Get Adobe Flash player

La Sânnicolau Mare - prima şcoală agricolă din România

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Cei dintâi elevi au fost doisprezece fii de iobagi, de patru naţionalităţi 

Dacă la Cenad a funcţionat, pe la anul 1000, prima şcoală de pe teritoriul României de astăzi, la doar câţiva kilometri mai departe, la Sânnicolau Mare, a funcţionat prima şcoală agricolă. Anul înfiinţării acesteia din urmă este întrucâtva controversat, însă cert este că naşterea ei se înscrie în cadrul competiţiilor pedagogice existente în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.  
   
Incertitudini  
În ?Istoria ştiinţei şi tehnicii în România în date cronologice", apărută în 1985, la Editura Academiei, autorii, respectiv Şt. Bălan şi N. Mihăilescu, au trecut la anul 1799 şi înfiinţarea celei mai vechi şcoli generale de agricultură: cea de la Sânnicolau Mare. Cu certitudine, data a fost preluată din monografia şcolii, realizată în 1958, de ing. Petru Botiş (director al acestei unităţi de învăţământ), ing. Bakonyi Maria şi ing. Gheorghe Alexe, profesori la aceeaşi şcoală. Nu este însă exclus ca şi cei trei autori să fi preluat informaţia dintr-o monografie anterioară, întocmită în 1925 de Szöke Mihail. Într-unul din materialele documentare puse la dispoziţia noastră de către actualul director, aflat deja într-al optsprezecelea an în aceeaşi funcţie, dl Nicolae Buniov, apare însă un alt an considerat ca fiind cel al înfiinţării: 1802. Drept pentru care în 2002 s-ar putea aniversa două veacuri de existenţă. Data apare în ziarul ?Patriotischer Tageblatt" din Brno şi a fost scris de nimeni altcineva decât de slovacul Samuel Teşedik, pe atunci director al Şcolii practice agricole industriale din Sarvas, care, pe 31 iulie 1801, a fost desemnat să prezinte unei comisii speciale planul de organizare a viitoarei şcoli. Comisia a analizat planul în octombrie 1801 şi l-a aprobat cu condiţia ca şcoala să fie inaugurată în martie 1802.   
Nevoia de calificare  
În 1781, pământurile din jurul actualului oraş Sânnicolau Mare au fost cumpărate de doi fraţi macedoneni, Cristof şi Ciril Naco (Nako, ulterior), crescători de oi. Aceştia s-au maghiarizat, au trecut la religia catolică şi au obţinut titlul de conte. Îmbogăţindu-se din exploatarea pământului, ei au construit biserica catolică (1824) şi castelul (1864) existente şi astăzi în cel mai vestic oraş al României, Sânnicolau Mare. Pentru a avea lucrători agricoli calificaţi pentru miile de hectare de teren arabil pe care le deţineau, ei s-au hotărât să înfiinţeze o şcoală agricolă pentru a pregăti anual câte doisprezece fii de iobagi de pe moşia lui. Pentru înfiinţarea acesteia au fost puse la dispoziţie pământuri din moşia Nako, dar şi clădirea unei vechi staţii de diligenţă şi han din partea de vest a localităţii, pe drumul Sânnicolau Mare, Szeged, Budapesta, Viena. În evoluţia acestei şcoli au existat patru etape: 1799-1889, şcoală particulară a familiei Nako; 1889-1919, şcoală de stat, sub imperiul austro-ungar, în cea mai mare parte însă, tot pendinte de familia Nako; 1919-1948, şcoală de stat, sub statul român; 1948-prezent, evoluţia şcolii în urma reformei învăţământului. 
Cei dintâi şcolari  
Samuel Teşedik a fost cel care a propus ca limbile de predare să fie  româna, maghiara şi germana, iar cei doisprezece elevi (câţi au fost în primii ani şcolari) să fie de patru naţionalităţi: trei români, trei, germani, trei maghiari şi trei sârbi. Întreţinerea acestora se făcea prin sistemul bursier, fiecare beneficiind de câte 40 de coroane anual (un chintal de grâu costând pe atunci între 8 şi 10 coroane). Sumele au fost plătite de contele Nako pentru doisprezece elevi (parţial în bani, parţial în alimente şi lemne de foc), iar 13 comune bănăţene au suportat cheltuielile pentru un elev. Pentru a fi primiţi la şcoala particulară a familiei Nako în calitate de bursieri, copiii trebuiau să fie mai întâi recomandaţi de familia Nako sau de comune. Ceilalţi aveau nevoie de recomandări de la moşieri, preoţi, învăţători sau foşti absolvenţi. Dacă la început, vârsta elevilor era cuprinsă între 10 şi 14 ani, mai târziu copiii trebuiau să fi împlinit 17 ani şi să fi absolvit 6 clase elementare, de preferinţă însă 2-3 clase de gimnaziu.  
Învăţând prin muncă  
În timp, averea şcolii agricole a suferit modificări. La început, suprafaţa a fost de 10 hectare. În centrul acestui teren se afla o grădină experimentală de aproximativ 2 hectare, astfel ca învăţătorii şi elevii să nu piardă timp umblând şi pentru ca toate lucrările să se poată face sub ochii învăţătorilor. În grădină se cultivau plante tehnice şi furajere care, după experimentare, erau introduse în producţie la scară mare. Cu timpul, pe lângă cele 24 de iugăre de pământ rămase de la contele Nako, s-au adăugat 100 de iugăre din partea localităţii Sânnicolau Mare şi 50 de iugăre primite prin reforma agrară. 
Plata învăţătorilor  
Învăţătorul principal primea 300 de florini pe an şi un sfert din produsul natural, ne-a declarat dl director Nicolae Buniov. Al doilea sfert se împărţea între soţia acestuia şi adjunct. Cel de-al treilea sfert revenea elevilor şi colaboratorilor. În fine, cel de-al patrulea sfert revenea casei şcolare, din care se plăteau premiile, se cumpărau cărţi, seminţe şi unelte, se subvenţionau călătoriile de studii şi se acopereau cheltuielile ocazionale. Învăţătorul principal avea la îndemână un adjunct care îi învăţa pe elevi cititul, scrisul şi socotitul, supraveghind şi lucrările în câmp atunci când superiorul său era ocupat cu alte lucrări. În procesul pedagogic era implicată şi soţia învăţătorului principal, ea participând la lucrările din grădină, la creşterea albinelor şi a viermilor de mătase.  
Absolvenţi  
Şcolarizarea dura doi ani, anul şcolar fiind de 10 luni (între 1 octombrie şi 31 iulie). Examenele de absolvire se ţineau în luna august. De menţionat că, pe lângă şcoala de agricultură, au mai funcţionat în aproape fiecare an cursuri temporare de iarnă (câte 2-3 luni), pentru industria casnică, respectiv pentru împletit coşuri, legat mături etc. Absolvenţii erau repartizaţi în producţie după cerinţele moşierilor, pe moşiile din Câmpia Tisei, în nord până la Săcuieni şi Cluj, precum şi în Muntenia şi Moldova, ei lucrând ca administratori, şefi de culturi, agronomi etc. Numărul absolvenţilor era între 8 şi 20 anual, în perioada 1914-1918 reducându-se din cauza războiului.  
   
Context  
Ian Amos Comeius (1592-1670) a fost cel care a lansat ideea că în şcoli trebuie să se înveţe tot ceea ce poate perfecţiona fiinţa umană şi poate astfel contribui la ameliorarea stării economice, politice, morale şi şcolare. Toate acestea puteau fi însuşite de către elevi doar prin parcurgerea diferitelor trepte pe baza experienţei proprii. Opiniile sale i-au influenţat pe aşa-zişii ?filantropi" ai vremurilor care au urmat, în primul rând pe Iohan Bernard Basedow (1742-1790), colaborator al lui Cristian Gothilf Salzmann (1744-1811) şi pe prietenul lui Basedow, Friedrich Eberhardt Rochow (1734-1805), care a administrat o moşie şi a ajuns la concluzia că baza mizeriei morale şi materiale a ţăranilor zace în neştiinţa lor şi că toţi oamenii au dreptul la educaţie. El a preconizat reorganizarea şcolii primare şi a elaborat o carte de citire care a servit ca exemplu pentru prelucrarea cărţilor de citire. Pedagogii filantropi au promovat ştiinţele naturale, însă în procesul pedagogic acestea au fost folosite cu adevărat, pentru prima dată, de Samuel Teşedik. Acest paroh a înfiinţat, în 1779, Şcoala practică agricolă industrială din Sarvas, prima unitate şcolară cu acest profil din lume. Totodată, a contribuit, în 1797, şi la înfiinţarea, la Keszthely, a primei academii agricole din lume, denumită ?Geogicon" şi aparţinând lui Gheorghe Festetics de Tolna (1754-1819). A treia şcoală agricolă pe teritoriul monarhiei habsburgice şi prima de pe teritoriul României este, aşadar, cea de la Sânnicolau Mare.   
   
   
Astăzi  
În prezent, Grupul Şcolar Sânnicolau Mare, continuator al vechii şcoli de agricultură, include un liceu şi o şcoală profesională. În anul şcolar 2001/2002, funcţionează 33 de clase. Liceul are 11 clase, 255 de elevi şi două profile: mecanic (pentru meseria de tehnician mecanic) şi, respectiv, resurse naturale şi protecţia mediului (pentru două meserii şi anume: tehnician agronom şi tehnician veterinar). În 1998, unitatea s-a unificat cu Şcoala Profesională de petrol din aceeaşi localitate, astfel că, acum, şcoala profesională din cadrul Grupului are 22 clase şi pregăteşte 580 de elevi pentru şase domenii: mecanic (mecanici agricoli, mecanici auto, operatori extracţie ţiţei, mecanici echipament foraj extracţie, tinichigii auto); electromecanic (electromecanici foraj extracţie); electric (electricieni auto); agricol (agricultori pentru cultura de câmp, legumicultori, zootehnişti); construcţii (zidari, pietrari, tencuitori, dulgheri, tâmplari); industria textilă (confecţioneri îmbrăcăminte femei). Întrucât în zonă au apărut unităţi industriale noi, oraşul Sânnicolau Mare fiind cunoscut în România ca oraşul fără şomeri, pentru anul şcolar 2002/2003 s-au solicitat specializări pentru meseriile de mecanic instalaţii hidraulice şi pneumatice şi electronist aparate şi echipamente de automatizări. Grupul are pe statele sale de plată 18 profesori pentru materiile aşa-zis ?umane" şi cele ?reale", un preot, 9 ingineri agricoli şi 3 maiştri agricoli, 9 ingineri şi 9 maiştri în diferite alte specializări.  
AGENDA nr. 17/27 aprilie 2002 
 
Your rating: None Average: 5 (1 vote)

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1040252
    • Unique Visitors: 35355
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter