Get Adobe Flash player

Animalele din Timişoara sunt foarte departe de Europa

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Canibalism la Zoo, colivii de tortură în Iosefin şi oglinzi ucigaşe în Cetate

Mirajul de sticlă 
Dacă vă poartă vreodată paşii prin zona Bastionului, treceţi neapărat pe aleea ce desparte vechea cetate de moderna clădire a Schelei de Petrol şi veţi vedea, pe trotuar, păsări moarte. Dacă nu cumva veţi avea prilejul să urmăriţi chiar şi o “sinucidere? pe viu. Involuntară, desigur. Duminică, 26 octombrie, am făcut o plimbare mai lungă prin Timişoara animalelor sălbatice însoţit de nimeni altcineva decât de către dr. András Kiss, cercetător ştiinţific I, coordonatorul Secţiei de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Banatului, care ştia deja de multă vreme de povestea oglinzilor ucigaşe. M-a invitat să văd locul de pierzanie. Dumnezeu a vrut să asist neputincios, chiar atunci, la una dintre “sinuciderile? păsăreşti involuntare. Un botgros tocmai îşi luase zborul din mărăcinişul de pe acoperişul Bastionului şi s-a avântat spre sud, spre “cerul albastru”. Am auzit o bufnitură. Apoi încă una. Pasărea s-a lovit puternic de ferestrele-oglindă ale Schelei de Petrol şi, cu gâtul frânt, a căzut pe trotuar. Câteva zvâcnituri şi bietul botgros, un exemplar superb, zăcea inert pe dalele de gresie. La cioc, un strop de sânge. Mai încolo, tot morţi, un piţigoi albastru şi un piţigoi palustru. Întrebare: o fi existat vreun studiu privind impactul ecologic înainte de construirea clădirii de sticlă? 
O votcă, o pasăre 
Piaţa Iosefin, duminica. Piaţa animalelor. Sălbatice. Suntem potenţiali cumpărători, ne interesăm de preţuri. La vederea carneţelului de notiţe ni se spun sume mari: câte 50 de mii un sticlete, un florinte sau cănăraş, câte 100 de mii de lei un scatiu, mugurar sau cinteză de pădure. Vânzătorul, un vlăjgan duhnind a votcă. În faţa sa, pe masă, vreo zece colivii mici de tot, în care se zbat păsărele cu creştetul rămas fără pene din pricina loviturilor în zăbrelele de deasupra. Colivii de tortură. Sub masă, o geantă uriaşă, burduşită cu alte 15-20 de colivii. Preţurile sunt umflate, îmi şopteşte dr. Kiss. Păsările astea se dau şi cu 15-20 de mii exemplarul. Mai încolo, un alt păsărar de ocazie. La acesta, un hibrid între canar şi florinte costă 300 de mii de lei. Câte 50 de mii costă un scatiu, ştigliţ sau florinte. Pe masă, un borcan cu “găluşte” lipicioase pentru prins păsări. Ni se recită o reţetă complet falsă pentru lipici. Pe alte mese, alte colivii, alte păsări. Nu le cumpăraţi, fiindcă nu vă vor cânta decât primăvara, în perioada de împerechere. Dacă vor mai apuca să cânte. Pe jos, oale cu apă şi caracude. Sute de păsări, sute de sticle de votcă. Nici un poliţist. Spre nedumerirea şi revolta crescătorilor de păsări de companie (papagali, canari). 
Oră de educaţie  
Grădina Zoologică din Timişoara. Mulţi părinţi. Şi mai mulţi copii. Educaţie în aer liber şi fără manuale. În prima cuşcă pe dreapta, un biet căţel. Mai încolo, găini pitice, păuni. Apoi broaşte ţestoase autohtone care s-ar pregăti de hibernare însă nu au nămol, ci doar un bazin din beton. Şi nici soare. Alături, câini-lup de care o fi scăpat careva în mod elegant şi i-a pasat spre întreţinere Grădinii Zoologice. Lângă, singur ca un deţinut condamnat la moarte, un lup adevărat. Într-un ţarc, patru femele şi un mascul de cerb-lopătar frământă noroiul până la glezne, fără nici un refugiu uscat. Şi tot fără soare. Fazanii se ciugulesc unii pe alţii. Unul este însângerat şi deja indiferent. În curând, fraţii îi vor ajunge la creier. În pâinea udă de prin jgheaburi şi oale, care face colici, nu există destule minerale şi vitamine. În schimb acestea există în sângele de la baza penelor. Găini năpârlite atipic, în afara sezonului. Bibilici şi găini pitice la un loc. Raţele mute, domestice şi sălbatice nu au nici un strop de apă. Iar una nu are nici pene. Pe alei, nici un indicator. Un biet urs, închis într-o colivie (da, colivie) de fier, lipsit de un banal trunchi de copac de care să-şi frece spinarea ori pe care să-şi ascută ghearele, s-a transformat în-tr-o bielă-manivelă într-o veşnică mişcare de du-te-vino. Pe cuşti, tăbliţe cu informaţii aiurea (uliu dunărean în loc de şorecar). Şi multe, prea multe cuşti goale, fiindcă foştii ocupanţi au dat ortul popii. Umbră excesivă. Umezeală excesivă. Cuştile se spală cu jetul de apă. Pădurea este improprie pentru a adăposti un zoo, care este un loc în care animalelor li se asigură spaţii generoase şi tipice, masă adecvată, un loc unde se salvează speciile periclitate în natură, un loc al educaţiei ecologice prin contacte directe cu animale bine întreţinute. Din păcate, la zoo-ul timişorean nu se regăseşte nimic din cele amintite. Oare în asemenea condiţii, cine a eliberat, dacă există asemenea acte, avizul sanitar-veterinar şi avizul de mediu? Dacă Asociaţia Internaţională a Grădinilor Zoologice şi a Acvariilor ar vedea zoo-ul nostru ar solicita cu siguranţă urgenta desfiinţare a sa. 
Portret 
Dr. András Kiss este licenţiat în biologie şi de trei decenii se ocupă de cercetarea efectivă privind bioecologia păsărilor şi interrelaţia acestora cu habitatul. A efectuat cercetări privind şi istoricul ştiinţelor biologice în Banat.  A publicat până în clipa de faţă peste 60 de lucrări ştiinţifice şi şase cărţi de specialitate, unele de tip monografic în avifaunistică. A scris scenarii de filme de scurt metraj, a realizat 40 de ilustrate color, precum şi pliante de colecţii, a conceput şi realizat numeroase expoziţii, toate în scopul popularizării patrimoniului natural şi a domeniului de care se ocupă.  De asemenea, a scris peste 200 de articole de popularizare în presă, a avut emisiuni ecologic-educative la Radio Timişoara, a făcut expuneri bazate pe diapozitive, a participat la ghidaje şi excursii tematice etc.  Este membru al Societăţii Ornitologice din România, precum şi al Uniunii Scriitorilor din România. 
O secţie, un muzeu 
Secţia de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Banatului Timişoara îşi are începutul în Societatea de Ştiinţele Naturii, care a dăinuit în perioada 1873-1918, printre fondatori numărându-se dr. V. Szmolay, E. Merkl, dr. L. Kuhn, dr. L.Tökés şi alţii. Din păcate, colecţiile vechi s-au diminuat din lipsa condiţiilor de păstrare şi conservare, fiind treptat înlocuite cu altele noi. Biogrupurile şi dioramele deschid apoi perioada modernă a muzeologiei româneşti, printre mentori numărându-se Grigore Antipa şi timişoreanul Dionisie Linţia, vânător, dermoplastician şi ornitolog erudit. Linţia a condus Muzeul de Ştiinţele Naturii până la moartea sa, acum 50 de ani, în 1952. Tot el a pus bazele celei mai mari colecţii de păsări autohtone din România, a întocmit primul catalog al acestei colecţii, a înfiinţat prima staţiune ornitologică (Jurilovca-Timişoara) din ţară, a participat la organizarea Primului Congres al Naturaliştilor din România. Secţia de Ştiinţele Naturii dispune de peste 100 000 de piese muzeale,   iar colecţia de păsări (ornitologie) numără peste 3 000 de piese, fiind compusă din colecţia ştiinţifică, precum şi din păsări naturalizate, montate pentru expoziţii. Colecţii anexe sunt ouăle şi oasele păsărilor. Este considerată ca cea mai mare colecţie autohtonă de păsări din România, o colecţie de referinţă pentru această parte a Europei. 
AGENDA nr. 46/16 noiembrie 2002
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 988002
    • Unique Visitors: 32726
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter