Get Adobe Flash player

Lugoj - Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941*

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

 

Lugoj - 10 mai 1942 - Defilarea recruților în fața Bazarului - Fotografie din colecția Oliviu GaidosÎn perioada 21-23 ianuarie 1941 a fost rebeliune legionară sau lovitură de stat? Pro-legionarii vor spune că a fost o lovitură de stat. Pro-antonescienii vor susține varianta rebeliunii legionare. Analizând evenimentele de atunci, prof. univ. dr. Ioan Scurtu pledează pentru varianta rebeliunii legionare, fiindcă, spune el: După părerea mea legionarii s-au pus în situaţia de nesubordonare faţă de Conducătorul statului prin ocuparea unor instituţii publice, de rebeliune, interpretare ce suportă nuanţe şi precizări, dar denumirea corectă a evenimentului este: rebeliune legionară.“ Iar colonelul Radu-Ștefan Gallin, interpretul de germană al lui Ion Antonescu, nota în 1973: „Aceasta nu a fost deci o rebeliune legionară clasică, ci o manifestare internă a unui act premeditat de trădare externă a întregului regim nazist față de aliatul său: Țara Românească. Legionarii nu au fost decât servitorii (Sklavenvolk) care trebuiau să scoată castanele din foc pentru Hitler1. În rândurile de mai jos vă vom prezenta evenimentele de atunci, așa cum au fost acestea surprinse la Lugoj, în documentele aflate în custodia Direcției Timiș a Arhivelor Naționale.
 
***
Primul cuib legionar din Banat ia ființă la Timișoara, la Politehnică, în 1932, sub conducerea lui Mircea Dimitriu2, acesta fiind ajutat de profesorul Ilie Ghenadie. Horia Sima3 avea să scrie că studenții legionari din Timișoara „reprezentau rezerva dură a organizației noastre și când apăreau studenții prin sate se schimba climatul local și toate amenințările și opreliștile cădeau.“ De observat că majoritatea fruntașilor legionari amintiți de sursele legionare ca membri ai Garnizoanei Legionare Timișoara nu erau bănățeni. Dar bănățenii au reacționat puternic la propaganda acestora. Trebuie însă amintit și faptul că, așa cum scrie ziarul „Clujul“ nr. 22/2 septembrie 1923, la Congresul studențesc de la Iași, din perioada 22-25 august 1923, a participat și o delegație din partea Centrului Timișoara, prin Traian Murgu, P. Guriţă, I. Coşăreanu şi C. Iorgulescu.
Studenții, cei care vor pune, la Iași, sub conducerea lui Corneliu Zelea-Codreanu, bazele Mișcării Legionare, prin acțiuni anticomuniste și antievreiești, se vor afla în permanență sub lupa celor care trebuiau să apere liniștea cu orice preț.
Dacă e să luăm de bună afirmația lui Horia Sima, cel care a jucat un loc esențial în istoria Mișcării Legionare din Banat, mai întâi ca șef de județ (Severin) și apoi ca șef pe regiune, Banatul a constituit unul din centrele Mișcării Legionare: Fusesem șeful Regiunii a X-a și nevoile luptei și organizării mă purtasera în lungul și latul celor trei județe4. Marșuri, întruniri, consfătuiri. În special județul Severin, a cărui organizație am creat-o de la alfa la omega, îmi era cunoscut ca în palmă. Pot să spun că n-a fost sat, pe toată întinderea lui, de la Dunăre până la Mureș, pe care să nu-l fi călcat.“ Tot el va scrie în exil: „În patru ani, județul Severin, unul din cele mai puternice din țară, iar Regiunea a X-a, Banat, a fost clasificată întâia pe țară, în alegerile din 1937. […] Plasa Teregova și plasa Mehadia erau fiefurile noastre legionare. În toate comunele aveam garnizoane puternice. O țărănime mândră și înstărită. Oamenii liberi care nu se temeau de stăpânire. În alte părți, țăranii erau săraci și asupriți. Făceam marșuri prin aceste părți, în anul 1937, de câte 200-300 de oameni. Jandarmii priveau neputincioși la această desfășurare de forțe. […] Căpeteniile legionare veneau bucuros în Banat, pentru că găseau o înaltă conștiință legionară și o populație extraordinar de primitoare. Profesorul Codreanu (tatăl lui Corneliu Zelea-Codreanu, n.n.), Bănică Dobre, Moța, Nae Ionescu (director al ziarului legionar „Cuvântul“, n.n.), Radu Gyr, Vasile Marin, Ion Banea, erau oaspeții predilecți ai Banatului.“
La 11 februarie 1938, va fi emis Decretul-Lege nr. 856, prin care se instituie starea de asediu pe tot cuprinsul țării. Carol al II-lea fusese înfrânt de Mișcarea Legionară și va încerca o lovitură de stat. Va cere demisia guvernului Goga, va anula constituția va amâna alegerile și va suspenda activitatea organizațiilor politice. Va forma un guvern condus de patriarhul Miron Cristea, iar ca ministru de interne îl va numi pe Armand Călinescu. La 5 martie 1938, guvernul Cristea va suspenda din învățământ o seamă de învățători și profesori, cu deosebire din Transilvania și Banat. Printre aceștia și pe Horia Sima, profesor la Lugoj. Va începe o prigoană dură împotriva Mișcării Legionare. La 17 aprilie, va fi arestat Corneliu Zelea-Codreanu și condamnat la șase luni închisoare în procesul intentat de Nicolae Iorga. În cea de-a doua jumătate a lui aprilie, Mișcarea primește o lovitură puternică: sunt arestați și condamnați peste 300 de legionari. Horia Sima, cu domiciliul forțat la Lugoj, va evada la sfârșitul lui aprilie, pentru a participa la București la o întrunire a legionarilor scăpați de sub urmărirea poliției și nearestați. La 23 mai, la Consiliul de Război al Corpului II Armată din București, începe judecarea Căpitanului (Corneliu Zelea-Codreanu), condamnat la 10 ani de muncă silnică. Urmează alte arestări și zeci de procese împotriva fruntașilor Mișcării. Pe 26 noiembrie 1938, generalul Ion Antonescu, comandantul Corpului III Armată, va protesta la Ministerul Apărării Naționale împotriva regimului inuman de detenție al legionarilor închiși la Chișinău și ia o serie de măsuri de îmbunătățire, pentru aceasta fiind ulterior prigonit, închis și amenințat cu moartea. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, vor fi asasinați Corneliu Zelea-Codreanu, laolaltă cu nicadorii și decemvirii. Aceștia vor fi îngropați la Jilava, peste ei se va turna acid sulfuric, apoi cadavrele vor fi acoperite cu o placă de beton.
 
***
La 1 februarie 1939, Horia Sima, însoțit de alți doi legionari de frunte, va trece clandestin frontiera cu Ungaria, la Beba Veche și, după patru zile, va ajunge la Berlin. Despre acel episod avea să scrie: Pe la sfârșitul lui ianuarie (1940, n.n.), ne vin vești alarmante din țară: un nou val de arestări răvășise Legiunea, având ca epicentru Banatul și județele învecinate, Aradul și Hunedoara. Se aude de sute de arestări. Închisorile din Deva, Arad și Timișoara ar fi pline de legionari. Printre cei arestați, se aflau și Profesorul Protopopescu cu soția...5
Revenind clandestin în țară, tot prin Iugoslavia, prin zona Jamu Mare-Lățunaș, în noaptea de 17-18 mai 1940, Sima va fi prins de jandarmi la Clopodia, fiind trădat de familia de țigani care-l adăpostise. Cu trenul în drum spre București, sub escortă, va trece prin Lugoj și Caransebeș. „Cu cât mă apropii de Lugoj, inima îmi bătea mai tare. În acest oraș am fost profesor de liceu între anii 1936-1938, transferat de la Caransebeș. Locuiam într-o casă pe o stradă paralelă cu linia ferată. Toate trenurile care coborau spre Dunăre treceau la câțiva metri de ferestrele casei noastre. Era o casă frumoasă, de curând construită, de un șvab, Mollitor. Avea și o grădină mare. Ne simțeam bine în ea. Toată ziua, soare și lumină. Când plecam spre Caransebeș sau București, soția mea era la fereastră și îmi făcea semn cu mâna. […] La Caransebeș am descins ca tânăr profesor în toamna anului 1932 și aici am început organizarea Gărzii de Fier. Nici țipenie de legionar. Cine știe dacă existau pe undeva elemente răzlețe. Se confunda Legiunea cu cuzismul, vagi reminiscente din alegerile din 1926, când Liga Apărării (Național-Creștine, n.n.) luase în județul Caraș un număr impresionant de voturi. Am început să desțelenesc terenul cu câteva calfe de cizmari și câtiva bacalaureați, care din lipsa de mijloace, nu mai puteau continua studiile la Universitate. În patru ani, județul Severin unul din cele mai puternice din țară, iar Regiunea a X-a, Banat, a fost clasificata întâia pe țară, în alegerile din 1937.“
Evenimentele se vor precipita în toamna lui 1941. Dumitru Jura, șeful legionar al Poliției Lugoj, va trimite la 14 ianuarie 1941, către Inspectoratul Regional de Poliție Timiș, la solicitarea acestuia, o serie de propuneri de disponibilizare a unor persoane din cadrul poliției județului Severin. Pe listă, nouă polițiști și motivarea solicitării destituirii acestora: Nicolae Popescu, polițist clasa a II-a, fost șef al Poliției din Lugoj, cu nereguli în gestiune; a hotărât care dintre legionari să fie împușcat pe 22 septembrie 1939; Vasile Roată, comisar ajutor clasa I, mare prigonitor al legionarilor și șperțar; Gheorghe Soreanu, agent clasa I, afacerist, șperțar, a schingiuit legionarii în timpul prigoanei împotriva acestora; Dumitru Boica, comisar clasa I, „Păcătos din toate punctele de vedere; bețiv, cartofor, a fost omul de încredere al jidanilor și a trimis la moarte pe Camarazii Ghinda Gh. și Galescu din Caransebeș.“; Petre Vasilescu, comisar ajutor, ratat, bețiv, neglijent la serviciu, „afaceri numai cu jidanii“, stâlp de cafenea; Ion Trîznei, șef de secție, bețiv, mereu în concedii medicale, fără autoritate față de inferiori, Sever Dumitrescu, impiegat, șantajează jidanii, om al lui Moruzov6, recalcitrant la serviciu, se ține de scandaluri, cu mai multe cauze la Parchet; Achim Ghiciulescu, gardian public clasa a II-a, aprig prigonitor al legionarilor, din inițiativă proprie.
Pe 19 ianuarie 1941, la București va fi asasinat maiorul german Döring, șeful transporturilor Misiunii Militare Germane. La 20 ianuarie, Antonescu îl demite pe ministrul Internelor, Petrovicescu, apropiat legionarilor, fapt considerat de Sima drept lovitură de stat. În ziua următoare, au fost înlocuiți toți prefecții și chestorii legionari din țară.
După cum va declara Sima, Antonescu va solicita „… ca armata germană din România să intre în acțiune alături de armata română pentru a zdrobi rezistența legionară.“  Pe de altă parte, Sima, în calitate de comandant al Mișcării Legionare, va primi ordin de la Hitler să dispună legionarilor să înceteze orice rezistență. Lucru pe care el îl va face în dimineața zilei de 23 ianuarie. Evacuarea clădirilor publice de către legionari trebuia finalizată în provincie în 24 ianuarie. Numai că, spune Sima, armata germană acționa deja în favoarea lui Antonescu: „La Timișoara, Arad, Deva, Sibiu, Tulcea și alte localități, ofițeri germani s-au prezentat în ziua de 21 ianuarie în fața legionarilor, deținători legali ai administrației, și i-au somat să părăsească clădirile. Evident, că aceștia, având cunoștință de ordinul meu de încetare a rezistenței, s-au retras imediat.“ Aici apare o inadvertență, fiindcă ordinul de încetare a rezistenței fusese dat abia pe 23 ianuarie.
La solicitarea Inspectoratului Regional de Poliție Timișoara, din 30 ianuarie 1941, Nicolae V. Popescu, șeful Poliției Lugoj va trimite pe 31 ianuarie o dare de seamă cu privire la starea de spirit a populației. Referindu-se la problema legionară, acesta va scrie că, în trecut: „Populația urbană română căuta să se integreze în mișcarea legionară. Intelectualii se lăsau mai greu convinși, pe când cei de jos se ducea cu toții aproape și în special cei care nu aveau o existență asigurată, sperând într-o căpătuire rapidă.
În organizația legionară din județul Severin intraseră pe lângă unii oameni de bună credință și bine intenționați foarte multă pleavă a societății. […].“
Populația urbană minoritară, în schimb, scrie raportorul, „...a urmărit cu viu interes desfășurarea evenimentelor interne în special, fiecare minoritate din punctul ei de vedere: germanii din spirit de dominare, expansiune și acaparare a bunurilor de orice natură; ungurii din punct de vedere al tendințelor lor revizioniste; iar evreii din punct de vedere al situației lor de viitor, ochii lor fiind ațintiț spre fruntariile Rusiei.“
În ceea ce-i privește pe comuniști, aceștia n-au avut nicio activitate pe față.
Referindu-se la situația de după evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, raportorul va observa că: „Populația urbană română. Este surprinsă de evenimentele interne la care nu se aștepta, deși se șoptea de anumite frecțiuni între legionarii proeminenți (probabil între gruparea Papanace7 și simiști, n.n.). Rebeliunea din 21-23 ianuarie a.c. a depășit însă orice previziune. Constatările ce se fac în prezent de către organele militare cu privire la adevăratele jafuri din partea unor legionari uimesc pur și simplu pe oamenii cinstiți ai acestei țări.
Între cei mai mulți însă credința că manifestația dela 21 ianuarie a.c. a început dintr-un spirit de simpatie față de Horia Sima și că apoi a degenerat într-o rebeliune alimentată și de elemente străine cu totul de mișcare (s.n.). Cu privire la depozitele de mărfuri și materiale se spune că acestea le-a putut face numai elemente ce nu erau pătrunse de spiritul legionar (s.n.).
Față de faptele ce se dau în vileag populația este consternată, gândindu-se unde s-ar fi ajuns dacă s-ar fi continuat cu un sistem de jaf atât de pronunțat. Este însă mulțumită că s-a pus capăt cu un minut mai devreme.
Se crede că în viitor mișcarea legionară va trebui să-și aleagă cu foarte multă atenție ei și mai ales pe cei ce îi va pune în posturile de conducere și răspundere.
[…] Deasemeni se vorbește de o infiltrare foarte puternică a elementelor comuniste în rândurile legionare (s.n.), cari au contribuit în mod activ la rebeliune în special în centrele orășenești.“
Iată, așadar, aspecte care, inevitabil, ne duc cu gândul la ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, la Timișoara. Apar aceiași turbulenți, care sparg, atacă, fură din magazine. Care deturnează situația.
Raportorul continuă: „S-a observat cu această ocaziune sprijinul unor elemente ale armatei germane care s-a dat fățiș legionarilor în timpul insurecției. […] Această stare de lucruri a durat tot timpul cât a ținut rebeliunea, după care s-a observat rezerva trupelor germane, în special în ultima zi, când însuși comandantul trupelor germane, la intervenția Domnului Comandant de Garnizoană, actualul Prefect, a intervenit personal  pe lângă capii rebeli ce se aflau baricadați în Prefectură, să renunțe la rezistența lor și să se predea.
Nu în mică măsură au fost sprijiniți în acțiunea lor de către populația germană autohtonă care, prin parte din tineret, s-a asociat cu manifestațiile de stradă, a vociferat alături de ei: «Trăiască Horia Sima» și «Heil Hitler» și acest fapt i-a încurajat și mai mult pe rebeli ca să manifeste într-o zi succesiv de trei ori, până în fața mitralierelor și baionetelor militarilor români, care, cu toate amenințările, injuriile și strigătele insurgenților și-au păstrat calmul, neuzând de arme decât ca intimidare – trăgând în aer – iar pe rebeli împrăștiindu-i cu apă din furtunurile pompierilor.
Lesne se deduce de aici că pe lângă sediul Poliției Lugoj a fost ocupată și Prefectura Severin, dar și alte obiective. Armele au fost folosite pentru intimidare, însă utilizarea furtunurilor de către pompieri împotriva rebelilor legionari și a simpatizanților în plină iarnă a avut cu siguranță un efect puternic. Pe de altă parte, un rol important l-a jucat, pe lângă armata germană, și minoritatea germană, funcționarii lugojeni și țăranii din satele din jurul orașului, dovadă că influența Mișcării Legionare a fost într-adevăr foarte mare.
Pe 6 februarie 1941, Ioan Șiclovan, șeful Detașamentului Gardienilor Publici de pe lângă Poliția de Reședință Lugoj va întocmi un proces-verbal cu privire la „…cercetarea și dresarea de acte contra gardienilor publici care au participat cu rebelii sau prin felul de serviciu nu au ținut socoteală de șefi și disciplină…“, în cauză fiind gardianul public clasa a III-a Neagoe Vasile care, înainte de a intra în poliție a fost șef de cuib legionar în comuna Sâlha. „În timpul rebeliunii, s-a atașat rebelilor prin faptul că, în ziua de 23 ianuarie a.c. numitul gardian l-a însoțit pe fostul Șef al Poliției delegat Jura Dimitrie, la Șeful de secție Șelariu Ștefan, căruia i-a ordonat să deie rebelilor toate pistoalele și cartușele din magazie, în acest timp gardianul public Neagoie Vasile a cerut și lada cu cartușe de pușcă mitralieră, ce șeful de secție a refuzat să deie, însă numitul gardian, totuși, le-a luat, ducându-le afară, spunând că dânsul răspunde de ele. În tot timpul asediului a cântat în grupul de legionari, ba chiar singur a condus corul, strigând «Horia Sima!»“
Potrivit declarației lui Ștefan Șelariu, șef de secție de gardieni publici clasa I la Poliția Lugoj, legionarii ar fi ocupat Postul Poliției de Reședință Lugoj pe 21 ianuarie, la ora 11. În 23 ianuarie, s-a prezentat la el fostul șef delegat al Poliției, Jura Dumitru și i-a ordonat să le dea legionarilor, din magazie, toate pistoalele „Browning“ și cartușele. „Jura Dumitru era însoțit de un grup de circa 30 de legionari, între acești legionari era și gardianul public Neagoe Vasile, care mi s-a adresat după ce a văzut o ladă cu cartușe de pușcă-mitralieră că și aceste cartușe trebuiesc date afară, eu am răspuns că cine răspunde de aceste cartușe, acest gardian fără nici un ordin primit de undeva, și până să supraveghez eu cine ia pistoalele, în dosul meu am auzit cuvintele le iau pe toate și eu răspund de ele, după care s-au ridicat pistoalele, m-am întors și nu am mai văzut lada cu cartușe, am ieșit afară din birou și am văzut în coridor lada goală, m-am interesat și am constatat că gardianul public Neagoe Vasile a împărțit aceste cartușe la cele patru puști-mitralieră care erau instalate de legionari contra armatei. Seara, la predarea legionarilor armatei, am primit toate cartușele înapoi.“
La rândul său, Neagoe va declara că: „…înscris în partidul legionar nu am fost cu știrea mea și nici în alt partid politic. Însă am protejat acest partid legionar din ziua când a venit la putere, cerzând că este cel mai bun, fără ca să știu ce poate să se întâmple mai târziu. […] La aceste ședințe, gardianul Vinculescu Ștefan ne-a ținut vorbire despre Ioan Moța și despre Vasile Marin, care s-au jertfit în Spania pentru Naționalism, și să fim și noi buni români, la fel ca și dânșii. Ne-a mai spus că legionari nu putem fi numai după șase luni de activare în acest partid. […] În luna ianuarie ziua 21, 22, 23, anul 1941… am fost chemat la oficiul de poliție prin gardianul Murărescu Zenovie […] Am fost numiți trăgători la pușcă Trăilă Tudor și eu ca ajutor. Ni s-a spus că avem de-a face cu comuniștii și cu jidanii. După o oră mai târziu, ni s-a spus că nu avem de-a face cu comuniștii și cu jidanii, ci cu armata. În acest timp, s-a umplut curtea de țărani de la sate, tineri și bătrâni, la această poliție. […] În cancelarie era o ladă de cartușe, care am văzut că a fost scoasă de niște țărani și care au împărțit cartușe între ei, primind și la această pușcă pe care o supravegheam eu mai multe cartușe. […] În timpul când nu făceam planton, am luat și eu parte cu domnul șef Jura și cu țărani la cântări în sala poliției, asistând lângă dânșii, însă fără să cânt. Din cauză că nu știam cântecele pentru că nu le-am învățat. Însă îmi era teamă că șeful poliției era cu noi, nu cumva să fiu dat afară, pentru că nu știam ce se va întâmpla.
În ziua de 2 februarie 1941, șeful Poliției Lugoj va trimite către Inspectoratul de Poliție Timișoara, la solicitarea acestuia din urmă, un raport din punct de vedere „…al atitudinei avute pe timpul trecutei guvernări (legionare, n.n.) și în zilele de rebeliune 21-23 ianuarie a.c.“ Astfel, dr. Sabin Neamțu, secretar, a ocupat postul ca delegat cu conducerea în perioada 26 noiembrie-29 decembrie 1940. Se făcea vinovat deoarece a dat sugestii și l-a ajutat pe fostul șef de poliție delegat Dumitru Jura cu prilejul întocmirii rapoartelor de excludere din serviciu a unor funcționari polițienești. „Propunem a fi imediat mutat la o poliție din Vechiul Regat pentru a pierde legătura cu organizația (legionară, n.n.) de aici.“
Comisarul clasa a II-a Nicolae Avramescu era învinuit că pe timpul evenimentelor din 21-23 ianuarie a făcut pe curierul lui Jura Dumitru în legătura sa cu inspectorul Comănescu de la Timișoara, acesta din urmă cerându-le să reziste „…în baricada făcută la poliție“. În raport se propune punerea acestuia în concediu.
Vina comisarului-ajutor Marcu Bolboceanu era că a simpatizat cu legionarii, a stat cu ei două zile, a făcut pe informatorul lui Dumitru Jura în legătură cu pregătirile armatei ce asedia sediul Poliției Lugoj. Se propune destituirea sa.
În cazul agentului Gheorghe Anastasiu se sugera trimiterea în concediu, fiindcă deși nu era simpatizant legionar, i-a dus totuși de mâncare fiului său, baricadat în postul de poliție, ceea ce, în opinia celui care a întocmit raportul, era o dovadă de slăbiciune părintească.
Mai delicată a fost situația agentului clasa I Dumitru Sălăgean, provenit de la poliția din Satu Mare8. Acesta, se scrie în raport, ar fi pus la dispoziția lui Victor Silagi, fost director general al Casei de Asigurări Sociale, cinci dosare secrete ale Siguranței „…unde erau toate chestiunile secrete privitoare la urmărirea și măsurile luate c/a legionarilor, deși acesta fusese întrebat de noi dacă mai are arhivă nearsă conf. ordinelor primite, răspunzându-ni-se că a ars toată arhiva. Dosarele au fost ridicate de noi de la fostul primar legionar Străinu Valeriu și predate dlui Danciu, secretarul Poliției Satu Mare. Rămâne la aprecierea dvs. sancționarea.“
Pentru agentul de poliție Ioan Pâțu se propunea mutarea, fiul acestuia fiind legionar. Propusă spre mutare a fost și telefonista Viorica Nincu, simpatizantă a Mișcării Legionare și informatoare, alături de fiica sa, a lui Dumitru Jura.
Propus pentru concediu era și impiegatul stagiar Alexandru Biga, provenit tot de la Poliția Satu Mare, bănuit a fi fost simpatizant al Mișcării, dar fără a se fi manifestat fățiș.
Pe 2 mai 1941, Direcțiunea Generală a Poliției va cere Poliției Lugoj „…a dresa de urgență acte contra gardienilor publici CADIA IOAN și NEAGOE VASILE dela aceia Poliție care au luat parte la rebeliune, acte ce le veți înainta direct Parchetului Militar respectiv pentru soluționare, raportându-ne rezultatul.“ Ceea ce noul șef al Poliției Lugoj, Nicolae V. Popescu, va și face pe data de 7 mai, însă numai pentru Vasile Neagoe. Potrivit procesului-verbal, fostul șef al Poliției, Dimitrie Jura, se afla deja la închisoarea Tribunalului Timișoara. Până la decizia Parchetului, Neagoe a fost suspendat din serviciu, cu pierderea salariului.
Nicolae V. Popescu, șeful Poliției de Reședință Lugoj va nominaliza trei „…funcționari polițienești care s-au evidențiat ca activitate de ordine și informativă de pe raza Poliției Lugoj“, respectiv pe Iacob Vitian, comisar, șeful Comisariatului Orșova (care  a primit informații și a descoperit un ofițer englez care avea misiunea să distrugă canalul din Cataracte); Dumitru Boică, comisar, șeful Comisariatului Caransebeș (care a identificat 10 rebeli care au rezistat cu focuri de armă împotriva Armatei, cel care la arestat pe Zaharia Marineasa); Traian Repede, comisar, șeful Biroului de Siguranță Lugoj, care: „1) A descoperit un act original prin care Șeful organizației Legionare a Județului Severin, Rusalin Olariu, a preluat dela București 50 bucăți revolvere Walther, pentru legiunea Severin, descoperind din ele până în prezent 2 bucăți aflate la doi legionari, după rebeliune, care au fost înaintați Tribunalului Militar al Div. I-a Infanterie. – 2. A descoperit și arestat pe șeful organizației Legionare a Județului Severin, Rusalin Olariu, dispărut de peste trei săptămâni, care a fost anchetat și înaintat Tribunalului Militar.“
Același Nicolae V. Popescu va întocmi un tabel cu 15 funcționari din cadrul Poliției de Reședință Lugoj „care manifestă și întrețin relațiuni cu curentele subversive și trebuiesc transferați din localitate“, unul fiind ajutor de comisar, trei agenți, o impiegată, o telefonistă și nouă gardieni publici.
Se poate lesne deduce că la Lugoj, cu prilejul evenimentelor din 21-23 ianuarie 1940, nu s-a produs vărsare de sânge. Dar cu siguranță s-au schimbat radical multe destine.
 
 
____________________
 
 
1 „Rebeliunea legionară, văzută din cabinetul lui Antonescu“ - www.historia.ro
2 Mircea Dimitriu va prelua, în exil, după moartea lui Horia Sima, conducerea Mișcării Legionare.
3 Horia Sima (născut la 3 iulie 1906, la Făgăraș, iar după alte surse la București) a fost profesor la Caransebeș, în 1932, unde a colaborat intens la publicația „Tribuna graniței“, apoi, în 1936, a fost transferat la Lugoj, unde a funcționat până în 1938 când, la 5 martie, a fost suspendat din învățământ Pe 6 septembrie 1940, Forul Legionar îl numește comandant al Mișcării Legionare, titlu pe care-l va purta până la moartea sa, survenită pe 25 mai 1993, la Madrid (dată și loc controversate).
4 Până la 1925, Banatul avea două județe, respectiv Timiș-Torontal și Caraș-Severin. În 1925, județul Caraș-Severin se împarte în două: Caraș, cu sediul la Oravița, și Severin, cu sediul la Lugoj. O nouă organizare administrativă va avea loc în 1938, când se va creea ținutul Timiș, cu reședința la Timișoara și având în componență județe Arad, Timiș-Torontal, Caraș, Severin și Hunedoara. După: Valeriu Ureche – „Organizarea administrativ-teritorială a României, 1918-2006“, Ed. „Eurostampa“ Timișoara, 2006.
5 Horia Sima - „Sfârșitul unei domnii sângeroase“.
6 Mihail Moruzov, creatorul și șeful Serviciului Secret de Informații al Armatei Române în perioada 1924-1940.
7 Constantin Papanace, adversar al lui Horia Sima.
8 Efect al Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, prin care Germania și Italia au impus României să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei. Orașul Satu Mare aflându-se în această zonă, arhivele au fost mutate în România.
 
Foto: Imagine reprezentând defilarea Armatei Române la 10 mai 1942, la Lugoj, în fața Bazarului. Fotografie din colecția Olivian Gaidos.
____________
 
Bibliografie:
Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale, Fond 233 – Pretura Plasei Lugoj, inv. 819, dosarele nr. 105/1923-1924, 144/1925, 195/1928, 227/1930-1931, 265/1932-1933, 282/1934, 311/1938, 313/1938, 356/1940, 391/1941, 413/1941, 470/1942;  Fond 192 – Chestura Poliției Lugoj, inv 830, dosar nr. 70/1941;
Liviu Vălenaș  - „Mișcarea Legionară între adevăr și mistificare“, Editura Marineasa, Timișoara, 2000;
„Cronologie privind istoria Mișcării Legionare“, apărută în Almanahul „Cuvântul“ din 1941;
Marin Bărbulescu - „Centrul Studențesc Legionar de la Timișoara“;
Horia Sima - „Sfârșitul unei domnii sângeroase“;
Horia Sima - „Prizonieri ai Puterilor Axei“;
Horia Sima - „Era libertății – Statul Național-Legionar“ vol. II;
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu – Denumirea corectă a evenimentului: rebeliune legionară“ (www.ioanscurtu.ro/)
„Rebeliunea legionară, văzută din cabinetul lui Antonescu“ - www.historia.ro.
 
 
* Fragmente din volumul „Lugoj – Studii istorice“ de Dușan Baiski, aflat în lucru.
 
Imagini din 21-23 ianuarie 1941, de la București, pe: http://bacisme.wordpress.com/2012/01/24/rebeliunea-legionara-in-bucuresti/
Your rating: None Average: 10 (4 votes)

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 988002
    • Unique Visitors: 32726
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter