Get Adobe Flash player

Jurnalistică

Puterea miraculoasă a apei

Ideile cele mai simple sunt, totodată, şi cele mai valoroase 

Câteva din secretele apei  
 Pământul păstrează, de regulă, pentru apa din fântâni, o temperatură relativ constantă, între 11 şi 15 grade Celsius. La 4 grade Celsius, apa are cel mai mic volum şi cea mai mare densitate, ceea ce permite existenţa vieţii acvatice şi pe timp de iarnă. De asemenea, apa poate înmagazina şi, ulterior, poate ceda căldură. Ei şi, veţi spune. Toate astea le ştiaţi încă din clasele elementare. Numai că nu v-aţi folosit de aceste cunoştinţe deoarece vă sunt mai la îndemână energia electrică, benzina, gazul metan, mult mai eficiente. Curând, însă, tot mai mulţi români vor învăţa nu doar economia la sânge, ci şi redescoperirea ideilor simple.  

Cristalele pot ucide sau pot oare vindeca?

Crede şi nu experimenta nesupravegheat sau ce mistere  

ascunde lumea tainică a mineralelor 
De când se ştie, omul a fost fascinat de mineralele colorate şi frumos şlefuite. Dar, în timp, el a descoperit şi faptul că unele pietre au proprietăţi aparte, care-i pot influenţa în bine sau în rău trupul şi sufletul. Însăşi Atlantida a fost pedepsită prin dispariţie pentru faptul că locuitorii ei au folosit cristalele în scopuri nu tocmai lăudabile. 

După o mie de ani, o nouă mănăstire la Cenad

Aidoma celei ctitorite de voievodul Ahtum, şi aceasta va purta hramul Sf. Ioan Botezătorul 

În România, când cineva pronunţă cuvântul ?mănăstire", gândul te duce de îndată la sfintele lăcaşe din nordul Moldovei, ctitorite de domnitori şi boieri pământeni. Însă viaţă monahală a existat şi există şi astăzi în toate provinciile istorice româneşti, inclusiv în Banat. Să fi venit oare timpul să dăm din nou atenţia cuvenită monahismului în particular şi  religiei în general?  

Şcoala timişoreană de acupunctură, recunoscută şi în China

Doctorul Cornel Jupâneanţ, viitor teolog - o punte între ortodoxie şi filosofia orientală 

Doar două secole de experienţă  
 Medicina clasică actuală, cu o vechime de aproximativ 200 ani, are ca obiect de studiu corpul uman, mai ales în ceea ce priveşte aspectul material al problemei (corpul fizic - trupul) şi mai puţin aspectul spiritual al bolilor (prin domeniul psihiatriei şi psihologiei atinge doar o parte a problemei spirituale). Din această perspectivă, noţiunile de boală şi sănătate se răsfrâng mai mult la nivelul elementelor materiale ale corpului (organe, ţesuturi, celule, elemente celulare, atomi etc.), stabilind relaţiile dintre ele pe baza legilor fizico-chimice existente în sistemul uman. Medicina clasică sau alopată studiază cauzele bolilor şi mecanismul lor de acţiune, observând prin diverse metode

Război total împotriva vrăjitoriilor

Preotul Doru Cristoi se luptă cu neştiinţa, nepăsarea şi uitarea care-i macină pe oameni 

  
Cu însuşiri care ies din comun, Doru Cristoi a deranjat şi deranjează multă lume. Şi nu doar pe cei care se ocupă cu farmece şi vrăjitorii, ci şi pe cei care, câtă vreme a avut o parohie, i-au fost superiori ierarhic. Cert este însă faptul că, de trei ori pe săptămână, el se află, pe rând, la Arad, Simeria  sau Timişoara, acolo unde sute de oameni necăjiţi caută la el izbăvirea. 

Grupul „Una" din Timişoara, primii AA

Se spune că, pentru un alcoolic, un pahar e prea mult, iar o sută nu sunt îndeajuns

Alcoolicii şi alcoolicele sunt peste tot. Priviţi în jur şi-i veţi recunoaşte. Se află printre necunoscuţii din barul de vizavi sau de la terasa din colţ. Se găsesc printre cunoscuţii şi prietenii dumneavoastră. Pot fi chiar în familie sau printre rudele dumneavoastră. Ei trebuie ajutaţi să scape de infern. Tocmai de aceea întindeţi-le mâna de care au nevoie! 

Pelbartus de Timişoara şi o carte de cinci sute de ani

Colecţia de patrimoniu a Bibliotecii Judeţene Timiş deţine peste 7 000 de documente

Anul de naştere  
În 1904, prin grija şi strădaniile iubitorilor cuvântului scris, ia fiinţă ?Biblioteca publică cu caracter ştiinţific a oraşului Timişoara", fondul de carte fiind atunci de 27 850 de volume. Astăzi, după cum ne-a declarat scriitorul Paul Eugen Banciu, directorul Bibliotecii Judeţene Timiş, unitatea oferă cititorilor săi peste 750 000 de publicaţii, respectiv cărţi, periodice şi alte documente grafice şi audio-vizuale, în limba română şi în limbi străine. În fiecare an, B.J.T. achiziţionează 15 000 de unităţi de bibliotecă, însumând 2 400 de titluri. Totodată, înscrie peste   

Taina pământului întotdeauna în pământ se va întoarce

Uica Ion Stan din Biniş este unul dintre ultimii olari din România 

La Biniş, către prânz  
O zi de martie, cu-n vânt tăios, de zăpadă, bătând cu supărare dinspre miază-noapte. O zi de duminică şi la un ceas când sfânta slujba la biserică e gata, iar oamenii au plecat acasă şi se pregătesc de prânz. Am ales exact această vreme pentru a-l vizita pe uica Ion Stan din satul cărăşan Biniş. Părăsesc uliţa principală, cotesc la primul colţ la stânga, pe-un drum desfundat, apoi iară la stânga. Ghicesc priviri iscodind curioase pe la geamuri. Găsesc, în sfârşit, casa căutată, o casă mare, cu o poartă uriaşă. Intru. Strig. Nu răspunde nimeni. În holul uriaş de sub poartă, carcase de televizoare. Poate am greşit adresa, gândesc. Dar văd şi o grămadă de oale nearse.

La Sânnicolau Mare - prima şcoală agricolă din România

Cei dintâi elevi au fost doisprezece fii de iobagi, de patru naţionalităţi 

Dacă la Cenad a funcţionat, pe la anul 1000, prima şcoală de pe teritoriul României de astăzi, la doar câţiva kilometri mai departe, la Sânnicolau Mare, a funcţionat prima şcoală agricolă. Anul înfiinţării acesteia din urmă este întrucâtva controversat, însă cert este că naşterea ei se înscrie în cadrul competiţiilor pedagogice existente în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.  

Castelele de apă ale Timişoarei

În 1732 s-a dat în folosinţă prima instalaţie mecanică pentru sistemul de alimentare a oraşului de pe Bega 

În mitologia greacă, apa era considerată drept ceva sfânt şi se interzicea până şi spălarea rufelor cu apa pentru băut din fântâni. Pentru romani, aducerea şi distribuirea apei în cetate constituia o deosebită onoare. În anul 33 d.Hr., împăratul Caligula a dispus construirea apeductelor Claudia şi Anio novus care, împreună, aveau o lungime de 428 de kilometri. Timişoara are o reţea de 580 de kilometri.   

Traduceri

Promovează acest site

Share this

Sondaj

De unde aţi aflat de acest site?:
  • 6 imagini
  • 218 articole
  • Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 6 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 1041244
    • Unique Visitors: 35448
    • Registered Users: 7
    • Since: Sâm, 03/05/2016 - 01:48

    Vizitatori din data de 8 mai 2014

    Flag Counter