Get Adobe Flash player

NATO, și eu sunt sârb!

Metode de luptă pe Internet

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

 

La chestionarul trimis de noi, pe 10 iulie 2002, diverselor persoane care administrează site-uri, ne-au răspuns şi cei de la www.hercegbosna.org. Astfel, la întrebarea „Care ar putea fi, după părerea dumneavoastră, metodele de luptă prin intermediul Internetului?”, ei ne-au trimis următorul răspuns: a) propaganda pentru cetăţenii propriei ţări şi propaganda pentru cetăţeni străini; b) scrisori deschise mijloacelor mass-media şi instituţiilor; c) cearta prin intermediul forumurilor de discuţii; d) atacuri ale hackerilor. În numărul din mai 1999 al revistei iugoslave „Svet komputera” („Lumea computerelor”), Dušan Dingarac scria: „Toţi oamenii care nu se află în aceste vremuri grele în primele linii de luptă, dar sunt prezenţi pe Internet, contribuie la răspândirea adevărului. Metodele de luptă sunt următoarele: site-urile web, news conferinţele, mesajele e-mail, chat-ul, ICQ…, dar şi altele.” Revenim acum la un mesaj găsit pe Internet, în arhiva forumului de discuţii cu tilul „Forum o NATO agresiji na SRJ” (http://groups.yahoo.com/group/nato-agresija-na-srj/message/29), adică, în traducere, „Forumul despre agresiunea N.A.T.O. asupra R.F.I.”. Adresantul este Lazar Bošković, care pe 31 martie 1999, având la „Subject” „Prin Internet, împotriva NATO”, preia şi retrimite recomandările pe care le-a primit de la revista digitală lunară gratuită (în format e-mail şi www) „Pretraga i prezentovanje”, realizată de Dragan Varagić din Novi Sad. Revista a început în 1997 şi şi-a propus să se ocupe de problematica studierii Internetului. Astfel, sub titlul „Cum se poartă un război media prin intermediul Internetului”, se recomandă următoarele. „Nu trimiteţi mesaje prin CC (carbon copy, n.n.) ci prin BCC (blind carbon copy, n.n.). Indiferent de situaţie, nu trebuie scăpat din vedere că o asemenea trimitere poştală poate fi ulterior folosită ca SPAM. Votaţi pe toate locaţiile importante legate de situaţia noastră. Data trecută i-am învins, îi vom învinge şi acum. Găsiţi la adresele http://dejanews.com/ şi http://liszt.com/ un număr cât mai mare de news grupuri şi liste e-mail care se ocupă de politică generală şi cu tematica Iugoslaviei şi Kosovo-ului şi participaţi la discuţii. Aveţi în vedere regulamentele acestor grupuri de discuţii şi trimiteţi mesaje cu fapte care există îndeajuns în favoarea noastră. Fiecare discuţie argumentată pe news grupurile serioase şi pe listele de e-mail înseamnă foarte mult. De cum găsiţi asemenea grupuri de discuţii, schimbaţi-le cu toţi cei care cunosc bine limba engleză. Trimiteţi reacţii la materiale la toate marile ziare şi reviste de pe Internet care se ocupă de ţara noastră. Sunt în vigoare aceleaşi reguli ca în cazul news grupurilor şi a listelor de e-mail. Listele mijloacelor mass-media mai importante le puteţi găsi la adresele http://www.mediacentar.opennet.org/ şi http://www.totalnews.com/. La http://pretraga.co.yu/yuguide/ puteţi găsi un director al motoarelor noastre de căutare, dacă doriţi să găsiţi adresele noastre cu cele mai actuale informaţii, din mai multe locuri. Utilizaţi mIRC şi alte locuri pe Web unde se poate polemiza pe această temă. Recomandarea este să fie găsite discuţii serioase, care cu siguranţă există. Pe prezentările oficiale ale statelor găsiţi adresele de e-mail ale politicienilor importanţi şi scrieţi-le. Acest lucru nu vă va face poate plăcere, însă poate le va atrage atenţia un (oarecare, n.n.) număr de scrisori. Într-un cuvânt, tot ceea ce găsiţi şi poate eventual să folosească în oprirea bombardamentelor, folosiţi! Autor: Dragan Varagić.” Acelaşi e-mail conţine câteva adrese ale liderilor americani (preşedinte, vicepreşedinte, secretar de stat, prima doamnă etc.) şi recomandarea ca mesajele să fie scurte şi clare: „No NATO in Kosovo!”. După care sunt date câteva recomandări pentru sârbii şi aliaţii care sunt cetăţeni americani, adresele de e-mail ale tuturor senatorilor americani şi textul care li se poate trimite. Mesajul atrage atenţia asupra faptului că: planul administraţiei Clinton constă în promovarea unor grupuri ale căror interese sunt terorismul, traficul cu stupefiante şi destabilizarea unei întregi regiuni; atacul asupra Iugoslaviei este un atac asupra unui stat suveran, finanţat de contribuabilii americani etc. 
Pe 7 aprilie 1999, Jovan Kurbalija le scria abonaţilor „Forumului despre agresiunea N.A.T.O. asupra R.F.I.” următoarele: „Vă invit să luaţi parte la acţiunea istorică, să participaţi la cel mai puternic de până acum atac asupra centrelor occidentale ale minciunii. În cadrul războiului convenţional împotriva poporului sârb şi a cetăţenilor Iugoslaviei, aşa după cum ştiţi, se poartă şi un război mediatic de satanizare a sârbilor şi împotriva tuturor acelora care apără suveranitatea Iugoslaviei. Ţinta atacurilor N.A.T.O. este ca întotdeauna să ne prezinte drept persoane fără chip şi fără suflet. Uşor le este lor atunci să ne ucidă aşa, fără chip. Nouă ne revine sarcina să arătăm că avem o faţă, că avem un obraz şi că avem un suflet. Nouă ne revine sarcina să arătăm (lumii, n.n.) minciunile şi propaganda lor. Treaba este foarte simplă, noi am pregătit totul pentru a se începe munca. Principalul meu consilier pentru probleme tehnice şi principalul organizator al acestui proiect este americanul Paul Kneisel. Paul este editorul publicaţiei «Internet antifascist». Este foarte priceput în luptele mediatice electronice şi a repurtat victorii importante împotriva organizaţiilor fasciste de pe Internet. Îşi cunoaşte jobb-ul.  
Metoda este verificată, cu succes: 
Trebuie ca în fiecare zi să trimiteţi un scurt raport despre evenimentele din Iugoslavia la (propunerile de mai jos): 
1) Lista principalelor publicaţii occidentale; 
2) Lista grupurilor Usenet alese cu grijă; 
3) Lista publicaţiilor occidentale de mai mică importanţă; 
Despre ce trebuie scris: despre lucruri cotidiene, obişnuite, în legătură cu actuala situaţie. Despre cum suportaţi voi, oamenii obişnuiţi, aceste evenimente. Vorbiţi despre nenorociri, dar daţi dovadă şi de mândrie şi de faptul că veţi trece peste toate acestea. Vorbiţi despre obiectivele civile distruse. Descrieţi clipele grele prin care au trecut vecinii sau prietenii dumneavoastră civili. Evident că nu trebuie să le scriem despre obiectivele militare distruse şi nici despre cel mai mic semn de scădere a moralului poporului. Vă rog ca în scrisorile dumneavoastră să nu atacaţi poporul american obişnuit. Tocmai pe americanul de rând dorim să-l atragem de partea noastră. Nu sunt ei de vină, ci Clinton şi banda lui. Jumătate din locuitorii Americii sunt deja împotriva bombardării Iugoslaviei. Noi trebuie să păstrăm această jumătate şi să-i atragem şi pe alţii. Nu luaţi în seamă o adunătură de idioţi (care se pot găsi oriunde) şi care-şi vor exprima satisfacţia că poporul Iugoslaviei este bombardat. Nu vă impacientaţi că engleza vă este (probabil) relativ inaccesibilă. Autenticitatea va transpare din fiecare cuvânt al nostru. Vă rog să trimiteţi o copie a scrisorii dumneavoastră la adresa: Protiv-NATA@Yahoo.com. Noi vă vom informa despre cum evoluează proiectul. Invitaţi şi prietenii (din Iugoslavia) să se implice. Cu cât suntem mai mulţi – cu atât mai bine.  
Iată acum câteva adrese la care aţi putea să începeţi a trimite imediat corespondenţa dumneavoastră.  
Vă rog să trimiteţi mesaje la toate adresele pe care vi le dăm. Valoarea publicaţiilor de mai mică importanţă este că, cu siguranţă, vor lua în seamă acest atac al nostru şi, prin articolele lor vor influenţa şi marile publicaţii.”  
Urmează adresele de e-mail ale publicaţiilor de mare şi mai mică importanţă din Occident şi ale news-grupurilor USENET. 
Tot pe „Forumul despre agresiunea N.A.T.O. asupra R.F.I.”, Predrag Timotić scria la 16 aprilie 1999, având la „Subject” „Re: Apărarea ţării prin Internet”, următoarele: „De la începutul agresiunii N.A.T.O. asupra Iugoslaviei, prin Internet se poartă un adevărat război. Un mare număr de patrioţi îi «bombardează» cu e-mail-uri pe preşedintele american, pe vicepreşedinte, pe senatori… Cei care se pricep atacă site-urile agresoare, le şterg şi lasă mesaje cu adevărul despre Kosovo. În aceasta ne ajută foarte mult şi fraţii ruşi. Dacă doriţi să ajutaţi şi dumneavoastră în apărarea electronică a Iugoslaviei, votaţi pe site-urile unde s-a început votul asupra situaţiei din Kosovo (de exemplu, dacă trebuie sau nu început un atac terestru aspra R.F.I.) ori bombardaţi-le cu e-mail-uri (programe care vă vor ajuta în aceasta puteţi găsi pe yu.forum.erotika). Vă atragem atenţia să nu purtaţi pe Internet un război media greşit (în primul rând prin bombardarea cu e-mail-uri – scrisorile personalizate având un mult mai mare efect). La adresa alert.eunet.yu se află un îndrumar excelent. Îl redăm integral şi vă rugăm să-l respectaţi.”  
Pe de altă parte, administratorii site-ului iugoslav http://www.oaza.co.yu/ solicită implicarea tuturor celor interesaţi în realizarea unei cât mai bune pagini web. „Pe această pagină – spuneau ei – nu veţi găsi minciuni CNN, ci veţi găsi doar adevărul despre bombele N.A.T.O. şi despre rezistenţa sârbă împotriva agresorului. Aşteptăm şi ajutorul dumneavoastră – trimiteţi-ne informaţii verificate. Concetăţenii noştri şi prietenii din întreaga lume sunt bineveniţi cu fiecare informaţie despre acţiunile oamenilor noştri din diaspora. Vom deschide o pagină cu scrisorile dumneavoastră, iar părerile le puteţi expedia şi la forum. De asemenea, avem nevoie şi de ajutor în traduceri pentru a ţine în acelaşi timp şi o pagină în limba engleză, cu ştiri de ultimă oră. Dacă aveţi posibiliatea de a insera pagina noastră web pe servere mai rapide şi mai sigure din străinătate, anunţaţi-ne.” 
Întrucât, în mod logic, majoritatea celor care asigură servicii internet (provideri) angajează pentru administrarea sistemului persoane cu oarecare experienţă în domeniu, putem deduce că sfaturi de bon ton pe Internet nu pot da nici cei fără experienţă, nici cei prea emotivi în situaţii cum a fost momentul Kosovo. Asfel că nici cei de la www.alert.eunet.yu nu puteau să sfătuiască cyber-războinicii decât aşa cum au făcut-o. Textul care urmează vorbeşte de la sine.  
„Vă rugăm să citiţi şi, în cele din urmă, să luaţi în serios conţinutul acestui mesaj: de reacţia dumneavoastră ar putea să depindă multe lucruri. 
Ceea ce ştiţi şi singuri este faptul că poporul sârb se găseşte în război cu cea mai puternică şi mai bine pregătită din lume naţiune din punct de vedere tehnic. 
Aportul dumneavoastră la situaţia actuală din ţară poate să fie constructiv. Pe de altă parte, modul greşit de acţiune poate fi deosebit de periculos. Nimeni din Iugoslavia nu are dreptul să ofere vreun motiv pentru a ne fi întrerupt accesul la Internet, reţeaua globală care ne poate ajuta să facem auzită şi cealaltă parte a conflictului.  
Pe lângă războiul cu bombe şi rachete de croazieră, împotriva noastră se poartă şi unul dintre cele mai perfide războaie mediatice înregistrate în acest secol (XX, n.n.). Războiul se poartă pe toate canalele media, dar cel mai mult prin televiziune şi pe Internet. Vă atenţionăm asupra mai multor lucruri. 
SPAM pe Internet 
Emoţiile sunt mai puternice decât o gândire raţională, lucru de care nu ne putem mira. Nu se pune în discuţie nici apărarea ţării. Dar, în intenţia de a dovedi mărinimia noastră, suntem câteodată în situaţia de a pierde măsura. O parte din utilizatorii locali de Internet încearcă să-şi exprime dezgustul faţă de agresiunea N.A.T.O. asupra ţării noastre, astfel că trimit un mare număr de mesaje de revoltă la multe forumuri de discuţii (newsgroups), inclusiv la cele care sunt specializate pe anumite probleme. Chiar dacă în esenţă suntem de acord cu mesajele şi conţinutul lor, trebuie să vă atragem atenţia asupra unei situaţii deosebit de periculoase: Iugoslavia este pândită de realul pericol al decuplării de la Internet! 
În principal, se întâmplă două lucruri: 
- dacă sunt expediate spre adrese nesemnificative, asemenea mesaje se consideră a fi SPAM-uri – cu conţinuturi nedorite care încalcă regulile bon tonului pe Internet (aşa-zisul netiquette). A persevera într-un asemenea comportament poate să pună sub semnul întrebării toate domeniile, ba chiar întreg domeniul yu pe «lista neagră», ceea ce se află doar la un pas depărtare de deconectarea de pe Internet a domeniilor (noastre, n.n.) de pe Internet; 
Chiar şi atunci când mesajele sunt expediate la forumurile de discuţii şi la «anumite» adrese de poştă electronică, asta poate deranja mass-media celeilalte părţi. De exemplu: CNN a început «să piardă» în multe votări (on-line, n.n.) pe care le organizează cu prilejul aşa-zisei «campanii îndreptăţite în Iugoslavia», mulţumită în principal voturilor trimise din ţara noastră. Aceasta, dar şi multe alte case de editură, cărora li se întâmplă lucruri similare (de pildă CBS, Sky, BBC şi altora asemenea), au o audienţă suficientă pentru a solicita deconectarea Iugoslaviei de la Internet sub masca SPAM-urilor. 
Asta nu putem permite! 
Expedierea mesajelor electronice 
Da sau nu 
Să nu dăm prilej deconectării! Dacă utilizăm forumuri de discuţii pentru a ne exprima gândurile, (ceea ce trebuie să facem oricum), atunci să respectăm nişte reguli: 
Atenţie! – Aveţi grijă la munca pe Internet. 
Este posibil ca, de un e-mail, cineva să vă trimită agăţat un virus în vederea punerii în execuţie a unui program. Virusul nu poate să se activeze dacă vă veţi limita la citirea mesajului. Pentru a rula programul care v-a fost trimis, trebuie activat de dumneavoastră înşivă printr-un click asupra fişierului agăţat, fie imediat, fie mai târziu. Prin aceasta oferiţi posibilitatea accesului la fişierele de pe calculatorul dumneavoastră sau folosirea în sensul rău a calculatorului dumneavoastră pentru «atacul» asupra altor sisteme. Cel mai bine este ca mesajele dubioase pe care le-aţi primit de la necunoscuţi să le ştergeţi de îndată.  
NU – nu încercaţi să expediaţi viruşi ori programe asemănătoare oamenilor care se află de cealaltă parte a baricadei, îndeosebi la adresele guvernului american ori ale instituţiilor militare. Există apărare împotriva unor asemenea lucruri şi nu va fi nici un folos de pe urma încercării dumneavoastră. Aidoma altor acţiuni, şi aceasta va contribui la o posibilă deconectare a ţării noastre de la Internet.  
DA- să folosim în exclusivitate grupurile de discuţii pentru expedierea unor asemenea mesaje. Un grup care se ocupă de competiţii de Formula 1 ori de programarea în programul Java nu sunt nicidecum bune pentru asemenea mesaje. 
DA – să dovedim că suntem umani: apelurile noastre împotriva uciderilor şi a distrugerilor din ţara noastră trebuie să le exprimăm utilizând un vocabular decent şi nicidecum vulgar, expresii gâlcevitoare ori umilitoare; să dăm dovadă de verticalitate şi cultură în utilizarea Internetului ca mijloc mass-media. 
NU – să nu expediem un număr mai mare de mesaje cu acelaşi conţinut la aceeaşi adresă, SPAM-uri, oricum nu persoanelor ori organizaţiilor care se află în afara cercurilor politice. Aceasta se numeşte şi bombardament cu e-mail-uri, însă efectele nu sunt importante ci, dimpotrivă, după saturarea de scurtă durată a sistemului de e-mail a destinatarului să fie limitat acceptul unor asemenea mesaje «înainte» de a ajunge la serverul destinatarului. Oricât ne-ar fi de greu din cauza a ceea ce ni se întâmplă, să nu uităm că în lume există totuşi şi dintr-aceia cărora puţin le pasă de chinul nostru. Să respectăm cu demnitate o asemenea atitudine străină. Să trimitem e-mail-uri în exclusivitate la adresele care sunt deschise pentru gândire.  
DA – încercaţi să găsiţi corespondenţi care sunt dispuşi să asculte ori sunt însărcinaţi să-i asculte pe alţii (mass-media etc.), uitaţi-vă la listele anexate. 
DA – Pentru corespondenţă utilizaţi limba engleză. Cea mai mare parte a corespondenţilor vor primi astfel mai uşor şi mai rapid informaţia dumneavoastră. Dacă aveţi probleme în a scrie în engleză, rugaţi pe cineva mai pregătit în această problemă. 
DA – străduiţi-vă să scrieţi mesaje scurte şi pline de esenţă, care să aibă un mesaj anume. Evitaţi ca în mesajele dumneavoastră să săriţi de la o temă la alta.  
NU- nu permiteţi ca durerea şi mânia dumneavoastră să fie exprimate prin cuvinte indecente.  
NU – nu arătaţi că evenimentele afectează totul în Iugoslavia şi concentraţi-vă asupra suferinţelor omeneşti. 
DACĂ – vă adresaţi mai multor oameni, din indiferent ce motiv, folosiţi «Bcc» (blind carbon copy) şi nu «Cc» (carbon copy). Astfel se evită folosirea abuzivă (întâmplătoare sau intenţionată) a adreselor de e-mail pe care utilizatorul le poate primi şi pe care nu le-a primit mai înainte – în măsura în care e-mail-ul pe care l-aţi trimis cuiva nu este efectiv transmis şi pentru că nu este transmis primiţi un mesaj pe care nu l-aţi mai primit anterior, contactaţi-vă provider-ul […]. 
ATENŢIE! – Toate e-mail-urile care ajung la cunoscuţii dumneavoastră sunt cu siguranţă notate undeva ori sunt mai târziu supuse analizei. Aveţi grijă să nu-i compromiteţi pe oamenii noştri care trăiesc ori lucrează temporar în străinătate. Nu socotiţi niciodată că asemenea mesaje sunt sigure, iar conţinutul lor să nu fie legat de situaţia actuală: poate asemenea mesaje vor determina cheltuirea de resurse umane şi materiale ale agresorului. Conţinuturile ideale ale unor asemenea mesaje sunt: poezia, reţetele culinare, istoria ş.a.m.d. 
DA – căutaţi locaţii pe care există posibilitatea de a se vota pentru sau împotriva folosirii forţei în Iugoslavia; încercaţi să găsiţi informaţii care ne folosesc, îndeosebi pe locaţiile principalelor case de editură din Occident. Vizitaţi toate site-urile guvernamentale şi militare ale statelor N.A.T.O. Trebuie şi nu trebuie să le vedeţi în detaliu, ţelul este înregistrarea fiecărui «hit» de pe un asemenea site şi determinarea administratorului să cheltuie timp pentru analizarea logo-urilor. 
NU – nu vizitaţi prezentaţiile iredentiştilor albanezi şi mass-media UCK şi celelalte (vezi anexa). Administratorii acestor site-uri trebuie să ştie că sunt vizitaţi de puţine persoane! 
Dacă realizaţi prezentări (web, n.n.)  
- Siliţi-vă ca prezentările dumneavoastră să fie cât mai puţin colorate. Pentru fundal să predomine culoarea neagră ori o alta, tot întunecată. 
- Puneţi link-uri spre site-urile pe care consideraţi că trebuie să le vadă oamenii sau cel mai bine puneţi un link către http://alert.eunet.yu, iar utilizatorului alert@Eunet.yu trimiteţi-i link-urile recomandate. 
- Vedeţi recomandările detaliate pentru realizarea de prezentări în condiţiile de dinainte de campania antirăzboi. 
Ne urmăresc, ne observă şi ne ascultă! 
Nu puneţi sub semnul îndoielii informaţiile despre „coloana a cincea”. Nu e vorba despre paranoia şi despre vânătoarea de vrăjitoare, aşa cum probabil v-aţi gândit în prima clipă, ci de fapte. Mărturie sunt mutarea masivă a locatoarelor în Kosovo şi în alte părţi ale ţării şi bruierea sistemelor noastre de legătură cu ajutorul staţiilor de brujaj găsite în interiorul R.F.I. 
Agentura străină se află şi acţionează aici. 
Pe lângă confruntarea militară directă şi vizibilă, împotriva ţării noastre se poartă deci şi un război „nevăzut”, cuprinzător, de informare şi de spionaj. Informaţiile de pe teren sunt de un interes vital pentru planificarea atacurilor aeriene şi nu numai, precum şi a formelor agresiunii. Fără rapoarte de pe teren, N.A.T.O., ca oricare alt agresor, este „orb” şi îi sunt îngreunate planificările şi realizarea unor noi acţiuni. 
De aceea, aveţi grijă de ştirile pe care trimiteţi le prin intermediul poştei electronice şi a convorbirilor telefonice cu familia şi prietenii, acasă ori în străinătate. 
Nu daţi detalii despre obiectivele lovite, despre gradul de distrugere, despre momentul lovirii şi alte informaţii asemănătoare. Asemenea date sunt nepreţuite pentru informatorii N.A.T.O., îndeosebi când le primesc regulat şi gratuit. 
În toate aceste comunicaţii încercaţi să fiţi cât mai indecişi. Părinţilor, prietenilor şi cunoscuţilor dumneavoastră le va fi îndeajuns să afle că sunteţi bine. 
E posibil, dar şi credibil ca serviciul american de spionaj să asculte convorbirile telefonice (inclusiv reţelele de telefonie mobilă GSM şi NMT, sistemele de paging etc.) şi să filtreze toate mesajele electronice între sârbi şi restul lumii. 
Nu vă încredeţi în algoritmii de cifrare RSA/PGP, cu atât mai mult în (compactarea, n.n.) zip şi arj cu parolă şi în alte metode «la îndemână». 
Chiar dacă trebuie să transmiteţi o ştire care i-ar putea fi de folos inamicului pentru a afla dacă şi în ce măsură şi-a dus la îndeplinire planurile, atunci faceţi-o în cea mai ocolitoare, asociativă şi inaccesibilă manieră. În aceste zile am demonstrat că suntem un popor care are ceva mai mult decât agresorul. 
Totuşi, cel mai bine este să vă abţineţi de la asemenea metode de informare. 
Evitaţi publicarea oricăror informaţii care ar putea fi de folos inamicului! 
Dacă primiţi un e-mail jignitor: 
În primul rând nu vă enervaţi. E-adevărat, nu e ceva prea uşor în timpurile când emoţiile vă potopesc, însă este exact scopul pentru trimiterea unor asemenea mesaje! 
Despre ce este vorba? Pesemne că asemenea mesaje de e-mail sunt trimise de utilizatorii de diferite naţionalităţi, cu adrese fictive (Yahoo, Hotmail etc.). Asemenea mesaje se trimit în mod automat, cu mesaje identice, la mii de adrese, cu intenţia de a sufoca legăturile noastre prin Internet. 
Dacă le răspundeţi, înseamnă că şi-au atins scopul. 
Aşadar, nu răspundeţi la asemenea mesaje. Trebuie doar să le ignoraţi, mai exact să le ştergeţi imediat.  
Un al doilea motiv e că nu există o raţiune pentru a răspunde întrucât eventualele dumneavoastră replici nu le citeşte nimeni. Chiar de primiţi vreun „răspuns” este vorba despre un text pregătit dinainte, «generic», trimis de computer şi nu de o persoană anume. 
Răspunzând la asemenea mesaje ne facem nouă înşine rău întrucât sufocăm Internetul prin comunicaţii sterile, care se pot mult mai bine utiliza. 
Încheiere 
Cu siguranţă că nu este necesar să vă explicăm cât de mare este puterea Internetului. Fiţi conştienţi că agresorul a angajat resurse însemnate în intenţia de a influenţa utilizatorii de Internet din Iugoslavia, având în vedere faptul că ne consideră un grup ţintă de elită. Nu puneţi la îndoială faptul că, în viitorul apropiat, se va ajunge la o escaladare a evenimentelor «şi» pe Internet. Aceasta este o sursă majoră pe care trebuie să o utilizăm în campania intensivă de chemare împotriva agresiunii pactului N.A.T.O., însă totodată trebuie ca prin acest mijloc să păstrăm cu orice preţ legătura cu lumea. 
Să nu permitem ca purtarea noastră să fie considerată drept motiv pentru deconectarea Iugoslaviei de la Internet. 
Să nu dăm ocazia serviciilor de informaţii ale pactului N.A.T.O. să se folosească în interesul lor de informaţiile pe care le plasăm pe Internet. 
Să nu le permitem să ne dea afară din reţea. 
Dacă tot cred că suntem o elită intelectuală, să le arătăm că şi suntem cu adevărat! 
Nu vă zgârciţi să trimiteţi acest mesaj prietenilor, utilizatorilor de Internet din Iugoslavia. Războiul se poartă pe Internet. 
Un război pe care nu avem voie să-l pierdem.” (sublinierea ne aparţine, n.a.). 
Prin e-mail se putea vota la următoarele adrese: yourcall@sky.co.uk; vijesti@hrt.hr; http://www.cbs.com/navbar/feedback.html; http://www.coil.com/~ggorka/media.html. 
Din păcate, astăzi la aceste adrese nu mai putem vedea rezultatele voturilor. De asemenea, au mai fost date adresele browser ale principalelor publicaţii mass-media din ţările ce făceau parte din N.A.T.O. 
Site-uri care ţin evidenţa principalelor atacuri ale hackerilor pe Internet şi unde se pot găsi referiri la multe din atacurile din perioada agresiunii N.A.T.O. asupra Iugoslaviei sunt următoarele: www.2600.com; www.attrition.org; www.hackzone.ru. 
Sub titlul „Cu Internetul împotriva bombelor”, Dušan Dingarac scria în numărul din aprilie 1999 al revistei iugoslave „Svet komputera” următoarele: „Prin Internet s-a răspândit şi vestea că agenţiile americane de spionaj controlează întregul trafic pe Internet pentru a descoperi informaţii despre ţintele atinse. Pe lângă această ştire a urmat şi un apel pentru evitarea descrierii ţintelor lovite, pentru ca duşmanul să rămână dezorientat”. 
În timp ce lucram la cartea de faţă, l-am întâlnit întâmplător, la o conferinţă de presă ţinută la Timişoara, pe publicistul Sorin Bogdan, corespondent de război pentru una din televiziunile din România în timpul agresiunii N.A.T.O. asupra Iugoslaviei. Ne-a confirmat faptul că nu a fost nici o greutate să cunoască în timp util, el sau alţi corespondenţi de război aflaţi pe vremea aceea la Belgrad, de la relaţiile lor dintr-un loc sau altul de pe teritoriul iugoslav, care au fost efectele unui bombardament sau al altuia. Cum „Echelon” nu dormea 24 de ore din 24, atacatorii puteau şti uşor dacă rachetele sau bombele lor şi-au atins ţinta ori nu şi care au fost pagubele. E lesne de înţeles că în tot timpul agresiunii N.A.T.O. o mare parte din personalul şi tehnica utilizate de sistemul de spionaj global sus-pomenit au fost cu ochii şi urechile la Iugoslavia. De aici şi atacurile repetate asupra unor ţinte, despre care s-a aflat imediat, de ce nu şi din citirea e-mail-urilor, ţinte care nu au fost distruse la primul ori la următoarele bombardamente. 
La 10 decembrie 1998, Irina şi Slobodan Stojičević lansează pe forumul de discuţii „Serbian Forum”, găzduit de groups.yahoo.com/group, ideea că, cităm: „…Acesta este primul război din istorie în care se utilizează şi Internetul”. Tot ei fac apel la o coordonare a luptei prin acest modern sistem de comunicare şi, totodată, de propagandă. Iată şi textul acestui mesaj: „Câte mai poate omul să asculte şi să vadă! Păi acesta nu e războiul privat al fiecăruia dintre noi. Nu, fraţilor şi domnilor, nu este nici cuminte şi nici eficient ca fiecare dintre noi să se joace de-a războiul atunci când i se pare lui interesant. 
Unii recomandă să fie trimise «spam»-uri, iar alţii, cu atât mai mult, ne roagă să trimitem doar ceea ce este cel mai urgent întrucât şi aşa sunt serverele supraaglomerate… 
Propun… 
Să ne organizăm şi să contactăm statul major ori să găsim pe cineva anume (propunerile sunt binevenite) şi să cădem de comun acord asupra unei anumite strategii pe care să o aplicăm cu toţii. 
Dacă ne închid domeniul (de Internet, n.n.) YU (sincer să fiu eu personal nu cred că ar face un asemenea lucru), vom fi cu toţii în pierdere, însă o pierdere cu mult mai mare va suferi Serbia.  
În afară de asta, nu ştiu dacă i-a mai picat cuiva în minte: 
Acesta este primul război din istorie în care se utilizează Internetul. 
Cred că inamicul a şi pus la punct (teoretic şi practic) atât strategia, cât şi partea practică şi, pe Dumnezeul meu, chiar şi tactica întrebuinţării noului armament. 
Poate i se va părea cuiva că a face un asemenea lucru este o exagerare, însă o asemenea metodă de comunicare poate (şi este) să fie folosită ca o armă. 
Trebuie oare să stăm şi să aşteptăm să ne fie ţintiţi providerii asemenea televiziunilor? 
Există pregătite locaţii de rezervă pentru servere (ordine de război)? 
Există vreo instituţie care să coordoneze munca pe Internet în condiţiile «stării de război»? 
Mie mi se pare logică şi organizarea de secţiuni în cadrul Comandamentului Suprem… 
Mijlocul de comunicare căruia îi aparţine viitorul, dar şi o parte din actualitate (iar cu ele vieţile noastre şi ale copiilor noştri) nu trebuie să ajungă a fi jucăria oricui… 
Acestea sunt doar câteva gânduri pe această temă. 
Propunerile sunt binevenite. 
Slobodan 
P.S. Armata noastră are un site al ei?” 
Cu siguranţă că aţi observat o anumită inadvertenţă: deşi mesajul a fost trimis pe 10 decembrie 1998, autorul deja spune: „Trebuie oare să stăm şi să aşteptăm să ne fie ţintiţi providerii asemenea televiziunilor?” Ori atacul asupra radioreleelor şi a sediilor televiziunilor publice s-a întâmplat abia în 1999, când experţii N.A.T.O. au considerat că radioul şi televiziunea s-au transformat în arme propagandistice periculoase pentru succesul acţiunii aliaţilor. Ca atare, este evident că e vorba despre un tânăr (posibil student) care folosea programe de calculator copiate de pe Internet sau de la prieteni şi care aveau un anumit termen pentru testare (şi apoi de comandare). Pentru a evita ajungerea la termenul final de utilizare, cea mai simplă metodă este fixarea ceasului intern al calculatorului la o dată anterioară datei reale. Aşadar, timpul real al expedierii mesajului de mai sus este cu certitudine situat undeva după primele bombardamente ale N.A.T.O. asupra releelor radioteleviziunii iugoslave din primăvara lui 1999. Altfel nu se putea face o paralelă între ţintirea releelor de televiziune şi atacul asupra providerilor din Iugoslavia. Cert este şi faptul că autorul a exagerat ori nu a putut cuprinde realitatea: una este să distrugi reţeaua de telecomunicaţii clasice a inamicului, alta e să-i întrerupi accesul la reţeaua de sateliţi pentru servicii Internet (aflaţi majoritatea în proprietatea ţărilor membre ale N.A.T.O.). Fiindcă una e să bombardezi releele de radioteleviziune, aflate, de regulă, izolate de zonele rezidenţiale, şi alta e să ataci sediile providerilor, aflate în copleşitoarea majoritate a cazurilor în cele mai aglomerate zone citadine. Or N.A.T.O. adoptase deja ideea loviturilor chirurgicale, ineficiente totuşi în asemenea zone, dovadă fiind şi miile de „pagube colaterale”. 
Afirmaţia noastră precum că este vorba de un „pirat” de software sunt şi mesajele la care autorul de mai sus a replicat şi care sunt toate datate 23 aprilie, respectiv 22 aprilie 1999. 
Astfel, un anonim ce semna cu „ex Singidunum” (Singidunum, denumirea antică a Belgradului), îndemnând la o companie de lovituri mobile, propunea un alt soi de atacuri: „Îi invităm pe toţi membrii lui exSingidunum să ni se alăture în campania loviturilor mobile. SerbSaver este un program […] care permite alegerea telefoniei mobile […], se stabileşte contingentul de numere care vor fi contactate (numere de 6 cifre, fără introducerea prefixului) şi atunci se apasă pe buton: «Haideţi cu toţii la atac», apoi «Văzduhul vibrează de parcă arde cerul. Se pregăteşte furtuna.» O.K. Nu vă impacientaţi. El (telefonul mobil, n.n.) transmite următorul mesaj: «Have you killed your Serb today». După comentariile actuale, are efect asupra generaţiei de silicon CNN (amerii[cani]), dar şi asupra celorlalţi. Încercaţi şi alegeţi o ţară fascistă în care este zi, astfel încât să aibă la ce să mediteze până la sfârşitul zilei (garantează vise rele). Opinia publică este deosebit de importantă în ţările fasciste, iar dacă aceasta îşi intensifică presiunea asupra guvernului său, cu atât mai bine pentru noi. Dacă le reuşeşte această campanie, atunci se ştie cine este următorul şi următorul…Această misiune nu e doar pentru a contribui la apărarea sârbilor, ci a tuturor popoarelor […]. Distribuiţi-l (programul CompuSerb, n.n.) prietenilor dumneavoastră din toată lumea deoarece dacă ne întrerup (domeniul YU, n.n.), ori dacă ne distrug infrastructura în cadrul căreia intră şi telefonia, nu vom putea acţiona cu toate forţele, astfel că toţi cei din afara domeniului nostru ne vor fi o prelungire a mâinii. Nu vor putea ei (duşmanii, n.n.) să întrerupă şi toate celelalte domenii în care există măcar şi un singur sârb sau prieten.” 
Dar iată şi… aspectul tehnic al problemei: „Pentru un singur contact sunt necesare 10 secunde, ceea ce înseamnă 360 de contacte într-o oră, iar cu trei programe lansate în acelaşi timp, aproximativ 1 100 de contacte. Închipuiţi-vă că acţionăm în medie măcar trei ore pe zi (deci 3 300), ceea ce ar fi la 200 de utilizatori, de exemplu, în jur de 650 000 pe zi, ceea ce nu e chiar o cifră de lepădat.” 
Autorul mesajului mai scrie şi un P.S.: „Am contactat câţiva webmasteri, astfel că în curând îl vom putea aştepta pe vreuna din paginile web.” 
În aceeaşi zi, Vasja Bojanić scria: „1. Vă recomand tuturor acelora care existaţi să citiţi cartea lui Noam Chomsky «Ce doreşte de fapt America». Puteţi afla cu cine avem de-a face şi ce mai vor să facă, astfel că nu trebuie să vă surprindă. 2. În loc de a striga lozinci pe la manifestaţiile de protest, vă propun un cântec. Un cântec frumos şi solidar. Unul pentru celălalt. Poate aşa am putea să atragem mai multă atenţie. 
Colega mea din şcoala medie este una dintre cei ucişi în timpul serviciului la R.T.S. (Radioteleviziunea sârbă). 
Nu putem aproba venirea forţelor N.A.T.O. în ţara noastră, întrucât nu dispunem de destulă armată pentru a le asigura securitatea.” 
Pe de altă parte, sârbii din Canada, respectiv din Ottawa, au pornit o campanie de strângere de fonduri pentru publicitate antibombardamente în publicaţia „Ottawa Citizen”. Nu mai puţin de 80% dintre cei care şi-au oferit ajutorul au şi făcut-o, astfel că s-a ajuns chiar la un excedent financiar (deşi au fost necesari 14 851 de dolari, s-au strâns aproape 22 000 de dolari, la acţiune participând inclusiv grecii canadieni). De unde s-a ajuns la ideea continuării campaniei publicitare în publicaţii de importanţă naţională în Canada („Globe & Mail” sau „National Post”). Bran Selić scria la 22 aprilie 1999: „Tuturor celor care urmăresc CNN, CBC şi altele asemenea le este limpede că în lumea contemporană comercializantă acţiunea în planul «public relations» este una dintre cele mai eficiente metode de luptă.” A se vedea în acest sens impactul pe care l-a avut pentru opinia publică americană şi îndeosebi asupra minorităţii evreieşti din Statele Unite ale Americii compania americană „Ruder Finn”, plătită de diaspora albaneză. 
Împotriva agresiunii NATO asupra Iugoslaviei se putea vota pe Internet la următoarele adrese: www.centraleurope.com; www.msnbc.com/; www.cnn.com/; news.ninemsn.com.au/; www.cbsnews.com/. E greu de crezut că oficialităţile S.U.A. sau N.A.T.O. au luat în considerare rezultatele acestor voturi, dar cu siguranţă le-au monitorizat evoluţia pas cu pas, pentru cu totul alte scopuri, unul fiind cu siguranţă realizarea de baze de date cu adresele de e-mail şi ţările de unde veneau voturile împotriva agresiunii N.A.T.O.  
„Războiul cibernetic a sosit cu toate implicaţiile sale şi i-a surprins complet nepregătiţi, chiar şi pe americani. Îndeosebi când e vorba despre implicaţii etice”, scria corespondentul din Washington al publicaţiei iugoslave „NIN” (www.nin.co.yu) în numărul din 4 septembrie 1999, preluând afirmaţia unui profesor de la Academia Marină din Monterrey, California. La un simpozion organizat la Washington s-a spus că ceea ce a fost lansat în primăvara lui 1999 în Balcani este „similar, după importanţă, cu bombardamentul aerian în primul război mondial şi cu atacul cu bomba nucleară asupra Hiroshimei, în 1945.” Adică „războiul cibernetic”, despre care se apreciază că a jucat un rol cheie în predarea neaşteptată a lui Milošević pe 7 iunie şi acceptarea, practic, a retragerii necondiţionate din Kosovo. Acelaşi profesor californian, consilier al Pentagonului şi unul din experţii de frunte americani în probleme de luptă informatică, a declarat că ruşii i-au atenţionat pe americani că vor reacţiona „prin toate mijloacele” (ceea ce, în limbaj diplomatic, include şi armamentul nuclear) dacă vor fi atacaţi cibernetic de către Occident. Detalii despre faza finală a agresiunii N.A.T.O. asupra Iugoslaviei se află în continuare la „strict secret”, însă acum este clar că S.U.A. au atacat cibernetic sistemele vitale iugoslave, „în prima ofensivă cibernetică de masă de care se ştie în istoria războiului”, scria acelaşi corespondent al publicaţiei iugoslave. Cităm din acelaşi articol (apărut sub titlul „Duhul în afara sticlei”): „Din alte izvoare de aici (S.U.A., n.n.) se poate concluziona la modul general că în faza finală a intervenţiei împotriva Iugoslaviei direcţia principală de atac a fost îndreptată spre perturbarea reţelei de computere pentru comandă şi control a Statului Major al Armatei Iugoslave. Cu deosebire în această operaţie a fost ţintit sistemul integrat de computere al apărării antiaeriene a Armatei Iugoslaviei, în ideea ca prima acţiune militară în jumătatea de secol de existenţă a N.A.T.O. să se termine aşa cum a început: fără nici o jertfă din partea piloţilor din cadrul armadei care a acţionat zi şi noapte asupra Serbiei, Kosovo-ului şi (uneori) a Muntenegrului. Pe lângă apărarea antiaeriană, în vizorul intervenţiei cibernetice americane s-au găsit în această perioadă şi sistemul telefonic şi celelalte comunicaţii de care s-a servit Statul Major al Armatei iugoslave. Ideea - cum se explică neoficial - a fost de a se distruge acest sistem în măsura în care va obliga conducerea de la Belgrad să treacă la sistemul de comunicaţii cu comandanţii de pe teren prin legătura radio şi prin telefoanele mobile - care se urmăresc şi se ascultă mai uşor.” Oficialii de la Pentagon susţin că prin aceste acţiuni s-a obţinut un „succes important”, însă operaţiunile cibernetice au fost utilizate cu întârziere şi cu reţinere. Altfel spus, S.U.A. au utilizat în acţiunea lor în Balcani doar zece la sută din capacităţile pe care le posedă. Nici nu e de mirare, mai ales dacă se are în vedere faptul că în S.U.A. se află aproape jumătate din computerele existente la ora actuală în întreaga lume. Despre un asemenea stil de luptă, americanii cred că ar fi ideal pentru pedepsire, fiindcă se află undeva între sancţiunile economice şi un atac cu armament convenţional. Crearea haosului prin mijloace electronice în tabăra adversarului este o alternativă întru totul acceptabilă, deoarece permite evitarea vărsării de sânge. Numai că un atac cibernetic va produce reacţia părţii adverse, care va recurge la acţiuni teroriste ori la angajarea hackerilor individuali. Escaladarea unui conflict cibernetic până la dimensiuni inimaginabile, care pot scăpa de sub orice control, reprezintă însă o realitate de care trebuie să se ţină cont, scrie „NIN”. Despre războiul cibernetic între S.U.A., pe de o parte, şi sârbi, pe de altă parte, a vorbit la un simpozion al specialiştilor informaticieni din cadrul armatei şi unul din şefii forţelor aeriene americane. „Am consemnat câteva încercări de distrugere a reţelelor noastre (informative). Din fericire, acţiunile sârbeşti de acest fel nu au fost cu nimic mai puţin eficiente decât acţiunile apărării lor antiaeriene.” Acelaşi general a declarat că şi specialiştii americani au atacat, la rândul lor, sistemele informatice sârbeşti, printre care şi cel al apărării antiaeriene, însă nu a precizat care a fost impactul acestor atacuri. În cele 78 de zile de atac asupra Iugoslaviei, forţele americane au încercat să dezvolte un sistem de război electronic care va fi o parte a doctrinei militare în viitor. În atacurile asupra R.F.I. s-au folosit de cinci ori mai multe tehnologii informatice decât în războiul din Golf. N.A.T.O. a recunoscut că hackerii sârbi i-au blocat în martie 1999 sistemele informatice cu viruşi şi cu un mare număr de mesaje electronice, însă oficiali ai Alianţei au precizat că pagube au fost doar pe site-uri şi în sistemele de distribuire a e-mail-urilor. Nu s-a consemnat nici un atac reuşit asupra computerelor militare. 
Scopurile urmărite de către un hacker pot fi mai puţine ori mai multe, în funcţie de ceea ce-l motivează pe acesta să atace. În numărul său din noiembrie 2000, revista „PC Report” trece în revistă posibilele scopuri ale unui atacator, fără însă a le epuiza. Iată şi lista:  
1) îngreunarea sau încetinirea activităţii normale a unui serviciu prin mărirea timpilor de răspuns la cereri sau prin perturbarea accesului la resurse, mergând până la blocarea completă a activităţii; 
2) inserarea de secvenţe denaturate în datele trimise de un serviciu către utilizatori mergând până la deturnarea completă a serviciului către o resursă controlată de atacator; 
3) obţinerea de acces nelegitim la servicii private sau cu acces limitat; 
4) capturarea informaţiilor vehiculate de servicii cu caracter privat sau secret; 
5) modificarea configuraţiei maşinilor care oferă anumite servicii; 
6) instalarea de programe speciale, care execută pe serverele atacate diverse acţiuni în interesul atacatorului, cum ar fi colectarea de parole etc.; 
7) înlocuirea unor programe ce fac parte din instalarea maşinii atacate, altele care par a executa aceleaşi acţiuni ca şi cele originale, dar de fapt lucrează pentru atacator; 
8) ştergerea pur şi simplu a unor programe şi/sau informaţii de pe serverele atacate, mergând până la distrugerea completă din punct de vedere software a maşinilor atacate sau chiar până la distrugeri hardware (improbabil, dar nu imposibil). 
Aşadar, orice calculator aflat în reţeaua Internet devine automat vulnerabil. Însă vulnerabilitatea poate fi mai mare sau mai mică, totul fiind în funcţie de sistemele de protecţie ale calculatorului. Pentru a ataca, un hacker va utiliza întâi „Host Scan” pentru identificarea calculatoarelor din reţea. Dacă primeşte un răspuns de la unul din computere, hackerul va trece fără doar şi poate la atac. Următoarea fază o constituie scanarea prin care se urmăreşte identificarea porturilor deschise ale aplicaţiilor pentru a fi utilizate pentru accesul în sistem. După ce pătrunde în sistem, atacatorul va bloca serviciile existente pe maşina respectivă prin schimbarea parametrilor sau a configuraţiei sistemului ori prin instalarea unui program propriu, care are drept scop generarea unui trafic uriaş în sistemul vizat. Această acţiune poartă numele de DoS - Denial of Service. Dat fiind faptul că protocolul Internet TCP/IP gestionează mesajele foarte mari prin fragmentarea lor. Acestea sunt trimise prin reţea în pachete optime, iar la destinaţie sunt asamblate la loc. Ce fac hackerii? Ei trimit fragmente foarte mici care simulează un pachet foarte mare, imposibil de asamblat. În contextul aceleiaşi metode, spune Petre Rău în cartea sa „Infracţionalitatea pe calculator” (vezi www.rap.freehosting.net/Infract/P3.html), „...unii procedează la «stârnirea» tuturor calculatoarelor active dintr-o reţea, pentru a trimite, într-un trafic foarte mare, răspunsuri pe adresa unei victime alese în prealabil, până la obţinerea unei blocări complete.” Blocarea unor servere ce oferă servicii importante, de exemplu Web, spune acelaşi autor, este o altă tehnică utilizată frecvent. Ea constă în simularea unei sesiuni TCP, o dată cu expedierea unui număr foarte mare de mesaje, la care nu se mai generează răspunsurile la informaţiile de confirmare, paralizând astfel activitatea calculatorului, destinaţie care nu mai poate deschide nici o conexiune legitimă. 
Sub titlul „Mesaje duşmănoase”, pe Internet a circulat şi un asemenea text: „Ştim cu toţii foarte bine că ne aflăm în război. Ştim foarte bine şi cine anume ne sunt duşmanii. În aceste zile grele aceştia ne scriu şi se bucură de chinurile noastre. De aceea am decis să le facem publice adresele de e-mail, iar voi faceţi ceea ce urmează: potopiţi-i cu e-mail-uri nefolositoare de mărimi apreciabile, de sute de kb. Mail box-ul le va fi în curând supraîncărcat; trimiteţi-le viruşi. Aveţi grijă ca virusul să fie împachetat într-un mesaj nevinovat; trimiteţi mai departe adresele lor de e-mail.” După text urmau e-mail-urile respective. 
 
___________________
 
Duşan Baiski 
Război pe Internet 
Editura "Waldpress"din Timişoara, 2004 
ISBN 973-8453-85-2 
© Duşan Baiski 
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 223 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 0 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 229249
    • Unique Visitors: 11071
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter