Get Adobe Flash player

Proză scurtă

Mâţele italianului sau privatizare cu succes

Sparse oul de muchia tigăii cu o mişcare precisă, îndelung exersată, de burlac specializat în căigane şi ochiuri de ouă. Apoi îl duse la nas şi-l mirosi îndelung. Pentru o clipă îşi imagină că inhalează parfumul de rozmarin din părul Matildei, fata şchioapă a lui Hanzi din cartierul Hibl. Oul mirosea a cloacă de găină, a găinaţ şi a umed. Nu era unul clocit aşa cum fusese cel pe care i-l fiersese bunicul său pentru a sparge ouăle de Paşti ale colegilor săi din clasa I-a. 

Lae faţă în faţă cu „Sfântul“

Lae se apropie cu paşi mărunţi de armoar. Trase cu delicateţe sertarul. Ridică vârful unei batiste frumos călcate. Simţi furnicături până-n vârful urechilor. „Băga-mi-aş...“ – murmură. Pipăi cu degetele. Bătăturile din palmă îl ardeau. Şi totuşi!  Cutiuţa de tablă, mare cât o monedă veche de cinci lei, se afla acolo unde o pusese. O apucă tandru cu degetele şi o scoase la lumină. Nici măcar nu o deschise şi deja-i mirosea a camfor în toată camera dinspre stradă. Îi mângâie fericit steaua roşie de pe capac.

Măseaua de minte

Nu apăsă acceleraţia imediat. Întâi mări volumul la radiou. Piesa îi plăcea. Îi amintea de tinereţe, de Rebeca, de gaşca de prieteni nebuni. Apoi deschise torpedoul şi pipăi cu mişcări iuţi până ce dădu de pacheţelul de şerveţele. Nu era desfăcut. Rupse celofanul cu dinţii şi scuipă scârbit resturile direct pe volan. Tot cu dinţii scoase un şerveţel, după care aruncă pacheţelul înapoi în torpedou. Îşi şterse fruntea. Apoi pleoapele. Nu-i plăcea senzaţia pe care o simţea atunci când îi ajungeau broboanele de sudoare în ochi.

Tablou sentimental cu vaci Siementhal

Panglicile de hârtie creponată se zbăteau spasmodic printre valurile de fum şi căldură ce se ridicau din sală. Cu tâmpla dreaptă culcată pe masă, mirele părea că se pierduse în somnul de veci. Doar neamţul Ihliebedih ştia că Marco nu adormise. Ori nu chiar de tot. Îl trăda una dintre pleoape şi ochiul ce privea fix la paharul din faţă. Mirele ştia, la rândul lui, că Ihliebedih îl vânează, îi caută privirea, că ar face orice numai şi numai să-l scoată până afară, într-una din sălile căminului cultural şi să-i arate revista porno pe care o ţinea împăturită sub haină.

Bombă cu şosete şi ceas C.F.R

Se făcea că el, Gugu, pluteşte pe un lac imens, dar care aducea izbitor de mult cu lunca inundabilă a Mureşului din 1970, anul marilor inundaţii. Cel puţin dacă lua în considerare sălcile ale căror coroane se iţeau deasupra apei mai curând negre decât argintii. Nu era convins că e vorba de un lac, fiindcă, ceva mai încolo, percepea limpede gunoaie, trunchiuri şi animale moarte deplasându-se cam repejor în aval, pe creasta unui curent la fel de întunecat cum se vedea toată acea întindere de apă. „Trezeşte-te, nenorocitule, că sărim cu toţii-n aer!“ Se făcea că nu mai stă pe loc, scufundat mai mult sau mai puţin în ceea ce părea a fi un lac din ce în ce mai mare, ci dă energic din braţe şi se deplasează prin apă aidoma unui peşte speriat de răpitori acvatici. Se trezi brusc. Într-adevăr, se deplasa repede, însă cărat de doi tipi în negru, cu feţele acoperite de măşti.

Când zăpada fură amintirile

Săptămâna Paştelui. 
Întâi apăruseră cei din strada Vale. În centrul Bocnei se întâlniră cu cei de pe Morăviţa, semn că sentimentul de frustrare era general: Gâscarul îi păcălise. Manu, de curând expulzat din Italia, îndrăznise să compare dependenţa lor de vizitele Gâscarului cu dependenţa de haşiş, drept pentru care fu crunt bătut de către chiar prietenii lui, în faţa birtului rece şi de obicei gol al Perceptorului. Ceea ce trăiseră cu toţii nu putea fi comparat cu nimic.  

Calul lui Doja, tractorul lui Spek şi veriga lipsă

Spek junior din Satu Nou avea un tractor pe nume Doja. Cum nimic pe lume nu e chiar întâmplător, nici numele acestei maşinării nu era deloc întâmplător. Spek tatăl, un „jidan împuţit“, cum îi spuneau unii mucaliţi de prin Iosefin, un fervent susţinător al comunismului, catapultat de la oraş pentru a implementa în rândul chiaburilor revoluţia cea mare, socialistă, avusese, pe vremea când bătea blacheuri şi punea pingele în atelierul său din cartierul timişorean Iosefin, un client de profesie istoric. Un individ mai în vârstă, adus de spate. Nu-i reţinuse niciodată acestuia numele. Doar unele trăsături ale chipului.

Portretul

Închise ochii şi-şi roti foarte încet capul. Atât de încet încât să-şi poată da seama dacă ceea ce auzea era căderea picăturilor de ploaie, pe pervazul ferestrei, ori a celor din calorifer strecurându-se printre cepurile de rugină din interior. Coapsa dreaptă, cea pe care stătea, îi amorţise şi-i provoca o tot mai pronunţată senzaţie de disconfort. Se întoarse pe partea cealaltă şi şi-o masă cu încrâncenare. Apoi îşi ciuli iar urechile, doar-doar şi-o da seama de sursa afurisitelor de picături. Da, gândi, aşa o fi şi cu picăturile chinezeşti. Şi acelea cad, cad, însă nimeni nu ştie de unde. Dar de ce i-o fi răzând pe chinezi pe cap?, se întrebă, surprins de propria-i nedumerire. 

Păsări pătrate pe cerul de apus

Un  stol de vrăbii se certa pe afişierul rotund de lângă Primărie. Pe afişier, sub cărămizile de pe care căzuse mortarul - un singur afiş. Iar pe afiş, sub iniţialele M.A.I., de la Ministerul Afacerilor Interne, scria cu majuscule: „Pe toată durata zilei de duminică se interzice cumpărarea a cel mult de două baloane de persoană. Cei care vor fi prinşi în caz contrar vor fi drastic amendaţi.“ Nu semna nimeni. Persoanele care se opreau să citească aproape că dădeau cu nasul de jumătatea de coală albă. Cei ce apelaseră măcar o singură dată la secretarul

Luna şi tramvaiul 5

 

Dușan Baiski - Luna și tramvaiul 5Duşan Baiski
Luna şi tramvaiul 5 
Editura "Marineasa" din Timişoara 1994 (proză scurtă) 
ISBN 973-96379-0-6 
© Duşan Baiski 
 
„Mai demult.  
Seara se lăsa din cer. Oranj.  
Dinspre Gara de Nord se auzi şuierul răguşit al unei locomotive. Peste tot mirosea a fum şi a frunze uscate.  
Vatmanul trase de manetă încet, până când cele două vagoane se opriră scârţâind, la o palmă de capătul liniei. Nu-l interesau nici uşile glisante ce fură date la o parte, nici oamenii ce se scurgeau în linişte pe străzile mute. Ochii i se opriră asupra necunoscutului. Întâi îl privi indiferent, ca pe un obiect apărut întâmplător în staţie, în raza sa vizuală, apoi, după ce scoase din ax maneta cândva nichelată, după ce încuie uşa cabinei de comandă, îl privi mai atent, încercând să-i descifreze trăsăturile feţei. Putea fi unul din anonimii ce se perindau zilnic de la un capăt la celălalt. De la o staţie la alta. Vara, ascunşi după lentile fumurii.

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1070701
    • Unique Visitors: 37283
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter