Get Adobe Flash player

Eugen Dorcescu - Duşan Baiski şi realismul oniric

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

 

Proza lui Duşan Baiski, aşa cum ni se înfăţişează ea într-un carte relativ
recentă (Păsări pătrate pe cerul de apus, Editura Marineasa, 2006, proză
scurtă, cu o postfaţă de Viorel Marineasa şi cu o utilă bio-bibliografie),
face posibile, desigur, mai multe direcţii de abordare empirică şi de lectură
critică, unele înregistrate chiar în amintita postfaţă, pe care editorul, el
însuşi scriitor de talent, a crezut de cuviinţă, şi bine a făcut, s-o adauge
volumului. În ce ne priveşte, am sesizat, numaidecât, numeroase şi, uneori,
profunde, neliniştitoare, similitudini cu mecanismele visului, mai degrabă
ale coşmarului, acesta din urmă părând a fi un model, un pattern, poate
conştient asumat, într-o foarte eficientă, după opinia noastră, analiză artistică
a referentului. Nu ne vom lansa acum într-un comentariu extins, deşi cele
treisprezece nuvelete înmănuncheate în volum ar merita un atare efort.
Vom încerca doar să le oferim câteva sugestii celor care, pornind dinspre
suprafaţa discursului, dinspre mediu, anecdotică, tipologie, se simt atraşi de
mişcarea obscură a structurilor generative.
Astfel, mai întâi, cititorul va fi izbit de stilul bolovănos, arid şi auster,
ce ascunde un umor trist şi o intuiţie sigură a misterului, a derizoriului, a
absurdului, a irealităţii din spatele a ceea numim, în general, şi fals, realitate.
Ambianţa socială, tabloul colectivităţii (în majoritatea cazurilor, rurală – un
fictiv Satu Nou), personajele, chiar peisajul, toate se adună într-un cronotop
disforic, într-o lume lipsită de nobleţe, o lume sordidă, de-spiritualizată,
înecată, strict, în imperative trupeşti, o lume de care autorul se detaşează, cu
un scepticism dezamăgit, îngăduitor, pe cât e de muşcător şi de lucid. Să se
vadă, spre exemplu, nunta şi toate avatarurile ei din Tablou sentimental cu
vaci Siementhal, să se vadă Mâţele italianului sau privatizare cu succes,
precum şi alte texte sau secvenţe de o factură similară. Grupul, haotic,
confuz, atins, ca întreg, de o degradare ce pare fără leac, generează
personaje artisticeşte memorabile, dar, din unghiul realizării lor de sine, al
complexităţii şi completitudinii fiinţei, din perspectiva calităţii lor morale,
întru totul deplorabile, uneori sinistre (Bercică,Theo, Ihliebedith, Marina,
Ilie etc. etc.). Or, acest amalgam este plămădit, prelucrat şi trăit după legile
unui vis urât, după liniile de forţă ale unui coşmar („Era pentru mintea lui
aidoma unei secvenţe dintr-un coşmar nocturn...”; “Pentru o clipă visul se
întrepătrunse cu realitatea”; „Răsuflă uşurat şi în aceeaşi clipă adormi. Se
găsea iarăşi în mijlocul apei aceleia fără de capăt” etc.). De altfel, unele
proze sau pasaje din proze încep, obsesiv, cu formula: “Se făcea că…” (“Se
făcea că el, Gogu, plecase pe un lac imens…” ; « Se făcea că el, Lae, zboară
pe deasupra gardului... »). Şi, tot ca într-un coşmar, evenimentul, oricare ar
fi el, izbucneşte, ilogic, incoerent, într-un spaţiu pustiu, nedeterminat,
bântuit de « întuneric », de ninsori « orizontale », de o tristeţe şi de o spaimă
nedefinită, de angoasa tenace, latentă – morfemul psihologic al coşmarului.
Pe uliţe, fie noapte, fie zi, chiar atunci când, la suprafaţa perceptibilă, există
mişcare, nu e, în fond, nici « ţipenie » (termen dominant), se aud
numai « paşii aidoma unui cor absurd ». Dacă adăugăm mecanismele
condensării şi deplasării (suprapunerea şi substituirea reciprocă şi multiplă
de fizionomii şi de gesturi), dacă adăugăm prezenţa unor monştri nocturni
(« Pe stradă, ţipenie. Când să dea coţul, în faţă-i răsări o umbră
mătăhăloasă »), dacă alăturăm tuturor acestora, şi altora de acelaşi fel,
oximoronul oniric (« O tăcere care-i sfâşia timpanele aidoma unui zgomot
uriaş, de neevitat »), dacă observăm importanţa pe care o au, ca şi în vis,
imaginile (amintirile « văzute », limbajul vizual în genere, Portretul ), vom
avea dinainte labirintul unui coşmar, în care personajele se zbat, sub privirea
adânc întristată a prozatorului (Păsări pătrate pe cerul de apus, Când
zăpada fură amintirile, Lae faţă în faţă cu « Sfântul », Un tramvai cu roţi de
gumă ş. a.).
Scriitorul, ce nu s-ar zice că îşi iubeşte personajele ( ipochimeni care, aşa
cum arată în aceste proze, sunt, însă, vrednici şi de milă şi de dragoste), le
propune, totuşi, o cale de salvare de sub apăsarea coşmarului. O cale pe care
ele fie doar o intuiesc sau se mulţumesc a o visa, fie chiar, precum în Păsări
pătrate pe cerul de apus, o şi acceptă : zborul, ieşirea din contingenţă, cu
ajutorul unui zmeu. Rezolvare fantasmatică, amară, neverosimilă, posibilă, şi
ea, ca toate celelalte întâmplări, numai în coşmar: « Şi mult, mult întuneric.
Şi un zbor îndelung, deasupra norilor. Fără zmeu ». Totul, aşadar, se iveşte
din coşmar, şi se întoarce în coşmar. O proză fără iluzii, dar cu atât mai
temeinică şi mai convingătoare. Şi un prozator original, care a înţeles cât de
rodnică e solitudinea şi cât de strâns se corelează ea cu valoarea.

Banat, 2008
Your rating: None Average: 10 (15 votes)

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 3 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1040252
    • Unique Visitors: 35355
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter