Get Adobe Flash player

Lugoj - Memorie, momente, monumente...

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version
 
Monumentul lui Ion ViduUnirea Banatului și Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, dincolo de profunda sa semnificație pentru poporul român, în general, pentru bănățeni și transilvăneni, în special, a însemnat pentru aceștia din urmă declanșarea unei ample acțiuni de eternizare a memoriei neamului acolo unde până atunci le-a fost interzis. În următoarele două decenii, cu deosebire în localitățile bănățene mai importante, au luat ființă zeci și zeci de comitete de inițiativă pentru ridicarea de monumente, obeliscuri, cruci-monument, busturi etc., inițiatorii provenind din cele mai diverse categorii sociale și profesionale: învățători, preoți, militari, studenți etc. Primăriile, băncile, societățile bancare, diversele instituții și organizații au fost efectiv asaltate cu cereri de sprijin. Cele mai multe inițiative s-au finalizat, chiar și cu multe sacrificii din partea inițiatorilor, altele s-au pierdut însă pe parcurs, fondurile dispărând în neant. Schimbările de regim și-au lăsat și ele amprenta. Busturi ieșite brusc de sub „garanția“ politică au fost trimise la topit, locul lor luându-l cele „valabile“. Din nefericire, în iureșul istoriei s-au luat uneori și decizii pripite, ireparabile. Cele care au rezistat au fost soclurile. Monumentele și busturile oamenilor de cultură.
 
 
Numai că proliferarea unor lucrări inestetice, chiar de prost gust, realizate de amatori, au determinat în cele din urmă autoritățile să intervină prin diverse ordine, ordonanțe, legi etc.
Lugojul va fi și el beneficiar al unei întregi serii de monumente, prioritate absolută avându-le însă cele dedicate oamenilor de cultură și mai puțin oamenilor politici. Drept pentru care zestrea sa de astăzi se datorează în cea mai mare parte inițiativelor finalizate înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Fiecare dintre aceste monumente își are propria poveste, adeseori dramatică. Cel puțin așa reiese din documentele vremii, din corespondența purtată între inițiatori și autoritățile locale, din presa timpului. O radiografie la rece a acestor istorii se face posibilă prin analiza documentelor aflate în custodia Direcției Județene Timiș a Arhivelor Naționale, povestea putând fi completată prin accesarea ziarelor vremii și memorialisticii unora dintre contemporanii ridicării acestor monumente. Din păcate, dosarele Primăriei orașului Lugoj nu oferă finalurile tuturor subiectelor noastre, însă cum lucrarea de față nu este decât un studiu monografic, lăsăm monografilor plăcerea de a căuta aceste deznodăminte.
În rândurile de mai jos, ne vom limita cu precădere la documentele de arhivă, mai cu seamă că majoritatea dosarelor cu referire la monumentele lugojene au fost deloc sau inadmisibil de puțin cercetate până acum, cu unele extrem de puține excepții. Trebuie însă acceptată ideea că ar fi fost poate cu totul alta situația dacă arhiva ce ține de Primăria Lugojului ar fi rămas la Lugoj.
Unei expuneri punctuale, pe câte-un singur subiect, i-am preferat una cronologică, pentru a oferi cititorului o viziune în timp, alăturând frânturi care să redea mai credibil eforturile comitetelor de inițiativă și autorităților. Aceasta cu o singură excepție, cea a tenorului Traian Grozăvescu, datorată mai ales problemelor legate de filmul funeraliilor sale, subiect tratat separat tocmai fiindcă a fost un caz aparte.
 
***
 
Consiliul orașului Lugoj va decide în ședința sa din 23 septembrie 1925, la propunerea prim-notarului dr. Alex. C. Vasilie, „...ca întru comemorarea adunărilor naționale din 1848 pentru libertatea națională și din 1919 pentru integritatea Banatului, ținute în Lugoj, pe Câmpul Libertății1, zis – Balta lată – să se ridice de comună un monument. Cheltuielile ridicării acestui monument să se prevază în bugetul pe exercițiul 1925.“ La 20 noiembrie 1925, primarul (semnătura indescifrabilă) va transmite contabilității comunale o notă cu privire la prevederea în bugetul viitor a sumei de 50.000 de lei destinată ridicării monumentului libertății.
În acest sens, se va propune  o comisie formată din cinci membri și anume: 1. Primarul (Harambașa); 2. prof. Ioan Boroș; 3. dr. prof. Gheorghe Popovici; 4; Ion Vidu; 5. dr. Valeriu Braniște. Aceasta trebuia să vegheze asupra pregătirii unei propuneri concrete „...până la concurența sumei de 50.000 Lei conform bugetului...“, pentru ridicarea monumentului propus, pe Câmpul Libertății.
Comitetul județean Severin al Societății „Mormintele eroilor căzuți în război“ 2 va comunica Primăriei Lugoj, la 31 mai 1926, faptul că a decis ridicarea unui monument „...în memoria eroilor căzuți pentru întregirea neamului și memoria celor înmormântați în cimitirul eroilor din Lugoj. Lucrările sunt către terminare, în lipsă de fonduri însă nu se poate termina. Considerând cultul eroilor practicat la toate popoarele civilizate, precum și împrejurarea că, partea cea mai mare a eroilor înmormântați în acest cimitir sunt fii ai orașului și ai județului, apelăm la Dvoastră și vă rugăm să binevoiți a vota un ajutor extraordinar de circa 50.000 Lei pentru terminarea acestui monument.“ Vor semna delegatul Societății, căpitanul Iorga, și prefectul județului (sermnătură indescifrabilă).
La 9 iunie 1926, Delegația permanentă a orașului Lugoj aprobă deschiderea unui credit extraordinar de 10.000 de lei destinat sprijinirii construirii unui monument în memoria eroilor, în Cimitirul Eroilor din localitate. Actul este ulterior aprobat de către Consiliul Comunal, în ședința  din 17 iulie.
Primăria Lugoj va convoca pentru 26 iunie 1926, la sediul său, cinci persoane propuse pentru a face parte dintr-un comitet pentru ridicarea monumentului libertății. Față de lista din 1925, intervine o singură schimbare, în locul primarului fiind propus și convocat dr. Gheorghe Dobrin.
La solicitarea lui Ioan Boroș, primarul și un alt membru al comitetului se vor deplasa în luna august 1926 pe Câmpul Libertății, pentru a identifica locul unde urma să se ridice monumentul libertății, primarul promițând că va dispune să se delimiteze locul și să se amenajeze un părculeț. Fiindcă nu și-a onorat această promisiune, I. Boroș îi va reaminti de ea printr-o adresă datată 16 noiembrie 1926: „Fiindcă în acest respect până acum nu s-a făcut dispoziție, cu deosebită stimă Vă rog ca cu posibilă urgență să binevoiți a face acea dispoziție mai ales că amenajarea acelei grădinițe s-ar putea face deodată cu aranjarea parcului ce se intenționează a se face pe teritoriul dinaintea palatului județean, unde deja se fac lucrări pregătitoare.“
Primarul va reacționa prompt pe 20 noiembrie, scriind pe verso-ul aceleiași solicitări, în atenția Serviciului tehnic al Primăriei, să întocmească de urgență „...proactul și devizul monumentului ce urmează să se ridice pe Câmpul Libertății din Lugoj, în amintirea zilelor de însemnătate istorică pentru acest oraș și jur. Pentru orientarea Dv. Vă informăm că în bugetul anului în curs este prevăzută în acest scop suma de 50.000 Lei...“
„Monitorul Oficial“ al județului Severin nr. 4/29 ianuarie 1927 va aduce la cunoștința pretorilor și primăriilor faptul că în foarte multe comune rurale s-au ridicat monumente comemorative eroilor căzuți în Primul Război Mondial, dar fără a se înștiința comitetul central al Societății „Mormintele eroilor căzuți în război“, drept pentru care monumentele respective nu figurează în registrele organizației în cauză. Ca atare, comitetele de inițiativă particulară, care au adunat fonduri financiare și au ridicat asemenea monumente, erau invitate să comunice la București datele esențiale despre monumente (denumirea localității, anul ridicării, o scurtă descriere, eventual o fotografie și/sau chiar proiectul).
Pe 5 februarie 1927, Primăria Lugoj, sesizată de Prefectura Severin, va comunica atât la Prefectură, cât și la București, către Societatea „Cultul Eroilor3, faptul că în cimitirul ortodox din localitate s-a ridicat un monument al eroilor, la inițiativa căpitanului Ioan Iorga, fost delegat al Societății „Mormintele eroilor căzuți în război“ din Lugoj, ca atare nu dispunea de planul acestui monument.
Primăria orașului Mărășești, județul Putna, va trimite pe 4 martie 1927, primăriilor din Regatul României, printre care și celei de la Lugoj, o epistolă emoționantă, pe care se merită să o redăm integral și întocmai, fiindcă zugrăvește o stare de fapt și anume lipsa de coeziune, indiferența față de istoria neamului și jertfele înaintașilor:
 
„Domnule Primar
S-au împlinit zece ani decând, pe sfântul pământ al Mărășeștilor și pe întreg cuprinsul regiunei vecine, s-a scris, cu sângele soldatului român, una din cele mai strălucite pagini din istoria noastră națională.
Poate că chiar D-voastră, Domnule Primar, și cei de aproape ai D-v., ați purtat arma, și ați trecut prin marea și glorioasa încercare care a adus unitatea noastră națională.
De zece ani de zile însă, Mărășeștii, stă într-o dureroasă situație, ca niște ruine înfiorătoare.
Nepăsarea aceasta este o ofensă adusă întregului nostru neam.
Cu adâncă părere de rău vedem că nepăsarea continuă să acopere atât sacrificiul făcut de ostașul român, cât și pământul pe care el a căzut, udându-l cu sângele său...
Acei care aveau, printre cei dintâi, datoria să se gândească, imediat la refacerea localității istorice Mărășești – care este, pentru noi toți, un fel de Ierusalim al națiunei române, - au uitat sau n-au putut să se gândească la această mare și sfântă datorie.
Sufletele celor morți privesc de dincolo, cu tristețe, văzând că lumea i-a uitat, pe ei, cari n-au pregetat să moară pentru libertatea țărei și pentru salvarea noastră, pe ei cari ne-au dat și liniște și pâine și viață tihnită.
Credeți D-v., Domnule Primar, că un bun român poate să privească cu nepăsare această tristă stare de lucruri?
Nu credeți și Dv., că trebuie făcut ceva, că toți românii, indiferent de situația lor socială și de starea materială, trebuie să repare ofensa și nedreptatea făcută Mărășeștilor?
Ajutați-ne, Domnule Primar, să facem dreptate mucenicilor neamului românesc! Nu vă cerem nici pomană, nici să ne dați nouă ceva.
Cu modestele noastre mijloace, în calitate de Primar al comunei istorice Mărășești, și cu ajutorul Societăței «Mărășești», am turnat o statuă, reprezentând pe soldatul român încordat - și cu arma în mână așa cum fiecare am fost - și strigând dușmanului:

-                     

Înapoi! Pe aicia nu se trece!

Am făcut această statuă din resturile de obuze și din pământ adunat de pe câmpiile udate cu sânge ale Mărășeștilor și ale regiunei vecine, unde copiii și frații noștri au murit, cu pumnii încleștați, mușcând țărâna – sânge din sângele lor în schijă și în lutul din care s-a făcut statua aceasta.
Am trimis tuturor comunelor din România și oferim și comunei D-voastră o asemenea statuă, pe care trebuie s-o puneți la Primărie, la loc de onoare, ca pe o icoană.
Ea să fie pentru D-v., pentru toți locuitorii care trăiesc azi, pentru copiii lor și pentru copiii copiilor lor, simbolul sacrificiului din iubire de țară, și legătura sfântă cu toți acei care au luptat pentru libertatea și mărirea scumpei noastre Patrii.
Vă rugăm ca, din bugetul Comunei D-voastră, să faceți o donație, după puteri, pentru ca Primăria din Mărășești, să poată purcede la refacerea comunei, după programul alăturat, de oarece după zece ani, a rămas tot o grămadă de ruine.
În acest chip, D-voastră personal, Domnule Primar, vă veți lega numele de una din cele mai frumoase acțiuni patriotice, iar morții noștri scumpi, de acolo de unde sunt, vă vor binecuvânta.
Vă rugăm dar a subscri alăturata dovadă, pe baza căreia noi vă vom trimite statua noastră ca un simbol de recunoștință pentru ajutorul D-voastră.
În cazul când Comuna D-v. este lipsită de mijloace, noi vă rugăm să faceți un apel la persoanele caritabile din Comună, ca să vă doneze suma ce urmează a o subscri.
Sperăm Domnule Primar, că nu veți lipsi de sprijinul D-voastră localitatea istorică Mărășești și veți binevoi a face toate sforțările, căci ajutându-ne pe noi, ajutați localitatea care pentru cinstea și demnitatea noastră, trebue să-și schimbe aspectul de ruină.“
 
Semnau primarul orașului Mărășești, Al. Balaban, și, respectiv, președintele Societății Mărășești, comandantul Corp. II Armată, general de divizie Ion Popescu.
Solicitarea nu avea să rămână fără răspuns, dovadă fiind  o recipisă și mulțumirile trimise la Lugoj de Primăria din Mărășești pe data de 7 noiembrie 1927.
„Monitorul Oficial“ al României nr. 119/2 iunie 1927 va publica Legea asupra mormintelor de războiu din România, fapt adus la cunoștința Primăriei Lugoj printr-o adresă din 15 iulie 1927 a comitetului central al Societății „Cultul Eroilor“, cu sediul la Palatul Patriarhiei din București, semnată de însuși președintele organizației, patriarhul Miron Cristea, dar și de către directorul acesteia (semnătura indescifrabilă). Potrivit actului normativ pomenit, trebuiau cinstiți toți cei căzuți în război, fără deosebire de naționalitate sau religie. La realizarea obiectivelor trebuiau să conlucreze instituțiile de stat, administrația locală și comitetele de inițiativă particulară. Administrațiile locale erau obligate nu doar să întrețină și să păzească monumentele ale eroilor aflate în raza lor de activitate, ci trebuiau și să instituie un fond special – „Fondul pentru întreținerea mormintelor de războiu“ -, în cotă de 10% din bugetul propriu, care să acopere cheltuielile necesare lucrărilor la mormintele și cimitirele de război. Totodată, trebuia constituit un comitet pentru supravegherea și administrarea fondului, care să funcționeze pe lângă administrația locală. Invitate să-și desemneze membri în acest comitet erau biserica, școala, armata și comitetul local al Societății „Cultul Eroilor“. Garnizoanele locale aveau obligația de a conlucra cu administrația, elaborând și un program comun. Într-un afiș al aceleiași societăți au fost publicate sancțiunile și penalitățile. Amenzile, care în caz de neplată se transformau în închisoare, se aplicau în cuantumuri cuprinse între 200-25.000 de lei, pentru infracțiuni de genul: a) strămutarea mormintelor de război fără autorizația Societății „Cultul Eroilor“; b) murdărirea lucrărilor comemorative ale războiului, semnelor funerare, monumentelor etc.; c) introducerea animalelor în cimitire pentru păscut sau adăpostit; d) nesupravegherea animalelor și lăsarea lor liberă în cimitirele de război. Iar potrivit Art. 31 din pomenita lege, „Orice profanare, distrugere sau vătămare a lucrărilor comemorative, semnelor funerare, mormintelor, monumentelor, construcțiunilor, plantațiunilor etc. cari potrivit art. 4 din Lege sunt declarate ca monumente publice, este calificată ca delict și se vor pedepsi cu închisoare dela 15 zile la 2 ani și cu amendă dela 1.000 lei la 10.000 lei, fără prejudiciul despăgubirilor pentru daunele ce vor fi cauzate societății «Cultul Eroilor»“.
Se considerau morminte de război cele care cuprindeau rămășițele pământești ale persoanelor căzute în următoarele situații:
a). ostași și civili – fără nicio deosebire de religie sau origine etnică – căzuți în timpul și din cauza războiului;
b). cercetași, surori de caritate și persoanele căzute îndeplinind un serviciu comandat, la oricare din formațiunile armatei, în timpul războiului;
c). invalizi de război;
d). români de pretutindeni care au căzut, de-a lungul vremurilor, în timpul războaielor țării;
e). ostași, supuși ai fostelor state beligerante – amice și inamice -, internați civili căzuți în timpul războiului pe teritoriul României (aici neintrând în categoria mormintelor de război cei aflați în cavourile de familie).
În afară de cele de mai sus, nici un alt mormând nu putea fi considerat de război și, ca atare, pus sub regimul de protecție al legii. În acest context, dat fiind faptul că s-au semnalat înhumări în mnorminte de război fără a fi îndeplinite cerințele legale, Garnizoana Lugoj, sub semnătura generalului Negreanu, va atrage atenția Primăriei de a nu permite acest lucru, iar dacă existau asemenea cazuri, cei înhumați trebuiau deshumați după șapte ani, potrivit legilor sanitare și celor creștinești, și predați familiilor pentru reînhumare.
Comenduirea Garnizoanei Lugoj va comunica primăriei locale, la 20 mai 1928, faptul că, pentru instituirea comitetului local al Societății „Cultul Eroilor“, și-a desemnat reprezentanții, respectiv pe colonelul Brazdă, comandantul Cercului de Recrutare, și pe căpitanul Marinescu, de la Comenduirea Pieței.
Conducerea firmei „Granitul Românesc“, societate în nume colectiv pentru exploatarea de mine și cariere, cu sediul în București, cu punct de lucru în județul Severin, va trimite pe 5 ianuarie 1929 Primăriei din Lugoj o misivă prin care informează că, aflând de intenția acesteia de a eterniza anumite evenimente istorice „...și dorind a lua parte cu o modestă contribuție la opera de românizare a Consiliului Orășenesc, ne-am propus a dona Primăriei piatra necesară ridicării acestor monumente.“ Piatra era de granit, de calitate superioară, și putea fi ridicată de la cariera din Slatina Timișului, județul Severin.
La 14 aprilie 1929, Prefectura Severin  va trimite și la Primăria Lugoj copia unui ordin al Ministerul Afacerilor Interrne, prin care se aduce la cunoștință faptul că „...amatori de lucrări antice, fără nici un fel de pregătire științifică în această direcție, fac săpături și își însușesc lucruri cari pot fi necesare științei istorice...“ și se solicita luarea de măsuri legale corespunzătoare.
La 1 mai 1929, Primăria Lugoj va solicita Comenduirii Pieței Locale a-i pune la dispoziție, „...cu ziua de 2 Maiu a.c. 30 soldați, convocați cu sape și lopeți, cari sub conducerea grădinarului, vor aranja aceste morminte“, în cauză fiind, evident, mormintele de război ce intrau sub incidența Legii asupra mormintelor de războiu din România, promulgată și publicată în 1927.
Primăriei Lugoj i se va aduce la cunoștință, la 14 august 1929, faptul că, urmare a dispozițiunilor  Comisiunii centrale a Monumentelor Istorice, secțiunea pentru Banat a acesteia s-a mutat de la Lugoj la Timișoara, str. Lonovici nr. 8 (Muzeul Bănățean). În noua ei organizare, secțiunea avea următoarea componență: președinte – P.S. Sa Ion Boroș, arhiereu-preposit; vicepreședinte – dr. Ioachim Miloia, directorul Muzeului Bănățean; membri – ing. Victor Vlad, profesor la Politehnica Timișoara, și ing. Adam Cucu, inspector-șef al Serviciului Geodezic din Banat. Direcțiunea Bănățeană Lugoj a Monumentelor Istorice solicita fonduri: „...să întreprindem cercetări, să facem săpături, să îngrijim și să restaurăm monumentele istorice din regiunea noastră expuse nimicirii.“ Primarul va adnota pe verso ca Serviciul financiar să aibă această solicitare în vedere la compunerea bugetului pe următorul an.
Într-o solicitare, înregistrată la Primăria Lugoj pe data de 6 mai 1929, colonelul Apostolescu, președintele activ al Comitetului de inițiativă pentru ridicarea unui monument dedicat generalului Ion Dragalina, anunța că „Ridicarea pe Piața Episcopiei din Lugoj a primului monument românesc, după marea unire, care va reprezenta eternizat în bronz chipul eroului bănățean General Dragalina se apropie de sfârșit.
Suma realizată până astăzi a întrecut cifra de 100.000 lei și se află depusă la Banca Creditul Bănățean.
Macheta proectului este aproape gata, suntem în tratative cu stimatul Domn Bibel, proprietarul carierei de piatră din Ruschița spre a ne asigura în mod avantajos marmura necesară soclului.
Dar suma totală necesară nu este asigurată complet și dorim că cu un minut mai devreme să vedem falnicul monument realizat, astfel ca să-l putem inaugura în toamnă.
Suntem recunoscători tuturor Lugojenilor fără deosebire de rasă și credință cari și-au dat obolul benevol la serbările organizate și nu am dori să-i supunem la noi sacrificii.
Rugăm însă Consiliul Comunal , compus din atâția oameni de inimă, ca din bugetul anului 1929 – cu toate greutățile crizei – să aprobe suma minimă pentru mărirea fondului.“
Delegația permanentă a orașului Lugoj, deliberând asupra solicitării, va decide să acorde ca sprijin suma de 5.000 de lei.
Același colonel Apostolescu va trimite Primăriei Lugoj, la 29 aprilie 1930, confirmarea faptului că s-a primit suma de 5.000 de lei pentru monument, adăugând: „Considerăm ca o mare satisfacțiune faptul că întreaga opinie publică din orașul Lugoj a apreciat stăruințele ce s-au depus pentru realizarea acestei opere, făcută spre a rămâne generațiilor viitoare spre pildă vie a sacrificiului pentru neam, și a sprijinit în mod oficial înfăptuirea ei cu un ceas mai devreme.
Tot odată, vă aducem la cunoștință că lucrările sunt aproape terminate și sperăm că înaintea vacanțelor mari să putem să vi-l încredință, spre păstrare și îngrijire pentru vecie.“
La 15 iunie 1931, la Primăria Lugoj va fi depusă o invitație din partea colonelului Apostolescu, președintele Comitetului pentru ridicarea bustului Generalului Ion Dragalina, cu privire la participarea edililor la dezvelirea monumentului, programată pentru 28 iunie. De asemenea, se propunea o recepție în saloanele Casinoului Civilo-Militar, drept pentru care se solicita și un fond financiar aferent. Comisia interimară va aproba suma de 5.000 de lei.
De la Timișoara va sosi la Primăria Lugoj invitația pentru participarea, pe 28 iunie 1931, la inaugurarea în Piața Huniade din orașul de pe Bega a monumentului ridicat în amintirea lui Emanuil Ungurianu.
Comitetul „Cercului Academic Bănățean“ – Secția Cluj va iniția ridicarea unui bust al scriitorului Ion Popovici-Bănățeanu. Pentru adunarea fondurilor necesare, membrii acestuia și-au propus un turneu în Banat în vacanța de Paște. De asemenea, au trimis un apel tuturor intelectualilor din Banat, primăriilor și prefecturilor bănățene, pentru a le cere sprijinul financiar. O solicitare concretă de ajutor va fi trimisă și primăriei lugojene, la 1 februarie 1932: „Ajutorul Onor. Primării, la inițiativa noastră, s-ar putea realiza fie prin facerea soclului pe care se va așeza bustul, fie prin ajutoare bănești...“ Comisiunea interimară va decide, în ședința sa din 1 martie 1932, să sprijine realizarea soclului.
O nouă solicitare a aceluiași I. Boroș către Primărie este înregistrată la data de 21 ianuarie 1932:
„După o consfătuire prealabilă avută încă la anul 1926 cu Onor Primăria din Lugoj, cu (indescifrabil) pre atunci primar D. (domnul) Ioan Harambașa și cu D. Gheorghe Dobrin, pre izlazul comunal numit Balta lată pentru comemorarea evenimentulelor istorice din anii 1848 și 1919, s-a designat un mic teritor – unde pre spezele orașului și ale județului fost Caraș-Severin să se ridice un monument istoric.[…] În urma acelei dispoziții, - încât dându-se ordin Dlui ingeneur Oprișan, acolo a și făcut planul monumentului. – De atunci însă nu s-a mai făcut nici un alt pas ori dispoziții.
Subscrisul cu D. 16 Nov. 1926 am solicitat resolvarea chestiei și de atunci – la care deseori am solicitat - promisiuni am primit destule. Din cari nu s-a ales nimic.
Considerăm că realizarea acestei chestiuni – cred că pentru orașul Lugoj – de onoare – se tărăgănează mai bine de 5 ani, cu deosebit respect Vă rog să binevoiți a relua pertractarea și definitiva resolvare favorabilă a pomenitei chestiuni... […] Observ că, încât știu, - spre scopul ridicării monumentului, județul nostru Severin ar fi adunat ceva fond, să binevoiți a întreba autoritatea județeană, că de fapt are în depozit ceva fond și în ce sumă?“
Urmare a solicitării lui I. Boroș, Comisia interimară a orașului va hotărî să facă o intervenție la Composesoratul urbarial4 pentru a ceda o suprafață de 100 mp destinată înființării unui părculeț în mijlocul căruia urma  să se ridice „...un monument pentru comemorarea Adunării naționale din 1848, convocată de Eftimie Murgu, precum și pentru eternizarea memoriei adunării de protestare ținută în acest loc în contra divizării Banatului.“ Totodată, va solicita Prefecturii Severin să comunice dacă, într-adevăr, dispune de un fond destinat ridicării monumentului, și care este suma respectivă.
La 19 februarie 1932, Primăria Lipova trimite către Primăria Lugoj solicitarea de a i se expedia fotografia monumentului ridicat în amintirea eroilor căzuți pe câmpul de luptă, cu indicarea dimensiunilor, a naturii și provenienței materialelor și a costului acestora, deoarece intenționa ca pe 29 februarie același an să țină o licitație publică în vederea construirii unui monument al eroilor și avea nevoie de îndrumări. Lugojul va răspunde că îi este imposibil ca până la 29 februarie să trimită fotografia și planurile monumentului eroilor, ridicat în cimitirul ortodox din localitate.
Asociația Profesorilor Secundari – Secția Lugoj, care a avut în 1931 inițiativa ridicării unui bust compozitorului Ion Vidu, va solicita Primăriei, pe 3 martie 1932, sprijin financiar pentru realizarea acestui deziderat. Cererea a fost însoțită de un apel emoționant, care se merită redat integral:
 
„APEL
O lumină s-a stins, o stea a apus! VIDU NU MAI ESTE! Faceți voi s-apară în bronz din nou printre noi! Al nostru al tuturor e VIDU!
Făcând din artă religie și din amândouă piedestal de preamărire neamului său, în care suflet român n-a picurat VIDU balsam din potirul harului său?
Nu-ți oglindești chipul, fecioară, femee româncă, în grație și cânt prin VIDU în capodoperele lui «Negruța», «Ana Lugojana»?
În fața altarului sfânt nu te simți mai spiritualizat, prin liturgiile lui VIDU, tu, preot sacerdot?
Ritmul pulsațiilor de ideal, patrie, onoare, nu bate mai viu, mai năvalnic în inima ta, cărturar român, ascultând prin VIDU, glasul pământului strămoșesc?
Pe umerii tăi, micuț școlar, șoimuț licean, vultan student, nu cresc aripele de vultur în vinele tale, oricine ai fi, tu, frate Român de pretutindeni, la auzul accentelor lui VIDU:
«Eroi au fost, eroi sunt încă
Și-or fi în neamul românesc...»?!
Prin «Ana Lugojana», cu deosebire, nu s-a petrecut în sufletul tău, osmoza sfintei înfrățiri de neam?
Cele 180 coruri și 60 fanfare bănățene – opera lui VIDU și a ucenicilor lui – n-au fost candele de veghe, aprinse în ultimile decenii de sugrumare națională, profețind mântuirea? Alături cu Alecsandri, Goga, Coșbuc, Iorga, Enescu, Eminescu, Grigorescu, nu fu și VIDU puternic difuzor al Românismului?
Neprihănit tribun al aprigei lupte naționale, purtată 50 ani pe umerii lui, neînfrânt, unind la Alba-Iulia de patria-mamă Transilvania și Banatul.
Obolul tău, frate Român, pentru bustul lui VIDU! Unificator al sufletului român! Făuritor al României-Mari!
Pe soclu de granit apară iarăș VIDU, cu nobilu-i suflet roman, sub chipu-i cezarian! «Cine este acest bărbat falnic, a cărui privire țintește în depărtare mărețul viitor al Daciei Traiane?», întreba-vor micuții copilași ai generațiilor viitoare. «Unificator al sufletului român, făuritor al României-Mari!», vor răspunde mamele, pășind cu copilașii de mână sub bolta bisericii străbune. «Cântărețul doinelor străbune!» - «Cântărețul nostru!», va îngâna Timișul, murmurând în vale doinele sale.
Obolul tău, frate! Nu-l precupeți! Numai acele națiuni sunt vrednice de viață, cari nu uită pe marii aleși ai neamului.“
 
Președinții de onoare ai Comitetului de acțiune au fost:

1.     

Sever Bocu, director ministerial al Banatului;

2.     

P.S.S. Roman Ciorogariu, episcop al Oradiei Mari;

3.     

P.S.S. dr. Alexandru Nicolescu, episcop al Lugojului;

4.     

P.S.S. Vartolomeu Stănescu, episcop de Râmnic și al Noului Severin;

5.     

General de brigadă Petre Bucică, Lugoj;

6.     

Sabin Evuțianu, șeful Serviciului Instrucțiunii și al Cultelor, Timișoara;

7.     

Dr. Gheorghe Dragu, prefectul jud. Severin, Lugoj;

8.     

Dr. Tiberiu Brediceanu, președinte de onoare al Corurilor și Fanfarelor din Banat, Brașov;

9.     

Sabin Drăgoi, directorul Conservatorului de Muzică, Timișoara;

10. 

I. St. Paulian, profesor, Turnu-Severin.

Iar membri în Comitetul de acțiune:

1.     

Prof. Virgil Simionescu, pictor, președinte;

2.     

Prof. Aurel Cușniriuc, secretar;

3.     

Dr. Alexandru Bireescu, primarul orașului Lugoj;

4.     

Dr. Aurel Peteanu, directorul Liceului „Coriolan Brediceanu“, Lugoj;

5.     

Dr. Victor Bîrlea, directorul Școalei Normale de fete, Lugoj;

6.     

Margareta Cadelcu, directoarea gimnaziului „Iulia Hașdeu“, Lugoj;

7.     

Ecaterina Șutzu, directoarea Școlii Profesionale de fete, Lugoj;

8.     

Prof. Olimpia Teodoru, Lugoj;

9.     

Prof. Iosif Velceanu, președintele Corurilor și Fanfarelor din Banat, Timișoara;

10. 

Ioan Marila, inspector onorific, revizor școlar, Lugoj;

11. 

Dir. C. Liuba, președintele Asociației Învățătorilor – Secția Lugoj;

12. 

Pera Pastila, președintele Reuniunii Meseriașilor Români, Lugoj;

13. 

Isac Linția, profesor, Lugoj;

14. 

Traian Simu, profesor, Lugoj;

15. 

Ștefan Livescu, profesor, Lugoj.

Întrunită în ședință, pe 3 martie 1932, Comisia interimară va pune în discuție solicitarea pentru realizarea bustului lui Ion Vidu și va aproba suma de 5.000 de lei. Dat fiind faptul că în buget nu era prevăzută suma respectivă, se va reveni pe 22 aprilie și se va decide deschiderea unui credit extraordinar. C. M. Nicolau, inspectorul general administrativ regional (Timișoara) va aproba acest credit, specificând că operațiunea: „...se va efectua după ce se vor realiza toate contribuțiile necesare pentru ridicarea acestui bust.“
Primăria va solicita Comenduirii Pieței, pe 14 mai 1932, să-i pună la dispoziție „...30 soldați, prevăzuți cu sape și lopeți, cari sub conducerea grădinarului com. vor aranja aceste morminte“, în cauză fiind mormintele de război.
La 20 mai 1932, Comitetul filial din jud. Caraș-Severin al Societății „Ocrotirea Orfanilor din Război“, cu sediul în str. Buziașului nr. 32/48, va comunica către Primărie că de la 1 iulie 1931, „...a fost desființat orfelinatul său din acest oraș.“, drept pentru care „...vă rugăm a primi sub îngrijirea Primăriei cele 5 morminte de ale copiilor națiunei, dintre cari 4 betonate, unul nebetonat – din cimitirul ortodox român. – Ele se află pe dreapta aleiei principale, care duce la cimitirul eroilor.“ Un al șaselea mormânt se afla „...în dosul familiei Țiucu.“ Comisia interimară va accepta preluarea în ședința sa din 27 mai 1932.
Alexandru Mircescu, președintele Comitetului interimar Lugoj, luând în considerare raportul serviciului de salubritate al Primăriei, va cere serviciului de contabilitate al aceleiași instituții să plătească suma de 160 de lei către Asociația de pășune din cadrul Composesoratului Urbarial din Lugojul Român, drept contravaloare a patru care de lemne, a 40 de lei fiecare, lemne necesare confecționării de cruci „...pe seama mormintelor eroilor...“ În raportul sus-amintit, din 1 iunie 1932, se specifica faptul că 70 de cruci erau putrede și trebuiau înlocuite.
Serviciul administrativ din cadrul Prefecturii Severin va trimite Primăriei, pe 16 iunie 1932, un răspuns la solicitarea acesteia privind un posibil fond pentru ridicarea monumentului libertății, afirmând că nu are cunoștință și nici nu administrează un asemenea fond.
Potrivit unui tabel datat 17 iulie 1932, „Despre lucrătorii dela grădinărit și cocierii cari au prestat servicii extraordinare cu ocasia îngrijirei mormintelor Eroilor dela 1-9 iunie 1932“, cele 25 de persoane în cauză au executat împreună 80 de zile-muncă, în valoare de 3.310 lei.
La 2 august 1932, „Cercul Academic Bănățean“ – Secția Cluj va trimite Primăriei Lugoj o scrisoare în care va specifica faptul că devizul pentru construirea unui soclu pentru bustul scriitorului Ion Popovici-Bănățeanu5, întocmit de firma lugojeană „Kovács și Polgár“, se ridică la 40.000 de lei. Drept pentru care solicita deschiderea creditului necesar, bustul urmând a fi turnat până pe 1 septembrie același an.
Composesoratul urbarial va trimite și el, la rândul său, pe 24 august 1932, răspunsul așteptat și anume cedarea a 100 mp pentru un monument al libertății, dar precizând: „...cu condițiunea, că terenul să rămână și pe mai departe în deplina proprietate a acestei asociații.“
În ședința sa din 9 septembrie 1932, Comisia interimară a orașului Lugoj supune discuției și, la final, mulțumește Composesoratului urbarial din Lugojul Român pentru faptul de a fi aprobat cedarea unui teren de 100 mp din izlazul ce constituia proprietatea sa, pentru ridicarea unui monument pentru comemorarea adunării naționale din 1848.
Prefectura Severin îi va solicita Primăriei, pe 18 noiembrie 1932, să ia toate măsurile necesare pentru ca la întocmirea bugetului pe  1933 să prevadă suma necesară întreținerii și pazei cimitirelor de război de pe teritoriul municipiului.
În decursul anului 1932, sosește la Primăria Lugoj, sub semnătura lui Sever Bocu6, o solicitare pentru sprijinirea ridicării la Becicherecul Mic, județul Timiș, a unei cruci-monument în memoria lui Dimitrie Țichindeal7. Nu se cunoaște dacă solicitarea a avut efecte pozitive, dosarul neconținând decât cererea lui Bocu.
Noul comitet, care a preluat conducerea „Cercului Academic Bănățean“ – Secția Cluj va informa Primăria Lugoj, pe 16 februarie 1933, că a hotărât în unanimitate ca dezvelirea bustului lui Ion Popovici-Bănățeanu cel mai târziu cu prilejul sărbătorilor de Paște, drept pentru care solicita urgentarea finalizării soclului, în fața gării din orașul de pe Timiș.
Avocatul lugojean Titus Popovici va anunța Primăria Lugoj, pe 15 martie 1933, că oferă în mod gratuit, la cererea acesteia din 6 martie 1933, granitul necesar pentru confecționarea soclului pentru bustul scriitorului Ion Popovici-Bănățeanu.
Ioan Plauchithiu, președintele „Cercului Academic Bănățean“ – Secția Cluj va trimite pe 12 aprilie 1933, către Primăria Lugoj, o scrisoare în care precizează în legătură cu bustul lui Ion Popovici-Bănățeanu:
„Bustul fiind terminat, avem nevoie de un ajutor bănesc pentru a completa suma necesară scoaterii lui dela turnătoria Rășcanu din București și achitarea sumei ce o datorăm sculptorului Ladea.
Cum Prefectura jud. Severin s-a angajat cu ridicarea soclului, rugăm On. Primăria, care a promis același lucru, să transfere acest sprijin în ajutor bănesc care să fie de 15.000 lei (cincisprezece mii), urmând ca dezvelirea bustului să se facă în cursul acestei veri.“
Delegația consiliului orașului Lugoj va aproba, în ședința sa din 21 aprilie 1933, „...un ajutor de Lei 15.000 spre a servi la ridicarea bustului lui Ion Popovici-Bănățeanu la Lugoj și în acest scop propune consiliului com. deschiderea creditului necesar, din fondul pentru deschideri de credite extraordinare a bugetului pe anul financiar 1933/34.“
La 26 aprilie 1933, Primăria Lugoj va transmite Comitetului de Direcție C.F.R. o declarație prin care ia la cunoștință faptul că respectiva instituție a aprobat ridicarea unui bust al scriitorului Ion Popovici-Bănățeanu în fața gării din localitate și că terenul alocat este și va rămâne pe mai departe proprietatea C.F.R.
În baza unui tabel întocmit la 12 iunie 1933, 20 de muncitori vor trebui remunerați pentru „...curățirea și aranjarea mormintelor Eroilor cu ocasia sărbări de 25 Mai 1933“, însă plata le va fi refuzată în ședința din 16 iunie 1933 a Delegației permanente, pe motiv că „...în bugetul comunei pe anul financiar în curs nu este prevedere pentru cheltuieli de natura celor cerute...“
Primăria va raporta pe 10 iulie 1933, către Prefectura Severin, faptul că s-a adresat mai multor instituții și fabrici din municipiu în scopul strângerii de fonduri pentru reralizarea bustului lui Ion Popovici-Bănățeanu, „...dar la apelul nostru nu am primit nici un răspuns.“
La 30 septembrie, consiliul local Lugoj va vota suma de 15.000 lei ca ajutor pentru ridicarea bustului lui Ion Popovici-Bănățeanu.
Pe 6 noiembrie 1933, Primăria Lugoj îi va solicita lui Ioan Plauchithiu, președintele „Cercului Academic Bănățean“ – Secția Cluj, să trimită o chitanță timbrată, însoțită de un duplicat, pentru se putea trimite suma de 15.000 lei drept ajutor pentru realizarea bustului lui Ion Popovici-Bănățeanu. Plauchithiu se va conforma pe data de 17 noiembrie și va cere ca banii să se trimită pe numele său.
Victoria Stan, delegata filialei lugojene a „Societății de Ocrotire a Orfanilor de Război“, va comunica Primăriei, la 23 noiembrie 1933, faptul că depune suma de 1.430 de lei „...spre a fi întrebuințată la betonarea mormântului orfanei Eugenia Ungureanu, decedată la 5 Mai 1932, iar diferența de cheltuieli Vă rog a coperi din bugetul orașului Lugoj.“
Prof. V. Simionescu, președintele Comitetului pentru ridicarea unui bust compozitorului Ion Vidu îi va solicita Primăriei, la 3 februarie 1934, „...ajutorul bănesc votat pentru acest bust, întrucât desvelirea s-a hotărât pentru ziua de Duminică 15 Aprilie a.c., iar Comitetul nu mai dispune de fonduri pentru a face față cheltuielilor curente.
Având în vedere situația precară în care se află în prezent Comitetul de inițiativă, suntem siguri că nu veți refuza ajutorul solicitat, căci altfel suntem siliți – deși opera e aproape terminată – de a amâna desvelirea acestui monument.“ În ședința sa din 12 februarie 1934, Delegația consiliului comunal va dispune serviciului financiar comunal „...să treacă în bugetul comunei pe anul viitor un credit de Lei 10.000 pentru ridicarea monumentului Ioan Vidu.“
Același prof. V. Simionescu va trimite pe 17 martie 1934 o nouă solicitare: „Lucrările bustului fiind terminate, avem onoare a Vă ruga să binevoiți a ne fixa un loc pentru așezarea acestui bust pe teritoriul orașului Lugoj pentru a-l putea ridica și desveli în prima jumătate a  lunei Iunie a.c.“ Pe schița atașată, cu dimensiunile bustului și amplasamentul propus, inițiatorii găsiseră ca potrivit Spl. C. Brediceanu, în colțul format de splai și râul Timiș, vizavi de casa Verteș.
Deliberând pe 29 martie 1934, Comisia interimară nu va fi de acord cu amplasamentul propus de Asociația Profesorilor Secundari – Secția Lugoj și va propune amplasarea bustului în curtea Bisericii ortodoxe române. A doua zi, „...aflând pe cale particulară“ de noul amplasament, comitetul asociației va reacționa prompt: „Întrucât bustul compozitorului Ion Vidu s-a făcut prin străduințele profesorilor secundari – în special a profesorilor dela liceul Coriolan Brediceanu - și cu ajutorul subscripțiilor din întreaga Țară, Comitetul nu înțelege să așeze acest bust într-un loc dosnic și crede că locul de pe splaiul C. Brediceanu propus e cel mai potrivit din punct de vedere național și estetic.
În caz că On. Comisia interimară nu va ține cont de această întâmpinare și propunerea noastră, vom fi siliți să păstrăm acest bust în muzeul liceului până se vor schimba timpurile și situația.“
În fața unei asemenea atitudini categorice, Comisia interimară va reveni asupra deciziei anterioare și, pe 2 aprilie 1934, va fi de acord cu amplasamentul propus de profesorii lugojeni.
Iată însă că văduva lui Ion Vidu, Sidonia Vidu, nu este de acord cu alegerea profesorilor și-i va trimite primarului o energică scrisoare de protest (nedatată), din care cităm două paragrafe, cele mai importante: „Dvoastră, unii dintre dnii consilieri și cea mai mare parte dintre cei ce l-au iubit pe Vidu, au socotit că locul cel mai nimerit pentru ridicarea bustului ar fi în piața din fața bisericii, de cari Vidu a fost legat prin sufletul său și muzica închinată ei și la cari părere se atașează și familia lui, fiind un loc demn de memoria sa.
Cu mare durere în suflet aflu deabia astăzi, că Dvoastră ați fi informat că eu aș fi consimțit și chiar cerut ca bustul să fie așezat în fața magazinului Türkl. Ori nici prin gând nu mi-a trecut că chipul soțului meu ar putea fi plasat acolo, această idee constituind o adevărată bătaie de joc a memoriei lui, pe cari eu și familia mea o apărăm și o vom apăra cu toată energia.“
Primarul va răspunde pe 29 mai 1934, recomandându-i văduvei să se adreseze Asociației Profesorilor Secundari – Secția Lugoj.
Nota de plată pentru „...lucrătorii angajați la lucrările pentru întreținerea cimitirului de război“ a fost la data de 16 mai 1934, pentru cele 17 persoane, de 3.010 lei.
Primăria Lugoj nu va respecta întocmai și întotdeauna prevederile legislației în vigoare cu privire la întreținerea și paza mormintelor eroilor. Drept urmare, la 23 mai 1934, Garnizoana Lugoj îi va expedia o notă pe măsură, precizând că „Prin ordin superior și constatări personale, s-a ajuns la concluzia că cimitirul de eroi nu se îngrijește deloc în cursul anului decât numai cu ocazia zilei eroilor.“ Drept pentru care „Corpul VII Armată, cu ordinul No. 10592/933, ne ordonă ca săptămânal (miercurea) să trimitem la cimitir câte o companie de soldați pentru a li se face în mod intuitiv educație națională patrotică și cu care ocazie să privească pământul.“
I se cerea Primăriei:
„... - Să facă un plan de îngrijire a cimitirului, prin care să se continue și execute tot timpul anului (dela Aprilie până la Septembrie inclusiv) prin ostașii noștri;

-         

Să dea florile necesare înfrumusețărei mormintelor.-

-         

Să se găsească în fiecare Miercuri (zi de lucru), la ora 15, la cimitir, pentru a da instrucțiuni companiei și comandantului ei asupra lucrărilor ce trebuie executate.“

La 6 iunie 1934, dr. Aurel Peteanu8, directorul Liceului „Coriolan Brediceanu“, va trimite la Primăria Lugoj o adresă prin care aducea la cunoștință faptul că ministrul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor, dr. C. Angelescu, și-a programat pentru 24 iunie 1934 participarea la inaugurarea noului internat al liceului, precum și la dezvelirea bustului lui Ion Vidu.
Duminică, 24 iunie 1934, vor sosi la Lugoj dr. C. Angelescu, ministrul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor, și dr. Avram Imbroane9, secretarul general al aceluiași minister. La gară au fost întâmpinați de prefectul V. Curuțiu, primarul dr. Al. Bireescu, de întregul corp didactic etc. După o scurtă recepție la Prefectură, oaspeții au făcut o vizită familiei lui Ion Vidu, după care s-au deplasat la cimitirul ortodox, unde au depus o jerbă de flori naturale pe mormântul marelui dispărut și au trecut pe la mormintele altor personalități bănățene: C. Brediceanu, V. V. Delamarina10, Traian Grozăvescu, V. Braniște11.
Ministrul C. Angelescu, însoțit de inspectorul-șef S. Evuțeanu, va face un tur al școlilor din oraș. După slujba religioasă de la biserică, va urma dezvelirea bustului compozitorului Ion Vidu. Publicația săptămânală lugojeană „Răsunetul“ (nr. 27/1 iunie 1934), descrie plastic atmosfera:
„Aici, pe un teren foarte mic, stau îngrămădiți mii de spectatori, delegați din centrele Banatului, prieteni dela București, Craiova și T. Severin, coruri și fanfare, școli și armată.
După un scurt serviciu religios și după ce Archiereul sfințește bustul, Maestrul Vidu reapare în mjlocul nostru.“
Vor ține alocuțiuni: P.S. Sa episcopul Caransebeșului Caransebeșului, dr. Rațiu din partea Episcopiei Unite, prof. Virgil Simionescu, președintele Asociației Profesorilor Secundari – Secția Lugoj, lt. Col. Tocineanu din partea Casinoului român și Filarmonicii, prof. Iosif Velceanu din partea Asociației Corurilor, Sabin Drăgoi12 din partea Societății Compozitorilor Români și alții.
Ministrul Angelescu va participa apoi la inaugurarea noului internat al Liceului „Coriolan Brediceanu“ și va vizita expoziția școlilor secundare și profesionale, amenajată în sala de gimnastică a liceului. Între timp, în fața bustului lui Ion Vidu vor cânta, pe rând, fiecare câte o melodie compusă de Vidu, reuniunile de cânt din Gruni, Coștei, Sâlha, Herendești, Criciova, Boldur, Jena și fanfara din Coștei. După banchetul de la ora 14, din saloanele hotelului „Dacia“, la ora 18 va urma concertul festiv, organizat de Asociația Corurilor din Banat, în cadrul căruia vor evolua: Societatea Filarmonică, corul Ion Vidu, corurile Asociației Învățătorilor Gruni, Babșa, Racovița, corurile minorităților: „Hazamir“ (evrei), „Liederkrantz“ (germani) și „Dalárda“ (maghiari).
Prof. V. Simionescu va solicita Primăriei, pe 13 iulie 1934, să se pună la dispoziția Comitetului pentru ridicarea unui bust compozitorului Ion Vidu suma de 10.000 de lei, pentru a putea onora plățile restante pentru realizarea bustului.
În decursul lunii septembrie, se va constitui  Comitetul „Monumentul Unirii“, ceea ce va fi adus și la cunoștința primarului orașului Lugoj pe 15 noiembrie 1934, președintele acestui comitet fiind însuși prefectul de Severin, Victor Curuțiu. În încheierea notificării va scrie: „Cum acest monument va fi o adevărată operă de artă și care va contribui mult la ridicarea esteticei orașului nostru, Comitetul Vă roagă să binevoiți a contribui cu o sumă de circa 100-120.000 Lei, cunoscând că costul monumentului se urcă la circa Lei 250.000.“
O solicitare imperativă va sosi la Primărie la 14 noiembrie 1934, în care prefectul va scrie scurt: „Avem onoarea a Vă ruga să binevoiți a ne ordonanța suma de Lei 100.000. – pentru ridicarea Monumentului «Unirii» din Lugoj.“ Se pare însă că prefectul încă nu aflase că, cu o zi înainte, pe 13 noiembrie, Delegația consiliului comunal votase ordonanțarea sumei de 100.000 de lei pe seama Comitetului „Monumentul Unirii“, sumă aprobată pe 9 noiembrie și de Ministerul de Interne.
Monumentul, care urma să fie ridicat în fața Palatului Administrativ, fusese contractat cu prof. sculptor Radu Moga din Brad, jud. Hunedoara. Potrivit contractului, semnat și de primarul dr. Alexandru Bireescu, se descriau elementele principale ale lucrării: „...va reprezenta un dorobanț în poziție de atac, având trei metri înălțime. Dorobanțul va fi așezat pe un soclu de piatră de Deva lustruită, având o înălțime de cinci metri conform machetei realizată în lut. Pe soclu se va aplica în față lupoaica în bronz (basso relief), spre poarta Prefecturii scena predării actului unirii, spre partea opusă Regina Maria în costum național îmbrățișând o familie de țărani Bănățeni, iar în dos un text săpat în piatră, care se va compune ulterior. Basso-relieful din față va avea o dimensiune de 1.40 m lățime și 90 cm. înălțime. Cele două laterale vor avea 1.80 m lățime și 90 cm. înălțime. Fundamentul va fi construit din beton armat, conform cerințelor acestui moment.“ Sculptorul se obliga să finalizeze lucrarea până la 1 decembrie 1934.
Avocatul bănățean Gheorghe Stoica, stabilit la Cluj, va solicita pe 15 septembrie 1934, de la Primăria din Lugoj să precizeze dacă a virat suma de 20.000 de lei către „Cercul Academic Bănățean“ reprezentând contravaloarea bustului lui Ion Popovici-Bănățeanu, realizat de sculptorul prof. Romulus Ladea. Aceasta deoarece președintele organizației în cauză a dat în scris că va achita suma de îndată ce o va primi de la Lugoj. 
La 4 octombrie 1934, la Primăria Lugoj sosește o nouă scrisoare din partea avocatului Gheorghe Stoica, prin care acesta îi solicită să-l forțeze pe președintele „Cercului Academic Bănățean“ – Secția Cluj să-și achide datoria față de el, în caz contrar amenințând că nu va accepta ridicarea bustului pentru dezvelirea preconizată pentru 7 octombrie  1934.
Ediția gazetei național-independente „Răsunetul“ din 11 noiembrie 1934 va anticipa dezvelirea, la 1 decembrie 1934, a Monumentului Unirii.
„Cercul Academic Bănățean“ - Secția Cluj va solicita Primăriei Lugoj, pe 16 martie 1935, să aprobe ca termen pentru dezvelirea bustului lui Ion Popovici-Bănățeanu ultima decadă a lunii noiembrie 1935 și să suporte cheltuielile pentru realizarea soclului și pentru dezvelire. La 26 martie 1935, va trimite o nouă misivă:
„Cercetând mai deaproape chestiunea bustului scriitorului Ion Popovici Bănățeanu, am constatat:
Că bustul actual nu samănă cu realitatea,
Că există o atmosferă defavorabilă actualului bust printre (con)cetățenii scriitorului,
Că realizarea lui aparține numai tineretului universitar și dorind ca această operă să reprezinte cât mai fidel pe Ioan P. Bănățeanu și să fie un omagiu adus de către întreg tineretul universitar bănățean,
Cu onoare Vă rugăm să binevoiți a aproba ca primăria municipiului Lugoj să contribuie cu un sfert din prețul de cost ce ar necesita începerea realizării bustului, acordând facerea machetei profesorului sculptor Moga.“
Săptămânalul național-independent „Răsunetul“ din Lugoj avea să descrie pe larg, în nr. 25/16 iunie 1935, sub titlul „Grandioasa manifestație de la Lugoj“, inaugurarea Monumentului Unirii, petrecută duminică, 9 iunie 1935:
 „Din inaugurarea acestui impunător și simbolic monument, Lugojul a ținut să facă o mare demonstrație antirevizionistă, chemând la această prăsnuire pe cărturarii și poporul însuflețit al istoricului județ Severin.
Și poporul a venit cu conducătorii, cu corurile și fanfarele, a venit cu însuflețirea care îl caracterizează și care i-a binemeritat numele de «Banatu-I fruncea».
Peste 15 000 săteni au umplut străzile și piețele acestui oraș, așteptând într-o însuflețire rară, solemnitatea.“
Pentru acest eveniment, au venit de la București Valer Pop – ministrul Justiției, Stelian Popescu – directorul ziarului „Universul“ și președintele Ligii antirevizioniste, deputații Labonțiu, Alexandru Alexandrini, Gh. Lungulescu – secretarul general al Ligii antirevizioniste și Ioan Tomaziu – directorul de cabinet al ministrului Pop.
Oaspeții au fost întâmpinați la gară de către dr. Victor Curuțiu – prefectul județului Severin, dr. Alexandru Bireescu – primarul municipiului Lugoj, generalul Graf, colonelul Romulus Boldea, canonicul N. Brînzeu și de mulți alți intelectuali. Alaiul format s-a oprit mai întâi la catedrala greco-catolică, unde personalitățile au asistat câteva minute la serviciul divin oficiat de un sobor de preoți în frunte cu P.S. Sa dr. Al. Nicolescu. Apoi au trecut la catedrala ortodoxă română, unde serviciul divin a fost îndeplinit de un sobor de 12 preoți în frunte cu P.S. Sa episcop dr. Vasile Lăzărescu. Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Ion Vidu“, sub conducerea maestrului Filaret Barbu, și de corul teologic din Caransebeș, sub conducerea prof. I. Vlad. După care s-a trecut la dezvelirea Monumentului Unirii, situat în fața Palatului Administrativ. După sfințirea monumentului, au urmat cuvântările înaltelor personalități prezente: P.S. Sa episcopul Vasile Lăzărescu al Caransebeșului, P.S. Sa episcopul dr. Nicolescu, colonelul Jianu, prefectul Victor Curuțiu, primarul dr. Alexandru Bireescu, dr. prof. Virgil Simionescu, dr. Titus Popoviciu, ministrul Valer Pop, colonelul Romulus Boldea, Stelian Popescu, Gh. Lungulescu. A urmat, la ora 13, un banchet festiv la restaurantul „Dacia“
Primarul Lugojului (semnătură indescifrabilă), îi va notifica secretarului general al instituției să facă o propunere de decorare a sculptorului prof. Radu Moga și să o trimită ziaristului bucureștean I. Lungulescu de la publicația „Universul“, ceea ce subalternul său va și face, acesta motivând în scrisoarea trimisă la București, pe 6 august 1935, că „...prof. Sculptor Radu Moga, îndeajuns cunoscut și apreciat, a executat o mulțime de lucrări de artă, monumente etc. pe raza orașului Lugoj, pentru care noi nu putem fi decât adânc recunoscători, iar drept răsplată pentru munca și priceperea sa, facem un apel călduros la Dvs. Să binevoiți a interveni [...] să fie decorat“.
Pe 5 decembrie 1935, Primăria îi va trimite președintelui „Cercului Academic Bănățean“ - Secția Cluj, inițiatoarea, în 1932, a ridicării unui bust dedicat scriitorului Ion Popovici, o scrisoare în care preciza: „Primăria Municipiului Lugoj, în dorința de a vedea realizat acest bust, a acordat un ajutor bănesc de 15.000 Lei, în plus și-a luat angajamentul ca să acopere cheltuielile împreunate cu ridicarea soclului și cu desvelirea.
Tot în vederea acestui scop și pentru desăvârșirea acestei opere, Primăria a cedat o porțiune din terenul parcului din fața gării, unde urmează să se ridice bustul.
Cum Primăria Municipiului Lugoj este direct interesată și dorește să vadă ridicat acest bust, pe de altă parte această chestiune a stârnit mare vâlvă în rândurile populației locale și în presă și a dat loc la o mulțime de nedumeriri și discuțiuni. În acest scop, Vă rugăm domnule Președinte să ne comunicați de urgență următoarele: dacă bustul este turnat sau nu și dacă da, unde se găsește în prezent, ce cheltuieli și obligații aveți față de dl sculptor Romulus Ladea, ce măsuri ar mai trebui luate pentru ca acest bust să fie ridicat cât mai de curând posibil.“
Avocatul George Dobrin va trimite pe 14 mai 1936, către Primăria Lugoj, o sesizare ce merită a fi redată măcar parțial:
„Onorată Primăria
Sub dealul viilor, pe locul numit «Balta lată» dela Lugoj, de prezent se află un monument, rădicat nu de mult în amintirea faptelor istorice întâmplate pe acest loc.
Cum locul acesta să ține de hotarul Lugojului și On. Primăria se pare a fi luat la cunoștință de existența lui, căci nu de mult s-a împietruit jur-împrejur, dar s-a lăsat petrii prea mari, cu cari acum necunoscuți aruncă în monument și îl ciopârțează […]conzult se dispuneți, ca petrișul acesta să fie greblat și curățit de petricelile prea mari, spre a nu mai avea ocaziune necunoscuții aceia, de a arunca cu petrii în monument.“
Primăria Lugoj îi va trimite, pe 23 mai 1936, comandantului Garnizoanei Lugoj, o notă prin care-i aduce la cunoștință faptul că pentru bugetul 1936/1937 a fost aprobată suma de 15.000 lei, destinată întreținerii cimitirului eroilor.
Tineretul Național-Liberal din Ardeal și Banat, în congresul său din 5 iulie 1936, a luat inițiativa și a lansat o listă de subscripție pentru ridicarea la Cluj a unui monument dedicat omului politic Vintilă Brătianu. O scrisoare datată 18 octombrie 1936, prin care se solicita ajutor financiar în acest scop, va sosi și la Primăria Lugoj. Delegația consiliului va decide pe 5 noiembrie 1936 un ajutor de 1.000 de lei prin deschiderea unui credit extraordinar.
Lugojul avea, la 11 ianuarie 1937, în zestrea sa: Monumentul Unirii (ridicat în 1934, cu suma de 300.000 de lei, cu un soclu înalt de 5 m, o statuie de 3 m, realizare a prof. Radu Moga din Brad);  bustul lui Ioan Vidu (ridicat în 1932, cu suma de 100.000 de lei, cu o înălțime, cu tot cu soclu,  de 4,8 m, creație a prof. Radu Moga); bustul lui Traian Grozăvescu (ridicat în 1935, cu suma de 100.000 de lei, cu înălțimea, cu tot cu soclu,  de 4,8 m, realizarea prof. Radu Moga); Bustul lui I. G. Duca (ridicat în 1936, cu suma de 100.000 de lei, înălțimea, cu tot cu soclu, de 4,8 m, realizare a prof. Radu Moga); bustul lui Coriolan Bredinceanu (ridicat în 1936, cu suma de 100.000 de lei, înălțimea, cu tot cu soclu, de 4,8 m, realizat de prof. Radu Moga), bustul generalului Dragalina (ridicat în 1932, cu un soclu înalt de 3,8 m și bustul de 1 m; realizat de Spiridon Georgescu, cu suma de 90.000 de lei).
Subsecretarul de stat la Ministerul de Interne, V. Bârcă, îi va trimite primarului Lugojului, dr. Alexandru Bireescu, la 27 ianuarie 1937, să subvenționeze cu cel puțin 10.000 de lei ridicarea la Orhei, în Basarabia, a unei statui a domnitorului Vasile Lupu. La 26 februarie 1936, Delegația consiliului comunal va vota un ajutor de 5.000 de lei, prevăzut pentru exercițiul financiar 1937/1938. Același subsecretar de stat V. Bârcă revine cu o nouă misivă, reamintindu-i primarului de solicitarea din 27 ianuarie. Pe 5 mai 1937, primarul decide ordonanțarea către „...Constantin Roșca, prefectul județului Orhei și președintele comitetului pentru ridicarea monumentului Domnitorului Vasile Lupu suma de 5.000 cincimii Lei, dela art. 97 de cheltuieli.“ Dar se pare că același V. Bârcă, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, nu va fi mulțumit, dovadă o nouă scrisoare sosită la Primăria Lugoj (data nefiind indicată pe scrisoare, iar plicul lipsește de la dosar): „În urma apelului ce am făcut, ați binevoit a înscrie în bugetul județului D-vs. pe exercițiul 1937-1938, o subvenție în sumă de lei 10.000 pentru ridicarea monumentului Domnitorului «Vasile Lupu» în orașul Orhei, pentru care vă  rog să primiți D-vs. personal și să transmiteți și Consiliului comunal viile mele mulțumiri.“ Pe 13 iulie 1937, primarul dispune ordonanțarea sumei de 10.000 de lei.
Sculptorul Radu Moga din Brad va înainta către Primăria Lugoj, la 14 iunie 1937, oferta realizării monumentului lui A. Mocioni13. Acesta urma să fie făcut din piatră și bronz, totul cu materialul lui Moga. Luând în discuție oferta lui Moga, Primăria Lugoj o va aproba la 14 iunie 1937. Monumentul lui A. Mocioni (înălțime totală de 3,95 m) urma să fie amplasată în fața Palatului Administrativ, în partea dreaptă a Monumentului Unirii.
Prefectura județului Severin va solicita la 31 octombrie 1938, tuturor primarilor și pretorilor din teritoriu, să întocmească o situație cu bisericile „…monumente istorice, adică de cele clădite înainte de anul 1850…“ Lugojul se va conforma pe 22 noiembrie 1938, pe lista sa figurând patru asemenea obiective: biserica ortodoxă română (clădită în perioada 1759-1766); „biserica mică“ din curtea bisericii ortodoxe, restaurată în 1726, din care mai exista doar turnul, nava fiind demolată; biserica catedrală unită (ridicată între anii 1838-1843); biserica romano-catolică a Ordinului Minorit (clădită în anul 1718).
Mormântul orfanei de război Eugenia Ungureanu (născută la 5 mai 1932 la Drăgănești, județul  Fălticeni) nu era finalizat nici nici la începutul verii lui 1938, deci după aproape șase ani, dovadă fiind o notă a șefului serviciului financiar către primarul Lugojului: „În bugetul municipiului pe exercițiul 1938/1939, la art. 48, s-a prevăzut suma de Lei 2.500 -, pentru betonarea mormântului orfanei de război Eugenia Ungureanu.
Având în vedere că începând cu bugetul pe exerc. 1934/1935 s-a prevăzut în fiecare exercițiu un credit de 1.430. – (care fusese deja donat, n.n.) dar betonarea mormântului nu s-a putut face, suma nefiind suficientă,
Având în vedere că prevederea art. 48 a fost majorată la suma de Lei 2.500 pentru a putea executa această lucrare,
Cu onoare Vă rugăm să binevoiți a dispune în cauză, că creditul de mai sus să nu mai fie trecut și pe mai departe în bugetele exercițiilor viitoare.“ De fapt, în sfârșit, Consiliul votase suma de 1.070 de lei ca adaos la suma deja donată încă din noiembrie 1932, atunci Victoria Stan, delegata filialei lugojene a „Societății de Ocrotire a Orfanilor de Război“, comunicând Primăriei că depune suma de 1.430 de lei „...spre a fi întrebuințată la betonarea mormântului orfanei Eugenia Ungureanu...“.
În ianuarie 1939, serviciul tehnic din cadrul Primăriei Lugoj va calcula un deviz de 4.411 lei pentru betonarea mormântului orfanei Eugenia Ungureanu, drept urmare se va propune organizarea unei licitații publice pentru  efectuarea lucrării. Se vor depune patru oferte: 1). „Iosif Morelli & Comp.“ Întreprindere pentru construcții edilitare și lucrări publice, societate în comandită simplă din Lugoj – la oferta de 6.409 lei; 2). Gheorghe Mateica, arhitect constructor din Lugoj, la oferta de 7.336 de lei; 3). Iosif Ternovits, arhitect constructor, la oferta de 7.495 de lei; 4). Ioan Dragoș, la oferta de 5.813 lei. Plicurile vor fi deschise pe 28 februarie 1939, câștigătorul licitației fiind antreprenorul Ioan Dragoș.
Serviciul de horticultură îi va solicita Primăriei, la 15 mai 1939, „…a interveni pe lângă Comandamentul Garnizoanei locale pentru a ni se pune la dispoziție, începând cu data de 17 Mai a.c., pentru aranjarea Mormintelor Eroilor din Cimitirul ortodox 20 soldați, iar pentru Cimitirul catolic zilnic 10 soldați. Curățirea și aranjarea acestor morminte este necesar a se efectua cu ocazia comemorării Zilei Eroilor la data de 25 Mai 1933.“ A doua zi, pe 16 mai, Primăria se va conforma solicitării.
La 7 septembrie 1939, Primăria Lugoj va trimite suma de 5.000 de lei „…pentru mărirea fondului necesar construirii Mănăstirii Reginei Maria, de la Bicaz“, lucru confirmat de Comisiunea Monumentelor Istorice la 4 mai 1940.
La 14 februarie 1940, pe adresa Primăriei va sosi o solicitare de la Comisiunea Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Cultelor și Artelor, semnată de consilierul regal N. Iorga, în calitate de președinte, și de prof. Victor Brătulescu, în calitate de secretar-director general, prin care se reamintește faptul că în 1939 s-a lansat un apel în vederea ridicării, în amintirea reginei Maria, la Bicaz, a Mănăstirii „Maica Domnului a Tuturor Mângâierilor“, apel care „…a dat resultate modeste față de ceeace ni-am propus a duce la capăt.“ Drept pentru care  se cere ca „…în budgetul exercițiului financiar 1940/1941 să se prevadă o sumă pe care o lăsăm la aprecierea Dumneavoastră.“
Primarul municipiul Oradea (semnătură indescifrabilă) îl va autoriza pe 2 septembrie 1940, pe Iustin Fogaș, subdirector, șeful serviciului cultural al instituției, „...să transporte statuia Majestății Sale Reginei Maria, în orașul Lugoj, împreună cu alte obiecte de valoare istorică pentru neamul nostru.
Rugăm autoritățile românești să dea tot concursul pentru a ușura efectuarea transportului.“
Primăria Lugoj va trimite către Direcțiunea Artelor din cadrul Ministerului Cultelor și Artelor, pe 15mai 1941, o solicitare pentru aprobarea instalării acestei statui: „Prin stăruința și bunăvoința autorităților locale, orașul nostru s-a îmbogățit cu o nouă și frumoasă grădină publică, prin transformarea grădinei prefecturii în parc public. La amenajarea acestei grădini, plasarea statuii ar găsi un loc potrivit și [...] menirei.
Vă rugăm, Domnule Ministru, să binevoiți a acorda orașului nostru onoarea și mândria de a găzdui statuia M.S. Regina Maria, aprobându-ne s-o plasăm în  «parcul prefecturii» în cel mai frumos și onorabil loc, pe care îl vom amenaja special pentru acest scop.“
Urmează o nouă solicitare la același minister, pentru instalarea bustului regelui Ferdinand: „[...] Pe soclul rămas în «parcul gării», prin îndepărtarea bustului I.G. Duca14, am putea așeza bustul M.S. Regele Ferdinand, urmând ca parcul să ia denumirea de «Parcul Regele Ferdinand»“
Direcțiunea Artelor din cadrul Ministerului Cultelor și Artelor va aproba, pe 4 iunie 1941, solicitările Primăriei Lugoj „...cu privire la așezarea, în orașul Lugoj, a statuii Reginei Maria și a bustului Regelui Ferdinand, care au fost aduse acolo din Oradea și Sighet, cu prilejul evacuării teritoriilor cedate. Astfel, se încuviințează ca statuia Reginei Maria să fie așezată în noul parc al Prefecturii, iar bustul Regelui Ferdinand în parcul gării din orașul Dvs.“
La sfârșitul anului 1940, Mihai Bejan, șeful Frăției de Cruce de la Liceul „Coriolan Brediceanu“ va solicita atât Primăriei, cât și Prefecturii, predarea bustului lui I. G. Duca. Primarul va aviza cererea favorabil. Prefectul îi va trimite la 21 decembrie 1940 o notă în care preciza că „…întrucât bustul a fost ridicat din fondurile comunelor rurale și cele ale județului, mai puțin contribuția orașului Lugoj, în consecință ne rezervăm și dreptul de a dispune de acest bust și care în cazul dat formează proprietatea județului.“
Ministerul Afacerilor Interne va trimite în teritoriu, inclusiv la Lugoj, un ordin prin care dispune strângerea tuturor busturilor de metal ale fostului rege Carol al II-lea și expedierea lor la București, la Arsenalul Armatei, mai puțin cele din ipsos, marmoră etc., care urmau să rămână la în păstrarea autorităților până la noi dispozițiuni. Relevantă este telegrama trimisă la Lugoj pe 25 octombrie 1940:
„dlor primari ai oraselor de resedintza si neresedintza lugoj – bucuresti – 19-19609 48 25-10
= urmare ordinului no / 16782/1940 rog comunicatzi acestui departament numărul busturilor predate care va intocmi lucrarea centralizatoare. Pentru presedintzia consiliului de ministri = p ministrul afacerilor interne eugen cristescu no-17592.“
Pe 30 decembrie 1940, Prefectura Severin va informa Primăria Lugoj despre faptul că bustul lui I. G. Duca urma să fie utilizat pentru terminarea bustului lui Aurel C. Popovici, drept pentru care solicita scoaterea bustului respectiv din patromoniul Primăriei, cu îndeplnirea dispozițiunilor în domeniu în vigoare și remiterea acestuia către Prefectură.
Prefectul de Severin, Petroviciu, va confirma către Primăria Lugoj, pe 10 ianuarie 1941, faptul că bustul lui I. G. Duca, cedat Prefecturii de către Primărie, a fost luat în primire.
Primăria Lugoj va aproba, la 6 martie 1941, suma de 20.000 de lei destinată fondului pentru construirea Mănăstirii „Maica Domnului a Tuturor Mângâierilor“.
În 1941 (la tăietura de ziar din dosar lipsește orice specificație la data sau numărul), publicația bucureșteană „Universul“ scria, sub titlul „Să cinstim trecutul“, următoarele:
 
„E o mare durere pentru noi să știm că dela 1917, nu ne-am vrednicit să aducem în țară rămășițele pământești ale unui mare luptător și gânditor politic bănățean, Andrei C. Popovici15, înmormântat în cimitirul din Geneva. Unul din marii conducători spirituali ai românimei din Banat și Ardeal a murit pe pământul Elveției și au trecut 23 de ani fără să facem gestul de pioasă venerare a memoriei lui, aducându-i corpul în țară pentru a cărei unitate visase și luptase!
Administrația comunală din Geneva avertizează azi că, trecând termenul prescris de regulament – 20 de ani – corpul celui care a fost Aurel C. Popovici va fi înhumat într-o groapă comună, dacă nu se vor lua alte dispozițiuni de către autoritățile românești.
Oficialitatea are datoria să sprijine și să aducă la îndeplinire hotărârea orașului Lugoj, care a decis să suporte toate cheltuielile exhumării și transportului.“
 
Serviciul de Pompe Funebre al orașului elvețian Geneva va înștiința la 6 octombrie 1941 Legația României la Berna despre faptul că putea să prelungească pentru o nouă perioadă de 20 de ani concesiunea mormântului din cimitirul Saint Georges, unde erau depuse rămășițele pământești ale lui Aurel C. Popovici.
La 13 decembrie 1941, Președinția Consiliului de Miniștri solicita Primăriei Lugoj să confirme intenția sa de a suporta cheltuielile de deshumare și transportul în țară a osemintelor lui Aurel C. Popovici, de unde se poate concluziona că a existat o corespondență anterioară cu Primăria Lugoj.
Pe 10 ianuarie 1942, „Considerând că orașul Lugoj, prin reprezentanții săi autorizați, și-a manifestat hotărârea de a aduce la Lugoj a rămășițelor pământești ale marelui său fiu Aurel C. Popovici, spre a fi așezate în cavoul Bisericii din cimitirul ortodox român, Pantheonul marilor bărbați Coriolan Brediceanu, Dr. Valeriu Branisce și Eftimie Murgu din acest oraș“, primarul orașului decide „…exhumarea și transportarea rămășițelor pământești ale lui Aurel C. Popovici, dela Geneva la Lugoj și așezarea lor în cavoul Bisericii ortodoxe din Cimitirul din Lugoj, pe cheltuiala orașului.“ Însărcinat cu executarea deciziei a fost numit dr. Alexandru C. Vasilie, secretarul Primăriei.
La 8 august 1942, I. Ioaniu, Directorul Afacerilor Consulare anunța Primăria Lugoj despre expirarea, în octombrie 1942, concesiunea gropii din cimitirul din Geneva, unde era înhumat Aurel C. Popovici, osemnitele urmând a fi dezgropate și depuse într-o groapă comună sau, eventual, aduse în țară.
Primăria trebuia să-și exprime clar intențiile în această privință. Ceea ce va și face pe 22 august 1942, precizând, printre altele:
„În acest scop, Primăria și-a luat angajamentul să suporte cheltuielile de exhumare și transport al osemintelor, înștiințând despre aceasta și Președinția Consiliului de Miniștri.
Considerând însă că din cauza împrejurărilor actuale trimiterea delegatului nostru la Geneva și transportarea osemintelor întâmpină dificultăți mari,
Cu onoare Vă rugăm să binevoiți a interveni prin Legațiunea noastră din Berna, la Primăria orașului Geneva în interesul prelungirei concesiunei mormântului lui Dr. Aurel Popovici până la terminarea războiului.“
Exista și posibilitatea transportării osemintelor în România, însă după cum preciza Ministerul Afacerilor Externe într-o notă din 2 noiembrie 1942, trimisă primarului Lugojului, convenția internațională prevedea transportul într-un sicriu metalic.
Pe 8 decembrie 1942, va scrie către Ministerul Afacerilor Externe: „Am examinat propunerile făcute de Legațiunea noastră din Berna și am ajuns la concluzia că unica soluție este amânarea exhumării până la terminarea stărilor excepționale de azi și în acest scop se impune prelungirea concesiunii mormântului pe o nouă perioadă.“
Primăria Lugoj va anunța Ministerul Afacerilor Externe, la 15 ianuarie 1943, că a depus la C.E.C. suma de 13.500 de lei „reprezentând taxa de prelungirea concesiunei terenului ocupat de mormântul marelui patriot român Aurel C. Popovici în Geneva, pe o perioadă de 20 ani.“
La 12 februarie 1943, Ministerul Afacerilor Externe anunța, la rândul său, Primăria Lugoj despre faptul că a expediat Legației românești de la Berna contravaloarea sumei de 13.500 de lei, ceea ce însemna 300 de franci elvețieni la un curs de 45 lei/franc elvețian.
La 8 aprilie 1946, Serviciul tehnic al Primăriei Lugoj va primi de la Ministerul Afacerilor Interne un ordin circular, cu o sesizare a Ministerului Cultelor – Comisiunea Monumentelor Istorice, prin care se cere ca serviciile tehnice județene să nu admită modificări sau completări ale devizelor deja aprobate de Comisiunea Monumentelor, pentru  consolidarea și restaurarea bisericilor și a monumentelor istorice.
Ministerul Artelor și Informațiilor va sesiza Ministerul Afacerilor Interne cum că „…unele Comitete de inițiativă nesocotind Regulamentul pentru monumentele public, ridică, execută și montează monumente fără prealabila autorizație a Comisiunei superioare a monumentelor publice, fapt care duce la coborârea nivelului patrimoniului artistic al Țării în fața posterității, întrucât monumentele executate în asemenea condițiuni sunt cu totul necorespunzătoare…“, drept pentru care solicită să fie luate măsurile necesare. Ministerul Afacerilor Interne se va conforma și va trimite în teritoriu o circulară cu privire la respectarea regulamentului în cauză, documentul ajungând și la Primăria Lugoj.
Serviciul de Siguranță al Județului Severin Lugoj, sub semnătura șefului, Klinger Ștefan și a comisarului C. Anghelescu, va trimite pe 1 aprilie 1948, către prefectul județului Severin, o notă prin care-i comunica cum că „…populația din orașul Lugoj comentează existența pe monumentul ostașului, în basorelief, scene reprezentând o adunare, în care figurează Brăteanu16, Regele Ferdinand și alții, fapt pe care îl consideră în contradicție cu curentul vremurilor actuale.
Față de cele de mai sus, rugăm binevoiți a dispune.“
Prefectul va scrie pe notă, cu cerneală roșie: „Se va înainta primăriei pt. a lua măsuri.“
În aceeași zi, prefectul Ioan Moangă va trimite primarului, cu titlu de confidențialitate, nota șefului Siguranței, „…cu rugămintea să binevoiți a lua măsuri în consecință.“
Șeful serviciului tehnic al Primăriei va solicita pe 8 iunie 1948 suma de 3.500 de lei pentru executarea lucrărilor de înlăturare a inscripțiilor și machetelor de pe monumentul din fața Prefecturii, tariful orar fiind de 25 de lei/oră pentru zidari și 15 lei/oră pentru salahori. Lucrările se vor executa în regie proprie. Conform actelor justificative ulterioare lucrărilor, suma cheltuită până la final va fi de 3.406 lei. Pe 10 septembrie, primarul decide: „Se deschide, din fondul de deschidere de credite suplimentare și extraordinare prevăzut la art. 138 din bugetul Municipiului pe exercițiul 1948/49, sub un nou art. de ordine cu redacția «Pentru desfacerea tablelor de metal de pe monumentul din fața Prefecturii» un credit extraordinar de lei 4.000.“ Pe statul de plată vor figura, inclusiv cu semnături, doi zidari și doi salahori, cu un total 160 de ore de muncă, cu un salariu brut total de 3.200 de lei, zidarii încasând câte 1.000 de lei impozabili fiecare, iar salahorii câte 600 de lei impozabili fiecare.
Printr-un proces-verbal datat 24 noiembrie 1948, o comisie comunală pentru verificarea inventarului formată din ajutorul de primar Victor V. Costa, șeful de secție Vasile I. Colov și șeful Biroului inventarului Nistor N. Iuriciuc, se confirm faptul că monumentul lui I. C. Brătianu (valoare de inventar 120.000 de lei) și cel al lui Alexandru Mocioni (valoare de inventar 120.000 de lei) „…au fost ridicate și depozitate la Curtea Economică a Primăriei, deoarece nu mai corespundeau cu spiritual vremii și cu principiile noi ale democrației populare din Republica Populară Română, urmează a fi scăzute din registrele de inventar ale Primăriei Municipiului Lugoj și depozitate la Curtea Economică a Primăriei, urmând a se decide ulterior asupra materialului din aceste monumente.“
Cele două monumente fuseseră instalate în fața Prefecturii Severin.
La acea dată, la Lugoj mai rămăseseră la locul lor următoarele monumente:

1.     

Monumentul Gen. I. Dragalina, situat în fața Cazărmii Reg. 42 Artilerie;

2.     

Monumentul lui Ioan Vidu, situat pe Spl. Brediceanu;

3.     

Monumentul lui Coriolan Brediceanu, situat pe Spl. Brediceanu;

4.     

Monumentul lui Traian Grozăvescu, situat pe Spl. Brediceanu;

5.     

Monumentul Unirii, situat în fața Palatului Administrativ.

 
 
1 Câmpul Libertății – La 27 iunie 1848, aici a avut loc a mare adunare națională prezidată de pașoptistul mason Eftimie Murgu (originar din localitatea bănățeană Rudăria din Caraș-Severin) unde au fost expuse dorinţele naţionale ale românilor bănăţeni.
2 Societatea „Mormintele eroilor căzuți în război“ a fost înființată la 12 septembrie 1919, sub înalta ocrotire a Reginei Maria și prezidată de patriarh.
3 În 1927, prin Legea asupra regimului juridic al mormintelor de război din România, Societatea „Mormintele eroilor căzuți în război“ și-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor“, în 1940 devenind Așezământul Național „Regina Maria“ pentru Cultul Eroilor. Societatea „Cultul Eroilor“ a reușit să amenajeze sute de cimitire și de monumente, în majoritatea localităților României Mari (sursa: Oficiul Național pentru Cultul Eroilor). În 1948, Așezământul a fost desființat, iar cultul eroilor s-a rezumat la „eroii sovietici și luptătorii antifasciști".
4 Composesorat urbarial – asociație de indivizi care aveau parcele pentru pășunat. Se numeau „urbarialiști“ în Evul Mediu bănățean și transilvănean cei care aveau în exploatare bunul altuia. La un moment dat, aceștia au dobândit dreptul de a cumpăra aceste bunuri (terenuri, păduri).
5 Ion Popovici-Bănățeanu, numit în toate documentele vremii Ioan Popovici Bănățeanul - nuvelist, promotor al limbii literare bănăţene. S-a născut pe 17 aprilie 1869, la Lugoj, unde a și decedat, la 29 august 1893, la doar 24 de ani.
6 Sever Bocu – fost unul din fruntașii Partidului Național Român, ulterior Partidul Național Țărănesc, deputat reprezentant al Banatului, apoi ministru în guvernul lui Iuliu Maniu. S-a născut la 19 noiembrie 1874, la Șiștarovăț, județul Arad. A decedat la 21 ianuarie 1951, la penitenciarul din Sighet.
7 Dimitrie Țichindeal – S-a născut în 1775, la Becicherecu Mic, jud. Timiș, ca fiu de preot. A decedat la 20 ianuarie 1818, la Timișoara. Fabulist, traducător, scriitor.
8 Aurel Peteanu a văzut lumina zilei la Surducu Mare, jud. Caraș-Severin, la 12 august 1887. A decedat în 1961. Publicist bănăţean, profesor, folclorist, președintele despărțământului din Lugoj al „Astrei“. A scris seria de volume „Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului“.
9 Avram Imbroane – S-a născut pe 9 decembrie 1880, la Coştei, astăzi în Serbia, aproape de Vârşeţ.  A decedat la 23 septembrie 1938, la Bucureşti. Om politic bănăţean, luptător pentru unirea Banatului şi Ardealului cu România, teolog, deputat.
10 Victor Vlad Delamarina – Născut la 31 august 1870, la Satu Mic (localitate ce astăzi îi poartă numele), județul Timiș, mort la 15 mai 1896. Poet dialectal, dramaturg, traducător.
11 Valeriu Braniște (în documentele vremii, Branișce) – Născut la 10 ianuarie 1869, în comuna Cincu, comitatul Făgăraș, ulterior județul Brașov. A decedat pe 1 ianuarie 1928, la Lugoj. Publicist și om politic român, membru de onoare al Academiei Române.
12 Sabin Drăgoi – A văzut lumina zilei pe 6 iunie 1894, la Seliște, județul Arad, și a trecut la cele veșnice pe 31 decembrie 1968. Compozitor și folclorist român, membru corespondent al Academiei Române.
13 Alexandru Mocioni (maghiarizat: Mocsonyi) -  S-a născut pe 4 noiembrie 1841, la Budapesta, și a murit pe 1 aprilie 1909, la Birchiș, județul Arad). Se trage dintr-o familie de macedo-români. A fost un om politic român, deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta. A militat pentru înființarea unui Partid Național al românilor din Banat și Crișana, al cărui președinte a fost timp de patru luni, dar și pentru drepturile românilor din Banat și Transilvania.
14 Ion Gheorghe Duca, cunoscut mai ales ca I. G. Duca, a văzut lumina zilei la 20 decembrie 1879, la București. A murit pe 29 decembrie 1933, la Sinaia. Politician, francmason, a deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928) și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933. Dușman al Mișcării Legionare, a fost asasinat de așa-numiții Nicadori (acronim format din primele litere din prenumele a doi făptași și dintr-un nume de familie: Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace).
15 Aurel C. Popovici – S-a născut pe 16 octombrie 1863, la Lugoj și a decedat pe 9 februarie 1917, la Geneva, în Elveția. Jurist și un politician român. În 1906, a propus federalizarea Austro-Ungariei în așa-zisele State Unite ale Austriei Mari, concept ce presupunea înființarea a 15 provincii autonome (state), constituite pe principiul naționalității și beneficiind de o largă autonomie internă.
16 Ion Constantin Brătianu, cunoscut mai cu seamă ca I. C. Brătianu – A văzut lumina zilei la 20 august 1864, în localitatea Florica din judeţul Argeş. A decedat pe 24 noiembrie 1927, la Bucureşti. Om politic, prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, membru de onoare al Academiei Române. Considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni politici ai României interbelice.
_____________
 
Bibliografie:
 
Fond 242, Primăria orașului Lugoj, inv. 366, dosarele nr. 34/1925; nr. 49/1926; nr. 129/1926.
Fond 242, Primăria orașului Lugoj, inv. 367, dosarul nr. 51/1932; nr. 64/1932; nr. 394/1932; nr. 291/1934; nr. 266/1935; nr. 326/1936; nr. 337/1936; nr. 22/1937; nr. 159/1937; nr. 7/1939; nr. 147/1940; nr. 156/1940.
Fond 242, Primăria orașului Lugoj, inv. 368, dosarul nr. 193/1941; nr. 32/1943; nr. 102/1946; nr. 51/1948; nr. 103/1948; nr.136/1948.
„Dicționar al Scriitorilor din Banat“ – Editura Universității de Vest, Timișoara, 2005
 
 
Your rating: None Average: 7 (3 votes)

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 216 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 813739
    • Unique Visitors: 26778
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter