Get Adobe Flash player

Astăzi – e-politie, mâine – cyberwarior

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

 

Donald Rumsfeld, ministru american al apărării, a declarat în primăvara lui 2002 că armata americană se pregăteşte pentru un răspuns rapid şi ferm în cazul unui atac cibernetic. „Provocările noului secol sunt deosebite de acelea ale secolului abia încheiat” – a afirmat el în cadrul unei conferinţe despre apărarea naţională, ţinută la Washington (www.klik.hr/). „Am învăţat multe de la primul război al secolului 21, însă nu trebuie să credem că teroriştii sunt unica ameninţare. Viitoarele ameninţări cu care se va confrunta America pot fi teroriştii, un conflict tradiţional între două state ori ceva cu totul altfel – un război cibernetic de amploare.”  
Armata Statelor Unite ale Americii a realizat un site intern prin care generalii aflaţi pe teren şi echipa din S.U.A. vor aduce hotărâri importante, dacă nu cumva vor conduce chiar un război. Toate informaţiile şi conţinuturile comunicaţiilor vor fi adunate într-un singur loc, iar prin intermediul chat-ului se vor transmite ordinele. Întreaga infrastructură, respectiv partea principală a acesteia, se va afla într-un cort. Cheia constă în faptul că doar cu două clickuri de mouse se poate ajunge la orice informaţie importantă. Site-ul este pe deplin sigur vizavi de atacurile hackerilor şi ale celorlalţi răufăcători din domeniul IT. 
La rândul său, pentru a ţine pasul cu progresul tehnologic, poliţia britanică a înfiinţat o unitate naţională de luptă împotriva criminalităţii cibernetice. Obiectivul acesteia este vânătoarea a tot mai multor criminali care-şi conduc afacerile prin intermediul Internetului. Pentru dezvoltarea unităţii, spun cei de la www.becki-informator.at, s-au cheltuit mai mult de 25 de milioane de lire sterline. În componenţă intră 40 de specialişti care-şi vor desfăşura activitatea într-un sediu secret din Londra. S-a concluzionat, potrivit ultimelor studii, că Internetul a devenit cel mai bun loc unde bandele organizate utilizează calculatorul pentru tot soiul de fărădelegi, de la pedofilie până la hackeri, care ameninţă utilizatorii şi sistemele din întreaga lume. Alarmant este şi faptul că mai mult de 60% din afacerile on-line britanice au fost ţinte ale atacurilor hackerilor. 
Nu mult timp după agresiunea NATO asupra Iugoslaviei, dr. Slobodan R. Petrović, poliţistul iugoslav de care am mai pomenit în această carte, îşi exprima temerea că, după readmiterea oficială a poliţiei iugoslave în Interpol, crackerii şi carderii iugoslavi vor fi urmăriţi de societăţile de asigurări străine care au acoperit pagubele produse de aceştia diferitelor companii, îndeosebi din S.U.A. Iar pe lângă problemele cu maşinile furate, lumea va insista pe criminalitatea pe Internet. 
 
_________________
 
Duşan Baiski 
Război pe Internet 
Editura "Waldpress"din Timişoara, 2004 
ISBN 973-8453-85-2 
© Duşan Baiski 
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 216 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 0 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 894675
    • Unique Visitors: 28896
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter