Get Adobe Flash player

Denarul e mai tare ca dolarul

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Numismatica este o pasiune devoratoare de bani. Dar o pasiune care merită 

Colecţionarii sunt, de fapt, nişte copii mari. Multe din pasiunile lor infantile, nevinovate sau iertate la vremea lor, devin ulterior devoratoare de fonduri personale sau familiale. Priviţi cu îngăduinţă de unii, cu un eventual dispreţ de către alţii, colecţionarii sunt totuşi nişte oameni minunaţi, care merită întreaga noastră consideraţie. Fără ei, lumea ar fi fost infinit mai săracă în mărturii istorice. 
Preşedintele  
Octavian Dogariu s-a născut la 29 ianuarie 1947, la Sânnicolau Mare, judeţul Timiş. Este absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. S-a specializat în marketing şi prospecţiuni arheologice (Italia). Este doctorand în fizică şi în arheologie. Din 1985 lucrează ca muzeograf la Muzeul Banatului din Timişoara. Din 1972 este preşedintele Secţiunii Timişoara a Societăţii Numismatice Române. De asemenea, este preşedintele fondator al Societăţii Numismatice din Banatul Timişan. A organizat aproape 30 de simpozioane de numismatică. A publicat trei cărţi, dintre care una în colaborare, şi mai mult de 200 de lucrări ori comunicate în diverse domenii: istorie, fizică aplicată, arheologie, numismatică, genealogie.   
Primii paşi  
Prin 1959, un coleg de clasă a găsit în Ronaţ, pe str. Păstorilor, o monedă romană, emisă de Maximianus Galerius, pe care Octavian, puştiul de 12 ani, a reuşit să o identifice prin simpla descifrare a legendei, aceasta după ce au mai încercat şi alţii şi nu au reuşit. Au urmat alte descoperiri. Bunicii săi aveau, găsite prin grădină, monede austriece, dar şi din secolul al XII-lea. Timp de patru ani a parcurs etapa de ?strângător". După o vacanţă la Bucureşti, în 1963, Iulia Constantinescu, curatorul expoziţiei numismatice bucureştene, l-a instruit zi de zi pentru intrarea în Societatea Numismatică Română, eveniment care s-a produs pe 29 septembrie 1963, Octavian Dogariu fiind atunci cel mai tânăr numismat.   
Preţuri şi preţuri...  
Între timp, tânărul numismat îşi mobilizează toate rudele pentru a aduna monede. Se întâmpla asta într-o perioadă în care în toată România dacă existau 150 de colecţionari de monede. Era relativ simplu să strângi asemenea piese cu ajutorul neamurilor, preţurile fiind modice. De pildă, cu cinci lei cumpărai un denar roman, iar cu 30 de lei - o monedă dacică. Pentru un salariu te alegeai pe-atunci cu 200 de denari. Astăzi, cu 200 de mărci germane abia dacă poţi cumpăra 10 denari. Saltul spectaculos al preţurilor se datorează înmulţirii colecţionarilor, numărul acestora fiind astăzi estimat la peste 3 000.  
Gravor  
Octavian Dogariu nu s-a limitat însă doar la faptul de a colecţiona. El a devenit şi gravor. A început ca şi machetator de piese numismatice (insigne şi medalii), realizate de atelierul de profil al Întreprinderii ?Arădeanca".  Palmaresul său de gravor numără 66 de medalii în 15 ani, cu tiraje cuprinse între 11 şi 600 de exemplare. A realizat peste 30 de jetoane personale şi de firmă, cu tiraje între 200 şi 1 000 de bucăţi, precum şi peste 20 de insigne, comandate în special de instituţii din Banat şi din ţară, dar şi din Germania, cu tiraje cuprinse între 200 şi 2 000 de exemplare. În 1993 şi-a înfiinţat o firmă de producţie care are ca obiect de activitate realizarea de piese numismatice.   
   
Bănăţenii se pot lăuda cu primii numismaţi români  
Istorie  
Bănăţenii se pot lăuda cu primii numismaţi români, cel mai cunoscut fiind, fără îndoială, Nicolae Stoica de Haţeg, care a avut o colecţie admirată de numeroase personalităţi austriece ale timpului. Societatea Numismatică din Viena avea în rândurile sale şi numismaţi bănăţeni. La 26 noiembrie 1989, ia fiinţă Societatea Numismatică a Banatului Timişan, persoană juridică devenind la 23 ianuarie 1990, prin hotărârea definitivă din 7 februarie 1990.   
Priorităţi bănăţene  
Din cele 15 întâlniri-concurs de insignofilie organizate la nivel naţional până în 1989, cinci s-au derulat la Timişoara. Timişorenii au câştigat detaşat în fiecare din cele 15. Primul simpozion a fost organizat în 1980. Nu au lipsit nici cursurile de iniţiere. Studii prioritare se consemnează în cazul mărturiilor de botez, al hârtiilor de valoare (acţii), al ponderologiei (etaloane monetare, în special), de la tehnici de batere şi până la restaurarea şi conservarea pieselor numismatice, al semnăturii gravorilor şi oficinelor monetare.   
Colecţionari  
Colecţionarii sunt, zice dl Octavian Dogariu, de mai multe feluri. În prima fază, sunt cei strângători, respectiv cei ce, aflaţi la început de drum, au doar o pornire instinctivă. Printre ei se numără şi investitorii, acei oameni cu bani care angajează achizitori.  Următoarea treaptă este reprezentată de colecţionari, care adună piesele după anumite reguli, le grupează pe teme, cunosc limitele şi dimensiunile unei teme şi ştiu ce anume trebuie să adauge. Cei cu experienţă participă la diferite acţiuni expoziţionale. În fine, în cea de-a treia categorie se încadrează numismaţii, care valorifică piesele din colecţie şi din punct de vedere ştiinţific.  
Leul românesc  
Moneda naţională a României - leul - îşi trage numele de la talerul olandez (Lőwenthaler), care a circulat masiv în Imperiul Otoman, deci şi în ţările aflate sub influenţa acestuia. Iar banul, diviziunea monedei naţionale, derivă probabil de la denar, care apărea într-o variantă emisă de rege (denar regal), dar şi într-o  variantă emisă de banii conducători politici, aceştia numindu-se denari banali şi care au circulat şi în ţara noastră.   
Astăzi  
Ultimul deceniu a însemnat o adevărată explozie în ceea ce priveşte înmulţirea legăturilor cu numismaţi de peste hotare. Pe lângă legăturile directe există cele prin poşta electronică (e-mail), prin intermediul paginilor web dedicate colecţiilor şi colecţionarilor, dar şi prin compact-discurile care conţin cataloage. Nu lipsesc, evident, legăturile speciale cu cercetători din domenii auxiliare: heraldică şi genealogie.   
Curiozităţi  
Puţină lume cunoaşte faptul că în Banat s-au găsit mai mulţi centenionalis  (monede romane emise în secolul al IV-lea) decât oriunde în Europa. Cum puţini ştiu că la Muzeul Banatului se află expusă o matriţă a reversului unei monede romane de pe timpul lui Augustus (secolul I î.e.n.). Faptul că în secolul al XIX-lea în Banat au circulat jetoane atestă avansul economic al acestei provincii. Se remarcă cele de Nădrag, Româneşti, Ciclova, precum şi cele miniere de Reşiţa, Bocşa, Dognecea, Oraviţa, Sasca şi Moldova Veche. La aceasta din urmă a existat şi o monetărie otomană, unde s-au bătut monede din aurul şi argintul extrase din zonă. Dar pentru că s-au bătut şi multe contrafaceri (piese de cupru aurite sau argintate), sultanul Selim al II-lea a interzis prin decret funcţionarea monetăriei şi a impus transportul metalelor preţioase la Istanbul. O monetărie a existat şi la Turnu Severin, monedele bătute în Ţara Românească la începutul secolului al XV-lea având o circulaţie deosebită şi în Banat. Ies în evidenţă aşa-zişii ducaţi ai lui Redwitz (apreciindu-se ca emitent Dan al II-lea cel Viteaz). În acelaşi capitol trebuie incluse şi acţiile emise în Banat de băncile şi casele de păstrare existente în fiecare localitate bănăţeană, deosebit de frumos realizate ca design. Amuzante sunt diverse piese din secolele XVI-XVII, create de analfabeţi. Aceştia au folosit litere răstur-nate sau anumite litere în repetiţie, care au fost confundate cu ornamente geometrice, rezultatul fiind texte greu de citit.   
   
Contrafaceri  
Există piese făcute în scop de înşelăciune, însă printre acestea au fost şi unele care, având valoare intrinsecă egală cu a monedelor copiate, nu sunt socotite contrafaceri, ci imitaţii. Ulterior, au fost acceptate şi contrafaceri legale. În timpul romanilor, în anul 91 î.e.n., s-a dat o lege prin care se accepta ca o şeptime din monede să fie bătută cu miez de cupru şi cu argint deasupra. Mai multe decenii, aceste monede au fost folosite pentru plata soldaţilor romani care luptau în teritorii duşmane. Ideea era ca, odată căzuţi prizonieri, romanii să nu lase în mâinile duşmanilor aurul sau argintul. Aşa au demonstrat numismaţii timişoreni că monedele care au circulat în Dacia nu au fost contrafăcute în totalitate de daci. ?Furtul de metal preţios" s-a practicat în monetăriile din Evul Mediu, diferenţa con-stituindu-se în câştig al acestora. În epoca modernă, interesante sunt falsurile din perioada interbelică, atunci când doar în Oltenia s-au găsit peste 1 000 de ?monetării" clandestine.   
   
AGENDA nr. 39/29 septembrie 2001
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 9776
    • Unique Visitors: 829
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter