romanul istoric învia într-un prezent al parabolei. Visul slav se năruise după 1917, aşa cum se năruise atunci, în secolul al optsprezecelea, cînd Vuk Isakovici voise, sperase, crezuse că o să găsească în Rusia Patria. Omul era încă tînăr, dar eroul îmbătrînea. Se despărţea de el cu fiecare capitol al cărţii. Luptătorul e obosit, deformat, vînat de boală. Fiecare plecare a lui lasă un loc gol. Ca şi cînd n-ar fi fost, spune prozatorul. Oamenii pleacă şi nu mai rămîne nimic în urma lor. Se duc să lupte şi casa rămîne pustie, ca şi cum cei plecaţi ar fi plecat pentru totdeauna. Toate plecările nu fac decît să repete Plecarea. Pot fi chiar plecarea. Viaţa nu-i decît un exerciţiu întru moarte. Viaţa soldatului nu-i decît un exerciţiu de supunere, credinţă, desfigurare.  
Literatura Imperiului Austro-Ungar a dat viaţă, ca nici o altă literatură, aristocraţiei ofiţereşti. El era marele personaj. Profesiunea sa — ca şi agonia acestei profesiuni — vezi Marşul lui Radetzky — se află în centrul Marelui Mecanism. Vuk face parte din casta luptătoare, din elita kşatria, dar el este, deopotrivă, mercenar. Este sîrb. E un om de seamă fiindcă este între cei mai valoroşi din profesiunea sa: dar e sîrb. Drumul lui Vuk Isakovici prin Viena şi prin Imperiu reconstituie, pas cu pas, civilizaţia unui timp al războaielor. O reconstituire exemplară.  
Vuk Isakovici este Jaques Melancolicul al Răsăritului, naufragiat în nesfîrşitele spaţii slave;  
„Şi în timp ce sufletul său, ca într-un cerc infinit, se întorcea fără încetare, ideea unei migraţii în Rusia, asupra căreia, disperat şi epuizat de atîtea zile de vagabondaj şi suferinţe, se aplecase, în corpul său din nou adormit pe palul lamilial fremăta, asemenea unei stele, ultima sămînţă a tinereţii revolute. Ea îl reţinea, dezolat, mut, aproape nebun de mîhnire şi de tristeţe, în mijlocul apelor şi mlaştinilor şi apelor care se evaporau din pămîntul pe care el, cu dragoste, îl numea Noua Serbie".  
În fond, punctul şi cercul, steaua şi cerul oglindesc, pentru romancier, omul şi pămîntul său. Eroii aparţin pămîntului, dar şi unei ordini mai înalte. Personajele trec, trăiesc într-o stare de semitrezie. Se mişcă, pe pagini întregi, ca nişte somnambuli. Visează. Sînt guvernaţi de vis. Realitatea lor e subsumată unui întreg pe care doar punctul şi Cercul îl pot cuprinde. De altfel, capitolul inaugural al acestei cărţi închise în sine este al Cercului şi al Centrului, etern — inumane amîndouă.“
Cornel Ungureanu
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 3 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1040252
    • Unique Visitors: 35355
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter