Get Adobe Flash player

Îşi va pierde Gărâna parcul de sculptură monumentală?

Versiune pentru tipărireSend by emailPDF version

Supărat pe indiferenţa autorităţilor şi oamenilor de afaceri, artistul 

plastic Bata Marianov vrea să mute lucrările la Caransebeş 
“Trăim într-o epocă a subculturii şi aceasta este o realitate la nivel global. Neobarbaria ne bate la poartă. Globalizarea economică îşi spune cuvântul şi în artă şi pune astfel în legitimitate subcultura de tip american, aşa-numită cultură Coca-Cola. De aceea, am făcut un apel către intelectualii europeni, document pe care l-am trimis inclusiv  Parlamentului European”.  
 
Cum a ajuns un român în Germania  
Pe 23 aprilie 1943, se naşte, la Timişoara, Bata Marianov. În 1970, absolvă Secţia de sculptură a Institutului “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. În 1982, soţia sa, Fulga, tot timişoreancă şi tot artistă plastică, a plecat în Germania, la studii, şi nu s-a mai întors. Familia s-a întregit abia peste doi ani, în 1984, când Bata a emigrat legal, împreună cu cei doi copii: Branco şi Vladimir. “Este greu de presupus ca într-o metropolă cum este Frankfurtul să te aştepte cineva cu braţele deschise”, îşi aminteşte artistul. “Pur şi simplu trebuie să porneşti de la zero absolut. Am luat mapa cu lucrări sub braţ şi am început să bat Frankfurtul în lung şi-n lat, pe la toate galeriile de artă unde credeam că voi găsi înţelegere şi sprijin. Schema este simplă: baţi la uşă. Îţi deschide, zâmbitor, galeristul. Zâmbeşte până în clipa când constată că eşti doar un artist şi nicidecum cumpărător. Atunci se întunecă la chip şi-ţi spune nu, nu, mulţumesc. Iar tu insişti. Măcar priviţi la ceea ce lucrez. Nu, nu. Şi atunci tu îi spui că ai putea fi un nou Brâncuşi sau un nou Picasso. El: astăzi am auzit a treia oară acest lucru.” 
Două mii de mărci de la preşedinte  
În clipa de faţă, Bata Marianov trăieşte ca artist liber-profesionist. Deţine un atelier în oraşul Frankfurt, pe care l-a primit în urmă cu vreo 14 ani. A fost atunci o întreagă poveste, îşi aminteşte artistul zâmbind amar. Plecat din “raiul socialist” plin de speranţe, şi-a dat seama că nici în putredul Occident artistul nu se bucură de un respect mai mare. Întrucât nu a găsit înţelegere la mai-marii oraşului-gazdă în a obţine un spaţiu de lucru, a trimis o scrisoare Ambasadei Republicii Democrate Germane la Bonn, prin care a solicitat “azil cultural”. Copii ale acestei misive le-a expediat apoi tuturor politicienilor mai importanţi din Germania Federală. “Cel mai drăguţ a fost preşedintele german, Waitsäcker. Mi-a trimis de ziua mea două mii de mărci”, povesteşte Bata. Un exemplar al protestului său a ajuns şi la Dipken, primarul Berlinului de Vest, întâmplător în acelaşi partid cu edilul şef al oraşului Frankfurt. Acesta i-a telefonat omologului său şi l-a rugat să-l ajute pe român. Bata a ajuns pe o listă de urgenţe şi, după doi ani, a primit un atelier din partea oraşului. “Le tot repetam şi acest lucru îl înţelegeau cu mare greutate. E-adevărat că la voi cârnaţii sunt foarte buni,  berea, excelentă, iar untul de masă, de calitatea întâi. Însă eu nu pentru asta am venit la voi. Am venit să continuu un discurs cultural, care mi-a fost interzis în România.” 
Artistul, un dar sau o povară?  
“Acolo, în Germania, breasla artiştilor este ca o asociaţie de papagali, spune Bata. Totul decurge pe principiul: ai o galerie care te vinde, eşti genial. Dacă nu te vinde, eşti un mare nimic. Vânzarea de artă se bazează pe acelaşi principiu de cultură căzută pe mâna băcanilor ca şi în România de astăzi: distracţie, manele germane care amuză o societate blazată. Hali-gali-geseschafft! Trăim într-o epocă a subculturii şi aceasta este o realitate la nivel global. Neobarbaria ne bate la poartă. Globalizarea economică îşi spune cuvântul şi în artă şi pune astfel în legitimitate subcultura de tip american, aşa-numită cultură Coca-Cola. De aceea, am făcut un apel către intelectualii europeni, document pe care l-am trimis inclusiv cancelarului german Gerhard Schröder, şi Parlamentului European”. Bata Marianov este însă la fel de supărat şi pe “băcanii culturali” din România. Când, alături de Liviu Bu-toi şi cu sprijinul logistic al lui Gheorghe Tăuş, a lansat Festivalul de Jazz de la Gărâna, avea planuri mari. Dorea să realizeze în acel sat cărăşean un program cultural global, un centru cultural european. Cu regret, spune el, nu i-a reuşit. Au  început tot felul de disensiuni. Oamenii cu care a pornit la drum nu au rezistat până la capăt. Fiindcă persistă acea mentalitate extrem de păguboasă: cum să ne îmbogăţim cât mai repede şi cum să ne aranjăm un al doilea salariu. Nicidecum să depună efort, să muncească, povesteşte artistul, cu amărăciune. “Există o anumită realitate pe care nu o putem eluda. Până nu spunem lucrurilor pe nume, vor perpetua confuziile. Una dintre confuzii este că se vorbeşte foarte mult despre turismul cultural şi nimeni nu ştie să explice ce anume acoperă acest termen. Deci aceia care au pensiuni şi restaurante la Gărâna şi-şi tipăresc afişe cu reproduceri ale sculpturilor noastre fac turism cultural, iar când eu le solicit sponsorizare, îmi întorc spatele. Acesta este turismul lor cultural... Ce facem cu frumoasele noastre idealuri? Ne rezumăm la manele, mititei şi bere în loc să promovăm valorile culturale?.” 
Artistul, prin lume  
Cartea de vizită a lui Bata Marianov este impresionantă. Dovada cea mai elocventă o constituie, desigur, expoziţiile personale şi de grup şi simpozioanele la care  a luat parte. A avut următoarele expoziţii personale la: 1969 -Galeria “Ateneul Tineretului” Bucureşti; 1973 - Galeria  “Helios” Timişoara; 1974 - Galeria “L?Ascendente” Milano, Italia; 1975 - Galeria  “Căminul Artei” Bucureşti; 1977 - Galeria  “Helios” Timişoara;  1980 - Galeria  “Il Fiore” Bassano, Italia; 1982 - Galeria  “Pro-Arte” Lugoj;  1984 - Galeria  “Gradska Galerija” Piran, Iugoslavia; 1988 -  “International Centre of Congrese Cagliari” Sardinia, Italia; 1989 - Galeria  “Brueckenturm” Mainz, Germania;  1990 - Galeria  “Agora Art Galeria” Frankfurt am Main, Germania; 1992 - “Kuenst-lerhaus” Frankfurt am Main, Germania; 1994 - “Auer-Platz” Heidelberg, Germania; 1994 - “Kuenstlerhaus” Frankfurt am Main, Germania; 1994  - “Leinwandhaus” Frankfurt am Main, Germania; 1995 - Galeria  “Era Bauro” Andora la Vella, Andora.  
Dar iată şi expoziţiile colective: 1974 - “Bastion “Timişoara; 1975 - “Sala Dales” Bucureşti; 1978 - “Căminul Artei ? Bucureşti; 1979 - “Sala Fr. Schiller” Bucureşti; 1980 - “Sala Dales” Bucureşti; 1981 - “Simeza” (cu Grupul “8+1") Bucureşti; 1981 - “Muzeul Satului” Bucureşti; 1981 - “Muzeul Partidului” Bucureşti; 1982 - “Muzeul Partidului” (cu Grupul “8+1") Bucureşti; 1985 - “Im Hof Gallery” (cu grupul “Albatros”) Frankfurt am Main, Germania;  1986 ? “Municipal Gallery” (cu grupul ?Albatros”) Bad Camberg, Germania;  1991 - “National Museum of Arts” Belgrad, Iugoslavia;  1993 - “Maison du Chevalliers Gallery” Carcasonne, Franţa;  1993 - “Municipal Museum of Lavelanet” Lavelanet, Franţa;  1993 - “Simoncini Gallery” Luxembourg;  1994 - “Leinwandhaus Gallery” Frankfurt am Main, Germania; 1994 - “Simoncini Gallery” Luxembourg;  1994 - “Second Festival of Art” Abzac, Franţa;  1994 - Beginning of the exhibition “Itineranta” Narbonne, Lavelanet, Franţa, şi Lerida, Spania; 1995 - Andora La Vella, Andora; 1995 - Cap Rroig, Spania; 1995 - “Simoncini Gallery” Luxembourg; 1996 - “Cultural Center Tecla Sala” Barcelona, Spania;  1997 - “Luis de Ajuria Hall” Aretoa, Spania.  
La toate acestea se adaugă şi participările sale la cele 14 simpozioane (tabere de sculptură) din ţară şi străinătate şi prezenţa sa în opt cataloage de artă din România şi de peste hotare. 
Indiferenţă?  
Povestea este interesantă. În 1990, venind în România să-şi rezolve nişte probleme personale, a fost invitat de un amic să meargă la Gărâna, unde acesta vroia să cumpere o casă. “Şi în loc să o cumpere prietenul meu, am cumpărat-o eu. Şi încă foarte ieftin”, spune Bata. Acest lucru se întâmpla pe vremea când cocheta cu ideea de a-şi cumpăra o căsuţă în sudul Franţei. În acelaşi an, soţia sa, Fulga, şi cei doi băieţi ai lor, au venit să-şi petreacă vacanţa în proaspăta lor reşedinţă de la ţară. Când s-au înapoiat în Germania, Fulga i-a destăinuit că a făcut şi ea o afacere: a cumpărat ceva teren... tot la Gărâna. “Atunci ne?am întrebat ce putem face noi cu terenul, povesteşte Bata. De crescut vaci, nu ne pricepeam. Aşa că ne-am gândit să facem un parc de sculptură monumentală.” Şi aşa s-a născut Fundaţia Culturală “Arca”. Cu sprijinul Ministerului Culturii, al Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al câtorva sponsori, Bata a organizat la Gărâna, în 1996, primul simpozion internaţional de sculptură. A fost să fie şi o ediţie a doua şi aceasta cu un an mai târziu, în 1997.  Sculptorii au lăsat aici nu mai puţin de zece lucrări de artă care, actualmente, expuse fiind soarelui, frigului şi ploii au început să se degradeze. Pentru a rezista în continuare în asemenea condiţii, este absolut necesară conservarea lor. Dar acest lucru costă şi, din nefericire, autorităţile locale şi oamenii de afaceri cărăşeni rămân indiferenţi. Atitudinea lor l-a determinat pe Bata să se gândească la mutarea lucrărilor la Caransebeş, unde a găsit deschidere la edilii oraşului. Probabilitatea ca Wolfberg (Gărâna) să rămână fără impozantele lucrări de pe Dealul lui Bata Marianov este cu fiecare zi tot mai mare. Şi cum Festivalul de Jazz scârţâie şi el din punct de vedere organizatoric, Gărâna riscă să rămână doar un sat de vacanţă al bogătaşilor şi nimic mai mult, este de părere artistul. 
AGENDA nr. 44/1 noiembrie 2003
No votes yet

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1040252
    • Unique Visitors: 35355
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter