Get Adobe Flash player

Drumul presei timişorene a fost, de regulă, unul anevoios

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Scurtă călătorie în timp alături de scriitorul şi jurnalistul Mircea Şerbănescu, 

unul dintre veteranii mass-media bănăţene  
  
Cuvântul scris nu este întotdeauna iubit, mai cu seamă atunci când spune adevăruri, când descoperă murdării omeneşti, când ia atitudine împotriva celor fără de caracter. Stăpânirea, atunci când doreşte să-şi facă de cap, preferă liniştea mediatică. Mass-media au fost mereu reduse la tăcere, dar, de fiecare dată, au renăscut din propria-i cenuşă, parcă mai tare, mai hotărâtă în a fi ea însăşi.  
Un dram de aducere-aminte  
Pe distinsul scriitor timişorean Mircea Şerbănescu l-am cunoscut cu destule decenii în urmă, în 1971, la Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, unde fiinţa un cenaclu literar. L-am întâlnit apoi sporadic pe la şedinţele Cenaclului de literatură ştiinţifico-fantastică ?H. G. Wells? al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara sau la evenimentele cu caracter naţional organizate de acesta. Pentru mine, aspirant la gloria literară în domeniul literaturii SF, Mircea Şerbănescu era un titan (mai cu seamă după cartea SF ?Misterioasa sirenă?). L-am întâlnit şi în noiembrie 2004, la sala ?Orizont?, la organizarea a 35 de ani de la naşterea Cenaclului SF ?H. G. Wells?. Era acelaşi Micea Şerbănescu, parcă neatins de aripa necruţătoare a timpului. Iar după ce i-am lecturat ultimele două cărţi recent apărute, respectiv ?Dincoace de Palia de la Orăştie? (Editura de Vest, Timişoara, 2004) şi, respectiv, ?Timişoara, memorie literară (II)? (Editura ?Artpress?, Timişoara, 2004), am decis să intru în tunelul timpului, în viaţa de gazetar a domniei-sale. Mai cu seamă că este unul dintre ultimii mohicani ai gazetăriei interbelice din Timişoara. Frapant este însă şi faptul că M. Şerbănescu nu a fost niciodată membru al Partidului Comunist Român, un aspect deloc de neglijat pentru perioada postbelică din România. 
De la război la ziar  
Mobilizat pe frontul din Bucovina, apoi demobilizat în decembrie 1944, revenit la Timişoara ?cu setea celui ce are în mână capătul unei sfori în căutarea celuilalt capăt necesar ca să se facă nodul?, M. Şerbănescu îşi va căuta şi el drumul în viaţă. ?Un timp, până ce mi-am regăsit şi recompus hainele civile, am umblat tot ca ostaş în permisie. Mi se oferise să lucrez în presă, reporter la un ziar local, şi am pornit în căutarea de informaţii specifice meseriei tot cu haine cazone pe mine. Nu produceam senzaţie, nefiind singurul în această stare de tranziţie de la serviciul militar la cel civil, dar o anumită uimire tot mă întâmpina?, va scrie el în ?Timişoara, memorie literară (II)?. Numai că nimic nu va mai fi ca înainte, mai cu seamă că Europa fusese deja împărţită în sfere de influenţă. Prima ofertă de a lucra în presă i-a venit în 1945, de la ziarul ?Românul?, editat de Partidul Naţional Liberal. Aici n-avea să rămână mult timp. ?Cei ce sosiseră cu adevărat acţionau cu repeziciune, folosind toate mijloacele pentru ca alegerile în pregătire să dea rezultatul scontat. Aşa că după ghilotinarea ziarului ŤRomânulť (iulie 1945) am trecut la gazeta ŤFăclia Banatuluiť, de orientare social-democrată şi patronată de proprietarul unei fabrici rentabile, Langer.? 
A fi sau a nu fi  
Era în perioada în care Partidul Comunist Român, scos din ilegalitate şi propulsat în prima linie a luptelor politice din ţară de către fratele său mai mare din Răsărit, P.C.U.S., recurgea la orice stratagemă pentru a câştiga noi membri.  Desigur opinia publică lua cumva în derâdere asemenea practici, dar, încet-încet, teama a început să se instaureze şi la Timişoara. Mai cu seamă că fuseseră lansate zvonuri precum arestările nocturne, schingiuirile şi urmăririle. Dar, spune M. Şerbănescu, şi Partidul Social-Democrat dorea să-şi mărească numărul de membri. ?Lucram la acest ziar ŤFăclia Banatuluiť de la 1 iulie 1945. Tot ziar de informaţie şi reportaj şi mereu la un pas de posibila contopire a celor două partide aşa-zis Ťfrăţeştiť, ceea ce s-a şi întâmplat. Eram în redacţie cu Gusti Miclea şi Nicolae Ivan şi la un moment dat, nu prea departe de 1 martie 1948 când cele două partide s-au şi contopit, ni s-a pus foarte hotărât condiţia să ne înscriem în partidul care subvenţiona apariţia ziarului. Nefiind de acord, am fost ameninţaţi că altfel se va încheia colaborarea noastră la ziar. Dau însemnătate detaliului, întrucât dacă am fi cedat, acceptând de dragul salariului cu care ne întreţineam existenţa o înscriere pe care nu o doream, independenţa noastră morală fiind mai presus decât actul în sine, am fi ajuns într-o situaţie mult mai gravă, aceea de a deveni inevitabil membri ai Partidului Comunist.? Cum şi de ce a rămas după aceea toată viaţa în afara partidului unic, când atâţia alţii nu au reuşit, e un subiect de roman, recunoaşte însuşi M. Şerbănescu. În urma contopirii celor două partide, va fi preluat ca redactor, în perioada 1948-1951, de ?Luptătorul bănăţean?, organ al judeţenei de partid P.C.R. 
Înotând împotriva curentului  
Cum de a rezistat, l-am întrebat. Simplu, mi-a spus. Îşi făcea ?lecţia? ca un şcolar. Altfel spus, venea printre primii la redacţie, citea cu grijă ?Scânteia?, organul central de presă al P.C.R., pentru ca, la şedinţa de redacţie zilnică să fie pe fază. Nu şi-a dat seama de la bun început că unii dintre colegii de redacţie nu-l agreează. Poate antipatia era rezultatul faptului că le corecta drastic limba şi încerca să-i facă mai limpezi în exprimare. Neîntâmplările, spune M. Şerbănescu, deveneau întâmplări neplăcute, ca de exemplu chemarea la redactorul-şef al ziarului pe un motiv ce nu ţinea strict de profesie. Unul dintre reproşurile acestuia a fost la adresa pălăriei pe care interlocutorul nostru o purta într-o vreme când majoritatea oamenilor purtau şepci proletare. Pălăria sa, din păr de iepure şi format ?borsalină?, provoca. Însă de renunţat nu a renunţat la ea, cu riscul de a deveni un fel de dizident. ?Purtam pălăria de dragul tatălui meu şi nu aveam de gând să renunţ la ea, întrucât nu contează ce poartă omul pe cap, cât ceea ce e dedesupt şi puţin mai jos. Mi-am prezentat pe loc demisia.? Nu i-a fost acceptată. 
Sub presiunea vremurilor  
M. Şerbănescu îşi aminteşte şi acum extrem de limpede de vitregia vremurilor prin care a trecut. Astfel, aşa cum a scris şi în ?Viaţa Bănăţeană? din 20 mai 1945, o serie de ziarişti au fost prezentaţi de Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei în acea perioadă, drept criminali de război: Pamfil Şeicaru, Ioan Dumitrescu, Romulus Seişeanu, Ilie Rădulescu, Romulus Dianu, I.P. Prundeni, Al. Hodoş, Radu Gyr, Grigore Manolescu şi dr. Aurel Cosma junior, ultimul, bănăţeam, fugar ani de-a rândul până ce-a fost prins şi dus la răcoare. Pe de altă parte, Ministerul Propagandei Naţionale a hotărât excluderea definitivă din profesie a patru jurnalişti. Alţii au fost excluşi doar pe cinci sau chiar doi ani. ?Unii dintre cei cu care fusesem apropiat se îndepărtaseră de sentimentele tinereşti de altă dată - povesteşte M. Şerbănescu. Evoluţia socială ne distanţa pe măsură ce publicaţiile care fuseseră dispăruseră sau dispăreau - ŤVestulť, ŤFrunceať, ŤRevista Institutului Social Banat-Crişanať, de ŤLuceafărulť nici urmă, ŤVoinţa Banatuluiť, ŤÎnnoireať fuseseră ca luate de vânt.? Însă nu dispăreau doar ziarele, ci şi editurile particulare. Brusc s-a ivit şi cenzura. Virgil Birou şi-a văzut romanul ?Lume fără cer?, abia apărut la la Editura Fundaţiei regale Mi-hai I, dat la topit. ?A tras ponoase şi Petru Sfetca, fostul meu coleg de clasă în liceu, tipărind la 1 februarie un Ťafiş literarť în apărarea ŤTurnului de Fildeşť! A trebuit să se mute în grabă la Bucureşti, să locuiască acolo mai mult la margine şi să fie inclus în cele din urmă într-un proces politic având ca urmare închisoarea.?  
Desigur, amintirile din perioada aceea tulbure, îndeosebi pentru acea generaţie de mâine fără nici un mâine, născută între cele două războaie mondiale, sunt multe. Cele mai importante au fost surprinse în cărţile pomenite mai sus. M. Şerbănescu priveşte însă către viitor. Întotdeauna s-a considerat un scriitor, jurnalistica fiind pentru el doar un episod trecător.  
  
  
Când cuvântul scris nu este iubit...  
Faptul că astăzi există în Timişoara o sumedenie de tipografii este o dovadă limpede a faptului că Revoluţia din decembrie 1989 a adus libertatea atât de mult dorită de bănăţeni. Însă prima tiparniţă din istoria acestor meleaguri a fost cu greu acceptată de stăpânii de atunci. Istoricii notează că (probabil) primul care a solicitat dreptul de a înfiinţa la Timişoara o tipografie (cu litere chirilice) a fost, în 1746, Thomas Ebelhert. Dar cererea acestuia a fost refuzată. A doua solicitare, întâmpinată tot cu un refuz, este cea a lui Schulter, în 1758. Alte două cereri, una din Buda, iar cealaltă din Sibiu, sunt refuzate pe 26 aprilie 1766. Un an mai târziu, în 1767, cronicarul Ioan Stoica de Haţeg avea să noteze: ?Popa Constandin Tipograful râmnicean, în anul 1767 venise la Temişvara la episcopul Vichentie Ioanovici Vidac şi au cerut slobozenie să scoată o tipografie aici, cu cheltuiala popii Constandin. Eu fiind de faţă la aceeia... Episcopu nu primii.? Primul căruia administraţia imperială austriacă îi permite să aducă o tipografie, spune istoricul dr. Ioan Haţegan, este meşterul Mathias Joseph Heimerl, în 1769. Heimerl va şi scoate pe 18 aprilie 1771 primul ziar de pe teritoriul României de astăzi, totodată şi primul ziar german din afara spaţiului german: ?Temeswarer Nachrichten?. Pe 15 aprilie 1784, Timişoara cunoaşte şi primul cenzor, nimeni altcineva decât vicenotarul primăriei locale. Acesta va cenzura textele tipăriturilor de la tipografia lui Heimerl. Pe 4 iulie apare pe piaţă periodicul ?Temeswarer Merkur?, scos de tipograful Josef Johann Eisenführer. În oraş funcţionează acum două tipografii. Numai că începe seria publicaţiilor a căror editare este interzisă. Primul va fi ?Banater Zeitschrift?, pe 5 august 1833. În 1835, este interzisă apariţia publicaţiei ?Banater Volksfreund?. În acelaşi an cenzor va fi directorul liceului piarist. În 1860, fruntaşi români din Timişoara încearcă să editeze periodicul ?Albina Banatului?. Pe 12 aprilie 1874, la Timişoara se va tipări ?Priculiciul?. Pe 25 decembrie 1879, la Lugoj apare ?Desceptarea?, iar în 17 martie 1880, la Timişoara va fi tipărit primul număr al ?Luminătorului?. O primă condamnare la închisoare (pe doi ani, plus o amendă de 1 300 de florini) este acordată lui Valeriu Branişte, pentru câteva materiale publicate în ?Dreptatea? (care apărea de la 6 ianuarie 1894). Acestuia îi vor urma George Condrea, în 1896, Ion. V. Barcian, în 1899. Primul proces de presă va avea loc pe 27 mai 1902, împotriva publicaţiei ?Deutsches Tageblatt für Ungarn?, acuzată de agitaţie împotriva naţionalităţii. Un alt ziarist condamnat va fi Sever Bocu, în 1905, urmat fiind, în 1907, de lugojanul Cornel Jurca şi de timişoreanul Iuliu Freund. Seria neagră continuă cu Nicolae Micu, în 1911. Autorităţile militare austro-ungare vor să-l trimită la închisoare pe Cassian R. Munteanu. Conform volumului ?Din cronologia judeţului Timiş? (Editura ?Marineasa?, 2004), în 1941, s-a ajuns însă, în judeţul Timiş-Torontal, la următoarea situaţie pe piaţa presei scrise: 62 de publicaţii, din care: 9 cotidiane, 22 de săptămânale, una bisăptămânală, nouă lunare, 10 bilunare şi una trimestrială, în limbile română, germană, maghiară, sârbă şi bulgară.  
  
  
Biobibliografie 
Mircea Şerbănescu s?a născut pe 14 octombrie 1919 la Cernăuţi, România. S-a stabilit la Timişoara în 1933. A  urmat studii universitare între anii 1938 şi 1942 la Bucureşti, în cadrul Academiei de Studii Economice. A debutat publicistic în 1937, la Timişoara şi, în acelaşi an, la Editura bucureşteană ?Intelect?.  A colaborat la revistele bănăţene ?Fruncea?, ?Vestul?, ?Românul? (Oraviţa), ?Reşiţa? (Reşiţa), ?Voinţa Banatului? etc.  
După stagiul militar efectuat în perioada 1942-1944 (astăzi, veteran de război), a revenit la Timişoara şi a intrat în gazetărie. Din 1951 ocupă postul de secretar literar al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor şi apoi al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara. S-a pensionat în 1979, la vârsta de 60 de ani. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Şi-a continuat şi după acest moment intensa activitate literar-publicistică şi literară şi nu numai la Timişoara. Dintre cele 40 de cărţi literare (romane, proză scurtă, SF, cărţi pentru copii şi tineret) se pot enumera câteva titluri de romane: ?O fată din cele multe? (1958), ?Cerc şi dragoste? (1973), ?Descoperirea de sine? (1976, Premiul literar al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara), ?O ardere totală? (1988). Un alt premiu literar i-a fost acordat în 1972 pentru volumul ?Misterioasa sirenă?.  
După 1989 i-au apărut următoarele titluri: ?Când D?Artagnan a fost să fie fată?, ?Floare şi îngheţ?, ?Competiţia?, ?Gemenii n?au nevoie de cuvinte?, ?Toamna târziu când bate vântul?, ?Romanul dragostei dintâi?, ?Timişoara, memorie literară? volumele I şi II (2000 şi, respectiv, 2004), ?Dincoace de Palia de la Orăştie? - memorialistică şi istorie literară. A fost conducător al cenaclului ?Pavel Bellu?, redactor-şef al revistei ?Anotimpuri literare? al Casei de Cultură a municipiului Timişoara. După 1989 a fost distins cu mai multe premii literare şi distincţii: ?Diploma Salonului şi târgului naţional de carte din Timişoara? (2000), ?Premiul special al Filialei Timişoara a U.S.R. pentru întreaga activitate?, ?Diploma de excelenţă? atribuită de Direcţia judeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniu (2001), Ordinul Naţional ?Serviciu credincios? cu gradul Cavaler (2001), ?Medalia comemorativă a Celui de-al doilea război? (2000), ?Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara?. 
AGENDA nr. 4/22 ianuarie 2005 
 
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1040252
    • Unique Visitors: 35355
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter