Get Adobe Flash player

NATO, și eu sunt sârb!

Cândva înfloritoare, sericicultura românească se află în agonie

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Duzii de pe marginea drumurilor mai servesc acum doar de lemne de foc şi de resurse pentru producerea ţuicii 

 
Pe vremuri, pentru un dud rupt te puteai alege cu decapitarea, spânzurarea sau împuşcarea. Pentru unii, inventarea mătăsii artificiale a însemnat o mare uşurare. Însă multe generaţii îşi amintesc şi acum, şi nu cu plăcere, de obligativitatea hrănirii viermilor şi pe timp de vacanţă. De câţiva ani, Timişul n-a mai produs nici măcar un kilogram de gogoşi de mătase.  
   
Din China... în Banat  
Creşterea viermilor de mătase a fost atestată în China, din anul 2697 î.Hr., fiind ţinută în secret. Pe la 552 d. Hr., doi călugari bizantini (unele surse vorbesc de călugări persani) au reuşit să fure ouă de viermi de mătase. Se spune că le-au ascuns în bastoane de bambus şi astfel au reuşit să le aducă până la Constantinopol. Sericicultura a început să se răspândească în Grecia, Asia Mică, regiunile Caucazului, Sicilia, Spania etc. Celebru este şi ?Drumul mătăsii?, care se întindea între Changan (Xian) şi coasta estică a Mediteranei. Acesta străbătea Asia Centrală şi de Vest, fiind folosit vreme de peste 300 de ani, atât de dinastia Han din China, cât şi de Imperiul Roman.  
Plantările, obligatorii  
Potrivit colectivului de autori ai cărţii ?Din cronologia judeţului Timiş? (Editura ?Marineasa? - 2004), generalul Mercy, şeful Administraţiei Imperiale a Banatului, va încuraja în 1719 plantarea de duzi în districtele Timişoara şi Ciacova. Ba, mai mult, el va cere condamnarea la moarte a tuturor acelora care ciuntesc aceşti pomi. Măsura dă roade, astfel că în 1724, la Timişoara se înfiinţează cea dintâi manufactură de mătase. În 1732 va sosi în oraş abatele mantuan Clemente Rossi, care va fi conducătorul spiritual al italienilor din Banat. Acesta va promova cultivarea duzilor şi creşterea viermilor de mătase şi va fi şi administrator al manufacturii de mătase. Se pare, însă, că şi pe-atunci se practica raportarea din burtă. Dovadă şi faptul că la 20 martie 1733, administraţia districtuală recunoaşte că nu există nici un dud plantat în zona Timişoara. Pe 22 decembrie 1734, consilierul Dejean afirmă că s-au plantat deja duzi pe strada Recaşului (actualmente Dorobanţilor, în cartierul Fabric) din Timişoara. Câteva zile mai târziu, pe 29 decembrie, Dejean îi va declara guvernatorului interimar despre intenţia sa de a planta 143 000 de duzi între Cetatea Timişoara şi Casa de la Pădurea Verde (fost castel de vânătoare, iar în prezent, Liceul Silvic). În iulie 1748, administraţia colonizează, la Dudeştii Noi, germani pe care-i obligă să planteze duzi. Faptul că Banatul era pentru austrieci un ţinut experimental o dovedeşte şi ordinul prin care un anume căpitan Seragoli trebuia să primească pământ pentru cultivarea de? măslini. Cum viermii de mătase mănâncă mult, pe 17 iunie 1753 este emis un ordin al districtului Ciacova care cere ca la crescătoria de viermi de mătase din Ciacova să fie aduse mai multe frunze de dud.  
De la Steube citire  
Detalii interesante despre creşterea viermilor de mătase ni le oferă Johann Kaspar Steube în cartea sa ?Nouă ani în Banat (1772-1781), apărută în anul 2003 la Editura de Vest din Timişoara. Zice el: ?Nici românii şi nici sârbii nu se ocupă de creşterea viermilor de mătase, dar cu atât mai mult o fac coloniştii germani, italieni şi francezi. La Mercydorf (azi Merţişoara/Carani, precizează istoricul Costin Feneşan, semnatarul prefeţei cărţii) am cunoscut un bărbat a cărui familie preda în fiecare an la Vârşeţ 100 până la 150 livre (1 livră=560 grame, n.n.) gogoşi de mătase. Acest om vrednic, de care îmi amintesc întotdeauna cu plăcere, mai merită câteva cuvinte. Numele lui este Valenti, fiind un patrician născut în vestita familie italiană Valenti. [?] Revin acum la viermii de mătase. Toţi gogoşii de mătase obţinuţi în Banat trebuie duşi la Vârşeţ, unde pentru fiecare livră se plătesc 30 de creiţari. În manufactura de acolo, al cărei director, bine plătit, este baronul Dix d?Eaux, gogoşii sunt transformaţi în marfă destinată pieţii.? Despre Carlos baron Diez de Aux et Torellas (1749-1795), istoricul C. Feneşan precizează că a fost directorul Oficiului pentru creşterea viermilor de mătase în comitatele Caraş, Timiş şi Torontal şi, în această calitate, în 1779 a preluat şi ?filatura? de mătase de la Vârşeţ. Informaţia a fost furnizată de A. P. Petri în lucrarea sa ?Cu privire la creşterea viermilor de mătase şi la producţia de mătase a Banatului în secolul al XVIII-lea? (?Geschichte der Seidenkultur im kaiserlichen Banat 1718-1778?).  
Producţia crescândă de gogoşi de mătase determină în primăvara lui 1904 autorităţile de la Lugoj să aloce, potrivit publicaţiei locale ?Drapelul?, suma de 1 541 104 de coroane pentru înfiinţarea unei fabrici de mătase.  
În România, filaturile, ţesătoriile (având cel puţin 20 de războaie) şi întreprinderile prelucrătoare de mătase au fost naţionalizate prin vestita Lege nr. 119 din 11 iunie 1948. Potrivit anexei 11, firmele timişorene care au intrat sub incidenţa acestei legi au fost: ?Heda?, ?Fadepa?, ?Kawe?, ?Sirte?, ?Carol Nagy?, ?E. K. Tomas?. 
O viaţă foarte scurtă  
Viaţa viermelui de mătase începe de la nişte fluturi care fac nişte ouă mărunte, gălbui, din care apar viermi, nu prea plăcuţi la vedere, însă deosebit de mâncăcioşi. Aceştia mănâncă de şase ori pe zi şi doar frunze fragede şi proaspete de dud. În scurta sa viaţă, de 35 de zile, un asemenea vierme poate mânca între 800 şi 1 000 de kilograme de frunze. În ultima fază a existenţei, fiecare exemplar începe să ţeasă în jurul său cunoscuta gogoaşă de mătase, materia primă constituind-o o secreţie a glandelor salivare care, în contact cu aerul, se transformă într-un fir gros de numai 8-10 microni. Pentru a se împleti un fir de mătase cu o grosime de un milimetru ar fi nevoie de patru mii de asemenea fire sau de 12 000 de gogoşi de mătase. Un vierme este în stare să producă între două şi patru mii de metri de fir, însă utili sunt doar 800 de metri. În interiorul gogoaşei, viermele trece prin mai multe faze, ultima fiind cea de fluture. Atunci, viaţa sa este curmată prin aburire şi, ulterior, opărire cu apă. După aceea, pentru obţinerea firelor de mătase se folosesc maşini speciale.  
   
   
   
Relansarea ar fi o adevărată minune  
Sericicultura a fost o ocupaţie tradiţională în România, primii crescători de viermi de mătase fiind atestaţi în urmă cu cinci secole. Mătasea naturală este una dintre cele mai vechi fibre textile, cu înalt nivel ecologic, fiind o fibră naturală absorbantă, elastică, fără electricitate statică şi cu pH neutru. Mătasea brută este cunoscută sub numele de borangic, iar cea prelucrată era folosită pentru producerea de marame, eşarfe şi alte obiecte de vestimentaţie tradiţională. Sericicultura a luat o amploare deosebită după 1974, prin elaborarea unui program special de dezvoltare a acestui domeniu de activitate.  
Până în 1990, ţara noastră figura pe locul şase în lume şi pe locul doi în Europa, fiind şi membră fondatoare a Comisiei Sericicole Internaţionale (Lyon, Franţa). Drept pentru care şi nomenclatorul ocupaţiilor din România cuprinde şi următoarele poziţii: finisor fire de mătase naturală, prelucrător deşeuri gogoşi mătase naturală, pregătitor gogoşi mătase (fierbător), operator îngreunător mătase naturală, înnodător fire mătase naturală, finisor fire de mătase naturală.  
În 1989, s-au produs 2 496 kg de ouă de viermi de mătase şi 830 t de gogoşi de mătase. Dar, din 1990 încoace, producţia de ouă de viermi de mătase este în declin datorită, în primul rând, a trecerii în regim de proprietate privată a culturilor intensive de dud existente. În 2000 s-au înregistrat doar 3 kg de ouă de viermi de mătase şi 5 t de gogoşi de mătase. Doar 2 t de gogoşi de mătase s-au produs în 2003.  
Prin H.G. nr. 199/1990 au luat fiinţă 20 de agenţi economici având ca obiect de activitate sericicultura şi care au realizat o organizaţie patronală denumită ?Drumul mătăsii?. Printre acestea s-a aflat şi ?Seritim? din Timişoara. Din păcate, a mai rămas doar unul singur, respectiv ?Sericarom? S.A. Băneasa Bucureşti. A fost desfiinţată şi ultima  filatură de mătase, cea de la Lugoj.   
În 2000, baza tehnico-materială era formată din 558,6 hectare de plantaţii intensive de dud, din care 48,2 hectare cuprindeau colecţia naţională de soiuri de dud, plantaţii mamă semincere şi ramuri altoi, iar cca 120 000 mp de construcţii speciale pentru creşterea viermilor de mătase. România deţine ca patrimoniu genetic 65 de rase şi linii de viermi de mătase şi 59 de soiuri şi hibrizi de duzi, din care unele unice în lume. La Staţiunea Băneasa a S.C. ?Sericarom? S.A. s-au produs în 2003 doar două kilograme de ouă de viermi de mătase. Un kilogram a fost cumpărat de Centrul de Cercetări Sericicole din Atena, iar celălalt a fost pus în conservare pentru a fi distribuit crescătorilor în 2004.   
În ceea ce priveşte duzii încă foarte prezenţi pe marginile şoselelor, aceştia mai servesc doar pentru producţia de dude, din care se face ţuică, şi de lemne de foc. Din cauza multor accidente rutiere şi decese înregistrate de-a lungul timpului, este posibilă tăierea tuturor copacilor plantaţi pe marginea şoselelor, deci şi a duzilor.  
Care va fi, însă, viitorul sericiculturii în România? Un posibil răspuns se întrevede în relaţia ţării noastre cu Uniunea Europeană. România a adoptat în întregime aquis-ul comunitar privind Capitolul 7 - Agricultura, în vigoare la 31 decembrie 2000, şi va fi în măsură să aplice acest aquis la data aderării sale la U.E., cu excepţiile din ?Documentul de poziţie al României - Capitolul 7 - Agricultură?. Adoptarea şi implementarea aquis-ului are şi un calendar. Pentru 2002-2003, acesta prevedea armonizarea standardelor de calitate pentru gogoşile şi viermii de mătase, iar pentru 2003-2004 transpunerea sistemului de control administrativ: conform R 922/72, prin Ordin al ministerului (de resort), trebuia desemnat organismul autorizat privind atestarea crescătorilor elligibili şi instruirea acestora privind contractarea, cererile de sprijin şi calitatea produselor. Pentru 2004-2005 calendarul prevede implementarea controlului administrativ referitor la condiţiile îndeplinite de produs (ouă şi gogoşi). Pentru 2003-2005 este prevăzută adoptarea de măsuri de sprijin similare cu cele comunitare (R 1054/73) privind organizarea pieţei, iar pentru 2005-2006 - adoptarea evidenţelor statistice şi de calitate. Preţurile practicate pe piaţa mondială de profil erau în 2004 de 600 de euro/kg pentru ouăle de viermi de mătase şi de 21 de euro/kg la firele de mătase naturală. Aproximativ 93% din exporturile mondiale proveneau din China, iar 5% din Brazilia.  
Pentru a încuraja creşterea viermilor de mătase, Guvernul a aprobat pentru 2004 subvenţii de 400 000 de lei pentru o cutie de 10 grame cu ouă de viermi de mătase, sericicultorul trebuind să livreze minimum 20 kg de gogoşi crude, şi de 20 000 de lei pentru un kilogram de gogoşi de mătase predat în scopul procesării. Subvenţia prevăzută pentru 2005 este de 600 000 de lei pentru o cutie de 10 grame cu ouă de viermi de mătase.  
Relansarea sericiculturii ar fi o adevărată minune. O şansă ar fi sprijinul prin Programul SAPARD. Agenţiei SAPARD i s-a conferit managementul financiar al fondurilor SAPARD prin Deciziile Comisiei Europene 2002/638/EC din 31 iulie 2002 şi 2003/846 din 5 decembrie 2003. Printre măsurile din portofoliu se numără cea cu numărul 3.4 ?Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative?. Dezvoltarea durabilă se bazează pe introducerea unor sisteme economice integrate ce trebuie să se implementeze în zonele rurale. Dezvoltarea economică şi socială rurală se bazează şi pe crearea unor activităţi de producţie şi servicii alternative secundare (altele decât activitatea principală), care vor contribui la: înlăturarea proceselor şi fenomenelor cauzate de restructurarea sistemelor socio-economice; stoparea depopulării spaţiului rural, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Sprijinirea creării şi/sau menţinerii de locuri de muncă şi generării de venituri alternative se poate face şi prin diversificarea activităţilor rurale legate de agricultură şi silvicultură, respectiv prin turism rural, alte tipuri de activităţi turistice, acvacultură, melci şi broaşte, meşteşuguri tradiţionale, sericicultură, apicultură, procesarea fructelor de pădure şi de arbuşti fructiferi şi a plantelor medicinale şi aromatice. Printre obiectivele operaţionale se numără şi dezvoltarea sericiculturii. Se oferă sprijin financiar pentru dezvoltarea sericiculturii, mai concret pentru plantarea de duzi şi înfiinţarea şi/sau modernizarea fermelor de creştere a viermilor de mătase şi a unităţilor de depozitare şi prelucrare. Proiectul trebuie să demonstreze viabilitatea economico-financiară. Prin viabilitatea economică a societăţii se înţelege obţinerea de performanţe financiare eficiente (măsurate prin profitabilitate, stabilitate şi lichiditate) şi abilitatea de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operaţională. Beneficiarul trebuie să demonstreze că şi poate plăti obligaţiile şi datoriile în mod regulat, fără să supună la nici un risc desfăşurarea normală a activităţii agentului economic şi că generează un venit net semnificativ (nu mai puţin de 5%). Beneficiarii (persoane fizice şi/sau persoane responsabile din cadrul organizaţiilor) trebuie să dovedească pregătire profesională în raport cu proiectul pe care doresc să-l iniţieze, printr-un document eliberat de autorităţile competente, care să certifice faptul că beneficiarul are cunoştinte profesionale în domeniu: diplomă, certificat de formare, certificat de formare obţinut  în cadrul Programului SAPARD, până la finalizarea proiectului, înaintea utimei plăţi a ajutorului. Solicitantul trebuie să demonstreze capacitatea de a putea folosi minim 10 grame ouă de viermi de mătase. Banii primiţi trebuie să fie folosiţi pentru achiziţionarea de material săditor pentru plantaţiile de duzi şi plantarea lui şi/sau achiziţionarea de echipamente pentru creşterea viermilor de mătase, depozitare şi unităţi de procesare. Beneficiarii proiectelor pot fi: persoane fizice, asociaţii familiale înregistrate, asociaţii şi grupuri de producători, O.N.G.-uri, societăţi 100 % private. Vor fi finanţate proiecte a căror valoare totală eligibilă este cuprinsă între 5 000 şi 200 000 de euro. Beneficiarii vor trebui să poată identifica în cadrul evidenţelor lor contabile operaţiunile care ţin de investiţia respectivă, să pregătească o declaraţie anuală de venit şi să ofere informaţii, dacă sunt cerute de către autorităţile îndreptăţite. Cheltuielile eligibile proiectului vor fi plătite numai după data la care beneficiarul a fost notificat de către Agenţia SAPARD despre eligibilitatea proiectului, cu excepţia cheltuielilor legate de pregătirea proiectului, care pot fi rambursate numai dacă beneficiarul a respectat instrucţiunile pentru achiziţiile private, în limita prevăzută în măsură. 
Agenda nr. 16/16 aprilie 2005 
 
Your rating: None Average: 10 (2 votes)

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 224 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 4 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 339168
    • Unique Visitors: 17093
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter