Get Adobe Flash player

Bitterul românesc e mai bun decât cel suedez

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Patronul-muncitor  
Mâinile lui Mihai nu au unghii făcute, din snobism, pe la vreo unitate de manichiură, nici nu sunt fine, aidoma celor ale unui şoarece de birou ori orăşean care vine acasă de la serviciu, se trânteşte în fotoliu şi încremeneşte la televizor. Mâinile lui Mihai sunt mai degrabă ale unui ţăran chinuit de muncile câmpului: cu degetele înnegrite, tăiate, julite, crăpate, cu unghiile tocite până la carne. Asociat, director de firmă, Mihai este totodată şi singurul executant. ?Eu comand, eu execut", afirmă el mai în glumă, mai în serios.  
Culegătorul  
Pasiunea lui Mihai pentru plante a început cu vreo 28 de ani în urmă. Însă de ocupat la modul serios se ocupă din 1984. Aceasta întrucât vrea să demonstreze că natura îi poate da omului puteri pe care nici nu şi le poate închipui. Trei-patru luni pe an, el părăseşte viaţa confortabilă de la oraş pentru viaţa în mijlocul naturii. Şi nu pentru a lenevi la soare sau la umbră, ci pentru a culege plantele de care are nevoie pentru ceaiurile, alifia şi bitterul românesc. Plantele medicinale nu se taie cu secerătoarea ori cu populara coasă, ci se culeg una câte una cu mâna. Şi nu de oriunde. Şi nici oricând. Ci numai în anumite perioade ale anului, în anumite ore ale zilei, când substanţele pozitive din plante sunt cel mai active şi în cele mai mari cantităţi.  
„Fabrica"  
Forţa motrice în ?fabrica" de ceaiuri din Timişoara a lui Mihai este arareori energia electri-că şi aceasta doar atunci când macină în râşniţa de cafea diverse boabe sau bucăţele de rădăcină. Întrucât plantele trebuie mărunţite la o anumită dimensiune, pentru a nu se permite oxidarea, ele se taie manual fie cu foarfeca de menghină, fie cu foarfeca de croitorie. Pentru măcinat tulpini Mihai utilizează o moară manuală cu volantă. Pentru presare foloseşte, evident, o presă manuală. Nu lipseşte nici sita, cu ochiuri potrivite, prin care se cern toate plantele uscate şi mărunţite. Fructele de ienupăr, de exemplu, sunt alese bob cu bob. Manual sunt combinate apoi plantele pregătite pentru aceasta, manual se introduc amestecurile în pungi de hârtie şi tot manual sunt lipite şi etichetele.  
Ceaiul, o problemă?  
Se pare că da. Mihai este contrariat de faptul că, pentru a se obţine ceai, prea multe cărţi în domeniu recomandă fierberea plantelor uscate în apă minute întregi, inclusiv cele atribuite Mariei Treben (cărţi mult diferite faţă de originalele în limba germană). Ceea ce este o mare eroare care, în timp, poate avea urmări chiar tragice. Indiferent dacă e vorba de o plantă cultivată sau de una din flora spontană, peste ea trebuie turnată apă clocotită (950-980C), infuzia neavând voie să dureze mai mult de 30-35 de secunde. Recomandarea vine de undeva din negura timpurilor, iar experienţa umană o confirmă. Dozarea plantei se face cu linguriţa şi nicidecum cu degetele, pentru a nu mărunţi prea mult planta şi a nu permite oxigenului să o atace. După care ceaiul se strecoară şi se lasă 15-20 de minute la răcit, sub capac, până ajunge la o temperatură de cel mult 500 C. Termometrul cel mai fidel, spune Mihai, este propriul deget, care suportă 480-490 C.  
Pericolul  
Dacă se lasă la fiert ceaiul peste 60 de secunde, intră în soluţie plumbul şi metalele grele conţinute în plante. După alte câteva sute de secunde, în soluţie sunt eliberate şi sărurile metalelor grele şi alte componente toxice. Ceaiul proaspăt preparat are o garanţie de maximum o oră. Când ajunge la temperatura mediului ambiant, intră puternic în acţiune oxigenul, care atacă toate elementele şi produce diferiţi oxizi, fenomen care se petrece sub ochii noştri. Dovadă: schimbarea culorii ceaiului. Ştiinţa a demonstrat fără tăgadă că oxizii sunt cei care provoacă boala cumplită numită cancer.   
Naturalul  
Pentru ca omul să trăiască de şapte ori vârsta maturităţii sale, deci până la 140 de ani (maturitatea se atinge la 20 de ani), adică să urmeze o lege naturală pe care animalele, cu sânge cald o ştiu şi dovedesc astfel adevărul acestei afirmaţii biblice, el trebuie să intre în comuniune cu natura. Adică să o respecte. Aşadar, cât mai multă hrană bazată pe plante crude sau hrană proaspăt preparată. În acest fel se evită ingerarea oxizilor aducători de boli şi de moarte.   
Combinaţii  
Una dintre indicaţiile de bază în cazul consumării timp mai îndelungat a ceaiurilor este folosirea plantelor în combinaţie. Deoarece, afirmă Mihai, puţină lume ştie de pildă că populara mentă este una dintre cele mai toxice plante din lume (prima contraindicată în ulcerul duodenal). Altele, folosite ele singure, pot provoca chiar şi moartea celui care bea ceaiul. Cauza o constituie anumite substanţe care pot fi însă contracarate de substanţele din alte plante. Astfel, prin combinarea plantelor cu aceleaşi proprietăţi curative nu doar că se amplifică puterea de vindecare, ci se şi anihilează toxinele.   
„Amicrem"  
Pentru obţinerea acestui unguent, Mihai foloseşte nimic altceva decât banala untură de porc. Dar nu de oricare, ci cumpărată proaspătă, de la persoane pe cât posibil cunoscute, evitând astfel untura râncedă. Ideea folosirii unturii nu-i aparţine. Primii care au cunoscut şi utilizat untura au fost romanii. Astfel că nu e nici un pericol dacă, din întâmplare, un copil ajunge la cutiuţa cu ?Amicrem" şi mănâncă pofticios din conţinut. Prin ?Amicrem" se pot trata diverse afecţiuni dermatologice (inclusiv psoriazis şi ptiriazis) şi se poate întreţine pielea sensibilă a copiilor.  
Beneficiarii  
Mihai nu doreşte cu nici un chip publicitatea. De ce, l-am întrebat, nedumerit că a acceptat totuşi discuţia cu mine despre fantastica lume a plantelor şi preparatelor pentru oamenii bolnavi. Simplu, mi-a răspuns. Singur nu are putere să facă mai mult. Însă şi unele plante pe care le foloseşte ori se înmulţesc extrem de greu în flora spontană, ori sunt într-un număr limitat. Pacienţii săi (trebuie spus că Mihai a absolvit şi cursurile de tehnică radiantă gradul I şi II) află despre preparatele lui unul de la altul şi e suficient. Durerea cea mare e însă alta. În peregrinările sale prin Munţii Banatului ori prin luncile râurilor din zonă nu a întâlnit până acum pe cineva care să culeagă mai mult decât pentru el însuşi plante medicinale. Ori, susţine, nu există pe lume o problemă de sănătate care să nu poată fi tratată prin plante.   
   
   
Portret   
Mulţi ani cercetător în chimie, timişoreanul Mihai Amos a brevetat prin firma sa două invenţii. Prima - ?Procedeu de obţinere a unui extract vegetal" ? se referă la un procedeu de obţinere a unui extract vegetal, destinat tratării întregii game de afecţiuni dermatologice, oftalmologice, infecţii ale cavităţii buco-faringiene, eficace antibacterian, antiparazitar, antidiabetic, cu acţiune directă imunostimulatoare la nivelul glandelor suprarenale, antiinflamator, cu efecte tonice asupra întregului organism şi cu o largă utilizare în pediatrie. Produsul rezultat - ?Tonic-carminativ F.01. Ami" -, mai bun decât bitterul suedez, susţine autorul său, conţine un extract de principii active din rădăcină, seminţe, fructe, flori şi frunze ale unor plante recoltate manual din flora spontană. Cea de a doua - ?Procedeu de obţinere a unui unguent cu acţiune complexă" ? permite realizarea produsului ?Amicrem", format dintr-o bază grasă (untură de porc) în care s-au înglobat, prin dizolvare, la anumite temperaturi, o serie de principii active din plante culese, de asemenea, din flora spontană.   
   
Reţetă autohtonă  
?Tonic-carminativ F.01.Ami" are la bază vechea formulă a bitterului suedez obţinută de doctorul Samst, rectorul Universităţii de medicină din Götteborg, Suedia. Mihai a scos însă din această formulă pelinul (herba absinti). Şi a mai scos şi anghinarea deoarece planta conţine nitraţi şi nitriţi, fiind o plantă strict de cultură. În schimb, a adăugat fierea pământului, cimbrul sălbatic, tanacetona, Calendula Officinalis şi altele. Tonicul se prepară după o tehnologie foarte simplă. Pentru diluarea alcoolului de 96 de grade, Mihai foloseşte apă adusă de pe Semenic, de la un izvor la care filtrul este un şist de granit. Soluţia se ţine perfect închisă, în recipienţi lipsiţi de oxigen, pentru evitarea oxidării. Produsului final Mihai îi acordă numai doi ani de garanţie. Pe lunga listă de recomandări a dr. Samst, pentru bitterul său Mihai a adăugat altele. Astfel, bitterul românesc mai poate combate stafilococul auriu (pentru care încă nu există un antibiotic) şi cel alb, streptococul alfa şi cel beta hemolitic, candidoza bucală şi vaginală, conjunctivita etc.   
   
   
Scurtă istorie a licorii suedeze  
Reţeta bitterului suedez a fost găsită printre scrierile dr. Samst, rectorul Universităţii de medicină din Götteborg, Suedia. Manuscrisul vechi conţine 51 de puncte cu privire la modul de întrebuinţare, afecţiuni tratabile şi contraindicaţii, dar şi modul de preparare a licorii. Doctorul Samst a murit la vârsta de 104 ani, într-un accident de călărie. Se spune că părinţii lui au atins vârste patriarhale. În unele farmacii timişorene, bitterul suedez se poate găsi la 100 ml sau 250 ml şi poate costa 83 000 de lei, respectiv 165 000 de lei.   
   
AGENDA nr. 49/8 decembrie 2001 
 

Your rating: None Average: 8 (4 votes)

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 988002
    • Unique Visitors: 32726
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter