Get Adobe Flash player

NATO, și eu sunt sârb!

Castelele de apă ale Timişoarei

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

În 1732 s-a dat în folosinţă prima instalaţie mecanică pentru sistemul de alimentare a oraşului de pe Bega 

În mitologia greacă, apa era considerată drept ceva sfânt şi se interzicea până şi spălarea rufelor cu apa pentru băut din fântâni. Pentru romani, aducerea şi distribuirea apei în cetate constituia o deosebită onoare. În anul 33 d.Hr., împăratul Caligula a dispus construirea apeductelor Claudia şi Anio novus care, împreună, aveau o lungime de 428 de kilometri. Timişoara are o reţea de 580 de kilometri.   
Media consumului pe persoană a scăzut din 1989 încoace de patru ori, fiind acum sub 100 l/persoană/zi, cu mult sub consumul din ţările civilizate.  
   
Prioritate bănăţeană  
În 2002 se împlinesc 260 de ani de la darea în folosinţă a primei instalaţii mecanice pentru sistemul de alimentare cu apă a Timişoarei. Acesta, spune Alexandru Zănescu în studiul său intitulat ?Pagini din istoria alimentării cu apă a oraşului Timişoara" (1974), consta dintr-un sistem de roţi hidraulice, elevatoare, care ridicau apa extrasă din Bega, o epurau şi o conduceau în cetate prin canale subterane acoperite. Aşadar, anul 1732 marchează prima dată de seamă  în istoria instalaţiilor tehnice de alimentare cu apă ale Timişoarei. Instalaţia respectivă era alcătuită dintr-un castel de apă (turn cu rezervor), dintr-o conductă dublă de distribuţie din lemn şi din şase cişmele şi a fost amplasată în cartierul Fabric. În 1774, aproape de primul turn, va fi realizată o a doua instalaţie mecanică, folosită pentru a scoate apă dintr-o fântână săpată pe malul Canalului Bega.  Energia era obţinută tot cu ajutorul unei roţi hidraulice. Aceasta transmitea mişcarea sa la două perechi de pompe cu piston, amplasate în castelul de apă. Construcţia cilindrică era situată chiar deasupra fântânii şi avea în partea sa superioară un bazin de apă ce asigura presiunea pentru distribuire, dar şi rezerva. Turnul, construit din cărămidă, avea o înălţime de 16 metri şi diametrul de 8 metri. Cele două instalaţii sunt menţionate în majoritatea surselor istorice ca asigurând inclusiv ?purificarea" apei, dar specialiştii consideră că nu pu-tea fi vorba decât de o reţinere a impurităţilor grosiere cu ajutorul unor grătare şi decantarea suspensiilor pe conducte.   
Curiozitate turistică  
Realizarea tehnică în cauză a fost menţionată drept o curiozitate a Timişoarei şi în lucrările de geografie. Al. Zănescu îl citează pe Karl Windisch care scria în 1786 că la Timişoara ??este de văzut Maşina hidraulică prin care apa râului este condusă în oraş şi este făcută potabilă?". Acelaşi Zănescu este de părere că alimentarea cu apă realizată prin mijloace mecanice la Timişoara este prima de aceste proporţii construită pe teritoriul de astăzi al României. Ingeniozitatea instalaţiei stârneşte admiraţia specialiştilor în heraldică, aceştia introducând, în 1781, în stema oraşului Timişoara, în câmpul din dreapta de sus, un turn castel de apă. Istoria primei instalaţii de apă ia sfârşit în vara lui 1849.  
Actualele turnuri  
Potrivit informaţiilor pe care ni le-a furnizat dl ing. Ioan Şişu, consilierul directorului general al regiei Autonome ?Aquatim", cele două castele de apă existente şi astăzi în oraşul de pe Bega au fost realizate la începutul secolului al XX-lea. Unul se află în cartierul Fabric, iar celălalt, în Iosefin, fiecare având o capacitate de câte 500 mc. Ele au fost construite la capetele reţelei de distribuţie din 1914 şi au servit pentru compen-sarea consumului maxim din cursul zilei. Amândouă erau supravegheate zilnic, angajaţii lor având chiar locuinţa în incintă. Pentru a comunica la Uzina de apă variaţia nivelului apei din rezervoare, aceştia dispuneau de câte un post telefonic. În cazul umplerii rezervoarelor pe timpul nopţii, se putea opri pomparea de la Uzina de apă, efectuându-se acumularea preţiosului lichid în rezervoarele proprii. Prin anii '40, sistemul de alimentare bazat pe acumulare pe vreme de noapte în cele două rezervoare aeriene nu a mai funcţionat corespunzător, astfel că ele nu au mai fost folosite, susţin autorii culegerii de monografii apărută în 1988 şi intitulată ?Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală şi Locativă Timiş". 
Viitoarea destinaţie?  
Întrebarea firească e ce se va face totuşi cu cele două construcţii? De pildă, vechiul turn de apă din Arad, construit în 1896 şi restaurat în 1927, cu o înălţime de 25 de metri, cu aspect de fortificaţie, este obiectiv turistic şi cultural, unde se organizează diferite expoziţii. Obiectiv turistic este şi turnul de apă din Turnu Severin, ridicat în anii '30, în stil medieval. Muzeul de istorie al oraşului Chişinău este găzduit de? turnul de apă. Rămâne de văzut dacă şi edilii timişoreni vor găsi o soluţie pentru turnurile de apă. Ori poate doar trecerea lor în proprietate particulară poate rezolva problema? 
Cişmele  
??Prin interiorul cetăţii trece, în două părţi, râul Timiş, filtrat şi toată populaţia ia apă de acolo şi îşi potoleşte setea. Cişmele nu există deloc. Toate murdăriile se aruncă în râul Timiş şi plutesc pe el" - scria, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, călătorul turc Evliya Čelebi. În 1820, în Timişoara existau 16 cişmele. În 1831, în cetate erau 127 de fântâni, din care 21 ale administraţiei, iar 106, ale cetăţenilor. Numai că, scria maiorul H. Hentzi, doar 33 ??livrează o apă de nevoie abia băubilă, 77 pot fi folosite numai pentru cai, iar 17 fântâni dau apă ce nu se bea nici măcar de către animale?" Istoricii consideră că, totuşi, populaţia folosea apă şi din unele fântâni, existente în afara cetăţii. În memoria localnicilor a rămas ?Fântâna paşei" (pe actuala Cale a Torontalului) şi care dădea cea mai bună apă din oraş.  
În clipa de faţă, din cele 160 de cişmele la cât s-a ajuns la un moment dat, Timişoara are aproximativ 80. Pe de-o parte, multe au fost distruse de indivizi certaţi cu bunul simţ. Iar pe de altă parte, unele au fost desfiinţate de către R.A. ?Aquatim" deoarece serveau pentru spălat maşini şi covoare.  
   
   
Premiere naţionale  
Nevoia de apă cât mai multă şi cât mai calitativă şi menţinerea preţului de cost determină o permanentă căutare de soluţii. Astfel, în luna martie 2002, la Timişoara s-a consemnat încă o premieră naţională ca soluţie tehnică în domeniul alimentării cu apă: specialiştii din cadrul Regiei Autonome ?Aquatim" au implementat un convertizor de frecvenţă pe o pompă de la Uzina de apă nr. 2, finanţarea făcându-se parţial din fondurile Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.E.R.D.) şi parţial din profitul propriu al R.A. ?Aquatim" (peste 60 de miliarde de lei). Noul sistem permite alimentarea cu energie electrică a pompei în funcţie de necesarul de apă existent în fiecare clipă în reţea, ceea ce permite obţinerea unor economii considerabile de curent şi, deci, şi de bani. Pe de altă parte, se permite menţinerea unei presiuni uniforme în reţeaua de apă orăşenească, fără acele vârfuri de presiune care deteriorau conductele, în bună parte şi aşa foarte vechi şi uzate, şi fără a se mai pompa apă în reţea fără a fi neapărată nevoie.   
Tot cu sprijinul financiar al B.E.R.D., s-a realizat în perioada 1997-1998 sistemul de monitorizare a presiunii pe suprafaţa întregului oraş, respectiv la uzinele de apă şi la cele 24 de noduri de conducte importante. Urmărirea presiunii se face prin intermediul monitorului unui calculator. Legătura cu uzinele şi cu cele 24 de noduri se realizează prin radio şi nu prin telefoane, aşa cum se întâmpla acest lucru în cazul vechilor castele de apă.   
De reţinut însă şi o altă premieră naţională: Timişoara a devenit primul oraş din România în totalitate contorizat la nivel de consumator.  
   
   
Uzinele de apă şi fântânile publice  
Uzina de apă nr. 1 (staţie de tratare) din Ciarda Roşie, dată în folosinţă în 1914, este alimentată cu apă din patru grupuri de fântâni săpate spre râul Timiş şi din 40 de foraje noi (la 120-150 m adâncime), înşirate până aproape de Recaş. Dispune de două rezervoare cu un volum total de 13 500 mc. Poate trata până la 600 l/s, însă este exploatată la 450 l/s.  
În 1959, în amonte de Uzina electrică, a fost pusă în funcţiune Uzina de apă nr. 2, care tratează apa scoasă din Bega, cu o capacitate de tratare de 1 380 l/s şi un rezervor de 14 000 mc. În 1982, în aceeaşi incintă, s-a dat în exploatare Uzina de apă  nr. 4, care poate trata 900 l/s şi are un rezervor de 24 500 mc.  
În 1981, începe să funcţioneze în Ronaţ Uzina de apă nr. 5, cu o capacitate instalată de 900 l/s şi o capacitate de stocare de 20 000 mc.  
Uzina de apă nr. 3, pusă în funcţiune în 1916 (cu un castel de echilibru prevăzut cu un rezervor de 250 mc, situat în Iosefin) acoperă nevoia de apă industrială a oraşului.  
Reţeaua de apă a Timişoarei însumează 580 km de reţea, cu dimensiuni ale ţevilor cuprinse între 80 şi 1 680 mm. Până în 1989, consumul de apă potabilă era de 400 l/persoană/zi. Acum este sub 100 l/persoană/zi. În ţările avansate, consumul este de 130 l/persoană/zi. În luna martie 2002, s-au utilizat în sistem 4 100 000 mc (aproximativ   
130 000 mc/zi), reducerea consumului datorându-se contorizării.  
Din 1996, pentru a asigura o alternativă la apa asigurată prin sistemul orăşenesc, întreţinut şi exploatat de R.A. ?Aquatim", Primăria a finanţat săparea unui număr de 42 de fântâni publice, situate în zonele dens populate ale oraşului. Se vor mai fora alte 10 asemenea fântâni, inclusiv în zonele mai slab populate. 
AGENDA nr. 19/11 mai 2002 
 
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 224 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 342108
    • Unique Visitors: 17209
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter