Get Adobe Flash player

Cărți de autor

     

Articole recente în blog

trafic ranking

Statistici web

„Muzeul vânătorii“ de la Liceul Silvic din Timişora

Cele mai vechi exponate datează încă de pe vremea administraţiei austro-ungare şi se află în perfectă stare de conservare 

„Să cinstim memoria celor care au realizat la vremea lor acest minunat edificiu de învăţământ şi, dacă nu vrem sau nu reuşim să construim astăzi ceva asemănător, să păstrăm această podoabă a învăţământului care este şcoala silvică din Timişoara. Cu dragoste şi responsabilitate.“  
Fragment din cartea în curs de apariţie ?De când mă ştiu? - Povestea unui profesor de vânătoare? de ing. Aurel Ţeicu.
Secretul din imediata apropiere  
Puţină lume din Timişoara şi din împrejurimi cunoaşte faptul că la Pădurea Verde, în incinta Liceului Silvic, există un muzeu unic în felul său în această parte de ţară şi printre puţinele din România. Este ?Muzeul vânătorii?. Povestea a început în 1885, când autorităţile austro-ungare au pus bazele actualului Liceu Silvic. Prin aşezarea sa, această unitate de învăţământ este poate singura din ţară care îşi are sediul în mijlocul unei păduri, în cazul de faţă, în frumosul cadru oferit de Pădurea Verde. Se spune că numele pădurii vine, de fapt, de la verdele clădirii principale a complexului de construcţii în care funcţionează liceul. Pe vremuri i se spunea Şcoala de la Casa Verde. 
Vremuri grele  
În 1952, la solicitarea Armatei Roşii, şcoala a fost evacuată în doar trei zile. Aici trebuia să funcţioneze o staţie de bruiaj electronic. După numai o lună se renunţă la această idee. Complexul a rămas gol până în 1956. O mare parte din exponatele de muzeu a fost predată Muzeului Banatului (o treime din colecţia de mamifere mari de aici este alcătuită tocmai din piesele şcolii). Obiectele mărunte, dioramele, colecţiile de trofee de vânătoare şi machetele de instalaţii vânătoreşti au fost transportate la Şcoala Silvică din Curtea de Argeş, iar apoi la Râmnicu-Vâlcea. După care, prin strădania unor cadre didactice ambiţioase, respectiv, inginerii Aurel Ţeicu, Victor Postolache şi Aurel Vancea (pe atunci director), Şcoala Silvică din Caransebeş s-a mutat în locul vechii şcoli timişorene.  
Un nou început  
Tot ceea ce există astăzi în cadrul muzeului s-a adunat în 16 ani, prin truda îndeosebi a ing. Aurel Ţeicu, nimeni altcineva decât unchiul cunoscutului compozitor şi interpret Marius Ţeicu. Din nefericire, multe dintre piesele aflate la Râmnicu-Vâlcea s-au distrus în timpul repetatelor transporturi şi manipulări necorespunzătoare, a depozitării sub un şopron, iar trofeele de vânătoare, care n-au mai ajuns la Timişoara, împodobesc poate şi astăzi multe locuinţe din Râmnicu-Vâlcea şi împrejurimi. O parte din cele distruse au fost refăcute cu migală, inclusiv cu ajutorul elevilor. Cunoscutul muzeolog şi ornitolog bănăţean Dionisie Linţia venea săptămânal să vadă în ce stare se află colecţia de păsări împăiate, povesteşte ing. Ţeicu. Din păcate, lipsa fondurilor împiedică şi în ziua de astăzi completarea colecţiilor muzeale, banii ajungând abia pentru conservarea a ceea ce există. Primăria a promis că va aloca fonduri pentru renovarea clădirii care adăposteşte muzeul, însă până acum nu s-a făcut nimic în acest sens. De remarcat, însă, că s-au găsit bani pentru repararea corpului principal al liceului, respectiv, clădirea care se numea pe vremuri Şcoala de la Casa Verde.   
Gestionarul de astăzi al muzeului este un fost elev, cadru didactic de 13 ani la această unitate de învăţământ, şi anume ing. Andrei Kiraly, care l-a avut ca profesor de vânătoare pe ing. Ţeicu. De fapt, este o tradiţie ca foştii elevi să se întoarcă aici în calitate de cadre didactice. Ing. Kiraly predă ceea ce se numeşte ?cultura vânatului?, fiind profesor de vânătoare, materie pentru toate formele de învăţămînt de la această instituţie de învăţământ. Fiindcă, pe lângă liceu, aici îşi mai desfăşoară activitatea o şcoală profesională şi una postliceală. 
Colecţii şi... colecţii  
La un moment dat, povesteşte ing. Ţeicu, la liceu a venit un secretar de partid pus pe fapte mari. În periplul său tovărăşesc prin şcoală, a dat cu ochii de nişte vitrine minuscule, să mai fie vreo douăzeci, agăţate pe pereţi. Nedumerit, a întrebat ce anume se află sub sticlele acestora. ?Excremente?, i s-a răspuns. Pentru moment a rămas blocat. Revenindu-şi, a exclamat: ?Aruncaţi rahatul ăsta de-aici!? Evident că ?rahatul? nu a fost aruncat şi poate fi şi acum văzut în sala de clasă adăpostită sub acoperişul muzeului. Este vorba, de fapt, despre material didactic, singura colecţie de acest gen cel puţin din România. Sunt excremente de diverse sălbăticiuni, perfect conservate, puse pe suporturi care reproduc mediul natural.   
Printre colecţiile aşa-zis ciudate se numără şi cea de mulaje, cu aproape 60 de piese, ale labelor diferitelor animale sălbatice, şi acestea, la rândul lor, servind ca material didactic pentru a-i învăţa pe copii acelaşi lucru, respectiv, recunoaşterea urmelor lăsate de animale. Aceste două colecţii au deja apreciabila vârstă de 100 de ani.   
Vizitatorii pot vedea aici şi o serie de alte colecţii: mamifere mari şi mici (mistreţ, lup, iepure, căprior, pisică sălbatică, dihor, jder, hermelină etc.), păsări (pelican, dropie, cocoş de munte, cocoş de mesteacăn, gâşte şi raţe sălbatice, stârci, cormorani), trofee de vânătoare (cerb carpatin, cerb lopătar, căprior, capră neagră, urs, lup, mistreţ). Datorită deselor mutări din anii cincizeci, o parte a pieselor s-au deteriorat iremediabil, iar altele s-au decolorat din pricina expunerii îndelungate la soare. Blana unor mamifere, dar şi penele unor păsări arată ca şi ale unor surate ce suferă de albinism.  
Interesantă este colecţia de modele de instrumente de vânat. Studiindu-le, elevii învaţă nu doar să le identifice, ci să le şi construiască. Se pot vedea aici aşa-zisele vârşe pentru prins cervide (forma capcanei aduce aminte de cea a vârşei de pescuit), capcane cu plasă pentru fazani, potârnichi, iepuri etc., dar şi hrănitori. 
Ora de vânătoare  
Liceul deţine la Pădurea Verde şi un fond didactic de vânătoare, respectiv, o suprafaţă de teren de vânătoare unde elevii execută diferite lucrări (instalaţii de hrănire, pentru sare etc.), de ocrotire şi recoltare a vânatului. Pentru a-i familiariza cu armele, şcoala deţine şi o colecţie de arme de vânătoare, 13 la număr, de cartuşe şi binocluri, aflate acum în custodia Ocolului Silvic din cauza renovărilor la clădirea principală. Cea mai veche este o puşcă de tip drilling, cu trei ţevi, marca Krupp. Au existat mai multe arme, însă la indicaţiile organelor de miliţie, câteva au fost scoase din inventar. Tot aici trebuie să amintim şi parcul dendrologic, unul dintre cele mai bine dotate din Banat, cu exemplare indigene şi exotice, unde viitorii pădurari şi tehnicieni silvici învaţă să identifice arborii şi arbuştii după frunze, trunchiuri etc.  La loc de cinste se află perechea de arbori (mascul şi femelă) gingko biloba, de o vârstă apreciabilă, care nu pot fructifica decât atunci când cresc în perechi. Fructul lor are calităţi terapeutice.  
   
Împăierea, o adevărată şcoală  
Şi ?Muzeul vânătorii? simte lipsa naturalizatorilor, adică a specialiştilor în arta împăierii, susţine ing. Ţeicu. Împăierea este o succesiune de operaţiuni foarte migăloase, care nu se pot executa după cursuri, într-o oră-două pe săptămână. Pentru aceasta este nevoie de un atelier special, bine dotat, şi de cel puţin un naturalizator. L-am întrebat din pură curiozitate cum se realizează, totuşi, o împăiere.   
Întâi se prinde pasărea, prin împuşcare sau capcană. Rănile sunt acoperite cu vată, pentru a nu se murdări penele cu sânge. Urmează jupuirea. Pielea, cu tot cu pene, se întoarce pe dos. Rămân doar oasele picioarelor şi ale aripilor, precum şi capul (fără creier şi ochi). După care se pensulează dosul pielii cu o soluţie de arsen, o operaţiune ce necesită o atenţie deosebită întrucât arsenul este otrăvitor. Apoi se face un corp artificial din talaj, în care se introduc sârmele ce vin de la picioare, aripi şi gât. În craniu se pune vată, iar în locul ochilor naturali se montează ochi artificiali, de mărimea şi culoarea primilor şi care se cumpără de la magazinele de vânătoare. După ce se cos pântecele şi pieptul, se înfăşoară pasărea cu aţă pentru a se îndrepta penele. Aţa se îndepărtează după un anume timp, când se consideră că penele vor sta în poziţia lor naturală şi normală. Ultima operaţiune este aşezarea păsării împăiate pe un postament, fie că e vorba de un plan, fie de o creangă etc. Prinderea de postament se face cu sârmele ce ies prin oasele picioarelor. Desigur, descrierea este simplistă, însă credem că oferă o imagine limpede a ceea ce înseamnă împăiere.  
   
Un om...  
Pe 29 decembrie 1922, la cantonul silvic din Pădurea Verde se năştea Aurel Ţeicu. Tatăl său fiind brigadier silvic, au locuit mulţi ani într-una din clădirile actualului Liceu Silvic, ce serveau pe vremuri drept locuinţe pentru cadrele didactice. Liceul l-a urmat la ?C.D. Loga?. Este licenţiat al Facultăţii de Silvicultură din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1947. Faptul că tatăl său lucrase pe fostele domenii regale de vânătoare, inclusiv la Pişchia, i-a creat deseori probleme cu autorităţile comuniste. Din 1948 a devenit profesor la Şcoala Silvică din Timişoara. A predat aici cursuri timp de 37 de ani. Pensionar fiind, a continuat, totuşi, să mai predea. Susţine în continuare că Liceul Silvic are nevoie de dezvoltarea bazei sale de materiale didactice. Şi fiindcă tehnica actuală o permite, ar trebui obţinute filme cu păsări şi animale şi ar trebui realizată o bază de compact discuri cu înregistrări de glasuri de animale (mugetul cerbului, urletul lupului, mormăitul ursului, cântatul cocoşului de munte, lătratul vulpii etc.). 
AGENDA nr. 40/4 octombrie 2003 
 
Your rating: None Average: 10 (2 votes)

Promovează acest site

Share this

Traduceri

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 24 imagini
  • 235 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 0 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1582908
    • Unique Visitors: 35178
    • Registered Users: 7
    • Since: Dum, 02/18/2018 - 12:38

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter