Get Adobe Flash player

Țicneala vremelnică a lui Cuglă văcarul

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

 

Vestea s-a răspândit fulgerător. A înnebunit Cuglă. Poate nici nu s-ar fi dat prea mare atenție unui asemenea fapt, dacă Măria Lunga nu l-ar fi văzut pe șeful de post ieșind din curtea lui Cuglă. Cum adică să iasă șeful de post din curtea lui Cuglă, văcarul satului? Colac peste pupăză, peste numai un ceas, aceeași Măria Lunga l-a văzut ieșind din aceeași curte pe însuși secretarul de la Sfat. Oamenii au început să murmure, nevenindu-le să creadă. Din acel moment, Măria Lunga și-a scos în uliță scăunelul cu trei picioare, și-a aprins pipa și s-a pus pe așteptat. De unde au ieșit deja doi, trebuie să fie și un al treilea. Viața o învățase că la casa unde i se bagă-n sac doi pui morți, urmează și alții. Intuiția nu a înșelat-o. Spre seară, puțin după ce la biserica nemețească bătuse de șase, de la Cuglă ieși secretarul de partid.Zâmbea, dar când ajunse în dreptul ei, zâmbetul îi încremeni. Își închise repede gura, bombăni ceva și grăbi pasul. Abia ce trecuse o lună de când îi picaseră doi dinți, fiindcă, era absolut convins, îl deochease prăjina asta de țigancă. Măria Lunga îl privi nu atât mirată, cât intrigată. Intrigată din două motive. Pe de-o parte, fiindcă până a reușit s-o facă membră de partid, secretarul a fost cu ea doar lapte și miere, iar acum nu i-a spus nici măcar bună ziua, iar pe de altă parte, fiindcă de la Cuglă nu ieșea nimeni zâmbind. Din simplul fapt că nimeni nu intra.

Se ridică de pe scăunel și se apropie încet de gardul lui Cuglă, doar-doar l-o vedea să-l întrebe ce s-a întâmplat. Numai că nenorocitul nu era în curte. De intrat nu îndrăznea, deoarece dârză-n cur, cum îi spunea ea, o acuzase alaltăieri că-i deochease cocoșul credli și acesta nu mai cucuriga de-atunci defel. În clipa când vru să se retragă, din casă răzbătură voci. Apoi ușa de la tindă se deschise larg și-n cadrul ei se ivi nimeni altul decât Cuglă, cu un zâmbet până la urechi. Măria Lunga încremeni. Alături de văcar se ițea chipul rotofei al popii Donu. Zâmbea și acesta, chiar dacă ceva mai reținut. Îl bătu amical pe Cuglă de câteva ori cu palma pe umăr, apoi ieși din casă și se îndreptă spre poartă. Atunci, dinspre cocina goală se auzi cucurigatul pițigăiat al cocoșelului credli. Cuglă părea că nu-l lua în seamă. Îl petrecu pe popă până-n stradă.

-      Mă! - strigă Măria Lunga după el.

-      A?

-      Ce-i?

-      Crap cu...

Maria Lunga nu mai auzi și restul. Cucurigatul ascuțit al cocoșelului credli îi sfredeli timpanele. Cuglă nu se mai zărea. Intrase în casă.

 

A doua zi, Măria Lungă nu-și reluă, ca de obicei, hingheritul. Ca un făcut, parcă pentru a o împiedica să plece prin sat după găini și mâțe moarte, își strivise din greșeală fluierița din pană de gâscă. Dacă până atunci încă nu era hotărâtă să aleagă între a se duce și a rămâne, în clipa aceea se hotărî să rămână. O chinuia totuși părerea de rău că-l deochease iar pe cocoșelul vecinului și acesta nu mai putuse cucuriga pentru a-i da deșteptarea. Ori, în acest răstimp, poate Cuglă plecase de acasă. Doar ce-și scoase în uliță scăunelul și-și aprinse pipa de dimineață, că dinspre casa lui Cuglă răzbătu un cor de râsete. Se apropie de gard, să vadă ce anume se întâmplă în curtea vecinului. Curtea era însă pustie. În acel moment, dinspre bicărie se auzi o mașină. Măria Lunga se întoarse speriată. Ultima dată când văzuse o mașină pe ulița ei se întâmplase cu două luni în urmă. Fusese o mașină neagră, din care doi ciocli au descărcat-o pe baba Frosa moartă. Acum era o mașină de lux albă, mare, cu stea-n bot, care se opri la nimeni altul decât la Cuglă-n fața porții. Din ea coborî întâi un șofer șpițat, grăbit să deschidă ușa din spate. Apoi se dete jos un om mare, de la oraș.

Din casa lui Cuglă năvăliră să-l întâmpine pe domnul cel mare secretarul de partid, secretarul de la Sfat, popa Donu și, la urmă, însuși Cuglă.  Se salutară în grabă și tot în grabă o luară-n înspre mănăstire.

-      Mărio... – o strigă Pișta, vecinul de peste drum, pe Măria Lunga.

-      A?

-      Ce-i?

-      Crap.

Pișta o luă repede în urma grupului. Măria Lungă i se alătură. Cei din față mergeau din ce în ce mai repede. În urma lor, din ce în ce mai mulți săteni. La capătul satului, lumea se opri să asculte o scurtă rugăciune a popii Donu. După care o luară iar din loc, înspre mănăstire. Domnul cel mare de la oraș spunea din când în când ceva și ceilalți râdeau în hohote.

Bărbații din față se opriră iar. Doar Cuglă se apropie tiptil de baltă. Ajuns la mal, îngenunchie. Scoase din buzunar o bucățică de pâine și o aruncă în apă. Din oglinda bălții sări un crap-oglindă. Nu mai râdea nimeni. Nici măcar domnul cel mare de la oraș. Popa Donu își făcu o cruce mare și sărută țărâna. Măria Lunga se apropie de Cuglă pe furiș, ascunsă de-un smoc de papură. Acesta scoase o altă bucățică de pâine și-o aruncă în apă.

-      Oooo! - exclamară cu toții la unison.

Din apă țâșni același crap-oglindă uriaș. Atunci văzură oamenii că peștele avea barbă.

Your rating: None Average: 8 (3 votes)

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 988002
    • Unique Visitors: 32726
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter