Get Adobe Flash player

Caschetă pentru întreaga planetă

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Iustin stătea pe vene şi visa. Nu era o poziţie grozavă, fiindcă simţea deja mii de ace împungându-i pe dinăuntru muşchii picioarelor, dar la ideea ce-i venise merita să rumege pe îndelete. Nu-l mai deranja nici insecta ce i se căţărase pe laba piciorului stâng, nici foşnetul frunzelor uscate de porumb, nici măcar faptul că de undeva din spate se auzeau paşii cuiva. Şi cum să-i mai pese când o maratonistă s-a oprit la Londra în plină cursă, s-a uşurat de faţă cu mii de spectatori, şi-a reluat cursa şi a câştigat un milion de dolari?

Ceea ce era acum cel mai important era faptul că avea o idee. O idee cu nimic mai prejos decât maratonul şi maratonista cu pricina. Adică de milioane. Îşi imaginase un pompier mergând liniştit pe stradă. În afara serviciului şi în lipsa oricărui incendiu în clipele acelea. Pompierul avea un coif de pompier pe cap. Iar de coif era prinsă o torţă, una mică, evident. Lumea de pe stradă se uita la pompier şi la torţa sa şi ştia că era vorba de un pompier. Iustin smulse un smoc de iarbă şi-l folosi în modul în care îl folosiseră mii de generaţii până la inventarea hârtiei, în general, al celei igienice, în special. 
- Mă, Iustine, gata ţi-i treaba? Da văd c-ai lucrat, nu glumă! Hai să terminăm şi ultimele două rânduri de cucuruz şi gata pentru astăzi!
- Vin, dar ai grijă pe-unde calci... Ţie ţi-ar trebui un ştiulete de cucuruz prins la pălărie - îi zise lui Capdepomană.
- Da‘ de ce? - întrebă celălalt, crucindu-se.
- Să ştie lumea că eşti un culegător de porumb.
Capdepomană tăcu. Iustin prinse curaj. Dar, când să deschidă gura, o frunză de porumb cu muchia ca lama unui cuţit îi tăie mâneca de la cămaşă. Înjură în gând. Se pipăi în locul atins şi simţi ceva călduţ. Îşi privi mâneca. O tăietură mică şi sânge. 
- Doctorii ar trebui să umble cu seringi lipite de pălărie - spuse.
- Da’ de ce, mă, Iustine? 
- Să ştie lumea că sunt doctori. 
- Şi ăia care curăţă closetele ce să-şi pună la cap? - întrebă Capdepomană, hohotind. Un closet sau... un  rahat?
Iustin amuţi. Nu ştia ce să răspundă. Nici nu mai spuse nimic şi nici nu se mai gândi la ideea cu caschetele împodobite cu însemnul muncii.
***
Se despărţiră abia seara târziu, după ce dădură pe gât la birtul lui Şimon câte-o halbă de vermut alb. Capdepomană ajunse în dreptul cinematografului, cândva al lui Toni Mozi. Pe stradă, ţipenie. Când să dea colţul, în faţă-i răsări o umbră mătăhăloasă.
- Stai! Nu clipi, că trag!
Capdepomană răsuflă uşurat. Nu era decât Pantelimon, şeful de post, un regăţean rătăcit prin Banat. Numai că uşurarea nu dură decât preţ de-o secundă. Adică exact atât cât îi trebui mâinii miliţianului să ajungă la gâtul lui. Omul simţi că se sufocă, mai mult de sperietură decât de surprindere. Pantelimon continua să strângă. Capdepomană începu să sufle greu şi să-şi dea ochii peste cap.
- Care furaţi găini, mă, fir-ar mama voastră de hoţi? Credeţi că eu nu ştiu? Că nu aflu? Spune, mă, banditule!
- Da... zzz... zău... că... nu ştiu... pe cuvânt...
- Tu eşti, bă, Capdepomană? Umblaţi noaptea prin sat, ‘reaţi ai dracu’ să fiţi de boanghine, şi-mi daţi mie de lucru, a? Hai, cară-te... Bă, ia stai puţin... Ce-ai aruncat mai înainte?
- Dom‘ şef, da‘ n-am aruncat nimic, să-mi sară ochii dacă vă mint!
- Ia…ia… ia stai mătăluţă puţintel… fii atent… eu mă fac că n-am văzut, ai priceput?
- Dom‘ şef, să-mi sară ochii…
- Gura! - îl apucă miliţianul de guler. Ţi-am spus, eu închid ochii, da‘ tu, de astăzi înainte, ţi-i vei deschide. Ai văzut cum se uită la tine pisicile când treci cu roata căruţei peste ele?
- Da…
- Aşa te vreau. Aşa să te uiţi la tot ce mişcă-n jurul tău. Şi p-ormă vii şi-mi raportezi, ai înţeles?
- Da am înţeles, da‘…
- Atât, nici un cuvânt în plus, ai priceput, Capdepomană? Ochi de pisică. Hai, întinde-o, că eu unul n-am văzut nimic. 
- Da‘ ce să văd, dom‘şef?
- Mă, când vezi pe vreunul că pleacă de la câmp cu doi-trei ştiuleţi în vasul de apă, ori cu boabe de grâu în pompa de bicicletă vii iute la mine şi-mi spui. Acum ai priceput?
- Da, dar…
- Nu mai vreau s-aud nimic. Aici nu negociem ca la piaţă. Hai, întinde-o!
***
Ajuns acasă, bulversat după întâlnirea cu Pantelimon, şeful de post, Capdepomană nici nu se mai atinse de cartofii cu găluşte, mâncarea sa preferată, făcută de nevastă-sa, Milica. Adică el să fie făcut hoţ în faţă? El, care n-a furat în viaţa lui... ba da, o singură dată... guma colegului de bancă, o gumă adusă din Iugoslavia de mătuşa acestuia. Avusese guma aceea o formă interesantă şi nişte culori interesante şi el n-a mai rezistat tentaţiei, mai cu seamă că amicul şi colegul său, Nicu, se lăuda cât era ziua de mare cu pixurile, gumele de şters şi de mestecat pe care i le aducea aproape lunar mătuşa aceea a lui, care avea un paşaport de mic trafic. De fapt, nici măcar n-a furat-o, ci a împrumutat-o până a doua zi. După care i-a înapoiat-o. Da, e-adevărat, pe furiş... Iar chestia cu turnatul... Iustin avea dreptate. Perfectă dreptate. Dacă ar avea şi hoţii o caschetă, un coif ori orice altceva pe cap, cu însemnul meseriei de hoţ, miliţia se putea desfiinţa imediat. Dar ce fel de însemn? Poate nişte zăbrele, îşi spuse, căscând îndelung şi atât de tare că Milica, aproape adormită, îi dădu un ghiont zdravăn în coaste. „Semn bun!“, îşi zise. Însemna că avea dreptate. Avea şi Iustin dreptate cu ideea lui. Toţi, absolut toţi oamenii ar trebui să poarte pe cap un acoperământ cu însemnul muncii sale. Şi nici nu e greu. De pildă, gândi, un sudor putea să poarte ochelari sau mască de sudură, un strungar..., la asta se va mai gândi, că doar nu putea să poarte ditamai strungul, un sondor - o sondă, un contabil - o socotitoare cu bile, un miliţian - bulanul din dotare, un pescar - un peşte, un morar... la asta se va mai gândi, un croitor - o maşină de cusut, că-s mai uşoare decât strungurile, in...
- Ce dracu’ te tot foieşti atât că nu pot s-adorm?! - strigă Milica, exasperată de foiala bărbatului. 
Capdepomană, de altfel un soţ foarte ascultător, îşi mai permise câteva imagini: un tâmplar - o rindea, un hornar - o perie, un zugrav - o bidinea... poate altceva, că prea seamănă bidineaua cu peria, un vizitiu - un bici, un...
Ghiontul care urmă aproape că-i luă răsuflarea. Îşi îndesă o pernuţă pe cap şi, după câteva minute de idei şi imagini confuze, se pierdu în lumea viselor. 
***
Când se întâlniră a doua zi dis-de-dimineaţă în acelaşi lan de porumb, adică el cu Iustin, aveau amândoi ochii roşii de nesomn. 
- Eu zic să mergem la primar şi să-i povestim de ideea noastră - propuse Capdepomană.
Iustin îl măsură lung, din cap până în picioare. Apoi zâmbi.
- Mă, Capdepomană, tu degeaba ai cap. Oare nu eu am fost cel care a venit cu ideea? Păi bineînţeles că trebuie să mergem la primar şi să-i propunem să poarte toţi caschete cu însemnul muncii lor pe aceste caschete. Tu crezi că eu nu gândesc înainte, adică în avans, cum zice prăpăditul de secretar de partid. Păi cu aşa o idee l-am spart, pricepi? L-am spart. Ne vor da ăştia cine ştie ce premiu, mă, băiatule, un Nobel ar putea să-mi dea, ai priceput?
Capdepomană se uită surprins la celălalt. 
- Ce mă priveşti aşa de urât?
- Adică mie să nu-mi dea nimic, a? - sări Capdepomană, suflându-şi nasul între rândurile de porumb. Eu nu merit nimic? Dacă nu eram eu, cui povesteai toate astea, a? Adică eu sunt o p...ă, a? Stau şi-ţi ascult toate prostiile şi când vii şi tu cu o idee bună, gata, numai tu trebuie să câştigi, a?
- Ho, mă, băiatule, păi o să primeşti şi tu, că n-o fi mult. Ştii la ce mă gândeam acum o secundă?
- Ce, mă?
- Să mergem la bou’ ăla de primar şi să-i propunem, ce zici?
- Ce să-i propunem, Iustine? 
- Chestia cu acoperămintele... cu stemele sau cum le zice? - sări Iustin.
Urmă o pauză în care mai culese fiecare câţiva ştiuleţi.
- Gata, hai să mergem. Suntem mari, mă, Capdepomană, suntem mari, auzi? Îţi dai tu seama? Mergi pe uliţă şi ţi se face rău, nu-i aşa... te uiţi şi cauţi un om care are pe caschetă o seringă...
- Şi dacă nu vezi bine? - întrebă Capdepomană.
- Vede altul şi tu eşti salvat. Îţi trebuie un croitor, te uiţi după maşina de cusut sau după foarfece...
- Chiar mă gândeam la o maşină de cusut...
- Păi vezi...? Nici n-ar mai trebui să apară „Drapelu’ roşu“ cu micile anunţuri...
- Mă, tu eşti prost? Te-aude cineva şi te-nchid ăştia cât ai zice peşte...
- Păi hai să mergem, murmură Capdepomană, îngrozit de imaginea apărută brusc în minte: el purtând o caschetă cu zăbrele pe cap. 
***
Cu bicicletele le-a fost uşor să ajungă la Primărie. La Primărie, aproape pustiu. Nu mai era pe-acolo decât Ianci, secretarul. 
- Nu ştie la io unde este tov primar... Cred că dus să mânce acasă şi vine inapoi... că vine delegaţ de la oraş. In control... nu deranjaţi la el că se supără foarte tare. 
Iustin şi Capdepomană rămaseră pe holul mirosind a motorină. Femeia de serviciu dăduse podelele cu motorină şi mirosea urât în toată Primăria. 
- Da’ cum dracu’ să-i spunem, că-i şi secretar de partid? - mormăi Iustin. Apoi se întoarse brusc către celălalt. Mă, Capdepomană, nu care cumva să te iei de secretarii ăştia de partid...
- Ăstora ce semne le punem pe cap? Secera şi ciocanul? - întrebă Capdepomană, râzând.
- Mă, tu chiar eşti prost, mă... Vrei să ne trimită şi pe noi la muncă, la casa aia a poporului?
- Ce să facem, să cărăm mortar sau să culegem cucuruz?
- Taci, că vine primaru’...
- Mă, parcă văd pe capul lui numai secera, ha, ha, ha...!
Brusc, nu mai spuse nici unul nimic. Primarul, un individ scund şi gras, îmbrăcat într-un flanel gri, se apropia cu paşi vioi de ei. Cei doi îl priveau tot mai nedumeriţi. Acesta purta pe cap o caschetă care nu semăna cu nici o caschetă din cele văzute de ei până în clipa aceea. Nici de miliţian, nici de ceferist, nici de poştaş. 
- Ăsta poartă ciocan... - mormăi Iustin.
- Da, mă, nici n-aş fi crezut c-a fost cizmar...
- Poate-a fost pantofar sau opincar...
Primarul ajunse la câţiva paşi de ei. Atunci izbucniră amândoi în râs. Un râs pe care nu şi-l mai puteau stăvili. 
- Ăsta a fost cizmar!- chicoti Capdepomană.
- Ţi-am spus că poate a fost pantofar, mă... sări Iustin.
Primarul îi privea încruntat. Cu siguranţă că despre el era vorba. Cei doi se uitau în continuare la el şi râdeau. 
- Ianci! - strigă. Cheamă-l pe şeful de post. 
Pentru o clipă, ameninţarea primarului le reteză din forţa râsului, dar trecură iute peste acest hop. Şi parcă şi voioşia lor se amplifică. Deoarece însemnul de pe cascheta primarului li se părea acum cu mult mai mare şi mai concludent. 
Primarul dispăru în biroul său şi cei doi continuau să hohotească pe holul mirosind a motorină, spre disperarea lui Ianci, secretarul. 
- Mă, Capdepomană, nici n-aş fi crezut că primarul a fost pantofar...
- Poate a fost potcovar...
- Sau lăcătuş...
- Ori cioplitor la cimitir...
Brusc, râsul le dispăru şi, foindu-se, dădură să iasă. Numai că trupul uriaş al lui Pantelimon umplu tot cadrul uşii primăriei. Telefonul lui Ianci avusese efect. Iat postul de poliţie era alături de Primărie. 
- Voi, iarăşi tu, Capdepomană... Păi ce-am vorbit noi doi aseară? - întrebă şeful de post, privindu-l furios pe ţăran. 
La rândul său, Iustin se întoarse şi el spre Capdepomană. La care acesta nu mai răbdă şi izbucni din nou în râs, însă într-un râs în hohote, de nestăvilit. Iustin îi ţinu imediat isonul. Priveau unul la altul şi hohoteau cutremurându-se.
- Un găinaţ...ha, ha, ha, un găinaţ, mă Iustine... ha, ha, ha...
- Un găinaţ, mă, Capdepomană, un găinaţ, ha, ha, ha...!
Pe cascheta lui Pantelimon, un banal găinaţ de zburătoare, aşa cum, poate, i s-a întâmplat oricăruia dintre noi.  

 

____________________

 

Duşan Baiski 

Păsări pătrate pe cerul de apus 

Editura "Marineasa"din Timişoara 2006 (proză scurtă) 

ISBN 973-631-293-3 

© Duşan Baiski şi Editura Marineasa

No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 988002
    • Unique Visitors: 32726
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter